Domnul Sergiu Neamţu este de profesie medic, dar marea lui pasiune sunt vinurile curate şi fine. În doar câţiva ani a devenit somelier şi a câştigat mai multe premii naţionale, pentru degustarea şi prezentarea vinului. Aşa se face că în Orăştie, micul oraş de la poalele cetăţilor dacice, domnul Neamţu are o impresionantă comoară de vinuri exclusiv româneşti! De îndată ce treci pragul Cramei "Le Somélier", descoperi o Românie necunoscută, cea a vinurilor "de rasă" şi a podgoriilor prospere, a românilor care apreciază rafinamentul sau a specialiştilor oenologi de talie internaţională. O vizită în acest loc te va face să priveşti altfel nu doar paharul cu vin de pe masă, dar şi dealurile cu viţă-de-vie ale României.
Lacrimile vinului
- Domnule Neamţu, pentru un pasionat de vinuri, crama dumneavoastră este că peştera lui Ali Baba: plină de bogăţii româneşti necunoscute. Dar, înainte de a-mi prezenta comorile dvs., v-aş ruga să îmi spuneţi cum putem să descoperim secretele unui vin.
- Păi, cea mai simplă metodă e să degustăm împreună un vin. Ia să luăm o sticlă de aici, de pe raft. Prima care îmi vine la mână... un vin roşu. Buuuun! În primul rând, îl desfacem şi mirosim dopul, ca să fim siguri că sticla nu a avut un defect şi vinul nu e răsuflat. Miroase bine, nu? Deci, până aici e bun. Îl punem în paharul pentru degustare. Trebuie să fie un pahar micuţ, în formă de pară, strâns la gură, că să nu se împrăştie aromele, să rămână aproape de nasul nostru. Şi trebuie să fie dintr-un material bun, o sticlă de calitate. Se pun cam 50-60 de mililitri. Îl răsucim şi îl inspectăm vizual: e roşu, sigur, dar cu ce nuanţe? Este spre violaceu, deci e un vin tânăr. Dacă ar fi spre maroniu sau vişiniu, ar fi un vin vechi. Culoarea e sfântă. Nimeni nu te poate păcăli cum că ar fi din 2010, ţinut în butoi de stejar... Intensitatea culorii e medie, nu e nici transparent, dar nu e nici negru, cum e cabernetul, să nu vezi prin el. Urmează să îl roteşti în pahar şi să vezi că apar nişte dâre. Astea se numesc "lacrimile" sau "picioarele vinului". Cu cât ele sunt mai drepte, cu atât vinul este mai tare. La ăsta sunt drepte, frumoase. Numai că, vedeţi, se scurg repede, nu sunt foarte persistente, tocmai pentru că vinul e tânăr. Deci, zicem: are picioare drepte, regulate, şi consistenţă mai mică. Îl mirosim. Ce iese în evidenţă? Miroase a cireşe amare. Dacă stătea un an-doi în butoi şi apoi un an, doi în sticlă, putea să aibă mirosuri de vanilie, de fum, mirosuri mai complexe. În butoaie, mirosul de fruct tinde să dispară şi se ridică celelalte, venite din învechire. Vinul e ca o fiinţă vie, evoluează, are enzime, proteine, substanţe vii, din natură, care se dezvoltă, nu sunt fixe. După asta, trecem la gust. La gust e foarte important să ajungă vinul pe toate papilele lim-bii. Ia să vedem... Prima dată parcă te pişcă şi începi să salivezi. E acid... are aciditate, pentru că are şi cabernet în el. Are mulţi tanini, pentru că e natural, nu are fermentaţie lactică, nu a fost liniştit în butoaie. Şi, după aia, eşti atent cât durează gusturile astea în gură. Cu cât ele sunt mai persistente, cu atât calitatea e mai mare, şi cu cât se duc mai repede, vinul e mai slab. La ăsta pe care îl încercăm durează destul de mult aroma, e bun, pentru un vin tânăr, şi la un preţ rezonabil, 30 de lei sticla. În concluzie, e un vin proaspăt, se bea vara, se mâncă o pizza la el sau o friptură nu prea pretenţioasă. Nu e un vin să te lauzi cu el, dar merge la o cină în familie sau cu prietenii. E făcut de podgoriile Vlădoi, au vinuri foarte bune, e o afacere de familie.
