"Uşa primarului nu se închide niciodată"
- Bună ziua, domnule primar. Am găsit uşa biroului dvs. deschisă. Să o închid?
- Bună ziua. Nu, uşa primarului nu se închide niciodată. Noi lucrăm transparent, nu avem nimic de ascuns. Chiar la o şedinţă importantă, cu consilierii, lăsăm uşa deschisă. Oamenii cunosc această curiozitate, şi ne respectă modul direct de comunicare. Chiar dacă vin specialiştii pentru consultări, pentru fonduri europene, îi rog să lase uşa cum au găsit-o, iar dacă apar localnici cu probleme, întrerup şi-i primesc în audienţă.
- Le spuneam cititorilor în preambulul acestui interviu că, vreme de 13 ani, aţi fost preot, apoi, din 2012, aţi fost ales primar. Trecerea a fost uşoară sau grea?
- În anul 2008, am fost ales consilier la primărie şi am văzut cum merge administraţia. În 2012, am candidat şi am fost ales primar. Trecerea nu a fost extraordinar de grea, dar am ajuns repede să înţeleg că nu prea ştiu nimic din ce înseamnă un primar. Unii din primărie nu erau oamenii la care mă aşteptam. Erau mai slabi decât nivelul unei comune atât de cunoscute. În plus, am avut de lucru şi în discuţia cu alegătorii. Intrau timizi şi nu mă scoteau din "părinte". Le era greu să mă accepte, să-mi zică "domnule"; erau învăţaţi cu alt stil de lucru, se obişnuiau greu cu disciplina şi poziţia mea fără cădelniţă.
- Şi biroul dvs. este aparte: pe un perete se află o icoană a Maicii Domnului, iar pe altul, portretul lui Constantin Brâncuşi. Ce doriţi să sugeraţi prin acest aranjament?
- Este firul spiritual care-mi străbate sufletul. Lupta mea zilnică este mereu spre înălţime, spre cer. Din partea mea, Brâncuşi poate fi la fel de bine pictat pe o icoană şi pus într-un altar, lângă Maica Precistă. Fără aceste două direcţii sfinte, nu mă simt în stare să-mi conduc nici viaţa, nici primăria. Nu pot conduce nimic! Încerc să-i ajut pe oameni, să-i înţeleg. La început mă simţeam neajutorat, aproape speriat. Apoi am înţeles că oamenii văd lucrurile fără să intre în politică. Nici eu nu am fost ales politic, am candidat independent. Şi în ziua de azi e la fel. În primărie nu se vorbeşte despre partide, se vorbeşte numai despre tineri, despre fonduri europene, despre locuri de muncă.
"În Baia de Fier învăţăm cum se împleteşte trecutul cu prezentul"
- Vecinii dvs., polovrăgenii, spun că oamenii din Baia de Fier sunt mai avuţi şi mai pragmatici decât ei. Este adevărat?
- Este. Ai noştri sunt mai atraşi de bani, dar lucrăm împreună cu ei. Polovrăgenii sunt mari cultivatori de căpşuni şi fac un mare depozit de fructe, unde să avem şi noi locul nostru, pe când noi vrem să construim o făbricuţă de prelucrare a lânii, unde să fie şi ei parte. Suntem în aceeaşi organizaţie, GAL, numai aşa ne putem ajuta între noi. Cu banii europeni e la fel. Eu am adus primii bani europeni în Baia de Fier, în mandatul trecut. Este vorba de vreo 4,5 milioane de euro. Acum, după ce am reuşit să facem Baia localitate turistică, voi aduce bani şi mai mulţi. Trebuie să semnez în curând, la Craiova, un proiect de drumuri de un milion de euro, şi o jumătate de milion pentru căminul cultural din Cernădia, sat aparţinător. Iau bani şi de la Banca Mondială. Am terminat deja două şcoli cu această bancă generoasă. Am început apa şi canalul la noi în comună, lucrăm pentru două milioane de euro.
- Ce credeţi că vă ajută la împlinirea muncii de primar, în condiţiile grele ale vieţii la ţară?
