Domnul Sergiu Neamțu este de profesie medic, dar marea lui pasiune sunt vinurile curate și fine. În doar câțiva ani a devenit somelier și a câștigat mai multe premii naționale, pentru degustarea și prezentarea vinului. Așa se face că în Orăștie, micul oraș de la poalele cetăților dacice, domnul Neamțu are o impresionantă comoară de vinuri exclusiv românești! De îndată ce treci pragul Cramei "Le Somélier", descoperi o Românie necunoscută, cea a vinurilor "de rasă" și a podgoriilor prospere, a românilor care apreciază rafinamentul sau a specialiștilor oenologi de talie internațională. O vizită în acest loc te va face să privești altfel nu doar paharul cu vin de pe masă, dar și dealurile cu viță-de-vie ale României.
Lacrimile vinului
- Domnule Neamțu, pentru un pasionat de vinuri, crama dumneavoastră este că peștera lui Ali Baba: plină de bogății românești necunoscute. Dar, înainte de a-mi prezenta comorile dvs., v-aș ruga să îmi spuneți cum putem să descoperim secretele unui vin.
- Păi, cea mai simplă metodă e să degustăm împreună un vin. Ia să luăm o sticlă de aici, de pe raft. Prima care îmi vine la mână... un vin roșu. Buuuun! În primul rând, îl desfacem și mirosim dopul, ca să fim siguri că sticla nu a avut un defect și vinul nu e răsuflat. Miroase bine, nu? Deci, până aici e bun. Îl punem în paharul pentru degustare. Trebuie să fie un pahar micuț, în formă de pară, strâns la gură, că să nu se împrăștie aromele, să rămână aproape de nasul nostru. Și trebuie să fie dintr-un material bun, o sticlă de calitate. Se pun cam 50-60 de mililitri. Îl răsucim și îl inspectăm vizual: e roșu, sigur, dar cu ce nuanțe? Este spre violaceu, deci e un vin tânăr. Dacă ar fi spre maroniu sau vișiniu, ar fi un vin vechi. Culoarea e sfântă. Nimeni nu te poate păcăli cum că ar fi din 2010, ținut în butoi de stejar... Intensitatea culorii e medie, nu e nici transparent, dar nu e nici negru, cum e cabernetul, să nu vezi prin el. Urmează să îl rotești în pahar și să vezi că apar niște dâre. Astea se numesc "lacrimile" sau "picioarele vinului". Cu cât ele sunt mai drepte, cu atât vinul este mai tare. La ăsta sunt drepte, frumoase. Numai că, vedeți, se scurg repede, nu sunt foarte persistente, tocmai pentru că vinul e tânăr. Deci, zicem: are picioare drepte, regulate, și consistență mai mică. Îl mirosim. Ce iese în evidență? Miroase a cireșe amare. Dacă stătea un an-doi în butoi și apoi un an, doi în sticlă, putea să aibă mirosuri de vanilie, de fum, mirosuri mai complexe. În butoaie, mirosul de fruct tinde să dispară și se ridică celelalte, venite din învechire. Vinul e ca o ființă vie, evoluează, are enzime, proteine, substanțe vii, din natură, care se dezvoltă, nu sunt fixe. După asta, trecem la gust. La gust e foarte important să ajungă vinul pe toate papilele lim-bii. Ia să vedem... Prima dată parcă te pișcă și începi să salivezi. E acid... are aciditate, pentru că are și cabernet în el. Are mulți tanini, pentru că e natural, nu are fermentație lactică, nu a fost liniștit în butoaie. Și, după aia, ești atent cât durează gusturile astea în gură. Cu cât ele sunt mai persistente, cu atât calitatea e mai mare, și cu cât se duc mai repede, vinul e mai slab. La ăsta pe care îl încercăm durează destul de mult aroma, e bun, pentru un vin tânăr, și la un preț rezonabil, 30 de lei sticla. În concluzie, e un vin proaspăt, se bea vara, se mâncă o pizza la el sau o friptură nu prea pretențioasă. Nu e un vin să te lauzi cu el, dar merge la o cină în familie sau cu prietenii. E făcut de podgoriile Vlădoi, au vinuri foarte bune, e o afacere de familie.
Strigarea numelor
- Crama dvs. oferă o priveliște copleșitoare. Cum se face că vinurile acestea românești, de vârf, nu există pe rafturile supermarket-urilor?
