Nu există un singur tip de depresie. Formele și gradele de intensitate ale acestei afecțiuni se deosebesc mult între ele. Efectiv, fiecare caz este individual și necesită o terapie personalizată în mod corespunzător.
Depresivii au însă în comun o schimbare de dispoziție: ei se simt descurajați, melancolici, cu un mare gol lăuntric - și la toate acestea se adaugă adesea și anumite suferințe fizice. Medicii diagnostichează cam de două ori mai multe tulburări depresive la femei, decât la bărbați. În parte cel puțin, aceasta se explică și prin faptul că femeile sunt mai dispuse să vorbească despre starea lor de spirit și oscilațiile ei. Vârstnicii nu dezvoltă depresii mai des decât persoanele mature de vârstă medie, unele studii dovedesc chiar contrariul.
În funcție de numărul și de intensitatea simptomelor, medicii definesc trei tipuri de depresie: ușoară, de intensitate moderată și severă. Cu o depresie ușoară se poate face față încă destul de bine activităților cotidiene, pe când în cazul uneia moderate, capacitatea pacientului de a-și rezolva treburile de rutină este deja limitată în mod vizibil. Iar bolnavii cu depresie severă nu reușesc câteodată nici măcar să se ridice din pat.
De regulă, tulburările depresive evoluează în faze cu durata de câteva luni, care se pot însă prelungi și de-a lungul unor ani. Iar persoanele care suferă de această boală au, în general, mai mult de un episod depresiv în decursul vieții.
DEPRESIA UNIPOLARĂ
O tristețe fără sfârșit
Aceasta se consideră a fi cea mai frecventă formă a afecțiunii de care vorbim. Ea se caracterizează prin apariția uneia sau mai multor faze de tristețe patologică, ce durează minimum două săptămâni. Simptomele principale sunt deznădejdea, lipsa de interes pentru ceea ce se petrece în jur și stările de epuizare, la care se adaugă tulburările de conduită alimentară și de somn, apatia, dar și diminuarea capacității de concentrare, agitația și gândurile de suicid.
TULBURAREA BIPOLARĂ
Stări de surescitare
Potrivit definiției clasice, cei afectați de această tulburare au, pe lângă perioadele de melancolie, și unele maniacale. În fazele maniacale, bolnavii sunt euforici, extrovertiți sau irascibili. Printre alte caracteristici se regăsesc stima de sine exagerată, hiperactivitatea și comportamentul extravagant. Sunt posibile, de asemenea, și dispozițiile labile sau apariția simultană a unor simptome maniacale și depresive, de exemplu o neliniște accentuată, în condițiile unui tonus afectiv scăzut.
Unii specialiști sunt de părere că delimitarea netă operată între cele două aspecte ale bolii ar fi depășită. În opinia lor, tulburarea bipolară reprezintă, de fapt, o formă agravată a depresiei unipolare.
DISTIMIA
Depresia cronică
Această manifestare mai ușoară a tristeții patologice este o dispoziție depresivă cronică, ce persistă minimum doi ani, adesea mult mai mult. Suferinzii se simt inconfortabil, sunt nemulțumiți și melancolici, însă reușesc să-și gestioneze bine viața de zi cu zi.
DEPRESIA SEZONIERĂ
Lipsa soarelui
Mai ales în regiunile nordice, numeroase persoane suferă de acest tip de depresie, în lunile de toamnă și iarnă, când lumina oferită de soare în cursul zilei se împuținează.
PSIHOZA LEHUZIEI
Depresia post-natală
La scurt timp după naștere, multe femei manifestă o puternică instabilitate emoțională și sunt deprimate. În unele cazuri, această indispoziție ia amploare, transformându-se într-o depresie post-natală. Simptomele se deosebesc foarte puțin de cele ale melancoliei clinice.
ANXIETATEA GENERALIZATĂ
Nervozitate permanentă
Bolnavii se tem de orice situații în care i-ar putea pune viața. Frica lor nu se leagă de un eveniment anume. Nervozitatea permanentă, senzațiile de amețeală și neplăcerile abdominale reprezintă alte caracteristici ale acestei afecțiuni, socotită în prezent ca fiind un stadiu premergător al depresiei.
COMORBIDITATEA
Depresie plus o boală
Tulburările depresive pot fi prezente la o persoană concomitent cu alte afecțiuni. Astfel de patologii însoțitoare sunt, de pildă, diabetul sau bolile degenerative ale sistemului nervos, ca demența sau Parkinsonul. De asemenea, unii indivizi devin depresivi după ce au suferit un infarct. Printre comorbiditățile psihice se numără dependențele de droguri, alcool, sex etc. și anxietatea. În toate aceste cazuri, este important ca depresia să fie tratată independent, iar nu minimalizată, ca un fenomen secundar.
