Nu există un singur tip de depresie. Formele şi gradele de intensitate ale acestei afecţiuni se deosebesc mult între ele. Efectiv, fiecare caz este individual şi necesită o terapie personalizată în mod corespunzător.
Depresivii au însă în comun o schimbare de dispoziţie: ei se simt descurajaţi, melancolici, cu un mare gol lăuntric - şi la toate acestea se adaugă adesea şi anumite suferinţe fizice. Medicii diagnostichează cam de două ori mai multe tulburări depresive la femei, decât la bărbaţi. În parte cel puţin, aceasta se explică şi prin faptul că femeile sunt mai dispuse să vorbească despre starea lor de spirit şi oscilaţiile ei. Vârstnicii nu dezvoltă depresii mai des decât persoanele mature de vârstă medie, unele studii dovedesc chiar contrariul.
În funcţie de numărul şi de intensitatea simptomelor, medicii definesc trei tipuri de depresie: uşoară, de intensitate moderată şi severă. Cu o depresie uşoară se poate face faţă încă destul de bine activităţilor cotidiene, pe când în cazul uneia moderate, capacitatea pacientului de a-şi rezolva treburile de rutină este deja limitată în mod vizibil. Iar bolnavii cu depresie severă nu reuşesc câteodată nici măcar să se ridice din pat.
De regulă, tulburările depresive evoluează în faze cu durata de câteva luni, care se pot însă prelungi şi de-a lungul unor ani. Iar persoanele care suferă de această boală au, în general, mai mult de un episod depresiv în decursul vieţii.
DEPRESIA UNIPOLARĂ
O tristeţe fără sfârşit
Aceasta se consideră a fi cea mai frecventă formă a afecţiunii de care vorbim. Ea se caracterizează prin apariţia uneia sau mai multor faze de tristeţe patologică, ce durează minimum două săptămâni. Simptomele principale sunt deznădejdea, lipsa de interes pentru ceea ce se petrece în jur şi stările de epuizare, la care se adaugă tulburările de conduită alimentară şi de somn, apatia, dar şi diminuarea capacităţii de concentrare, agitaţia şi gândurile de suicid.
TULBURAREA BIPOLARĂ
Stări de surescitare
Potrivit definiţiei clasice, cei afectaţi de această tulburare au, pe lângă perioadele de melancolie, şi unele maniacale. În fazele maniacale, bolnavii sunt euforici, extrovertiţi sau irascibili. Printre alte caracteristici se regăsesc stima de sine exagerată, hiperactivitatea şi comportamentul extravagant. Sunt posibile, de asemenea, şi dispoziţiile labile sau apariţia simultană a unor simptome maniacale şi depresive, de exemplu o nelinişte accentuată, în condiţiile unui tonus afectiv scăzut.
Unii specialişti sunt de părere că delimitarea netă operată între cele două aspecte ale bolii ar fi depăşită. În opinia lor, tulburarea bipolară reprezintă, de fapt, o formă agravată a depresiei unipolare.
DISTIMIA
Depresia cronică
Această manifestare mai uşoară a tristeţii patologice este o dispoziţie depresivă cronică, ce persistă minimum doi ani, adesea mult mai mult. Suferinzii se simt inconfortabil, sunt nemulţumiţi şi melancolici, însă reuşesc să-şi gestioneze bine viaţa de zi cu zi.
DEPRESIA SEZONIERĂ
Lipsa soarelui
Mai ales în regiunile nordice, numeroase persoane suferă de acest tip de depresie, în lunile de toamnă şi iarnă, când lumina oferită de soare în cursul zilei se împuţinează.
PSIHOZA LEHUZIEI
Depresia post-natală
La scurt timp după naştere, multe femei manifestă o puternică instabilitate emoţională şi sunt deprimate. În unele cazuri, această indispoziţie ia amploare, transformându-se într-o depresie post-natală. Simptomele se deosebesc foarte puţin de cele ale melancoliei clinice.
ANXIETATEA GENERALIZATĂ
Nervozitate permanentă
Bolnavii se tem de orice situaţii în care i-ar putea pune viaţa. Frica lor nu se leagă de un eveniment anume. Nervozitatea permanentă, senzaţiile de ameţeală şi neplăcerile abdominale reprezintă alte caracteristici ale acestei afecţiuni, socotită în prezent ca fiind un stadiu premergător al depresiei.
COMORBIDITATEA
Depresie plus o boală
Tulburările depresive pot fi prezente la o persoană concomitent cu alte afecţiuni. Astfel de patologii însoţitoare sunt, de pildă, diabetul sau bolile degenerative ale sistemului nervos, ca demenţa sau Parkinsonul. De asemenea, unii indivizi devin depresivi după ce au suferit un infarct. Printre comorbidităţile psihice se numără dependenţele de droguri, alcool, sex etc. şi anxietatea. În toate aceste cazuri, este important ca depresia să fie tratată independent, iar nu minimalizată, ca un fenomen secundar.
