Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Vlad Alexandrescu a intrat ulterior în politică şi a devenit senator al Uniunii Salvaţi România (USR). Istoric al ideilor şi profesor universitar, Vlad Alexandrescu este nu doar unul dintre cele mai respectate nume noi din politica românească, dar şi unul dintre intelectualii care încă mai cred că pot schimba sistemul din interior. Temeritatea sa l-a ajutat să se afirme în lupta pentru salvarea patrimoniului şi în lupta pentru Roşia Montană. Ajuns senator, Vlad Alexandrescu continuă pe linia care l-a consacrat. Recent, a condus delegaţia ţării noastre, la sesiunea Comitetului UNESCO de la Cracovia, unde a pledat cu succes pentru înscrierea în Lista patrimoniului mondial a pădurilor virgine de fag, de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beuşniţa, Domogled-Valea Cernei, Masivul Cozia, Lotrişor, Codrul secular Şinca, Codrul secular Slătioara, Groşii Ţibleşului şi Strâmbu Băiuţ. O victorie uriaşă, pentru pădurile ţării şi pentru mişcarea ecologistă din România, într-un moment în care presiunea pe relaxarea pedepselor pentru exploatările ilegale de lemn e mai mare ca oricând!
"Pădurile de fag româneşti au acum protecţie internaţională"
- Domnule senator Alexandrescu, felicitări pentru pledoaria dvs., rostită în cadrul reuniunii UNESCO de la Cracovia, prin care v-aţi convins oponenţii că pădurile virgine din România merită să fie apărate la nivel internaţional. Ce înseamnă acest succes pentru mişcarea ecologistă din România?
- În România, am ajuns să avem un fel de superstiţie: dacă există o protecţie europeană sau mondială asupra monumentelor sau a siturilor noastre culturale şi naturale, ea trebuie, pe cât se poate, substituită de o protecţie românească, de noi înşine, de fapt. Asta s-a întâmplat şi cu Roşia Montană, de aceea, pe când eram ministru al Culturii, am demarat procedura de înscriere a Roşiei pentru peisajul cultural şi natural la UNESCO, şi asta se întâmplă şi cu pădurile virgine de fag, din mai multe judeţe ale ţării. Din punct de vedere al gestiunii lor, există acum un control mai sigur, aceste situri vor fi inspectate periodic de diverşi experţi internaţionali, deci, managementul pădurilor ar trebui să fie cât se poate de clar şi de performant. Trebuie să terminăm odată cu defrişările, cu tăierile ilegale, trebuie să tratăm aceste păduri de fag ca pe nişte rezervaţii ecologice. Vorbim aici de păduri virgine, sălbatice, care prezintă interes ştiinţific, ecologic, didactic, pedagogic şi, desigur, turistic. Faptul că ele au ajuns în această fază de recunoaştere internaţională le face demne de toată atenţia!
- Cum s-a constituit echipa care a susţinut cauza României la Cracovia?
- Am fost acolo o delegaţie alcătuită din Comisia Parlamentară pentru Relaţia cu UNESCO. Au mai fost şi două persoane de la Institutul Naţional al Patrimoniului şi un reprezentant al ministerului Culturii, dar el a ajuns foarte târziu, la sfârşitul operaţiunii...
