VLAD ALEXANDRESCU - Senator USR, fost ministru al Culturii - "Pădurile noastre sunt o bogăție pe care vrem s-o păstrăm, să ne bucurăm de ea și să o transmitem generațiilor viitoare"

Victorie, în lupta pentru protecția pădurilor românești

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cio­loș, Vlad Alexandrescu a intrat ulterior în politică și a devenit senator al Uniunii Sal­vați România (USR). Istoric al ideilor și pro­fesor universitar, Vlad Alexandrescu este nu doar unul dintre cele mai respectate nume noi din po­litica românească, dar și unul dintre intelectualii care încă mai cred că pot schimba sistemul din in­terior. Te­me­ritatea sa l-a ajutat să se afirme în lup­ta pentru salvarea patrimoniului și în lupta pentru Roșia Montană. Ajuns senator, Vlad Alexandrescu con­tinuă pe linia care l-a consacrat. Recent, a con­dus delegația țării noastre, la sesiunea Comi­tetului UNESCO de la Cracovia, unde a pledat cu succes pentru înscrierea în Lista patrimoniului mondial a pădurilor virgine de fag, de la Izvoarele Nerei, Che­ile Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei, Ma­sivul Cozia, Lotrișor, Codrul secular Șinca, Codrul secular Slătioara, Groșii Țibleșului și Strâm­bu Băiuț. O victorie uriașă, pentru pădurile țării și pentru mișcarea ecologistă din România, într-un moment în care presiunea pe relaxarea pedepselor pentru exploatările ilegale de lemn e mai mare ca oricând!

"Pădurile de fag românești au acum protecție internațională"

- Domnule senator Alexandrescu, felicitări pentru pledoaria dvs., rostită în cadrul reuniunii UNESCO de la Cracovia, prin care v-ați convins oponenții că pădurile virgine din România merită să fie apărate la nivel internațional. Ce înseamnă acest succes pentru mișcarea ecologistă din România?

- În România, am ajuns să avem un fel de su­perstiție: dacă există o protecție europeană sau mon­dială asupra monumentelor sau a siturilor noastre culturale și naturale, ea trebuie, pe cât se poate, substituită de o protecție ro­mânească, de noi în­și­ne, de fapt. Asta s-a în­tâmplat și cu Roșia Mon­tană, de aceea, pe când eram ministru al Cul­tu­rii, am demarat proce­du­ra de înscriere a Roșiei pentru peisajul cultural și natural la UNESCO, și asta se întâmplă și cu pădurile virgine de fag, din mai multe județe ale țării. Din punct de ve­dere al ges­tiunii lor, exis­tă acum un control mai sigur, aceste situri vor fi inspectate periodic de diverși experți internaționali, deci, managementul pădurilor ar trebui să fie cât se poate de clar și de performant. Trebuie să terminăm odată cu defrișările, cu tăierile ilegale, trebuie să tratăm aceste păduri de fag ca pe niște rezervații eco­logice. Vorbim aici de păduri virgine, sălbatice, care prezintă interes științific, eco­logic, didactic, peda­go­gic și, desigur, turistic. Fap­tul că ele au ajuns în această fază de re­cu­noaștere internațională le face demne de toată aten­ția!

- Cum s-a constituit echipa care a susținut cauza României la Cracovia?

- Am fost acolo o delegație alcătuită din Co­misia Parlamentară pentru Relația cu UNESCO. Au mai fost și două persoane de la Institutul Na­țio­nal al Patrimoniului și un reprezentant al minis­terului Culturii, dar el a ajuns foarte târziu, la sfâr­șitul ope­rațiunii...

"Există interese comerciale foarte mari, în tăierile ilegale"

- Să înțelegem că actualul guvern al României nu a fost interesat să susțină dosarul pădurilor de fag la UNESCO?