Un cuvânt despre sindromul burnout
În pofida unor simptome asemănătoare, cum sunt epuizarea extremă, descurajarea şi scăderea capacităţii de muncă, sindromul burnout nu este totuna cu depresia. El nu constituie propriu-zis o afecţiune, ci un proces declanşat de stresul cronic, care poate duce la o stare de oboseală perpetuă, diverse suferinţe fizice şi eventual - însă nu obligatoriu - melancolie.
Care sunt cauzele depresiei?
Depresia nu este numai o problemă a creierului, ea afectează organismul în întregime. De aceea, e în general dificil să-i atribuim o singură cauză. A atras totuşi atenţia faptul că 30% dintre persoanele depresive care participau la un studiu au declarat că, înainte de a se îmbolnăvi, se confruntaseră cu un eveniment solicitant sau profund perturbator. Acesta ar putea fi stresul profesional cronic, sentimentul de a fi depăşit de obligaţiile de la locul de muncă ori de treburile gospodăreşti, dar şi un diagnostic de cancer sau pierderea unui om apropiat.
Şi experienţele traumatizante din copilărie, ca lipsa de afecţiune şi abuzul, pot lăsa în suflet urme de neşters, care, ulterior, peste ani, sporesc riscul de depresie ori anxietate. Unii ajung la o tulburare emoţională, în urma unui eveniment ce ar trebui să fie mai degrabă îmbucurător, cum ar fi aducerea pe lume a unui copil, o promovare la serviciu sau retragerea la pensie.
Însă nu toţi cei ce se află la un moment dat în împrejurări similare dezvoltă o depresie. Explicaţia trebuie căutată, printre altele, şi în istoria personală a fiecăruia. Ce conflicte au avut de soluţionat în trecut? Ce rol şi-au asumat în acel context? Oamenii care au avut de luptat cândva cu probleme în faţa cărora s-au simţit neajutoraţi vor reacţiona cu aceeaşi resemnare şi neputinţă la situaţiile solicitante intervenite mai târziu în viaţa lor: este un fel de proces de învăţare viciat, care poate da naştere unor simptome de depresie.
Şi materialul genetic are însemnătatea lui. Predispoziţia pentru dezvoltarea unui depresii este ereditară, după cum o demonstrează familiile în care cazurile de tulburări depresive se repetă la mai mulţi membri. O altă sursă de dezechilibru psihic sunt modificările biologice, de exemplu, cele survenite după o sarcină, la pubertate sau înainte de menopauză. Depresia sezonieră provine din prezenţa insuficientă a luminii solare, de care depinde secreţia de melatonină, hormonul somnului. În mod normal, aceasta este mai abundentă noaptea decât în intervalul diurn. Dar, întrucât toamna şi iarna, cerul se acoperă cu un strat gros de nori şi zilele sunt cenuşii, nivelul melatoninei rămâne ridicat şi pe timpul rezervat stării de veghe, încât oamenii cu tendinţe depresive devin apatici şi somnoroşi. De asemenea, cercetătorii studiază în prezent efectul florei intestinale asupra psihicului uman. Ei au constatat că bacteriile din intestin generează transmiţători chimici care, odată ajunşi în creier, influenţează procesele afective.
Simptome
Când tristeţea nu se dă dusă
Există o particularitate pe care o regăsim în toate formele de depresie: tristeţea profundă, care nu se mai dă dusă.
Pacienţii îşi subapreciază propria persoană şi cred că realizările din viaţa lor sunt lipsite de valoare, se consideră inutili, îşi atribuie vini imaginare şi nu mai aşteaptă nimic bun de la viitor. Cei mai mulţi suferă de tulburări de reactivitate: unii nu se mai opresc din plâns, iar alţii împietresc emoţional, recunosc că nu mai au sentimente, că nu mai simt milă, că se simt vinovaţi pentru lucruri pe care nu le-au făcut. Tipică pentru depresivi este tristeţea de dimineaţă. O stare de apatie, care se limpezeşte de-a lungul zilei. Unii depresivi sunt dimineaţa, după spălat, atât de istoviţi, încât se vâră din nou în pat. Par mereu adânciţi în gânduri, se îndepărtează de familie şi prieteni, îşi pierd interesul faţă de relaţia intimă cu partenerul, hobby-urile nu-i mai atrag. Cei apropiaţi nu înţeleg această schimbare de atitudine şi le-o reproşează, de multe ori se ajunge la certuri, în urma cărora depresivii devin şi mai retractili. Unii din ei sunt agitaţi şi anxioşi, incapabili să se concentreze, confuzi şi atât de uituci, încât comportamentul lor poate induce în eroare medicul, îndemnându-l să diagnosticheze un (inexistent) început de demenţă. Apar şi suferinţele fizice, creşte sensibilitatea la durere, dispare pofta de mâncare, se dereglează digestia, eventual cântarul arată câteva kilograme în plus. Mulţi bolnavi au şi probleme cu somnul. Adorm greu, se zvârcolesc noaptea în pat, se trezesc dimineaţa foarte devreme, deşi singurul lucru pe care şi-l doresc este să doarmă. Tulburările de somn sunt un simptom grav, care indică debutul unei depresii.