"Există interese comerciale foarte mari, în tăierile ilegale"
- Da! Este un lucru pe care trebuie să îl spunem cât se poate de clar: guvernul actual nu a fost interesat de intrarea pădurilor în patrimoniul UNESCO! Dovadă - la sesiunea de la Cracovia nu a existat nici un reprezentant al guvernului! Nu pot să nu pun asta în legătură cu încercarea de a modifica ordonanţa Guvernului Cioloş, care impunea anumite restricţii în exploatarea pădurilor şi, de asemenea, în legătură cu încercarea recentă de a modifica Codul Silvic. Există interese comerciale foarte mari în tăierile ilegale. Cu toţii avem experienţa unor plimbări prin pădure în care, la un moment dat, rămânem uimiţi de coastele întregi de munte care sunt defrişate. Din acest punct de vedere, cred că înscrierea pădurilor virgine de fag în patrimoniul UNESCO a fost un succes. A fost o operaţiune de lobby, desfăşurată pe parcursul câtorva zile, de delegaţia prezentă la Cracovia, pentru că recomandarea organismului consultativ al UNESCO nu era de acceptare, ci de amânare a dosarului, pentru obţinerea de noi date. Am decis să mergem mai departe, în ciuda recomandării respective, şi să ne susţinem cauza. Domnul Adrian Cioroianu, reprezentantul nostru permanent la Paris pe lângă UNESCO, m-a autorizat să merg pe această linie. Eu ştiam ce am de făcut. A urmat o serie de consultări cu reprezentanţii celor 21 de ţări din Comitetul Permanent al UNESCO şi am obţinut această victorie. A existat şi o petiţie internaţională, semnată şi în România, de mari specialişti şi militanţi pentru mediu, care a ajuns în timp util. Peste tot în lume, există tăieri ilegale, şi oamenii sunt tot mai conştienţi acum că aceste situri naturale sunt o bogăţie cu care noi ne-am născut şi pe care vrem să o păstrăm, să ne bucurăm de ea, dar să o transmitem mai departe, generaţiilor următoare.
- Cum se explică faptul că în România avem tot timpul nevoia unei tutele internaţionale, şi nu suntem în stare să ne rezolvăm singuri urgenţele?
- Problema e că statul este înghiţit în momentul de faţă de diverse nuclee de interese. Aceste interese ajung foarte sus în administraţia centrală, în organismele de decizie şi, chiar dacă există un elan naţional, civic, patriotic, de conservare a resurselor naturale, acest elan este zădărnicit în anumite situaţii, de grupuri care îşi doresc un profit imediat, îşi doresc câştiguri băneşti şi nu se gândesc la ce înseamnă resursele unei ţări. Resursele nu sunt inepuizabile, am avut norocul să le găsim cum erau, trebuie să le gestionăm mai departe. Există şi moduri foarte raţionale de a exploata o pădure. 5% tăieri, replantări, se ştie cum trebuie făcut, nu asta e problema! Problema e că e foarte greu să supraveghezi. Există acum nişte gardieni forestieri, de dată recentă, dar, dincolo de sancţiuni, trebuie să existe o zonă de prevenţie, de educaţie, şi anumite prevederi care să oprească lucrurile la timp.
"Viitorul Roşiei Montane se află în mâna guvernului actual"
- În cazul Roşiei Montane, s-a reuşit depunerea candidaturii României pe lista alternativă. Pe tot parcursul anului 2016, s-a lucrat la constituirea dosarului, care a fost depus la Paris. A fost un moment foarte important, pentru că a corespuns cu o aşteptare a societăţii civile. Mai departe, urmează o evaluare UNESCO, dar e nevoie şi de o susţinere guvernamentală. UNESCO trebuie să vadă că ţara respectivă îşi susţine proiectul la nivel guvernamental şi prin administraţia publică locală. Nu ajunge să fie un peisaj frumos, trebuie ca acest peisaj să beneficieze de protecţie şi de planuri importante de management, din partea administraţiei. Or, la Roşia Montană, dincolo de aspectul patrimonial, care este foarte important, pentru că avem acolo singurele mine romane aurifere de profunzime din Europa, şi dincolo de componenta naturală, şi ea spectaculoasă, e foarte important cum gestionează comunitatea locală acest tezaur. La Roşia au fost nişte promisiuni, populaţia a crezut în ele, promisiunile nu s-au ţinut, şi e foarte important în ce măsură statul reuşeşte să credibilizeze existenţa unui proiect alternativ pentru Roşia Montană. Asta ar trebui să vină din partea guvernului...
- Care n-a mai făcut nimic! În afară de acţiunile de înscriere a Roşiei Montante în patrimoniul UNESCO, de pe vremea guvernului Cioloş, Roşia Montană a rămas îngheţată, cumva, în timp...