Strigarea numelor
- Vinul bun nu are cum să fie în cantităţi foarte mari. Supermarket-urile aleg vinurile doar dacă se pot livra în cantităţi uriaşe, nu se încurcă cu vinul foarte bun şi foarte puţin. Ştiţi care este reţeta lor? După ce strugurii şi-au lăsat primul must, sunt băgaţi la o presă foarte puternică, pentru a stoarce din ei şi ultima picătură de suc. Ei bine, din acel must stors a două oară se face vinul din supermarket-uri, în cantităţi mari, industriale. Ideea mea a fost să fac o colecţie de vinuri româneşti foarte bune. În România avem vinuri aproape la aceeaşi calitate cu restul lumii occidentale şi la preţuri mult mai mici, numai că e greu să ajungă pe piaţa largă, şi atunci producătorii preferă să le vândă în locuri ca acesta sau în anumite restaurante. Eu am adus vinuri pentru colecţia mea din toate zonele viticole, care sunt vreo şapte la noi. Haideţi să vă arăt un pic ce am. Să începem de aici, din capătul unde este Jidveiul. Mulţi trec pe lângă raftul cu Jidvei fără să se uite, dar depinde ce alegi de la ei. De exemplu, am această gamă Owners Choice, cu vinuri destul de scumpe, la 60 de lei sticla, însă sunt de o calitate deosebită, iar şampania făcută prin metodă tradiţională, de la Jidvei, este absolut fabuloasă! Apoi au gama Sterium, făcută pentru baruri şi discoteci, pentru că eticheta este luminiscentă. Sunt vinuri foarte bune, din soiuri amestecate, şi albe, şi roze.
Între meditaţie şi dat pe gât
- Suntem pe un loc mai mult decât onorabil, şi în acest moment, vinurile româneşti devin, de la an la an, tot mai puternice pe piaţă. Suntem pe locul 9 în Europa şi cam pe 12 în lume, ca nivel de producţie. La calitate, depinde de la producător la producător. Avem şi vinuri de masă, dar şi vinuri aşa-zise de meditation, de-alea de bei singur o zi la ele, mai mult le miroşi decât le bei, nevasta şi copiii pleacă de acasă, da' tu stai şi cujeţi la ele... Vinuri complexe, care sunt de obicei foarte reduse cantitativ. Dar astea sunt vinuri pe care trebuie să le savurezi, nu să le dai pe gât. Că dacă vrei doar să te îmbeţi, îţi iei o sticlă de vodcă şi gata. Vinul bun îl miroşi... îl deguşti, să te umpli de aromă, nu de alcool. Avem şi podgorii bune în România, că via se face cel mai bine între 30 şi 50 de grade latitudine, sub sau peste Ecuator, şi noi suntem la 45, deci foarte bine. Zona climatică e foarte bună la noi. Avem şi dealuri multe, orientate spre soare, în plus, avem Marea Neagră şi Dunărea, iar asta e foarte important, că seara, vine răcoarea apei peste dealuri şi via se odihneşte mai bine. Şi avem şi oenologi buni, veniţi din străinătate, sau români. Mulţi străini specialişti în vinuri au venit şi s-au căsătorit cu românce, unii au cumpărat şi podgorii. Din păcate, multe vii au fost neglijate şi s-au deteriorat, până ce au trecut de la stat la particulari. Asta a însemnat câţiva ani de întârziere, dar acum suntem bine şi de-asta cred că România va deveni un actor important în lumea vinurilor.