Un cuvânt despre sindromul burnout
În pofida unor simptome asemănătoare, cum sunt epuizarea extremă, descurajarea și scăderea capacității de muncă, sindromul burnout nu este totuna cu depresia. El nu constituie propriu-zis o afecțiune, ci un proces declanșat de stresul cronic, care poate duce la o stare de oboseală perpetuă, diverse suferințe fizice și eventual - însă nu obligatoriu - melancolie.
Care sunt cauzele depresiei?
Depresia nu este numai o problemă a creierului, ea afectează organismul în întregime. De aceea, e în general dificil să-i atribuim o singură cauză. A atras totuși atenția faptul că 30% dintre persoanele depresive care participau la un studiu au declarat că, înainte de a se îmbolnăvi, se confruntaseră cu un eveniment solicitant sau profund perturbator. Acesta ar putea fi stresul profesional cronic, sentimentul de a fi depășit de obligațiile de la locul de muncă ori de treburile gospodărești, dar și un diagnostic de cancer sau pierderea unui om apropiat.
Și experiențele traumatizante din copilărie, ca lipsa de afecțiune și abuzul, pot lăsa în suflet urme de neșters, care, ulterior, peste ani, sporesc riscul de depresie ori anxietate. Unii ajung la o tulburare emoțională, în urma unui eveniment ce ar trebui să fie mai degrabă îmbucurător, cum ar fi aducerea pe lume a unui copil, o promovare la serviciu sau retragerea la pensie.
Însă nu toți cei ce se află la un moment dat în împrejurări similare dezvoltă o depresie. Explicația trebuie căutată, printre altele, și în istoria personală a fiecăruia. Ce conflicte au avut de soluționat în trecut? Ce rol și-au asumat în acel context? Oamenii care au avut de luptat cândva cu probleme în fața cărora s-au simțit neajutorați vor reacționa cu aceeași resemnare și neputință la situațiile solicitante intervenite mai târziu în viața lor: este un fel de proces de învățare viciat, care poate da naștere unor simptome de depresie.
Și materialul genetic are însemnătatea lui. Predispoziția pentru dezvoltarea unui depresii este ereditară, după cum o demonstrează familiile în care cazurile de tulburări depresive se repetă la mai mulți membri. O altă sursă de dezechilibru psihic sunt modificările biologice, de exemplu, cele survenite după o sarcină, la pubertate sau înainte de menopauză. Depresia sezonieră provine din prezența insuficientă a luminii solare, de care depinde secreția de melatonină, hormonul somnului. În mod normal, aceasta este mai abundentă noaptea decât în intervalul diurn. Dar, întrucât toamna și iarna, cerul se acoperă cu un strat gros de nori și zilele sunt cenușii, nivelul melatoninei rămâne ridicat și pe timpul rezervat stării de veghe, încât oamenii cu tendințe depresive devin apatici și somnoroși. De asemenea, cercetătorii studiază în prezent efectul florei intestinale asupra psihicului uman. Ei au constatat că bacteriile din intestin generează transmițători chimici care, odată ajunși în creier, influențează procesele afective.
Simptome
Când tristețea nu se dă dusă
Există o particularitate pe care o regăsim în toate formele de depresie: tristețea profundă, care nu se mai dă dusă.
Pacienții își subapreciază propria persoană și cred că realizările din viața lor sunt lipsite de valoare, se consideră inutili, își atribuie vini imaginare și nu mai așteaptă nimic bun de la viitor. Cei mai mulți suferă de tulburări de reactivitate: unii nu se mai opresc din plâns, iar alții împietresc emoțional, recunosc că nu mai au sentimente, că nu mai simt milă, că se simt vinovați pentru lucruri pe care nu le-au făcut. Tipică pentru depresivi este tristețea de dimineață. O stare de apatie, care se limpezește de-a lungul zilei. Unii depresivi sunt dimineața, după spălat, atât de istoviți, încât se vâră din nou în pat. Par mereu adânciți în gânduri, se îndepărtează de familie și prieteni, își pierd interesul față de relația intimă cu partenerul, hobby-urile nu-i mai atrag. Cei apropiați nu înțeleg această schimbare de atitudine și le-o reproșează, de multe ori se ajunge la certuri, în urma cărora depresivii devin și mai retractili. Unii din ei sunt agitați și anxioși, incapabili să se concentreze, confuzi și atât de uituci, încât comportamentul lor poate induce în eroare medicul, îndemnându-l să diagnosticheze un (inexistent) început de demență. Apar și suferințele fizice, crește sensibilitatea la durere, dispare pofta de mâncare, se dereglează digestia, eventual cântarul arată câteva kilograme în plus. Mulți bolnavi au și probleme cu somnul. Adorm greu, se zvârcolesc noaptea în pat, se trezesc dimineața foarte devreme, deși singurul lucru pe care și-l doresc este să doarmă. Tulburările de somn sunt un simptom grav, care indică debutul unei depresii.