- Da! Este un lucru pe care trebuie să îl spunem cât se poate de clar: guvernul actual nu a fost inte­re­sat de intrarea pădurilor în patrimoniul UNESCO! Dovadă - la sesiunea de la Cracovia nu a existat nici un reprezentant al guvernului! Nu pot să nu pun asta în legătură cu încercarea de a mo­difica ordonanța Guvernului Cioloș, care impunea anumite restricții în exploatarea pădurilor și, de asemenea, în legătură cu încercarea recentă de a modifica Codul Silvic. Există interese comerciale foarte mari în tăierile ilegale. Cu toții avem experiența unor plimbări prin pădure în care, la un moment dat, rămânem uimiți de coastele întregi de munte care sunt defrișate. Din acest punct de ve­dere, cred că înscrierea pădurilor virgine de fag în patrimoniul UNESCO a fost un succes. A fost o ope­rațiune de lobby, desfășurată pe parcursul câ­torva zile, de delegația prezentă la Cracovia, pentru că recomandarea organismului consultativ al UNESCO nu era de acceptare, ci de amânare a dosarului, pentru obținerea de noi date. Am decis să mergem mai departe, în ciuda re­co­man­dării respective, și să ne susținem cauza. Domnul Adrian Cioroianu, reprezentantul nostru permanent la Paris pe lângă UNESCO, m-a autorizat să merg pe această linie. Eu știam ce am de făcut. A urmat o serie de consultări cu reprezentanții celor 21 de țări din Comi­te­tul Permanent al UNESCO și am ob­ți­nut această victorie. A existat și o petiție in­ter­na­țională, semna­tă și în România, de mari specialiști și mi­litanți pentru mediu, care a ajuns în timp util. Peste tot în lume, există tăieri ilegale, și oamenii sunt tot mai conștienți acum că aceste situri naturale sunt o bogăție cu care noi ne-am născut și pe care vrem să o păstrăm, să ne bucurăm de ea, dar să o trans­mitem mai departe, generațiilor urmă­toare.

- Cum se explică faptul că în România avem tot timpul nevoia unei tutele internaționale, și nu suntem în stare să ne rezolvăm singuri urgențele?

- Problema e că statul este înghițit în momentul de față de diverse nuclee de interese. Aceste interese ajung foarte sus în administrația centrală, în or­ga­nismele de decizie și, chiar dacă există un elan na­țio­nal, civic, patriotic, de conservare a resurselor natu­rale, acest elan este zădărnicit în anumite situa­ții, de grupuri care își doresc un profit imediat, își do­resc câștiguri bănești și nu se gândesc la ce în­seam­nă resursele unei țări. Resursele nu sunt inepui­za­bile, am avut norocul să le găsim cum erau, tre­bu­ie să le gestionăm mai departe. Există și moduri foarte raționale de a exploata o pădure. 5% tăieri, re­plantări, se știe cum trebuie făcut, nu asta e pro­blema! Problema e că e foarte greu să supraveghezi. Există acum niște gardieni forestieri, de dată recentă, dar, dincolo de sancțiuni, trebuie să existe o zonă de prevenție, de educație, și anumite prevederi care să oprească lucrurile la timp.

"Viitorul Roșiei Montane se află în mâna guvernului actual"

- Ce obiective ale României ar mai avea șanse să intre în patrimoniul UNESCO în perioada ur­mă­toare? Este cunoscut faptul că, alături de fostul Ministru al Mediului, Cristiana Pașca Palmer, ați luptat și dvs. pentru intrarea Roșiei Montane, în patrimoniul UNESCO.

