Dragă doamnă Dorina,
Cea mai mare greşeală la ora actuală în medicina românească este ignorarea prevenţiei. Valabilă în întreaga lume medicală, atât occidentală cât şi orientală, ea este necesară, atât persoanelor sănătoase, cât şi persoanelor care deja au o suferinţă pe care o tratează. Prevenţia cuprinde două acţiuni esenţiale: * pe de o parte, e vorba despre latura investigaţională, ce constă în analize periodice, chiar şi atunci când nu există semne şi simptome ale vreunei afecţiuni; * pe de altă parte, trebuie să asigurăm organismului, în fiecare zi, elemente nutriţionale din belşug. Atunci când din dietă lipsesc elemente importante, precum vitaminele C, D, complexul de B-uri, sau minerale precum Fe, Cr, Zn etc., apar bolile carenţiale (precum: scorbut = lipsă cronică de vit. C, rahitism, osteoporoză etc). În mod similar, s-a constatat şi demonstrat că, atunci când din organismul nostru lipsesc pe o perioadă îndelungată nutrienţi esenţiali, precum carotenii, flavonele sau cruciferele, precum şi vitamine şi minerale,sistemul imunitar funcţionează defectuos şi nu poate oferi o capacitate performantă de apărare. Iar acest lucru este accentuat mai ales în prezenţa unor factori ce perturbă suplimentar aceste mecanisme de apărare. Astfel de factori pot fi: virozele de iarnă, toxicitatea aerului (poluarea) sau fumatul. Lipsa acestor nutrienţi este cu atât mai dezavantajoasă la persoanele care au fost diagnosticate cu boli oncologice sau alte boli cronice, precum diabetul zaharat de tip 2, boli cardiovasculare. Aceste persoane, deşi tratate medicamentos, din cauza necunoaşterii prevenţiei, nu iau măsuri pentru a corecta cauza ce le-a determinat boala şi mai mult, pentru a nu se agrava.
La ora actuală există şi în România programe nutriţionale standardizate, care au capacitatea de a da şansă organismului uman de a-şi recupera funcţiile pierdute sau dereglate. Am să dau un exemplu simplu, pentru a fi mai uşor de înţeles. În cazul imunităţii, de pildă, s-a constatat că omul şi-o poate ridica printr-un aport ridicat de caroteni, existenţi sub formă farmaceutică. Dacă ar fi să echivalez formula standardizată cu legume şi fructe, asta ar însemna că ar trebui ingerate o cantitate totală de 115 kg de morcov, roşii, spanac, ardei gras, piersici, caise şi altele, în 30 zile consecutiv. Un lucru imposibil, pentru că, pe de o parte, există şansa ca aparatul digestiv să nu poată digera 4 kg de fructe şi legume zilnic, iar pe de altă parte, există riscul de fermentaţie, atât în stomac, cât şi în intestine.
Mai mult decât atât, nu putem avea acces la aceste legume şi fructe proaspat culese în tot timpul anului şi, nu în ultimul rând, rămâne şi incertitudinea că ele nu conţin chiar elementele nutriţionale de care organismul nostru are nevoie. În urmă cu câţiva ani, ştiinţa biochimiei şi medicinei a izbutit să identifice o enzimă numită UBIQINONĂ, care ajunge la nivel intra-celular, printr-un preparat sintetic. Această vedetă a anti-aging-ului este capabilă să ne re-fortifice organismul şi să îi permită reconstrucţia la nivel celular. S-au constatat beneficii pe toate planurile atunci când ea este readusă din abundenţă în organism. O veste tristă este că, începând cu vârsta de 35-45 ani, prezenţa ei în organismul uman scade dramatic, astfel încât toate procesele fiziologice încep să funcţioneze într-un ritm mult încetinit sau chiar deloc. Practic, la vârsta de 50 ani este înjumătăţită din punct de vedere cantitativ, iar la 75 ani ea lipseşte aproape în totalitate din organism. Consecinţe: vitalitatea este mult scăzută (lipsa de putere) şi cel mai mic dezechilibru (ex: viroză, fractură, indigestie) ridică probleme dramatice. Noua tehnologie prin care această coenzimă poate fi readusă în organism la nivel celular permite ca organismul să devină mai rezistent, viguros şi echilibrat. Iată de ce v-o recomand cu căldură.