"Memoria bunicului meu, Tudor Vianu, a fost o constantă a copilăriei mele"
- Am moştenit din familie acest ?amor veteris mundi", iubirea pentru lumea veche. Tatăl meu era un arheolog important, iar mama, istoric. Era normal, deci, să deprind de mic iubirea pentru ceea ce ni s-a păstrat valoros din vechime. Îmi amintesc verile adolescenţei mele, petrecute pe şantierul arheologic de la Histria, împreună cu tatăl şi cu mama mea. Am asistat la săpături din perioada clasică greacă şi am văzut cu ochii mei cum ieşeau din pământ minunăţiile acelei epoci - temple, sculpturi, monede. Am văzut ce înseamnă această continuitate culturală şi ce ascunde ea. Apoi, direcţiile acestea vin şi din cercetările mele în domeniul modernităţii timpurii, vin din ideea că vechiul se înnoieşte tot timpul şi că, într-un fel, patrimoniul generează cultură, e încărcat cu un soi de energie care îi provoacă pe creatorii tineri să creeze şi ei. Patrimoniul natural îl asociez tot cu moştenirea pe care am primit-o de la generaţiile mai vechi şi pe care nu avem dreptul să o risipim, să o nesocotim şi să o vandalizăm, cum, din păcate, se întâmplă cam des în România...
- Puţină lume ştie că bunicul dumneavoastră matern a fost marele filosof, critic şi istoric literar, Tudor Vianu. Descendenţa aceasta v-a marcat în vreun fel?
- Când m-am născut, bunicul murise, dar, de fapt, era viu, era mereu prezent în evocările părinţilor mei, care l-au iubit foarte mult. Naşterea mea a fost, cumva, legată de memoria bunicului meu, iar asta a fost o constantă a copilăriei mele. În studiile pe care le-am făcut mai târziu, în domeniile literaturii şi istoriei ideilor, am descoperit că Tudor Vianu a fost o figură luminoasă. În familie, bunicul era asociat cu dorinţa de dăinuire într-o ţară în care comunismul se abătuse peste cultura română, era văzut ca un continuator al unei culturi strălucite, ajunsă în vremuri nefavorabile, un om care a încercat să îşi ducă mai departe ideile filosofice într-o perioadă care, ideologic vorbind, îi era opusă.
- V-a influenţat tradiţia de familie în devenirea dumneavoastră intelectuală?
- Nu m-am simţit niciodată crispat de tradiţia din familie. Dimpotrivă, am crezut că am o datorie faţă de familie şi faţă de ţară, să duc mai departe această torţă. Asta, desigur, fără nici un fel de ostentaţie, fără nici un fel de beneficiu personal, pentru că oamenii te apreciază pentru ceea ce eşti tu, nu pentru ceea ce au fost cei din familia ta. Tradiţia aceasta ilustră a venit la mine, şi ca un fel de lecţie de modestie. Familia mea a fost tot timpul o familie rezistentă, o familie refractară la discursul oficial, era o familie care nu a acceptat compromisul, era foarte apropiată de valorile europene, de comunitatea ştiinţifică internaţională. Asta mi-a prins foarte bine după Revoluţie, când nu am avut, ca alţi colegi, o perioadă confuză. Imediat după Revoluţie am votat cu opoziţia. Orientarea mea era foarte clară.
"Avem artişti şi oameni de cultură tineri, care sunt foarte vocali, trebuie să ne uităm şi la ei"
- Ştiu că aţi fost tentat de posibilitatea de a studia teologia...
- A fost, într-adevăr, un moment în care am simţit că Facultatea de Istorie e foarte ideologizată şi credeam că la Teologie puteam evita bariera ideologică. Până la urmă, chiar dacă nu am făcut Teologia, am rămas pe un drum spiritual, pe care mi l-am dezvoltat alături de părintele Andrei Scrima, mai târziu, iar apoi, studiind la doctorat un mare gânditor spiritual francez, pe Blaise Pascal. Spiritualitatea a fost un element important al devenirii mele, chiar dacă nu am mai făcut teologia.
- Cu toate astea, nu v-aţi ferit nici de zona, mult mai terestră, a politicii. Sunt tot mai puţini intelectuali pe scena publică, după ce în anii `90, cultura a propus numeroase personalităţi de prim-plan. Cum vă explicaţi această retragere?
