Cel mai spectaculos, dar și cel mai prestigios caz de convertire mistică s-a petrecut în a doua jumătate a secolului XX, tocmai în îndepărtata Americă!... Istoria Părintelui Seraphim Rose a devenit aproape legendară, după ce cărțile sale s-au tipărit în întreaga lume, în milioane de exemplare. Pentru Răsăritul Ortodox, misterul călugărului din California exercita o adevărată magie încă dinaintea căderii comunismului, fiindcă unele dintre volumele sale circulau în ceea ce se numea, pe atunci, "samizdat", adică traduse, dactilografiate și difuzate în mod clandestin. În România, cazul său a căpătat notorietate abia după Revoluție, când cărțile ieromonahului au văzut lumina tiparului, cu tiraje neașteptat de mari, însă foarte puțină lume știe că Seraphim Rose, cu un an înainte de moartea sa, l-a vizitat pe părintele Ilie Cleopa!
"Am fost în iad..."
Pe la începutul anilor '60, un tânăr care nu împlinise nici măcar trei decenii de viață, pe nume Eugene Rose, scria, cu mare înfrigurare spirituală, o carte despre războiul omului modern împotriva lui Dumnezeu. Proiectul acestei tentative de anvergură se numea "Împărăția Omului și Împărăția lui Dumnezeu". Volumul nu a fost tipărit niciodată, dar fragmente ale acestui text, publicate separat, au devenit best-seller-uri mondiale, fiind citite de milioane de credincioși creștini. Tânărul își închiriase o cămăruță în subsolul unui bloc din centrul orașului San Francisco. Un perete era acoperit de icoane ortodoxe, deasupra micului pat ardea o candelă, iar în restul încăperii stăteau, stivuite cuminți, vrafuri întregi de cărți teologice. În acei ani, când în Europa se mai vedeau încă ruine rămase după cel de-al doilea război mondial, în timp ce ateismul comunist începuse să facă ravagii, întreaga America, dar mai ales California, trăiau euforia lumească a bunăstării și a libertății. Delirul "societății de consum" cuprinsese toate straturile sociale, iar bisericile creștine de dincolo de ocean se goleau, una după alta... Într-un surprinzător și total dezacord cu mersul acelei lumi spre o prăpastie nevăzută, Eugene Rose postea, trăia în castitate și se ruga la Dumnezeu! Cu câtva timp în urmă, tânărul primise botezul creștin-ortodox și începuse o nouă viață. San Francisco era orașul studenției sale. Acolo devenise licențiat în limbi orientale, după absolvirea Academiei de Studii Asiatice. Născut și crescut într-o familie tipică de americani protestanți, Eugene Rose devenise un rebel fascinat de Confucius și de Taoism. Dar frecventarea templelor budhiste din îndepărtata Californie nu a reușit să-i consoleze nici măcar curiozitatea intelectuală și rebelul fu prins în capcana "împărăției omului", începând să consume mari cantități de alcool și să se drogheze, pentru a-și învinge anxietatea și disperarea. "Obișnuiam să mă războiesc cu Dumnezeu, pe care Îl declarasem mort, fiindcă nu înțelegeam de ce nu-mi răspunde!" La un moment dat, când se afla într-o asemenea stare de criză, a scris: "Sunt bolnav, așa cum sunt toți oamenii lipsiți de iubirea lui Dumnezeu!". Peste decenii, când ucenicii i-au cerut să le descrie acest coșmar dinaintea iluminării, el n-a putut spune decât: "Am fost în iad...".
"Astfel L-am întâlnit eu pe Hristos!"