Este necesar ca simptomele precoce ale unei tulburări depresive să fie luate în serios și investigate. Cine are un somn neodihnitor de o bună bucată de vreme, cine despică la nesfârșit firul în patru, în loc să acționeze, sau își pierde treptat stima de sine, ar trebui să poarte o discuție cu medicul despre toate acestea.
Diagnosticare
Sondajele arată că doar jumătate din cazurile de depresie sunt diagnosticate. Primul ajutor vine, de obicei, de la medicul de familie, cu condiția ca suferindul să-i vorbească deschis despre problemele lui, despre instabilitatea sentimentală, despre starea de apatie, căci altfel va pleca acasă doar cu o rețetă pentru analgezice ori somnifere și cauza suferinței va rămâne nedescoperită. Pentru a identifica o depresie, medicul de familie are la îndemână un chestionar scurt și simplu, dar foarte eficient, compus din numai două întrebări:
1. În luna trecută v-ați simțit adesea trist, descurajat, îngrijorat sau lipsit de speranță?.
2. În luna trecută v-au bucurat mai puțin acele lucruri care în mod obișnuit vă făceau plăcere?
96% dintre depresivi răspund afirmativ la ambele întrebări. Din păcate, testul este prea puțin folosit de medici. Ei trebuie însă și să excludă posibilitatea unei afecțiuni organice, așa cum ar fi o disfuncție tiroidiană. Importante sunt rezultatele unor investigații precise ca: RMN, tomografie, EKG, eventual analize de laborator. O depresie ușoară poate fi diagnosticată și tratată de medicul generalist. Dacă se presupune însă o formă mai gravă a bolii, inclusiv un risc de suicid, sau dacă pacientul nu răspunde la terapia pe care i-a recomandat-o, va trebui să-l trimită la un specialist.
Tratamentul depresiei
Având în vedere diversitatea formelor și variantelor pe care le îmbracă tulburările depresive, medicii se străduiesc să adapteze cât mai precis terapiile la nevoile individuale ale pacienților. Cu asemenea scheme de tratament personalizate se obțin efecte mai rapide și mai sigure, afirmă ei. La un episod depresiv ușor, se poate utiliza conceptul numit "stepped care" (asistență graduală). Mai întâi, medicul rămâne în expectativă aproximativ 14 zile, pentru a observa dacă simptomele regresează sau nu de la sine. În cazul când ele se mențin sau chiar se agravează, pasul următor va fi o terapie specifică.
Medicația psihotropă nu constituie nicidecum o regulă generală, ci mai curând se recurge la ea în funcție de necesitate. Pacienții cu depresie de intensitate moderată primesc de obicei antidepresive, atunci când suferința lor se află în faza acută, iar atenuarea simptomelor reprezintă, într-adevăr, o urgență. În tulburările depresive severe, se administrează, după caz, în afară de antidepresivele uzuale, și antipsihotice, în combinație cu unele medicamente întrebuințate în mod curent, în tratamentul epilepsiei. La formele ușoare și moderate ale bolii, pot fi de un real folos preparatele cu extract de sunătoare, acesta fiind singurul remediu de origine vegetală cu acțiune antidepresivă confirmată științific.
În momentul când bolnavul a ajuns la un oarecare echilibru, se poate începe și psihoterapia. Trebuie spus că, astăzi, numeroși specialiști au rezerve față de metodele tradiționale aplicate în forma lor pură, așa cum au fost ele create cândva de școlile clasice - și ne referim aici, în primul rând, la psihanaliză și la terapia comportamentală. Declarându-le depășite, ei preferă acum să utilizeze variante mixte: psihoterapia interpersonală (IPT), pentru tulburările depresive acute, și sistemul psihoterapeutic de analiză cognitiv-comportamentală (CBASP), pentru depresiile cronice. În spitalele moderne din Europa, aceste terapii integrative sunt completate cu o serie de alte module: tehnici imaginative, terapie prin artă, ergoterapie, programe de relaxare și energizare. Pacienții sunt introduși cât mai des într-un cadru natural, îndemnați să participe la activități de grădinărit și să beneficieze de prezența liniștitoare a animalelor.
Metoda cel mai des folosită în prezent, cu o eficiență dovedită de nenumărate studii, este terapia cognitiv-comportamentală. Ea se axează pe analiza comportamentului bolnavului, pentru a identifica acele modele de atitudine și reacție care l-au dus în impas. Terapeutul exersează cu pacientul noi strategii, de care el va trebui să se servească ulterior, în condițiile vieții sale de fiecare zi.
