Tratamente cu miere

Farmacia din stupul de albine

Ce s-ar alege de lumea asta, dacă n-ar e­xis­ta albinele? Fizicianul Albert Ein­stein, laureat al Premiului Nobel, spunea, încă din 1924: "Dacă albina va dis­părea vreodată de pe pă­mânt, omul mai are de trăit doar patru ani". Sa­vanţii din zilele noas­tre îi dau dreptate, pentru că micile insecte (de doar 12 mili­metri) polenizea­ză peste 80% din pomii fructiferi şi din plantele de cul­tură de pe planetă, fiind, astfel, "regi­zorii" ecosis­te­mului nostru.
Adevăraţi "dino­za­uri" printre insectele zbură­toare - trăiesc pe Terra de o sută de mi­lioane de ani - albinele sunt pentru oa­meni nişte "animale utilitare" şi din punct de vedere economic: cu pro­dusele lor natu­rale, pre­cum mierea, propo­lisul, lăptişorul de matcă etc., ele realizează o producţie anuală de circa 153 de miliarde de euro.
Dar pentru medicină, importanţa drăgă­laşelor zumzăitoare nu se mă­soară în bani. Noi şi noi studii atestă uriaşul efect tera­peutic al remediilor naturale produse de ele. Apiterapia este denumirea medicală a folo­sirii produselor albinei melifere pentru com­baterea bolilor şi pentru vindecarea ră­ni­lor. Produse al căror con­ţinut ridicat în sub­stanţe active şi efi­cienţă a fost deja confirmat.
De fapt, apiterapia nu este deloc nouă, ci trece drept cea mai veche me­dicină, practicată de oameni încă de-acum 6000 de ani. "Mai ales mierea - pen­tru vindecarea rănilor, pro­polisul - ca antibiotic natural, dar şi înţepătu­rile de albină - ca formă a acupuncturii, sunt me­tode apiterapeutice stră­vechi", ne asigură specialiştii.

MIEREA

Imunitatea se dă în vânt după ea
Medicinii experi­men­tale de odinioară i se ada­u­gă, astăzi, noi şi noi des­coperiri, care transfor­mă apiterapia într-o ramură a medicinii bine funda­mentată ştiinţific şi demnă de a fi lua­tă în serios. Pro­duselor de stup li se atribuie o "inteligenţă natu­rală", prin care acestea le sunt superioare unora din­tre me­dicamentele sintetice. Do­ve­zile apar în mai toate disciplinele me­dicale, dar mai cu seamă în imu­no­logie, neurologie, chirurgie, der­ma­tologie şi reumatologie. Majo­rita­tea cercetărilor se ocupă cu cel mai cunoscut, îndrăgit şi gustos produs: mierea.
Studii efectuate în Austria arată că sistemul imu­nitar al oamenilor care mănâncă zilnic 50 g de mie­re natu­rală este cu 40% mai puţin afectat de o eventuală infecţie, iar calitatea som­nului şi rezistenţa psihică sporesc cu 22 de pro­cente. În plus, mierea de albine ani­hilează radicalii liberi. Nu­mărul acestor mo­lecule agresive, care îmbătrânesc celu­lele şi pot produce cancer, scade cu 40%. (Este bine de ştiut că mierea de flori are un poten­ţial de eficienţă mai mare decât mie­rea de pădure.)

Slăbiţi cu miere!
O veste bună: mierea influenţează atât de favo­rabil nivelul glicemiei şi producţia de insulină, încât nu apare senzaţia de foame puternică. 46% din subiecţii participanţi la acelaşi studiu austriac au scăzut, chiar, în greutate.

Reglează colesterolul
Studiile clinice arată, de ase­me­nea, că mierea acţionează favorabil asu­pra metabolismului grăsi­milor, res­pectiv a nive­lului colesterolului. În ce priveşte lăptişorul de mat­că, s-a de­monstrat cli­nic că reduce coles­terolul "rău", LDL, şi chiar tensiunea arterială.

Alungă migrenele şi cârceii
Datorită triptofanului pe care-l con­ţine (circa 3,84 mg la 100 g), mierea poate stimula producerea sero­toninei la nivelul creierului, ceea ce anulează toate "şansele" pentru dureri de cap şi migre­ne, iar psihicul devine mai re­zistent la stres şi la fluctua­ţiile de dispoziţie. Cu fiecare lin­gură de mie­re consumată, orga­nis­mul primeşte şi mai mult mag­neziu, o binefacere pen­tru mus­cu­latura gambelor, care este afec­tată mai puţin (cam cu o treime) de cârceii care se pro­duc noaptea sau după sport.