Este necesar ca simptomele precoce ale unei tulburări depresive să fie luate în serios şi investigate. Cine are un somn neodihnitor de o bună bucată de vreme, cine despică la nesfârşit firul în patru, în loc să acţioneze, sau îşi pierde treptat stima de sine, ar trebui să poarte o discuţie cu medicul despre toate acestea.
Diagnosticare
Sondajele arată că doar jumătate din cazurile de depresie sunt diagnosticate. Primul ajutor vine, de obicei, de la medicul de familie, cu condiţia ca suferindul să-i vorbească deschis despre problemele lui, despre instabilitatea sentimentală, despre starea de apatie, căci altfel va pleca acasă doar cu o reţetă pentru analgezice ori somnifere şi cauza suferinţei va rămâne nedescoperită. Pentru a identifica o depresie, medicul de familie are la îndemână un chestionar scurt şi simplu, dar foarte eficient, compus din numai două întrebări:
1. În luna trecută v-aţi simţit adesea trist, descurajat, îngrijorat sau lipsit de speranţă?.
2. În luna trecută v-au bucurat mai puţin acele lucruri care în mod obişnuit vă făceau plăcere?
96% dintre depresivi răspund afirmativ la ambele întrebări. Din păcate, testul este prea puţin folosit de medici. Ei trebuie însă şi să excludă posibilitatea unei afecţiuni organice, aşa cum ar fi o disfuncţie tiroidiană. Importante sunt rezultatele unor investigaţii precise ca: RMN, tomografie, EKG, eventual analize de laborator. O depresie uşoară poate fi diagnosticată şi tratată de medicul generalist. Dacă se presupune însă o formă mai gravă a bolii, inclusiv un risc de suicid, sau dacă pacientul nu răspunde la terapia pe care i-a recomandat-o, va trebui să-l trimită la un specialist.
Tratamentul depresiei
Medicaţia psihotropă nu constituie nicidecum o regulă generală, ci mai curând se recurge la ea în funcţie de necesitate. Pacienţii cu depresie de intensitate moderată primesc de obicei antidepresive, atunci când suferinţa lor se află în faza acută, iar atenuarea simptomelor reprezintă, într-adevăr, o urgenţă. În tulburările depresive severe, se administrează, după caz, în afară de antidepresivele uzuale, şi antipsihotice, în combinaţie cu unele medicamente întrebuinţate în mod curent, în tratamentul epilepsiei. La formele uşoare şi moderate ale bolii, pot fi de un real folos preparatele cu extract de sunătoare, acesta fiind singurul remediu de origine vegetală cu acţiune antidepresivă confirmată ştiinţific.
În momentul când bolnavul a ajuns la un oarecare echilibru, se poate începe şi psihoterapia. Trebuie spus că, astăzi, numeroşi specialişti au rezerve faţă de metodele tradiţionale aplicate în forma lor pură, aşa cum au fost ele create cândva de şcolile clasice - şi ne referim aici, în primul rând, la psihanaliză şi la terapia comportamentală. Declarându-le depăşite, ei preferă acum să utilizeze variante mixte: psihoterapia interpersonală (IPT), pentru tulburările depresive acute, şi sistemul psihoterapeutic de analiză cognitiv-comportamentală (CBASP), pentru depresiile cronice. În spitalele moderne din Europa, aceste terapii integrative sunt completate cu o serie de alte module: tehnici imaginative, terapie prin artă, ergoterapie, programe de relaxare şi energizare. Pacienţii sunt introduşi cât mai des într-un cadru natural, îndemnaţi să participe la activităţi de grădinărit şi să beneficieze de prezenţa liniştitoare a animalelor.
Metoda cel mai des folosită în prezent, cu o eficienţă dovedită de nenumărate studii, este terapia cognitiv-comportamentală. Ea se axează pe analiza comportamentului bolnavului, pentru a identifica acele modele de atitudine şi reacţie care l-au dus în impas. Terapeutul exersează cu pacientul noi strategii, de care el va trebui să se servească ulterior, în condiţiile vieţii sale de fiecare zi.
La tulburările acute, se obţin rezultate foarte bune cu psihoterapia interpersonală (IPT). Aici, depresia este privită în context psihosocial, punându-se accentul pe modul cum decurg corect interacţiunile şi relaţiile cu oamenii din jur. Sprijinit de terapeut, pacientul încearcă să descopere acele contacte interpersonale disfuncţionale care au precedat boala.