La tulburările acute, se obțin rezultate foarte bune cu psihoterapia interpersonală (IPT). Aici, depresia este privită în context psihosocial, punându-se accentul pe modul cum decurg corect interacțiunile și relațiile cu oamenii din jur. Sprijinit de terapeut, pacientul încearcă să descopere acele contacte interpersonale disfuncționale care au precedat boala.
Sistemul psihoterapeutic de analiză cognitiv-comportamentală (CBASP) este o modalitate mai nouă de tratare a depresiilor cronice, deseori declanșate deja în copilărie și grevate de un risc major de suicid. Pornind de la o analiză a situației de fapt, se elaborează o schemă de antrenament comportamental. Pacientul este ajutat să-și dea seama că problemele sale de viață au legătură cu modul cum el însuși interacționează cu cei cu care vine în contact. Va învăța deci să fie mai deschis și empatic în relații, dar totodată să-și conștientizeze și să-și satisfacă mai bine propriile nevoi și dorințe.
Dacă un bolnav cu depresie severă nu răspunde la tratamentul medicamentos, se poate lua în considerare terapia electroconvulsivă (șocurile electrice). Pacientului aflat sub anestezie generală i se declanșează o criză de epilepsie, prin intermediul electrozilor plasați la tâmple. Repudiat de necunoscători cu groază și repulsie, procedeul este în realitate mai puțin agresiv decât stresul enorm al bolii, care devine, câteodată, insuportabil, astfel încât suferindul refuză să mănânce, să bea - practic, să mai trăiască. Din păcate, efectul terapiei este de scurtă durată.
O modalitate mai neconvențională de ameliorare a simptomelor este privarea de somn. După o noapte nedormită, majoritatea depresivilor declară că se simt dintr-o dată mai bine. Obținut rapid, rezultatul nu se va menține însă decât pe termen scurt. În depresiile sezoniere, se recomandă ca adjuvant fototerapia. Timp de o săptămână, pacientul va fi așezat zilnic, pentru 30-40 de minute (de preferință dimineața), în fața unei lămpi cu lumină de zi. Este important ca el să privească direct în sursa de lumină, căci astfel va determina, pe calea retinei și a nervului optic, o creștere a secreției de melatonină și de serotonină în organismul său.
Demersul terapeutic de orice tip poate fi completat și susținut de activitatea fizică. S-a demonstrat că sporturile de rezistență, cum sunt joggingul, drumețiile, nordic walking sau înotul au darul de a ușura suferința oamenilor chinuiți de depresii. Specialiștii presupun că mișcarea influențează procesele metabolice de la nivelul creierului, având implicit o acțiune benefică asupra tulburărilor depresive.
TEST
Vă confruntați cu o depresie?
Testul de față a fost elaborat de specialiștii Institutului de psihiatrie "Max Planck" din Germania, pentru Organizația Mondială a Sănătății. Ei au apreciat că următoarele nouă întrebări sunt suficiente pentru stabilirea unei suspiciuni de depresie. Tot ce aveți de făcut este să bifați răspunsul pe care îl socotiți corespunzător cu starea dvs. din ultimele săptămâni.
1. Vă simțiți aproape constant trist, descurajat sau lipsit de speranță?
Da Nu
2. Se poate spune că v-ați pierdut interesul pentru aproape orice, că nimic nu vă mai bucură, nici acele lucruri care, de obicei, vă produceau bucurie?
Da Nu
3. Nu mai aveți poftă de mâncare sau vi s-a redus considerabil greutatea corporală? Felurile dvs. preferate par să-și fi pierdut gustul bun de altădată?
Da Nu
4. Aveți aproape zilnic tulburări de somn (adormiți greu, vă treziți în cursul nopții sau faceți ochi prea devreme dimineața)?
Da Nu
5. Vorbiți sau vă mișcați mai lent ca înainte? Sau, dimpotrivă, suferiți de o neliniște interioară, care vă împiedică să stați într-un loc, așa încât trebuie să vă plimbați mereu încolo și încoace?
Da Nu
6. Vi s-a diminuat libidoul sau a dispărut complet?
Da Nu
7. Nu mai aveți încredere în dvs.? Vi se pare că sunteți lipsit de calități sau vă autoreproșați o mulțime de lucruri?
Da Nu
8. Aveți dificultăți de concentrare și memorare sau vă vine greu să luați decizii, chiar și în problemele cotidiene curente?
Da Nu
9. Vă gândiți deseori la moarte sau chiar la posibilitatea de a vă pune capăt vieții?
Da Nu
Evaluarea testului
Mai mult de patru răspunsuri cu "Da" constituie un indiciu de depresie. Nu uitați însă că testul de mai sus nu vă oferă un diagnostic sigur. Pe acesta nu-l poate pune decât un medic sau un terapeut calificat.