Cel mai bun dermatolog
Mierea poate fi considerată un "medic" natural de nădejde şi în der­matologie. Ea vindecă, ade­seori fără probleme, zgârieturile super­ficiale, tăieturile profunde, arsurile şi chiar ulceraţiile pielii. Conform unui studiu realizat la University of Wales In­stitute din Car­diff, mierea distruge - uneori mai bine decât anti­bioticele - agenţii patogeni şi hră­neşte, în ace­laşi timp, celulele nevătămate dimpre­jurul rănii. Diversele tipuri de zahăr din miere ajută, împreună cu enzi­me­le, la curăţirea rănii, absorbind secre­ţiile parţial agresive şi stopând dez­voltarea bacteriilor. O recoman­dare practică de prim-aju­tor la domi­ciliu: ungeţi o bucată de tifon cu un strat gros de miere, aplicaţi-o pe rană, li­piţi-o cu leuco­plast şi înlo­cuiţi-o din şase în şase ore.

PROPOLISUL

Vindecă psoriazisul şi arsurile uşoare
"Povestea" de succes despre me­dicina albinelor bazată pe studii seri­oase conti­nuă. Între timp, nu­mărul dovezilor despre acţiunea propoli­sului a de­ve­nit impresio­nant. Cules de albine, acesta pro­te­jează florile şi mu­gurii firavi împotri­va ciu­percilor şi a bac­te­riilor. Acelaşi efect îl produce propolisul şi în medicina umană: este un produs tera­peu­tic natural, de-a dreptul genial în ca­zul rănilor, al arsuri­lor uşoa­re, al pielii afectate de pso­riazis, al rănilor din zo­na gin­giilor, provo­cate de inter­venţiile sto­­ma­tologice etc. De ase­menea, infec­ţiile per­severente ale mu­coa­­­sei sto­ma­cale şi duode­nale fac parte - şi ele - din nou-de­finitul indica­tor al afec­ţiunilor ce pot fi tra­tate cu pro­polis.

Împinge la suicid celulele canceroase
De-a dreptul im­presionante sunt recentele re­zultate ale expe­rien­ţelor de laborator cu pro­polis pe animale: a fost descoperit efectul anti-tumo­ral (în cancer) al propo­lisului unor al­bine melifere din Bra­zilia. Acesta se ba­zează pe două mecanisme, care ajută, de fapt, or­ga­nismul să se opu­nă el însuşi can­cerului. Substanţa ac­tivă artepilină C declanşează moar­­­tea biologică programată a ce­lu­lelor can­ceroase, adică "progra­mul sinu­cigaş" intrace­lular, şi tu­mora se mic­şorea­ză. Şi blochează, în tumoră, for­marea altor vase san­guine. Nefiind sufi­cient irigată cu sân­ge, tumora "moare de foa­­me". Stu­dii asemă­nătoare legate de epilep­sie, malarie, SIDA, Alzhei­mer, ar­trită şi astm sunt în curs de efec­tuare.

VENINUL DE ALBINE

Vindecă spectaculos reumatismul
Un alt produs despre care se vor­beşte mult în medicină este veninul de albine, numit de specialişti apito­xină, care se foloseşte direct ca înţe­pătură sau ca injecţie subcutanată. Se pare că ea alină mai ales durerile acute ale oaselor şi articulaţiilor care apar în cazul unor forme de reuma­tism, pre­cum artrita, ar­troza, dar şi fi­bromial­gia. Nivelul actual al stu­diilor este dătător de speranţă. Un as al apiterapiei româneşti, doctorul Ştefan Stân­gaciu, afirmă: "Api­toxina poate cal­ma spectaculos durerile reumatice, iar în cazuri izolate le poate chiar vindeca defi­nitiv". Chiar şi pentru reumatis­mul autoimunitar, vindeca­rea pare a fi posibilă, pentru că otrava de albină de­vine activă şi ca imunostimulator.
Nu este o noutate, dar este un "marş triumfal" al apiterapiei în me­di­cina academică: persoanele alergice la veninul de albine se supun terapiei cu in­jec­tarea de... venin de albine. În cadrul acestei imu­noterapii, numită şi hiposensibilizare, alergo­logul in­jec­tea­ză doze crescânde, de până la 100 de micro­grame, sub pielea pacien­tului (100 de micrograme = două în­ţe­pături de albină). Protecţia anti­aler­gică a acestei doze maxime poate fi con­servată vreme de cinci ani, prin injectarea în continuare, lună de lu­nă. Apicultorii aler­gici nu trebuie să mear­­gă la doctor pentru hipo­sen­si­bilizare: "in­jec­ţiile" le fac albi­nele lor harnice, "maltra­tân­du-i", uneori, cu până la 100 de înţe­pături pe se­zon.

Şi totuşi...

Dar oricât de sănă­toa­să ar fi apiterapia, ea poate face "victime" printre per­soanele sen­si­bile. Făcând abstracţie de consumul de miere sau de plasturii aplicaţi pe răni, apiterapia tre­buie să se afle în mâini­le versate ale unor spe­cia­lişti. Mai ales otrava de albine, dar şi polenul în­ghiţit pot provoca reacţii de şoc cu complicaţii ex­trem de serioase.