MARI DUHOVNICI ORTODOCŞI - Ieromonahul Seraphim Rose

- American protestant, s-a convertit la ortodoxie, alegând calea călugăriei. Cărţile sale, tipărite în tiraje de milioane de exemplare, au făcut înconjurul pământului -

Cel mai spectaculos, dar şi cel mai presti­gios caz de convertire mistică s-a petre­cut în a doua jumătate a secolului XX, tocmai în îndepărtata Americă!... Istoria Părintelui Seraphim Rose a devenit aproape legendară, după ce cărţile sale s-au tipărit în întrea­ga lume, în mili­oane de exemplare. Pentru Răsăritul Ortodox, mis­terul călugă­ru­lui din California exer­cita o adevărată magie în­că dinaintea căde­rii comu­nis­mului, fiindcă unele dintre volumele sale circu­lau în ceea ce se nu­mea, pe atunci, "samizdat", adi­că traduse, dactilogra­fia­te şi difuzate în mod clan­destin. În România, cazul său a căpătat noto­rietate abia după Revoluţie, când cărţile ie­romonahului au văzut lu­mi­na tiparului, cu tiraje ne­aşteptat de mari, însă foarte puţină lume ştie că Sera­phim Rose, cu un an înain­te de moartea sa, l-a vizitat pe părintele Ilie Cleopa!

"Am fost în iad..."

Pe la începutul anilor '60, un tânăr care nu îm­plinise nici măcar trei decenii de viaţă, pe nume Eugene Rose, scria, cu mare înfrigurare spirituală, o carte despre războiul omului modern împotriva lui Dumnezeu. Proiectul acestei tentative de an­vergură se numea "Împărăţia Omului şi Împărăţia lui Dumnezeu". Volumul nu a fost tipărit niciodată, dar fragmente ale acestui text, publicate separat, au devenit best-seller-uri mondiale, fiind citite de mi­lioane de credincioşi creştini. Tânărul îşi închiriase o cămăruţă în subsolul unui bloc din centrul ora­şului San Francisco. Un perete era acoperit de icoa­ne ortodoxe, deasupra micului pat ardea o candelă, iar în restul încăperii stăteau, stivuite cuminţi, vrafuri întregi de cărţi teologice. În acei ani, când în Europa se mai vedeau încă ruine rămase după cel de-al doilea război mondial, în timp ce ateismul comunist începuse să facă ravagii, întreaga Ame­rica, dar mai ales California, trăiau euforia lumeas­că a bunăstării şi a libertăţii. Delirul "societăţii de consum" cuprinsese toate straturile sociale, iar bi­sericile creştine de dincolo de ocean se goleau, una după alta... Într-un surprinzător şi total dezacord cu mersul acelei lumi spre o prăpastie nevăzută, Eu­gene Rose postea, trăia în castitate şi se ruga la Dum­nezeu! Cu câtva timp în urmă, tânărul primise botezul creştin-ortodox şi începuse o nouă viaţă. San Francisco era oraşul studenţiei sale. Acolo devenise licenţiat în limbi orientale, după absolvirea Academiei de Studii Asiatice. Născut şi crescut în­tr-o familie tipică de americani protestanţi, Eugene Rose devenise un rebel fascinat de Confucius şi de Taoism. Dar frecventarea templelor budhiste din îndepărtata Californie nu a reuşit să-i consoleze nici măcar curiozitatea intelectuală şi rebelul fu prins în capcana "împărăţiei omului", începând să consume mari cantităţi de alcool şi să se drogheze, pentru a-şi învinge anxietatea şi disperarea. "Obişnuiam să mă războiesc cu Dumnezeu, pe care Îl declarasem mort, fiindcă nu înţelegeam de ce nu-mi răspunde!" La un moment dat, când se afla într-o asemenea stare de criză, a scris: "Sunt bolnav, aşa cum sunt toţi oamenii lipsiţi de iubirea lui Dumnezeu!". Pes­te decenii, când ucenicii i-au cerut să le descrie acest coşmar dinaintea iluminării, el n-a putut spune decât: "Am fost în iad...".

"Astfel L-am întâlnit eu pe Hristos!"