- Nu e nici un secret în această privinţă, contează doar cum te-a lăsat Dumnezeu. Pe mine aşa m-a lăsat: să iubesc pe toată lumea, să înţeleg şi binele şi răul, să respect frumosul vieţii de zi cu zi şi înţelegerea dintre vârste. La Baia, ţăranii tineri şi bătrâni respectă familia, învaţă unii de la alţii, cinstesc experienţa trecutului, iubesc vremurile ciobanilor. Dintr-un trecut semi-industrial, în care lumea întreagă folosea grafitul din Parâng, varul de Galbenul, merele lunguieţe şi dulci de Cernăzoara sau aninul de Bociota, Baia a rămas cu un prezent turistic şi comercial. Peisajul actual este plin de sălcii, de fagi, de pruni, de meri şi de nuci. A fost frumos şi este frumos. Cine se adaptează are de câştigat. Adică este... ţăran! Dacă doriţi, este... cioban. Din fericire, nu a dispărut credinţa; mic şi mare trec pe la biserică, aduc cinstire cojoacelor miţoase, răspund tradiţiei de munte, învaţă cum să împletească trecutul cu prezentul, mărul cu grâul, varul cu porumbul, piatra cu nisipul.
- Ce relaţii aveţi cu oamenii? Faptul că aţi fost preot vă ajută să vi-i apropiaţi mai uşor?
- Ca preot, i-am îndemnat pe băieşeni să nu-şi piardă timpul la crâşmă, ci la căminul cultural şi pe urcuşurile de pe vârful Păpuşa. Ca primar, mi-am dat seama că pot să-i ajut pe oameni şi pe parte administrativă. De la mine din birou nu cred că a plecat nimeni nelămurit sau nemulţumit. Că e supărat, că e nervos, trebuie să te apropii de om, să intri în pielea lui. Administraţia are multe chichiţe, multora le-a fost greu să mă accepte, fiind obişnuiţi cu alt stil de lucru. Părinte-primar mi se spune peste tot, şi la Bucureşti, şi la Baia de Fier. Ei ştiu că harul nu mi-l ia nimeni, este o cruce pe care o s-o duc toată viaţa, până la mormânt. Eu îi înţeleg şi pe necredincioşi, deşi nu-i mai pot judeca cum făceam în faţa altarului. De aceea, biroul meu este loc de administraţie, deşi multora li se pare a fi biserică.
"Credincioşi şi necredincioşi mi se adresează, ba «părinte», ba «domn primar», ba «părinte-primar»"
- Nu m-au ales pe criterii politice! Cum v-am spus, am candidat ca independent. Poate le-a plăcut faptul că sunt sincer, că trăiesc în aceeaşi lume cu ei. Se vede de la distanţă că aici sunt născut şi nu mă pot rupe de Baia de Fier. Despre această comună nu am cuvinte decât de laudă. Băieşenii sunt nişte oameni orgolioşi, care pot cu greu să trăiască în altă parte. Nu se duc nici în străinătate. Aşa cum nu se duc nici polovrăgenii. În acest sens, am observat un lucru: în general, ţăranii din satele de munte nu prea pleacă să muncească în Europa. Ei nu au cunoscut colectivizarea. Au pământ, parcele primite de la bătrâni, şi caută să îngrijească tot ce le-a rămas moştenire. Cu o mândrie puternică şi locală, spun acest lucru. În rest, credincioşi şi necredincioşi, mi se adresează, ba "părinte", ba "domn primar", ba "părinte-primar", ba "domn părinte", cum îmi spune câte un ardelean aflat în trecere pe aici. Sunt alesul comunei şi slujbaşul ei cel mai devotat. Nu am de gând să mă întorc la preoţie, orice direcţie va urma destinul meu. Viaţa civilă mă aşteaptă atât la primărie, cât şi în afara ei.
- Ca fost băieşan, am umblat pe la oameni şi-am întrebat: zic că sunteţi un bun gospodar şi funcţionar public. Cum va arăta Baia de Fier la sfârşitul mandatului dvs., în 2020?
- Îmi doresc mult ca Baia de Fier să fie o localitate turistică adevărată! Dacă mergeţi în centru şi-i întrebaţi pe oameni ce doresc, veţi afla că îşi doresc locuri de muncă. În caz că un investitor şi-ar dori să deschidă o fabrică, va avea o surpriză: nu sunt oameni! Anul trecut am aranjat un interviu între constructorul sistemului de apă şi localnici. Au venit 20 şi au fost angajaţi 15. Astăzi, mai sunt vreo 6 la lucru. Toată lumea vrea să câştige bani fără muncă. Nu mai merge aşa! Nici ajutorul social nu mai merge oricum. Avem vreo 60 de "abonaţi", pe care îi ajutăm după o analiză serioasă. Revenind la soarta mea, spun direct: vreau să candidez din nou. Mai ales dacă voi izbuti să realizez lucrurile proiectate. Să avem răbdare. E adevărat că băieşenii sunt oameni pragmatici, dar birocraţia te trage de poale: mai uşor, mai uşor, că nu avem bani! Deşi am accesat toate fondurile europene existente! Ei ştiu că eu sunt trecut prin viaţă, copt la minte, practic şi rapid.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