- În cazul Roșiei Montane, s-a reușit depunerea candidaturii României pe lista alternativă. Pe tot parcursul anului 2016, s-a lucrat la constituirea do­sa­rului, care a fost depus la Paris. A fost un moment foarte important, pentru că a corespuns cu o aștep­tare a societății civile. Mai departe, urmează o eva­luare UNESCO, dar e nevoie și de o susținere guver­na­mentală. UNESCO trebuie să vadă că țara respec­tivă își susține proiectul la nivel guvernamental și prin administrația publică locală. Nu ajunge să fie un peisaj frumos, trebuie ca acest peisaj să bene­fi­cie­ze de protecție și de planuri importante de ma­nagement, din partea administrației. Or, la Roșia Montană, dincolo de aspectul patrimonial, care este foarte important, pentru că avem acolo singurele mine romane aurifere de profunzime din Europa, și din­colo de componenta naturală, și ea spectaculoasă, e foarte important cum gestionează comunitatea lo­cală acest tezaur. La Roșia au fost niște promisiuni, populația a crezut în ele, promisiunile nu s-au ținut, și e foarte important în ce măsură statul reușește să credibilizeze existența unui proiect alternativ pentru Roșia Montană. Asta ar trebui să vină din partea guvernului...

- Care n-a mai făcut nimic! În afară de ac­țiu­nile de înscriere a Roșiei Montante în patrimoniul UNESCO, de pe vremea guvernului Cioloș, Roșia Montană a rămas înghețată, cumva, în timp...

- Situația Roșiei e la fel ca cea din alte zone ale țării. Acolo există o forță de muncă vulnerabilizată și e important să găsim alternative pentru asta. Noi, cei din Guvernul Cioloș, am încercat să concentrăm niște resurse și idei în zona asta, pentru a oferi o alternativă. Au fost mai multe întâlniri cu activiști de mediu, cu ONG-uri, cu experți în patrimoniu. Une­ori, turismul nu e suficient pentru a ridica o zonă. Plus că, pentru a face turism, ai nevoie de re­surse, de condiții, de infrastructură. E limpede că e nevoie de un angajament al statului. Acolo nici măcar planul de urbanism nu poate fi implementat, pentru că e blocat de primărie! E greu să dezvolți ceva în aceste condiții, dar eu continuu să cred în viitorul Roșiei Montane. Cu voință politică se poate!

"Memoria bunicului meu, Tudor Vianu, a fost o constantă a copilăriei mele"

- Domnule Alexandrescu, proveniți din elita intelectuală a României, sunteți nepotul marelui om de cultură, academician Tudor Vianu. Cum se explică interesul dvs. pentru patrimoniul na­tu­ral, care reiese din acțiunile dumneavoastră politice?

- Am moștenit din familie acest ?amor veteris mundi", iubirea pentru lumea veche. Tatăl meu era un arheolog important, iar mama, istoric. Era normal, deci, să deprind de mic iubirea pentru ceea ce ni s-a păstrat valoros din vechime. Îmi amintesc verile adolescenței mele, petrecute pe șantierul arheologic de la Histria, împreună cu tatăl și cu mama mea. Am asistat la săpături din perioada clasică greacă și am văzut cu ochii mei cum ieșeau din pă­mânt minunățiile acelei epoci - temple, sculp­turi, monede. Am văzut ce înseamnă această conti­nui­tate culturală și ce ascunde ea. Apoi, direcțiile aces­tea vin și din cercetările mele în domeniul mo­dernității timpurii, vin din ideea că vechiul se în­no­iește tot timpul și că, într-un fel, patrimoniul generează cultură, e încărcat cu un soi de energie care îi provoacă pe creatorii tineri să creeze și ei. Patrimoniul natural îl asociez tot cu moștenirea pe care am primit-o de la generațiile mai vechi și pe care nu avem dreptul să o risipim, să o nesocotim și să o vandalizăm, cum, din păcate, se întâmplă cam des în România...

- Puțină lume știe că bunicul dumneavoastră matern a fost marele filosof, critic și istoric literar, Tudor Vianu. Descendența aceasta v-a marcat în vreun fel?