Abia spre sfârşitul anilor '50, Eugene Rose a primit, sub cele mai banale aparenţe, miraculosul Răspuns, pe care îl aştepta cu disperare. O realitate pe care niciodată n-ar fi putut-o prevedea, a pătruns în existenţa sa. "În prima tinereţe, păream mulţumit că studiile mele se aflau, oarecum, «deasupra tu­turor tradiţiilor confesionale», deşi avusesem unele simpatii explicite şi subiective pentru filosofia orien­tală. După perioada de criză dramatică pe ca­re am traversat-o puţin mai târziu, riscând să-mi pierd definitiv sufletul, am vi­zitat «din întâmplare» (căci nu ştiam să recu­nosc sem­nele lui Dum­nezeu) o biserică orto­doxă rusă din San Fran­cisco. Mi se părea că am făcut acest gest numai pentru sim­plul motiv de a «vedea o altă tradiţie confesio­na­lă», dar mi s-a întâmplat un lucru pe care nu-l mai sim­ţisem nicăieri, nicio­dată... Ceva misterios în întreaga mea fiinţă îmi spu­nea că mă aflam «aca­să» şi că toate cău­tările mele luaseră sfârşit! Încă nu ştiam prea bine ce însemna acest fapt, fiindcă slujba îmi era străină şi se desfăşura într-o limbă necunoscută. Aşa am început să mă duc mai des la Liturghiile ortodoxe, învăţând, treptat, limba şi riturile. Apoi au venit dis­cuţiile cu acei creştini şi primele lecturi... Odată cu dăruirea mea Ortodoxiei şi credincioşilor ortodocşi, o nouă lumină mi-a pătruns în conştiinţă, anume că «Adevărul Absolut» nu este doar o idee abstractă, descoperită cu mintea, ci este ceva de-a dreptul par­ticular - poate chiar o Persoană - pe care sufletul o cunoaşte şi o iubeşte. Astfel L-am întâlnit eu pe Hristos!"

Mireasma ortodoxiei

Eugene Rose a fost primit în Biserica Ortodoxă şi botezat creştin în februarie 1962. După cum avea să mărturisească peste ani, la cea dintâi Sfântă Taină a Împărtăşaniei, a simţit un gust absolut copleşitor, care i-a rămas pe limbă vre­me de o săptămână... În scurt timp, hărnicia sa du­hov­nicească impresionantă l-a făcut să devină chiar uce­nicul celui care îl con­vertise, anume Fericitul Ar­hiepiscop Ioan Maximovici, ce trăia într-o mânăstire orto­doxă din San Francisco şi era un ierarh foarte cu­noscut în întreaga lume creş­tină, mare ascet, "nebun întru Hristos" şi făcător de minuni, considerat de cre­dincioşi, în parohia sa, "pă­rinte al orfanilor" şi izbă­vitor al tuturor exilaţilor fu­giţi de comunismul din Eu­ro­pa Răsăriteană. Cu aceas­tă călăuză spirituală, Eugene Rose va începe să urce treptele duhov­niceşti, lăsân­du-se pătruns, încet-încet, de ceea ce el va numi mai târziu într-o scrisoare "mireasma su­prafirească a Ortodoxiei". Împreună cu un alt cre­dincios rus, pune bazele unei Frăţii Misionare, aşe­zată sub tu­tela celui dintâi sfânt ortodox al Americii, Sfântul Herman din Alaska. Cei doi deschid o libră­rie de cărţi teologice în San Francisco şi încep să editeze revista "The Orthodox Word" ("Cuvântul Orto­dox"). Între 1966 şi 1969, Eugene Rose - înso­ţit de primul său ucenic - face experienţa asceţilor creş­tini ai pustiei, retrăgându-se în munţi, la Noble Ridge, în nordul Californiei. Într-o Americă obse­dată de sex, bani, droguri, violenţă şi crime, în 1970, la numai 36 de ani, Eugene Rose este tuns călugăr, primeşte cele trei voturi monahale şi îşi ale­ge prenumele ecleziastic al marelui ascet rus, Sfân­tul Serafim de Sarov. Trăind într-o aspră pustnicie şi prin treptată curăţire interioară, cel ce devenise "Seraphim Rose" începe să-şi aplece mintea spre inimă, este iluminat şi capătă uimitoare calităţi de văzător cu duhul!
În anul 1977, Seraphim Rose este hirotonit preot şi începe o amplă activitate pastorală şi misionară. Între lungile sale călătorii găseste energia şi timpul să scrie câteva cărţi, care - atât în cei cinci ani pe care îi mai avea de trăit, cât şi după dispariţia sa trupească - se vor publica în America şi se vor tra­duce în întreaga lume, ajungând la tiraje de câteva milioane de exemplare. Neobosit, el reuşeşte să coordoneze editarea revistei "Cuvântul Ortodox" (care continuă să apară, până în ziua de azi, dincolo de ocean) şi susţine o bogată activitate epistolară cu nenumărate feţe bisericeşti din lumea Ortodoxiei, atât dincoace, cât şi dincolo de "Cortina de Fier". În egală măsură, devine autorul unui mare număr de articole, în care îşi relatează lungile călătorii pastorale sau dezbate spinoase probleme de teologie ortodoxă. Polemizează cu Raymond Moody Jr. - autorul celebrei cărţi "Viaţa de după Viaţă", şi cu europeanul Paul Misraki - reprezentantul cel mai reputat al curentului "ocult şi esoteric" din lumea catolicismului occidental. Cu o strădanie duhov­ni­cească exemplară, el încearcă să avertizeze lumea contemporană că se află pe marginea unei prăpastii nevăzute şi că mântuirea sufletului se poate câştiga după moartea trupului, dar se şi poate pierde foarte repede, numai în această viaţă! Învăţătura sa, accep­tată din punct de vedere dogmatic de Bisericile Ortodoxe contemporane, se înscrie în sfânta tradiţie a părinţilor creştini răsăriteni, dar este scrisă într-un limbaj modern, foarte accesibil omului grăbit, cu vederi pragmatice, din ziua de azi, ceea ce explică într-o largă măsură succesul atât de mare al cărţilor semnate de el. Referindu-se la desfrâul moral în care trăieşte Occidentul şi la pericolul sectelor ce ră­tăcesc din ce în ce mai multe suflete de la adevă­rata mântuire, părintele ieromonah Seraphim Rose, la vârsta de 46 de ani, îi scria unui ucenic: "Gră­beşte, aşadar, să împlineşti lucrarea Domnului, căci e mult mai târziu decât îţi închipui tu!". După nu­mai doi ani de la aceste rânduri aşternute pe hârtie, cuviosul, încă în putere, se mută la cele veşnice... Înainte de înmormântare, aşezat în sicriu, în biserica unei mânăstiri ortodoxe din îndepărtata Californie, trupul lui Seraphim Rose avea o strălucire neobiş­nuită, care i-a cutremurat pe martorii prezenţi. Înainte de-a fi bătut capacul sicriului, aceiaşi mar­tori au văzut aşezându-se pe chipul său o bucurie suprafirească, de parcă rebelul de altădată îşi măr­turisea, pe tăcute, fericirea întâlnirii cu Dumnezeul pe care îl iubise şi îl slujise cu atâta devotament...