Abia spre sfârșitul anilor '50, Eugene Rose a primit, sub cele mai banale aparențe, miraculosul Răspuns, pe care îl aștepta cu disperare. O realitate pe care niciodată n-ar fi putut-o prevedea, a pătruns în existența sa. "În prima tinerețe, păream mulțumit că studiile mele se aflau, oarecum, «deasupra tuturor tradițiilor confesionale», deși avusesem unele simpatii explicite și subiective pentru filosofia orientală. După perioada de criză dramatică pe care am traversat-o puțin mai târziu, riscând să-mi pierd definitiv sufletul, am vizitat «din întâmplare» (căci nu știam să recunosc semnele lui Dumnezeu) o biserică ortodoxă rusă din San Francisco. Mi se părea că am făcut acest gest numai pentru simplul motiv de a «vedea o altă tradiție confesională», dar mi s-a întâmplat un lucru pe care nu-l mai simțisem nicăieri, niciodată... Ceva misterios în întreaga mea ființă îmi spunea că mă aflam «acasă» și că toate căutările mele luaseră sfârșit! Încă nu știam prea bine ce însemna acest fapt, fiindcă slujba îmi era străină și se desfășura într-o limbă necunoscută. Așa am început să mă duc mai des la Liturghiile ortodoxe, învățând, treptat, limba și riturile. Apoi au venit discuțiile cu acei creștini și primele lecturi... Odată cu dăruirea mea Ortodoxiei și credincioșilor ortodocși, o nouă lumină mi-a pătruns în conștiință, anume că «Adevărul Absolut» nu este doar o idee abstractă, descoperită cu mintea, ci este ceva de-a dreptul particular - poate chiar o Persoană - pe care sufletul o cunoaște și o iubește. Astfel L-am întâlnit eu pe Hristos!"
Mireasma ortodoxiei
Eugene Rose a fost primit în Biserica Ortodoxă și botezat creștin în februarie 1962. După cum avea să mărturisească peste ani, la cea dintâi Sfântă Taină a Împărtășaniei, a simțit un gust absolut copleșitor, care i-a rămas pe limbă vreme de o săptămână... În scurt timp, hărnicia sa duhovnicească impresionantă l-a făcut să devină chiar ucenicul celui care îl convertise, anume Fericitul Arhiepiscop Ioan Maximovici, ce trăia într-o mânăstire ortodoxă din San Francisco și era un ierarh foarte cunoscut în întreaga lume creștină, mare ascet, "nebun întru Hristos" și făcător de minuni, considerat de credincioși, în parohia sa, "părinte al orfanilor" și izbăvitor al tuturor exilaților fugiți de comunismul din Europa Răsăriteană. Cu această călăuză spirituală, Eugene Rose va începe să urce treptele duhovnicești, lăsându-se pătruns, încet-încet, de ceea ce el va numi mai târziu într-o scrisoare "mireasma suprafirească a Ortodoxiei". Împreună cu un alt credincios rus, pune bazele unei Frății Misionare, așezată sub tutela celui dintâi sfânt ortodox al Americii, Sfântul Herman din Alaska. Cei doi deschid o librărie de cărți teologice în San Francisco și încep să editeze revista "The Orthodox Word" ("Cuvântul Ortodox"). Între 1966 și 1969, Eugene Rose - însoțit de primul său ucenic - face experiența asceților creștini ai pustiei, retrăgându-se în munți, la Noble Ridge, în nordul Californiei. Într-o Americă obsedată de sex, bani, droguri, violență și crime, în 1970, la numai 36 de ani, Eugene Rose este tuns călugăr, primește cele trei voturi monahale și își alege prenumele ecleziastic al marelui ascet rus, Sfântul Serafim de Sarov. Trăind într-o aspră pustnicie și prin treptată curățire interioară, cel ce devenise "Seraphim Rose" începe să-și aplece mintea spre inimă, este iluminat și capătă uimitoare calități de văzător cu duhul!