- Când m-am născut, bunicul murise, dar, de fapt, era viu, era mereu prezent în evocările părin­ților mei, care l-au iubit foarte mult. Nașterea mea a fost, cumva, legată de memoria bunicului meu, iar asta a fost o constantă a copilăriei mele. În stu­diile pe care le-am făcut mai târziu, în dome­niile literaturii și istoriei ideilor, am descoperit că Tudor Vianu a fost o figură luminoasă. În familie, bunicul era asociat cu dorința de dăinuire într-o țară în care comunismul se abătuse peste cultura ro­mână, era văzut ca un continuator al unei culturi strălucite, ajunsă în vremuri nefavorabile, un om care a în­cer­cat să își ducă mai de­parte ideile filo­so­fi­ce în­tr-o pe­rioa­dă ca­re, ideo­lo­gic vor­bind, îi era opusă.

- V-a influențat tradiția de familie în deve­ni­rea dum­nea­voastră intelec­tua­lă?

- Nu m-am sim­țit niciodată crispat de tradiția din fa­mi­lie. Dimpotrivă, am crezut că am o da­torie față de familie și față de țară, să duc mai departe a­ceas­tă torță. Asta, desigur, fără nici un fel de ostentație, fără nici un fel de beneficiu personal, pentru că oamenii te apre­ciază pentru ceea ce ești tu, nu pentru ceea ce au fost cei din familia ta. Tradiția aceasta ilustră a venit la mine, și ca un fel de lecție de modestie. Fa­milia mea a fost tot timpul o familie rezistentă, o familie refractară la discursul oficial, era o fa­mi­lie care nu a acceptat com­pro­misul, era foarte apro­piată de valorile europene, de comunitatea știin­țifică internațională. Asta mi-a prins foarte bine după Revoluție, când nu am avut, ca alți colegi, o perioadă confuză. Imediat du­pă Revoluție am votat cu opoziția. Orien­tarea mea era foarte clară.

"Avem artiști și oameni de cultură tineri, care sunt foarte vocali, trebuie să ne uităm și la ei"

- Știu că ați fost tentat de posibilitatea de a studia teologia...

- A fost, într-adevăr, un moment în care am simțit că Facultatea de Istorie e foarte ideo­lo­gizată și credeam că la Teologie puteam evita ba­riera ideologică. Până la urmă, chiar dacă nu am făcut Teologia, am rămas pe un drum spi­ri­tual, pe care mi l-am dezvoltat alături de părin­tele Andrei Scri­ma, mai târziu, iar apoi, studiind la doctorat un mare gân­ditor spiritual francez, pe Blaise Pascal. Spiri­tualitatea a fost un ele­ment important al devenirii mele, chiar dacă nu am mai făcut teologia.

- Cu toate astea, nu v-ați ferit nici de zona, mult mai terestră, a politicii. Sunt tot mai puțini intelectuali pe scena publică, după ce în anii `90, cultura a propus numeroase personalități de prim-plan. Cum vă ex­plicați această retra­ge­re?

- În anii '90, intelec­tua­lii jucau un rol foarte important, erau voci as­cul­tate, unii dintre ei fuseseră disidenți în ve­chiul regim. Acum, sce­na e mult mai aglome­rată, e o diversitate mai mare a vocilor, dar e ade­vărat că sunt și inte­lec­tuali publici care au bătut, cumva, în retra­ge­re. Să fie, poate, o umbră de dezamăgire după gu­ver­nările anterioare, în care ei au crezut, pe care le-au susținut? De ce au rămas cu un gust amar e de discutat, eu cred însă că în fiecare moment, oamenii aceștia au spus lucruri juste și au avertizat în legătură cu pericole reale. Avem însă artiști și oameni de cultură tineri, care sunt foarte vocali, trebuie să ne uităm și la ei. Asistăm la o schimbare de generație. Arta a luat, în ultima vreme, foarte mult forma străzii și își ia cumva legiti­mitatea de acolo. Strada are nevoie de o expresie și artiștii i-o pot da. Asta s-a văzut și în efuziunea vizuală de la pro­tes­tele din iarna trecu­tă. Dar, dincolo de expresia imediată, cred că artistul zile­lor noastre a înțeles că el e adânc legat de societate. Arta nu mai e un lux, e parte din expresia iden­ti­tății noastre.