Vizita în România

Într-un număr al revistei "The Orthodox Word", apărut la San Francisco în toamna anului 1981, Se­raphim Rose îşi povesteşte pelerinajul făcut în vara aceluiaşi an prin câteva ţări din Răsăritul Ortodox al Europei, printre care şi România. Singura amba­sadă care îi refuzase viza de intrare pe teritoriul unui stat comunist fusese cea a Uniunii Sovietice, motiv de mare întristare pentru ieromonahul orto­dox american, ce îşi dorea să viziteze mai multe lăcaşuri de cult din vechea Rusie. În schimb, fosta Iugoslavie, Bulgaria şi România îşi dăduseră avizul favorabil, pentru că vizita avea un caracter turistic, cel puţin în aparenţă, iar renumele părintelui Sera­phim Rose încă nu luase atâta amploare la acea dată, dincoace de "Cortina de Fier". Monahul nu face nici o referire politică în relatarea sa, dar vor­beşte în câteva paragrafe despre pelerinajul la mânăstirile din nordul Olteniei şi din Moldova. Este pomenit şi numele arhimandritului Ilie Cleopa, cu men­ţiunea expresă că este un duhovnic impre­sionant prin "asprime, ca şi prin numărul mare al pro­zeliţilor (am citat exact!) care îl frecventează". Nu ştim dacă cei doi păstori au purtat vreo con­versaţie teologică şi nici dacă şi-au scrutat unul altuia duhurile clarvăzătoare, dar această consem­nare, fie şi sporadică, rămâne o mărturie cu adevărat emoţionantă a întâlnirii dintre doi mari duhovnici ortodocşi, în epoca prigoanei comuniste din Europa. La acea dată, părintele ieromonah Seraphim Rose nu avea de unde să ştie că, la două decenii după moar­te, învăţătura sa va ajunge chiar şi în România...

Notă biobibliografică

La 13 august 1934 se năştea în oraşul San Diego, statul California, pe continentul ame­rican, Eugene Dennis Rose, într-o familie de pro­testanţi. Studiile de toate gradele le-a absol­vit atât în oraşul natal, cât şi la San Francisco, unde şi-a luat masterul în limbi orientale. Nu a avut alte rude, iar la data morţii sale premature ambii părinţi se mai aflau în viaţă. Ca iero­monah şi preot ortodox, a trecut în nefiinţă la vârsta de 48 de ani, pe 2 septembrie 1982. Ră­măşiţele sale pământeşti odihnesc la Mânăstirea Sfântul Paisie din nordul Californiei. În tra­du­cere românească, au fost tipă­rite mai multe volume, printre care: "Ortodoxia şi religia viito­rului" (Editura "Cartea Moldovei", Chişinău, 1995), "Su­fletul după moarte" (Editura "Anastasia", Bucureşti, 1996), "Ni­hilismul" şi "Revela­ţia lui Dumnezeu în inima omului" (Editu­ra "Anastasia", Bucu­reşti, 1997 - ambele titluri într-un singur vo­lum).