[sapou]- Poveşti şi întâmplări înfricoşătoare, petrecute de-a lungul vremii,
într-un sat din judeţul Dolj -[/sapou]Ades, căutăm în lumea largă întâmplări enigmatice, la limita dintre magie şi paranormal, fără să ştim că la noi acasă, în România, există o grămadă de locuri şi de poveşti bizare, care nu pot fi explicate raţional. Bunăoară, obiectele zburătoare şi duhurile jucăuşe, cunoscute sub numele de fenomenul Poltergeist. Până nu demult, se credea că Brazilia e pe primul loc în lume la astfel de manifestări. Dar iată că satul Risipiţi (azi Unirea) din judeţul Dolj le întrece pe toate. Acolo, în 1992, s-au petrecut nişte fapte tulburătoare, cu sute de martori. A fost un caz senzaţional, care a strâns într-un singur an şi le-a depăşit, toate întâmplările paranormale cunoscute în lume. Şi totuşi, printre documentele vremii, abia le găseşti. Cavalcada de întâmplări de atunci pare că vrea să-şi păstreze, şi azi, misterul. Tulburător e că satul din Dolj a mai trăit întâmplări tari şi stranii, cu mult înainte, acum aproape o sută de ani. Ziarele interbelice depun mărturie.
1932. Duhurile nopţii din Risipiţi
Risipiţi este un sat aflat la doar trei kilometri de Maglavit. Poate şi din cauza asta, despre întâmplările stranii petrecute aici în 1932 e foarte greu să găseşti ceva în paginile îngălbenite ale ziarelor de atunci. La câţiva kilometri distanţă, Petrache Lupu acapara aproape o ţară întreagă cu vedeniile lui mistice. Întâmplările de la Risipiţi s-au petrecut în casa a doi ţărani, soţii Petru şi Florica. Mai întâi, a fost avertismentul. Pe tânăra nevastă au năpădit-o, într-o noapte, nişte vise ciudate. Părea că în casa lor intraseră nişte oşteni. Voiau să o dea afară. În a treia noapte, femeia era obosită de atâtea vise rele, şi adormise devreme. Dar la miezul nopţii, Florica a simţit o greutate pe piept. Ceva o apăsa. A încercat să se ridice, dar cineva a început s-o apese în jos, de umeri. A vrut să strige, dar nu mai avea glas. S-a dat cu greu jos din pat şi a fugit să aprindă lampa. Atunci a auzit o răsuflare grea lângă tâmplă. Parcă o siluetă de fum şi de aer se ridicase odată cu ea din aşternut şi o urmărea gâfâind. Când a aprins lampa, fereastra casei s-a spart cu zgomot. Cioburile s-au împrăştiat în toate direcţiile, ca mânate de-un fuior de vânt. Groaza a împietrit-o.

Din poveştile celor bătrâni, cei doi soţi bântuiţi au aflat mai târziu că pe locul casei lor fuseseră îngropaţi trei panduri de-ai lui Tudor, împreună cu căpetenia lor, ucişi în bătălia de la Drăgăşani. Îl apăraseră până în ultima clipă şi nici acum nu-şi găseau liniştea.
1992. Ploile de sticle

După ce s-a născut copilul, întâmplările bizare au escaladat. Ploile de sticle au continuat să cadă de nicăieri peste casă, că nimeni din sat nu mai putea trece pe uliţă. Explodau ca nişte obuze, în război. Încât, lângă gard, răsărise un munte de cioburi, strălucind în toate culorile.
Apoi Sofica, mama copilului, a văzut cum pe faţada casei apăruse, într-o zi, o pată mare de ulei. Ieşind pe treptele casei, şi uitându-se către cer, a văzut cum coborau în picaj sticle cu ulei, care se spărgeau de casă.
Atunci s-a dezlănţuit urgia. Tocmai chemaseră nişte zugravi, să-i ajute să refacă faţada casei. De faţă cu toţi, vopseaua a început să sară singură din găleţi. Şi tot singură, ca mânuită de o mână şi-o pensulă nevăzute, s-a aşternut pe pereţii casei...
Pruncul zburător