Sistemul psihoterapeutic de analiză cognitiv-comportamentală (CBASP) este o modalitate mai nouă de tratare a depresiilor cronice, deseori declanşate deja în copilărie şi grevate de un risc major de suicid. Pornind de la o analiză a situaţiei de fapt, se elaborează o schemă de antrenament comportamental. Pacientul este ajutat să-şi dea seama că problemele sale de viaţă au legătură cu modul cum el însuşi interacţionează cu cei cu care vine în contact. Va învăţa deci să fie mai deschis şi empatic în relaţii, dar totodată să-şi conştientizeze şi să-şi satisfacă mai bine propriile nevoi şi dorinţe.
Dacă un bolnav cu depresie severă nu răspunde la tratamentul medicamentos, se poate lua în considerare terapia electroconvulsivă (şocurile electrice). Pacientului aflat sub anestezie generală i se declanşează o criză de epilepsie, prin intermediul electrozilor plasaţi la tâmple. Repudiat de necunoscători cu groază şi repulsie, procedeul este în realitate mai puţin agresiv decât stresul enorm al bolii, care devine, câteodată, insuportabil, astfel încât suferindul refuză să mănânce, să bea - practic, să mai trăiască. Din păcate, efectul terapiei este de scurtă durată.
O modalitate mai neconvenţională de ameliorare a simptomelor este privarea de somn. După o noapte nedormită, majoritatea depresivilor declară că se simt dintr-o dată mai bine. Obţinut rapid, rezultatul nu se va menţine însă decât pe termen scurt. În depresiile sezoniere, se recomandă ca adjuvant fototerapia. Timp de o săptămână, pacientul va fi aşezat zilnic, pentru 30-40 de minute (de preferinţă dimineaţa), în faţa unei lămpi cu lumină de zi. Este important ca el să privească direct în sursa de lumină, căci astfel va determina, pe calea retinei şi a nervului optic, o creştere a secreţiei de melatonină şi de serotonină în organismul său.
Demersul terapeutic de orice tip poate fi completat şi susţinut de activitatea fizică. S-a demonstrat că sporturile de rezistenţă, cum sunt joggingul, drumeţiile, nordic walking sau înotul au darul de a uşura suferinţa oamenilor chinuiţi de depresii. Specialiştii presupun că mişcarea influenţează procesele metabolice de la nivelul creierului, având implicit o acţiune benefică asupra tulburărilor depresive.
TEST
Vă confruntaţi cu o depresie?
Testul de faţă a fost elaborat de specialiştii Institutului de psihiatrie "Max Planck" din Germania, pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Ei au apreciat că următoarele nouă întrebări sunt suficiente pentru stabilirea unei suspiciuni de depresie. Tot ce aveţi de făcut este să bifaţi răspunsul pe care îl socotiţi corespunzător cu starea dvs. din ultimele săptămâni.
1. Vă simţiţi aproape constant trist, descurajat sau lipsit de speranţă?
Da Nu
2. Se poate spune că v-aţi pierdut interesul pentru aproape orice, că nimic nu vă mai bucură, nici acele lucruri care, de obicei, vă produceau bucurie?
Da Nu
3. Nu mai aveţi poftă de mâncare sau vi s-a redus considerabil greutatea corporală? Felurile dvs. preferate par să-şi fi pierdut gustul bun de altădată?
Da Nu
4. Aveţi aproape zilnic tulburări de somn (adormiţi greu, vă treziţi în cursul nopţii sau faceţi ochi prea devreme dimineaţa)?
Da Nu
5. Vorbiţi sau vă mişcaţi mai lent ca înainte? Sau, dimpotrivă, suferiţi de o nelinişte interioară, care vă împiedică să staţi într-un loc, aşa încât trebuie să vă plimbaţi mereu încolo şi încoace?
Da Nu
6. Vi s-a diminuat libidoul sau a dispărut complet?
Da Nu
7. Nu mai aveţi încredere în dvs.? Vi se pare că sunteţi lipsit de calităţi sau vă autoreproşaţi o mulţime de lucruri?
Da Nu
8. Aveţi dificultăţi de concentrare şi memorare sau vă vine greu să luaţi decizii, chiar şi în problemele cotidiene curente?
Da Nu
9. Vă gândiţi deseori la moarte sau chiar la posibilitatea de a vă pune capăt vieţii?
Da Nu
Evaluarea testului
Mai mult de patru răspunsuri cu "Da" constituie un indiciu de depresie. Nu uitaţi însă că testul de mai sus nu vă oferă un diagnostic sigur. Pe acesta nu-l poate pune decât un medic sau un terapeut calificat.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