"Guvernul Cioloș a dovedit ce înseamnă să ai specialiști de mare competență în sprijinul României și al românilor"

- Pe dumneavoastră personal, ca intelectual și profesor universitar consacrat, ce v-a deter­mi­nat să intrați în Guvernul Cioloș? O decizie pe care au luat-o, de altfel, și alți specialiști, din di­ferite domenii, care au lăsat totul baltă, pentru a pune umărul la acel proiect.

- Mi-am dat seama că era un mo­ment de răs­cruce atunci, la prăbușirea Gu­vernului Ponta. Fu­sese o guvernare a min­ciunii, o guvernare a pla­gia­tului, fusese și dezastrul din Colectiv care, cum­va, pecet­lu­ise această mare minciună în care tră­iam, și mi-am dat seama că e mo­mentul să fac ceva. Nu mai puteam să stau în spate și să critic, așa că mi-am luat acest an­ga­jament pentru Cultură. Alți colegi ve­neau cu idei în domeniul economic, erau oameni din me­diul privat, care se iz­bi­seră foarte mult de biro­cra­ție și care au încercat să meargă pe ideea libe­ralizării pieței, a debirocratizării. Guver­nul Cio­loș a venit cu o schimbare de ton și cred că oamenii au simțit asta.

- Guvernul Cioloș a stat doar un an la Palatul Vic­toria, dumneavoastră și mai puțin. Cum eva­luați perioada petrecută în "echipa de tehno­crați"?

- Văzut din urmă, Guvernul Cioloș îmi pare un guvern cu o misiune foarte interesantă, dar un guvern limitat de faptul că nu a avut susținere parla­men­tară. Au fost miniștri mai îndrăzneți, care au în­cercat să pornească o reformă în dome­niile lor, dar când reforma ajungea la lucruri de substanță, venea imediat o contrareformă, prin Parlament, prin PSD sau chiar prin PNL. Guvernul Cioloș a cunoscut mai multe perioade. Eu am fost în prima jumătate, într-o perioadă în care încă se credea că PSD-ul va sprijini, cumva, această for­mulă. S-a dovedit că doar își refăcea forțele pentru alegeri, și cred că Guvernul Cioloș a devenit mai îndrăzneț în a doua parte a acelui an, când a înțeles că pentru a rămâne în istorie era nevoie de curaj. Așa s-a întâmplat cu Vlad Voiculescu de la Sănăta­te, pe care regret că nu l-am prins în guvern, pentru că m-am recu­nos­cut foarte mult în lupta lui cu sis­temul. Guvernul Cioloș a fost tot mai mult el însuși, cu cât s-a apro­piat de final. E bine că a existat acest an de gu­ver­nare, pentru că oamenii au putut vedea ce înseamnă să ai specialiști de mare competență în sprijinul Ro­mâniei și al românilor.

- Ați fost în stradă la Revoluție, ați fost în Piața Universității în 1990, ați fost la guvernare, acum ați intrat în politică. Mai aveți puterea să credeți că se poate schimba România?

- Eu cred că s-au produs niște mutații în spațiul social, de zece ani încoace. Cetățenii s-au trezit și am asistat la diverse forme de protest care arată că lumea nu mai e dispusă să admită compromisul, corupția și proasta guvernare. Acest crez m-a adus în orizontul public. E o geografie umană care îmi spune că s-a schimbat societatea. Formele ei de manifestare sunt subtile, sunt lucruri pe care poate nu le remarcăm, dar, în momente de criză, oamenii se coagulează și apar uniți, iar asta îți dă credința să mergi mai departe.