Vacile care se mulgeau singure

O bătrână din vecini îşi amintea şi ea câteva întâmplări stranii de atunci. Bărbatului ei, de pildă, i se "volatilizase" briciul de bărbierit în timp ce se rădea. Iar două femei din casa de-alături au pătimit şi mai rău. Stăteau de vorbă în curte, când au auzit uşa casei deschizându-se singură. Nu ieşise nimeni pe ea. Şi au văzut cum masa din mijlocul casei a pornit la drum singură, ieşind pe scări, în ogradă. Pe urmă, masa s-a apropiat de femeile îngrozite, şi-a început să le tragă de haine, asemenea unui animal. Apoi s-a întors înapoi, spre scară, a urcat treptele tropăind, s-a aşezat la locul ei, şi uşa s-a închis singură. Ca şi cum nimic n-ar fi fost!
Tot atunci, au început şi vitele din grajdul casei să simtă tăria duhului. Cele trei vaci au început să se mulgă singure, lăsând să le curgă laptele din ugere direct în şiştare. Fără să fie mulse. Vitele vecinilor au păţit la fel. Viaţa satului devenise coşmar.
Banii care cad din cer
Lanţul întâmplărilor stupefiante pare fără sfârşit. Satul din Dolj păruse să intre într-o zonă crepusculară, în care pruncul devenise iarăşi personaj principal. Iată declaraţia tatălui despre ce-a păţit chiar el, într-o zi: "Trebuia să-i dau unui vecin, în ziua aceea, 5.000 de lei (o sumă mare în 1992). Am făcut rost de bani şi i-am ţinut toată ziua în mână, cu mâna în buzunar. Ştiam ce se poate întâmpla în preajma copilului şi mă temeam. Banii se udaseră de transpiraţia palmei. Spre seară, am scos mâna din buzunar o secundă, să-mi şterg fruntea. Şi banii au dispărut! Privirea copilului era aţintită pe buzunarul meu. M-a podidit plânsul şi m-am uitat deznădăjduit la cer. Atunci am văzut că de sus, nu ştiu de unde, au început să cadă bancnotele. Cădeau doar pe mine, nu-i atingeau pe cei din jur, care asistau la miracol încremeniţi. Am adunat banii şi nu a lipsit niciun leu. Copilul mă privea mai departe, liniştit".
Avalanşa de pietre

Atunci, părinţii copilului s-au gândit să meargă şi la o mânăstire, pentru a mai domoli duhurile ce bântuiau în preajma băiatului lor. Voiau ca prin rugăciuni, Dumnezeu să le dea un copil normal, ca toţi ceilalţi. Şi s-au dus la Mânăstirea Căldăruşani. Numai că şi acolo, de fiecare dată, a fost la fel. Când călugărul începea să cădelniţeze, cădelniţa se ridica în sus, singură, iar cărbunii încinşi cădeau pe podea, pe covor. "Ultima oară, călugărul tulburat ne-a spus să nu mai venim. Nu are ce să ne facă" - povestea mama copilului.
Părinţii se duc apoi la preotul din sat. "Când i-am auzit, nu i-am crezut la început" - spune preotul. "Apoi, la insistenţele familiei, m-am dus într-o seară la ei. Am cerut o farfurioară pe care am pus nişte tămâie şi am aprins-o. Şi abia a început să fumege tămâia, că farfuria s-a şi ridicat de pe masă şi a izbit cu putere o icoană din perete. Cărbunii încinşi s-au împrăştiat pe jos. I-am stins repede, să nu ia foc casa".
Biblia din pământ

Un copil suprafiresc
Nimeni n-a putut înţelege prea mult din ce se petrecuse la Risipiţi, în anul acela. Apoi, copilul a crescut mare şi sănătos şi cavalcada năprasnică de întâmplări din sat, s-a stins. Curios este că, deşi evenimentele s-au petrecut aproape de noi, în 1992, în plină eră mass media, nimeni n-a scris despre ele, nici măcar ziarele de scandal din Bucureşti, care îşi trăiau, deja, apogeul. Şi nu s-a făcut nici vreo anchetă serioasă pornită de la autorităţi, deşi au fost sute de martori. Părinţii au vrut să-şi protejeze copilul, şi întâmplările de la Risipiţi au fost lăsate să se stingă şi să se transforme în fum. Şi odată cu ele, s-a dus şi misterul lor. Încă o enigmă de dezlegat.
Reproduceri după picturi de Francisc Chiuariu