- Vinul bun nu are cum să fie în cantități foarte mari. Supermarket-urile aleg vinurile doar dacă se pot livra în cantități uriașe, nu se încurcă cu vinul foarte bun și foarte puțin. Știți care este rețeta lor? După ce strugurii și-au lăsat primul must, sunt băgați la o presă foarte puternică, pentru a stoarce din ei și ultima picătură de suc. Ei bine, din acel must stors a două oară se face vinul din supermarket-uri, în cantități mari, industriale. Ideea mea a fost să fac o colecție de vinuri românești foarte bune. În România avem vinuri aproape la aceeași calitate cu restul lumii occidentale și la prețuri mult mai mici, numai că e greu să ajungă pe piața largă, și atunci producătorii preferă să le vândă în locuri ca acesta sau în anumite restaurante. Eu am adus vinuri pentru colecția mea din toate zonele viticole, care sunt vreo șapte la noi. Haideți să vă arăt un pic ce am. Să începem de aici, din capătul unde este Jidveiul. Mulți trec pe lângă raftul cu Jidvei fără să se uite, dar depinde ce alegi de la ei. De exemplu, am această gamă Owners Choice, cu vinuri destul de scumpe, la 60 de lei sticla, însă sunt de o calitate deosebită, iar șampania făcută prin metodă tradițională, de la Jidvei, este absolut fabuloasă! Apoi au gama Sterium, făcută pentru baruri și discoteci, pentru că eticheta este luminiscentă. Sunt vinuri foarte bune, din soiuri amestecate, și albe, și roze. Din Transilavania am și Liliacul de la Lechința. Sunt vinuri superbe, patronii fiind austrieci și oenologii aduși din străinătate, iar zona viticolă este minunată, între Mureș și Bistrița. Aici sunt vinuri Petro Vaselo, niște italieni cu o podgorie mică de vreo 15 hectare, lângă Recaș. Am și Halewood, o firmă englezească, care are o strategie anume: au luat podgorii în mai multe zone viticole din România, și pe fiecare din ele crește soiul care se potrivește cel mai bine acolo. De exemplu, la Sebeș se fac doar vinurile albe. Mai departe sunt vinurile de la Crama Țelna, care a intrat un pic într-un con de umbră, din păcate. Au crama pe Valea Mureșului, lângă Alba Iulia, sunt una dintre puținele crame din Europa care mai au ciuperca de cramă originală! Ceva ce doar vreo trei podgorii din Franța dacă au! Este o ciupercă ce se creează în zeci sau sute de ani pe tavanul cramei, și care lasă în aer niște spori ce ajung în vin, când el respiră prin butoi. Asta face ca procesul de fermentație să fie aparte și să dea un gust deosebit. Și din Oltenia am multe vinuri, de exemplu, Corcova, de lângă Dunăre. Proprietarul e neamț, oenologul e francez, și fiecare își face vinul lui, ale francezului aș zice că sunt mai fine decât ale neamțului. Urmează Drăgășaniul, cu Prinț Știrbei, au un oenolog din Germania, proprietari fiind moștenitorii familiei Știrbei. Oliver Bauer îl cheamă pe oenologul lor, și vinul scos de el se cheamă chiar Bauer. Aici mai am sticle de la crama M1 Atelier, care sunt divizia de lux a celor de la Murfatlar, aflați și ei într-un con de umbră acum, din păcate. Domeniul Vlădoi are cam 19 hectare la Murfatlar. E o mică afacere de familie, tatăl și fiica fac vinurile, cu prețuri foarte bune și gamă largă. Ravag este unul dintre vinurile lor foarte bune. Toate vinurile lor sunt făcute fără presă, doar ce curge din strugure, și de aceea e o calitate foarte bună. Uitați-vă la ăsta, făcut din sauvignon blanc și din pinot noir, o îmbinare care a dat o culoare foarte interesantă și rară vinului, o culoare violacee, deosebită. Crama Oprișor are patroni nemți, și ei au vinuri bune. Caloian este o serie a lor și au și un roze făcut din merlot, splendid! Au și vinuri de artă: Drăgaica Roșie, Smerenie, Pasarovitz (încep de la 60 de lei sticla și merg la peste o sută de lei sticla în cramă). Vinuri făcute din mai multe soiuri, de o calitate fabuloasă. Mă rog, sunt multe domenii cu vinuri foarte bune în România. Poate o mențiune specială merită și Aurelia Vișinescu, specialistă în fetească neagră, un foarte bun oenolog, apreciat în străinătate. De la ea am, de exemplu, un vin care se numește Trei Fete Negre, făcut din struguri culeși în trei ani diferiți. O minunăție...
Între meditație și dat pe gât
- După părerea dumneavoastră, pe ce loc se află România în lumea vinurilor?