În cazul bolilor oncologice este foarte important ca pe lângă protocolul medical şi aplicat de medicii de specialitate, să fie iniţiată şi corectarea nutriţională, pentru a creşte imunitatea organismului. Persoanele care au ales ambele variante (de tratament şi de corecţie nutriţională) au o evoluţie foarte bună şi reuşesc (în majoritate) să treacă toate etapele medicale, fără reacţii grave.
Pentru a putea începe un program nutriţional, este bine ca acesta să fie personalizat, astfel încât să fie acoperite carenţele şi nevoile organismului. Este bine de păstrat şi un regim dietetic, ce ajută persoana să se recupereze mai bine şi mai rapid.
Pentru detalii, mă puteţi contacta telefonic la tel. 0723/51.07.37.
Farm. Liliana Samson - Expert Good Days Therapy, tel: 0721/617.165
"Sufăr de hepatită C şi am slăbit foarte mult"
(Răspuns pentru DORIN - Bucureşti, F. AS nr. 1269)
Ficatul este cel mai mare organ al corpului nostru, având totodată şi cele mai importante funcţii: de metabolizare, detoxifiere, secreţie, depozitare. Cel mai adesea neglijăm funcţia hepatică şi uităm să o protejăm, cu toate că zilnic suntem supuşi acumulării de toxine, consumăm alimente ce conţin E-uri, hormoni, antibiotice, pesticide etc., la care adăugăm şi numeroasele tratamente medicamentoase ce pot avea acţiune hepatotoxică. Pe lângă factorii externi, ce pot duce la degradarea funcţiei hepatice, există şi o serie de alte afecţiuni, ce vizează în mod direct ficatul, hepatitele reprezentând una din acestea. Ele pot apărea ca urmare a consumului excesiv de alcool, medicamente, pot fi cauzate de factori genetici sau pot fi provocate de prezenţa unui virus (A, B, C etc.). Infecţia cu virus hepatitic C este foarte răspândită la nivel mondial şi se estimează că, anual, apar 3-4 milioane de cazuri noi. Netratată, hepatita se poate croniciza şi poate duce către afecţiuni hepatice ireversibile. Vă recomand, pe lângă tratamentul prescris de către medicul specialist, să urmaţi o cură de 3-6 luni cu Inocell, un produs natural hepatoprotector, regenerator şi detoxifiant. Efectul creşte dacă administrarea lui e dublată de un regim alimentar echilibrat. Evitaţi mâncărurile grase, prăjelile, alcoolul, fumatul.
"Soţul meu are incontinenţă urinară, uneori dureroasă"
(Răspuns pentru GEORGETA - Alba Iulia, F. AS. nr 1269)
Incontinenţa urinară poate fi asociată vârstei sau unor afecţiuni ale prostatei, în cazul soţului dvs. Apariţia durerilor trebuie să vă îndrume din nou către un specialist urolog, pentru a investiga în amănunt această suferinţă. Pe lângă tratamentul alopat pe care vi-l poate prescrie medicul specialist pentru incontinenţa urinară, puteţi administra câteva produse naturale, cu acţiuni benefice la nivelul întregului organism. Vă recomand un tratament pe baza de Inocell, Calm Urin Forte şi Extract purificat de răşină Mumie, ele prezentând următoarele acţiuni:
* Inocell - susţine sistemul imunitar şi creşte capacitatea de apărare a organismului, în acelaşi timp protejând ficatul de acţiunea toxică a tratamentelor multiple cu antibiotice. Se administrează 1 capsulă x 2/zi, 3-6 luni.
* Calm Urin Forte - contribuie la funcţionarea normală a tractului reno-urinar, reduce disconfortul în timpul urinării, ajută la menţinerea în limitele normale a volumului prostatei. Se administrează 1 capsulă x2/zi, 10 zile /lună, 3 luni.
* Extractul purificat răşină Mumie - are rol în protejarea sistemului urinar. Se administrează 1 tabletă de trei ori pe zi, înainte de masă, 1 lună, 5 zile pauză, apoi se poate repeta.
Multă sănătate!