Strămoşii celebri: feteasca şi tămâioasa
- Avem soiuri româneşti de mare valoare, şi acum, că lucrurile au evoluat şi la noi şi producătorii s-au modernizat şi s-au şcolit, ele se pot pune în valoare foarte bine. Feteasca neagră, feteasca regală, busuioaca de Bohotin, tămâioasa românească acestea sunt soiuri româneşti pe care Franţa, de exemplu, nu le are. Toată lumea ştie de grasa de Cotnari, aia cu eticheta galbenă, din alimentară. Dar Cotnariul, prin divizia de lux, are grasă de Cotnari vinificată sec, un vin extraordinar, neobişnuit, pentru că nu te aştepţi să iasă sec din struguri pentru vinuri dulci. Tot ei au Frâncuşa sau busuioaca de Bohotin. Aşa că cine vine în România şi vrea să descopere vinurile româneşti ar trebui să încerce o tămâioasă românească, vin care se face la noi din antichitate, fetească neagră, transmisă din generaţie în generaţie, de sute de ani. Cabernet se face din Azerbaidjan până în America, dar o fetească sau o tămâioasă e de aici. Negru de Drăgăşani e iarăşi un vin de mare calitate, obţinut în laboratoarele de la Drăgăşani. Este un vin uimitor, cei de la Prinţ Ştirbei îl fac excelent, deşi Negru de Drăgăşani există la mai multe case de vinuri, urmează să îl facă şi cei de la Recaş. Vin fabulos! Jidveiul are 2000 de ha, Cotnariul peste 2000, Recaşul peste o mie de suprafeţe mari, care îi obligă să facă şi vinuri mai de consum, dar dacă veţi căuta vinurile premium, veţi avea mari surprize. Pentru viticultura românească, viitorul este pe soiuri româneşti, pentru că nu ai cum să faci un Chardonnay ca în America sau ca în Franţa, că nu ai nici pământul, şi nici clima din apropierea Oceanului.
- V-a surprins succesul cramei dumneavoastră într-un orăşel destul de mic, cum este Orăştie?
- Şi da, şi nu. M-a surprins că vestea s-a dus repede şi m-am trezit cu oameni din Timişoara sau din Sibiu sau din Bucureşti, care se opresc aici să degustăm şi să povestim despre vinuri. Dar nu e o afacere din care să te îmbogăţeşti. Eu o fac mai mult din pasiune. Am fost în Alsacia şi în Toscana, merg când aud de câte o întâlnire importantă a degustătorilor de vinuri. Eu sunt medic, colecţia de vinuri e pentru plăcerea mea şi pentru timpul liber. Dar m-am bucurat să văd că sunt destui doritori de a înţelege şi a găsi vinuri de calitate. Până la urmă, vinul este despre frumuseţe. Frumuseţea vinului, a mâncării şi a conversaţiei. E despre senzaţii, despre micile bucurii care fac marea fericire. Că, până la urmă, orice poate să meargă cu orice, dar cu cât combinaţiile între mâncare şi vin sunt mai alese şi mai rafinate, cu atât te bucuri mai mult de ceea ce ai la masă. Sunt vinuri cu care poţi să stai la masă doar de plăcerea discuţiei, fără să ai nevoie de mâncare, poate aşa, o bucăţică de brânză. Dar sunt şi vinuri cum este shirazul, un vin aromat şi un pic piperat, la care ai nevoie de un anumit fel de mâncare, merge bine cu miel, de exemplu. Sau cum e Aligoteul de la Via Viticola, care merge foarte bine cu peşte sau cu fructe de mare, sau sunt roze-urile care merg foarte bine cu pizza. Au fost oameni care au vrut să facă o aniversare cu degustare, între prieteni, şi au stat aici până seara târziu. Până la urmă, indiferent de loc sau de oraş, oamenii se bucură să fie împreună, la un pahar de vin bun.
Foto: AGERPRES (2), 123RF
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