- Suntem pe un loc mai mult decât onorabil, și în acest moment, vinurile românești devin, de la an la an, tot mai puternice pe piață. Suntem pe locul 9 în Europa și cam pe 12 în lume, ca nivel de producție. La calitate, depinde de la producător la producător. Avem și vinuri de masă, dar și vinuri așa-zise de meditation, de-alea de bei singur o zi la ele, mai mult le miroși decât le bei, nevasta și copiii pleacă de acasă, da' tu stai și cujeți la ele... Vinuri complexe, care sunt de obicei foarte reduse cantitativ. Dar astea sunt vinuri pe care trebuie să le savurezi, nu să le dai pe gât. Că dacă vrei doar să te îmbeți, îți iei o sticlă de vodcă și gata. Vinul bun îl miroși... îl deguști, să te umpli de aromă, nu de alcool. Avem și podgorii bune în România, că via se face cel mai bine între 30 și 50 de grade latitudine, sub sau peste Ecuator, și noi suntem la 45, deci foarte bine. Zona climatică e foarte bună la noi. Avem și dealuri multe, orientate spre soare, în plus, avem Marea Neagră și Dunărea, iar asta e foarte important, că seara, vine răcoarea apei peste dealuri și via se odihnește mai bine. Și avem și oenologi buni, veniți din străinătate, sau români. Mulți străini specialiști în vinuri au venit și s-au căsătorit cu românce, unii au cumpărat și podgorii. Din păcate, multe vii au fost neglijate și s-au deteriorat, până ce au trecut de la stat la particulari. Asta a însemnat câțiva ani de întârziere, dar acum suntem bine și de-asta cred că România va deveni un actor important în lumea vinurilor.
Strămoșii celebri: feteasca și tămâioasa
- Ce să facem ca să izbutim?
- Avem soiuri românești de mare valoare, și acum, că lucrurile au evoluat și la noi și producătorii s-au modernizat și s-au școlit, ele se pot pune în valoare foarte bine. Feteasca neagră, feteasca regală, busuioaca de Bohotin, tămâioasa românească acestea sunt soiuri românești pe care Franța, de exemplu, nu le are. Toată lumea știe de grasa de Cotnari, aia cu eticheta galbenă, din alimentară. Dar Cotnariul, prin divizia de lux, are grasă de Cotnari vinificată sec, un vin extraordinar, neobișnuit, pentru că nu te aștepți să iasă sec din struguri pentru vinuri dulci. Tot ei au Frâncușa sau busuioaca de Bohotin. Așa că cine vine în România și vrea să descopere vinurile românești ar trebui să încerce o tămâioasă românească, vin care se face la noi din antichitate, fetească neagră, transmisă din generație în generație, de sute de ani. Cabernet se face din Azerbaidjan până în America, dar o fetească sau o tămâioasă e de aici. Negru de Drăgășani e iarăși un vin de mare calitate, obținut în laboratoarele de la Drăgășani. Este un vin uimitor, cei de la Prinț Știrbei îl fac excelent, deși Negru de Drăgășani există la mai multe case de vinuri, urmează să îl facă și cei de la Recaș. Vin fabulos! Jidveiul are 2000 de ha, Cotnariul peste 2000, Recașul peste o mie de suprafețe mari, care îi obligă să facă și vinuri mai de consum, dar dacă veți căuta vinurile premium, veți avea mari surprize. Pentru viticultura românească, viitorul este pe soiuri românești, pentru că nu ai cum să faci un Chardonnay ca în America sau ca în Franța, că nu ai nici pământul, și nici clima din apropierea Oceanului.
- V-a surprins succesul cramei dumneavoastră într-un orășel destul de mic, cum este Orăștie?
- Și da, și nu. M-a surprins că vestea s-a dus repede și m-am trezit cu oameni din Timișoara sau din Sibiu sau din București, care se opresc aici să degustăm și să povestim despre vinuri. Dar nu e o afacere din care să te îmbogățești. Eu o fac mai mult din pasiune. Am fost în Alsacia și în Toscana, merg când aud de câte o întâlnire importantă a degustătorilor de vinuri. Eu sunt medic, colecția de vinuri e pentru plăcerea mea și pentru timpul liber. Dar m-am bucurat să văd că sunt destui doritori de a înțelege și a găsi vinuri de calitate. Până la urmă, vinul este despre frumusețe. Frumusețea vinului, a mâncării și a conversației. E despre senzații, despre micile bucurii care fac marea fericire. Că, până la urmă, orice poate să meargă cu orice, dar cu cât combinațiile între mâncare și vin sunt mai alese și mai rafinate, cu atât te bucuri mai mult de ceea ce ai la masă. Sunt vinuri cu care poți să stai la masă doar de plăcerea discuției, fără să ai nevoie de mâncare, poate așa, o bucățică de brânză. Dar sunt și vinuri cum este shirazul, un vin aromat și un pic piperat, la care ai nevoie de un anumit fel de mâncare, merge bine cu miel, de exemplu. Sau cum e Aligoteul de la Via Viticola, care merge foarte bine cu pește sau cu fructe de mare, sau sunt roze-urile care merg foarte bine cu pizza. Au fost oameni care au vrut să facă o aniversare cu degustare, între prieteni, și au stat aici până seara târziu. Până la urmă, indiferent de loc sau de oraș, oamenii se bucură să fie împreună, la un pahar de vin bun.
Foto: AGERPRES (2), 123RF