Maică şi împărăteasă
Cum să ne rugăm mai bine? Cum să ne facem auziţi de Dumnezeu? Cum să înduplecăm iertarea şi ajutorul Său? De două mii de ani, creştinii îşi pun aceste întrebări fără încetare. Printre cele mai convingătoare răspunsuri, la loc de frunte se află îndemnurile părintelui Ilie Cleopa, unul dintre marii duhovnici ai românilor. "Rugăciunea este maică şi împărăteasă peste toate faptele bune", spunea călugărul de la Sihăstria. "Să ţineţi minte că dragostea de Dumnezeu, ce cuprinde ascultarea poruncilor Sale şi teama de Cel de Sus, deopotrivă ca şi dragostea de aproapele, nu vin pe altă cărare în sufletul nostru, decât pe calea rugăciunii, pentru că aceasta nu numai că îl apropie pe om de Stăpânul său, dar îl şi lipeşte de El, îl face «un duh cu El», după vorba unui sfânt, iar din această împreunare sfântă, omul se curăţeşte şi se înalţă pe sine, ca să nu mai adaug ce bucurie se naşte în sufletul creştinului când primeşte răspuns bun, deci înţelege că stăruinţa sa smerită a fost primită de «Noianul fără sfârşit al milei şi al iubirii»!". Tot părintele Cleopa le mai spunea credincioşilor care făceau pelerinaje la mânăstirea Sihăstria, pentru a bate la uşa chiliei sale, că orice rugăciune decurge chiar din una dintre cele trei forme ale sale, anume "cererea", "mulţumirea" sau "lauda". Părintele le amintea tuturor fragmentul din Evanghelie în care ucenicii îi cer Mântuitorului: "Învaţă-ne să ne rugăm!". Atunci, Hristos îi sfătuieşte să nu rostească vorbe multe şi le dăruieşte "Rugăciunea Domnească", adică "Tatăl Nostru", care a rămas cea mai concisă, dar şi cea mai completă rugăciune rostită vreodată. Marele duhovnic le repeta creştinilor că "rugăciunea, în creşterea ei, nu are margini, pentru că ea se uneşte cu Dumnezeu şi toate virtuţile care se nasc din Cel de Sus sunt nemărginite, ca şi El însuşi!". Din învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, dar şi din experienţa sa mistică personală, părintele Cleopa a alcătuit o adevărată "scară a rugăciunii", pe care sufletul unui bun rugător se poate înălţa ca pe un fir nevăzut de păianjen, până ajunge să se topească în Lumină...
Cele şapte trepte"Când ne rugăm cu limba, cu gura şi cu buzele, suntem pe prima treaptă, cea mai de jos, în urcuşul care abia începe" - spune părintele. "Nu e rău nici aşa, căci toţi suntem mai întâi ucenici!" Mai departe, "trebuie să trecem cu rugăciunea noastră de la limbă şi buze, la minte. Dacă o spunem cu gura, dar o înţelegem, atent şi adânc încă şi cu mintea, atunci ea nu se mai cheamă «rugăciunea gurii», ci trece în altă treptă, anume «rugăciunea minţii». Sfântul Apostol Pavel spune undeva: «Vreau, mai bine, să zic cinci cuvinte cu mintea, în biserică, decât zece mii de cuvinte cu gura». Aşadar, aţi înţeles cu cât este mai înaltă a doua treaptă, faţă de cea dintâi?!". Sfinţii părinţi bisericeşti numeau această treaptă "jumătate de rugăciune", "pasăre doar cu o aripă" sau "rugăciune cu-n picior". Însă osteneala nu se opreşte aici. "Când noi spunem o rugăciune cu gura şi o înţelegem cu mintea, trebuie să o simţim şi cu inima, adică mintea trebuie să ne coboare în inimă, căci acolo este «cămara sufletului». Această a treia treaptă este îmbunătăţită şi se cheamă «rugăciunea inimii». Sfântul Isaac Sirul spune că «până aici abia ajunge unul la zeci de mii, iar rugăciunea care-i mai sus decât a inimii de abia este atinsă de unul singur în câteva generaţii». Aceasta este a patra treaptă şi se numeşte «rugăciunea de sine mişcătoare». Cel care a ajuns până aici înseamnă că are inima tot timpul în rugăciune, oriunde s-ar afla şi orice ar face. El a câştigat minunata stare pe care o pomeneşte şi Biblia: «Eu dorm şi inima mea veghează»." Cea de-a cincea treaptă, pe scara părintelui Cleopa, este "rugăciunea cea văzătoare" şi se întâlneşte la câte un singur creştin într-un neam întreg. Duhovnicul explică: "Asta înseamnă să ai minte «înainte-văzătoare» de Dumnezeu, adică să vezi în rugăciune îngerii şi demonii ascunşi credincioşilor obişnuiţi, să citeşti gândurile, să ştii ce se întâmplă la mare depărtare de tine, când eşti cufundat în rugă. Mare minune este aceasta!". Cea de-a şasea treaptă rămâne doar privilegiul marilor pustnici şi asceţi "nebuni întru Hristos", a câtorva sfinţi doar, aleşi şi iluminaţi de Dumnezeu. Caracterizarea părintelui Cleopa este tulburătoare: "Ea se numeşte «rugăciunea în extaz sau în uimire iluminată». Prin aceasta, în vremea rugăciunii, sfântul se răpeşte cu mintea la cer, faţa lui se face ca focul, degetele mâinilor lui ard ca făcliile şi nu mai este pe pământ decât cu trupul, iar mintea sa flăcăruieşte în cer, cuprinsă de extazul iubirii pentru Cel de Sus". Ultima treaptă a rugăciunii, încă şi mai înaltă decât cea "în extaz", este aşa-numita "Rugăciune duhovnicească": "Este chiar mai presus de hotarele oricărei rugi! Este de-a dreptul o fire cu Dumnezeu. După mărturiile sfinţilor părinţi, ea se cheamă «vederea duhovnicească a Împărăţiei Cerului». În afara unor întâmplări izolate, pe care nu le cunoaştem, căci nimeni nu le-a povestit, dacă le-a trăit, avem doar exemplul marelui Apostol Pavel, care a fost răpit, cum singur a scris, «până la al treilea cer şi a auzit acolo cuvinte care nu este cu putinţă omului a le grăi»... Iată de unde pornim cu rugăciunea, fraţilor, şi iată până unde putem ajunge, numai cu voia lui Dumnezeu!".
Scurtă încheiereÎnvăţătura părintelui Cleopa ne poate ajuta pe fiecare dintre noi să înţelegem până unde am urcat pe "scara rugăciunii", ca să aflăm cum să ne rugăm mai bine şi dacă ştim să ne facem auziţi de Cel de Sus. După două mii de ani de creştinism, la începutul celui de-al treilea mileniu, neliniştit şi tulburat de primejdii planetare, Dumnezeu ne lasă să înţelegem că este neschimbat în misterioasa Sa măreţie fără de început şi fără de sfârşit, aşteptând răbdător un bob de recunoştinţă şi de iubire din partea noastră, cei care îndrăznim să-I cerem, fără să ştim întotdeauna prea bine cum anume să o facem, puţină sănătate, puţină bucurie, puţină pace, tocmai acum, în târziul istoriei.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