În anul 1977, Seraphim Rose este hirotonit preot și începe o amplă activitate pastorală și misionară. Între lungile sale călătorii găseste energia și timpul să scrie câteva cărți, care - atât în cei cinci ani pe care îi mai avea de trăit, cât și după dispariția sa trupească - se vor publica în America și se vor traduce în întreaga lume, ajungând la tiraje de câteva milioane de exemplare. Neobosit, el reușește să coordoneze editarea revistei "Cuvântul Ortodox" (care continuă să apară, până în ziua de azi, dincolo de ocean) și susține o bogată activitate epistolară cu nenumărate fețe bisericești din lumea Ortodoxiei, atât dincoace, cât și dincolo de "Cortina de Fier". În egală măsură, devine autorul unui mare număr de articole, în care își relatează lungile călătorii pastorale sau dezbate spinoase probleme de teologie ortodoxă. Polemizează cu Raymond Moody Jr. - autorul celebrei cărți "Viața de după Viață", și cu europeanul Paul Misraki - reprezentantul cel mai reputat al curentului "ocult și esoteric" din lumea catolicismului occidental. Cu o strădanie duhovnicească exemplară, el încearcă să avertizeze lumea contemporană că se află pe marginea unei prăpastii nevăzute și că mântuirea sufletului se poate câștiga după moartea trupului, dar se și poate pierde foarte repede, numai în această viață! Învățătura sa, acceptată din punct de vedere dogmatic de Bisericile Ortodoxe contemporane, se înscrie în sfânta tradiție a părinților creștini răsăriteni, dar este scrisă într-un limbaj modern, foarte accesibil omului grăbit, cu vederi pragmatice, din ziua de azi, ceea ce explică într-o largă măsură succesul atât de mare al cărților semnate de el. Referindu-se la desfrâul moral în care trăiește Occidentul și la pericolul sectelor ce rătăcesc din ce în ce mai multe suflete de la adevărata mântuire, părintele ieromonah Seraphim Rose, la vârsta de 46 de ani, îi scria unui ucenic: "Grăbește, așadar, să împlinești lucrarea Domnului, căci e mult mai târziu decât îți închipui tu!". După numai doi ani de la aceste rânduri așternute pe hârtie, cuviosul, încă în putere, se mută la cele veșnice... Înainte de înmormântare, așezat în sicriu, în biserica unei mânăstiri ortodoxe din îndepărtata Californie, trupul lui Seraphim Rose avea o strălucire neobișnuită, care i-a cutremurat pe martorii prezenți. Înainte de-a fi bătut capacul sicriului, aceiași martori au văzut așezându-se pe chipul său o bucurie suprafirească, de parcă rebelul de altădată își mărturisea, pe tăcute, fericirea întâlnirii cu Dumnezeul pe care îl iubise și îl slujise cu atâta devotament...
Vizita în România
Într-un număr al revistei "The Orthodox Word", apărut la San Francisco în toamna anului 1981, Seraphim Rose își povestește pelerinajul făcut în vara aceluiași an prin câteva țări din Răsăritul Ortodox al Europei, printre care și România. Singura ambasadă care îi refuzase viza de intrare pe teritoriul unui stat comunist fusese cea a Uniunii Sovietice, motiv de mare întristare pentru ieromonahul ortodox american, ce își dorea să viziteze mai multe lăcașuri de cult din vechea Rusie. În schimb, fosta Iugoslavie, Bulgaria și România își dăduseră avizul favorabil, pentru că vizita avea un caracter turistic, cel puțin în aparență, iar renumele părintelui Seraphim Rose încă nu luase atâta amploare la acea dată, dincoace de "Cortina de Fier". Monahul nu face nici o referire politică în relatarea sa, dar vorbește în câteva paragrafe despre pelerinajul la mânăstirile din nordul Olteniei și din Moldova. Este pomenit și numele arhimandritului Ilie Cleopa, cu mențiunea expresă că este un duhovnic impresionant prin "asprime, ca și prin numărul mare al prozeliților (am citat exact!) care îl frecventează". Nu știm dacă cei doi păstori au purtat vreo conversație teologică și nici dacă și-au scrutat unul altuia duhurile clarvăzătoare, dar această consemnare, fie și sporadică, rămâne o mărturie cu adevărat emoționantă a întâlnirii dintre doi mari duhovnici ortodocși, în epoca prigoanei comuniste din Europa. La acea dată, părintele ieromonah Seraphim Rose nu avea de unde să știe că, la două decenii după moarte, învățătura sa va ajunge chiar și în România...
Notă biobibliografică
La 13 august 1934 se năștea în orașul San Diego, statul California, pe continentul american, Eugene Dennis Rose, într-o familie de protestanți. Studiile de toate gradele le-a absolvit atât în orașul natal, cât și la San Francisco, unde și-a luat masterul în limbi orientale. Nu a avut alte rude, iar la data morții sale premature ambii părinți se mai aflau în viață. Ca ieromonah și preot ortodox, a trecut în neființă la vârsta de 48 de ani, pe 2 septembrie 1982. Rămășițele sale pământești odihnesc la Mânăstirea Sfântul Paisie din nordul Californiei. În traducere românească, au fost tipărite mai multe volume, printre care: "Ortodoxia și religia viitorului" (Editura "Cartea Moldovei", Chișinău, 1995), "Sufletul după moarte" (Editura "Anastasia", București, 1996), "Nihilismul" și "Revelația lui Dumnezeu în inima omului" (Editura "Anastasia", București, 1997 - ambele titluri într-un singur volum).