- În anii '90, intelectualii jucau un rol foarte important, erau voci ascultate, unii dintre ei fuseseră disidenţi în vechiul regim. Acum, scena e mult mai aglomerată, e o diversitate mai mare a vocilor, dar e adevărat că sunt şi intelectuali publici care au bătut, cumva, în retragere. Să fie, poate, o umbră de dezamăgire după guvernările anterioare, în care ei au crezut, pe care le-au susţinut? De ce au rămas cu un gust amar e de discutat, eu cred însă că în fiecare moment, oamenii aceştia au spus lucruri juste şi au avertizat în legătură cu pericole reale. Avem însă artişti şi oameni de cultură tineri, care sunt foarte vocali, trebuie să ne uităm şi la ei. Asistăm la o schimbare de generaţie. Arta a luat, în ultima vreme, foarte mult forma străzii şi îşi ia cumva legitimitatea de acolo. Strada are nevoie de o expresie şi artiştii i-o pot da. Asta s-a văzut şi în efuziunea vizuală de la protestele din iarna trecută. Dar, dincolo de expresia imediată, cred că artistul zilelor noastre a înţeles că el e adânc legat de societate. Arta nu mai e un lux, e parte din expresia identităţii noastre.
"Guvernul Cioloş a dovedit ce înseamnă să ai specialişti de mare competenţă în sprijinul României şi al românilor"
- Mi-am dat seama că era un moment de răscruce atunci, la prăbuşirea Guvernului Ponta. Fusese o guvernare a minciunii, o guvernare a plagiatului, fusese şi dezastrul din Colectiv care, cumva, pecetluise această mare minciună în care trăiam, şi mi-am dat seama că e momentul să fac ceva. Nu mai puteam să stau în spate şi să critic, aşa că mi-am luat acest angajament pentru Cultură. Alţi colegi veneau cu idei în domeniul economic, erau oameni din mediul privat, care se izbiseră foarte mult de birocraţie şi care au încercat să meargă pe ideea liberalizării pieţei, a debirocratizării. Guvernul Cioloş a venit cu o schimbare de ton şi cred că oamenii au simţit asta.
- Guvernul Cioloş a stat doar un an la Palatul Victoria, dumneavoastră şi mai puţin. Cum evaluaţi perioada petrecută în "echipa de tehnocraţi"?
- Văzut din urmă, Guvernul Cioloş îmi pare un guvern cu o misiune foarte interesantă, dar un guvern limitat de faptul că nu a avut susţinere parlamentară. Au fost miniştri mai îndrăzneţi, care au încercat să pornească o reformă în domeniile lor, dar când reforma ajungea la lucruri de substanţă, venea imediat o contrareformă, prin Parlament, prin PSD sau chiar prin PNL. Guvernul Cioloş a cunoscut mai multe perioade. Eu am fost în prima jumătate, într-o perioadă în care încă se credea că PSD-ul va sprijini, cumva, această formulă. S-a dovedit că doar îşi refăcea forţele pentru alegeri, şi cred că Guvernul Cioloş a devenit mai îndrăzneţ în a doua parte a acelui an, când a înţeles că pentru a rămâne în istorie era nevoie de curaj. Aşa s-a întâmplat cu Vlad Voiculescu de la Sănătate, pe care regret că nu l-am prins în guvern, pentru că m-am recunoscut foarte mult în lupta lui cu sistemul. Guvernul Cioloş a fost tot mai mult el însuşi, cu cât s-a apropiat de final. E bine că a existat acest an de guvernare, pentru că oamenii au putut vedea ce înseamnă să ai specialişti de mare competenţă în sprijinul României şi al românilor.
- Aţi fost în stradă la Revoluţie, aţi fost în Piaţa Universităţii în 1990, aţi fost la guvernare, acum aţi intrat în politică. Mai aveţi puterea să credeţi că se poate schimba România?
- Eu cred că s-au produs nişte mutaţii în spaţiul social, de zece ani încoace. Cetăţenii s-au trezit şi am asistat la diverse forme de protest care arată că lumea nu mai e dispusă să admită compromisul, corupţia şi proasta guvernare. Acest crez m-a adus în orizontul public. E o geografie umană care îmi spune că s-a schimbat societatea. Formele ei de manifestare sunt subtile, sunt lucruri pe care poate nu le remarcăm, dar, în momente de criză, oamenii se coagulează şi apar uniţi, iar asta îţi dă credinţa să mergi mai departe.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
