Joaca de-a statul

După ce şi-a doborât propriul guvern - o "premieră mondială" în istoria jocurilor politice - Liviu Dragnea, stăpânul PSD-ului, a instalat, practic, aceeaşi echipă ministerială la vârful administraţiei dar, după cum speră el, cu un premier, Mihai Tudose, şi mai obedient decât cel dinainte.

Situaţia ar fi de un comic absurd, dacă în ecua­ţie nu ar fi soarta economiei româneşti şi a co­mu­nităţii dependente de ea. Răsturnarea guvernului Grin­deanu - în fapt, doar a primului-ministru, Sorin Grin­deanu, şi a doi-trei miniştri ataşaţi de acesta - s-a datorat oficial neîndeplinirii programului de guvernare ce a adus victoria PSD-ului la ultimele alegeri parlamentare. Toţi specialiştii cunoscuţi din economie atrăseseră aten­ţia, încă de la lansarea lui, că acest "program" - ştiut în ansamblu doar de Dragnea - este o utopie, aplicarea lui ducând la o destabilizare a economiei naţionale, aflată în plină creştere. Darius Vâlcov, "evaluatorul" care a justificat moţiunea de cenzură împotriva guvernului, a dat dovadă de o fantezie debordantă în susţinerea pro­mi­siunilor de "lapte şi miere" pe care le conţine pro­gramul, raţiunile lui fiind cu totul obscure. (Probabil că inculparea lui pentru afaceri oneroase i-a stimulat dorinţa de răzbunare faţă de statul în care - sub guvernul Ponta - a jucat un rol foarte important.) Sorin Grin­deanu, premierul demis, şi ministrul lui de finanţe au ob­servat foarte repede că "programul" nu poate fi apli­cat fără riscul de a duce ţara în faliment, pentru oricare practicant al sistemului financiar fiind limpede că acesta funcţionează doar dacă există un echilibru între chel­tuieli şi venituri. Or, programul "vâlcovian" a mărit en­tuziast cheltuielile cu salariile bugetarilor, pensiile şi alte facilităţi (scutiri de taxe şi impozite, reducerea TVA-ului etc.), fără a ţine seama de faptul că "intrările" la buget nu pot acoperi, în condiţii normale, diferenţa tot mai mare faţă de venituri. Grindeanu a încercat să amâne apli­carea "la literă" a prevederilor respectivului pro­gram, pentru a evita o îndatorare tot mai adâncă a sta­tului pe piaţa financiar-bancară, împrumuturile pentru acoperirea deficitului devenind din ce în ce mai scumpe, iar scadenţa lor, inevitabilă, din ce în ce mai apropiată.
Dar nu acesta a fost motivul real al dărâmării guver­nului Grindeanu. Dovada evidentă este că la instalarea "cabinetului Tudose", Liviu Dragnea şi "partidul său" au acceptat modificarea "sacrosanctului program", adop­tând o serie de măsuri mai realiste, pentru menţi­nerea unui anume echilibru între cheltuieli şi venituri. Chiar şi Dragnea a realizat că renunţarea la investiţiile în infrastructura economiei şi creşterea nivelului îndato­rării publice (băncile cerând firesc, de la cei presaţi să se împrumute, dobânzi tot mai mari) pot genera efecte dezastruoase mult mai rapid decât prevăzuse "expertul" Vâlcov. Guvernul Tudose introduce pe faţă "ajustările" pe care Grindeanu le urmărea "pe la spate". Dar fostul pre­mier s-a făcut vinovat de altceva, în ochii şefului pe­sedist.
Ei bine, Sorin Grindeanu nu a îndeplinit "programul visat" al liderului PSD-ist, şi anume, nu a realizat blo­carea Justiţiei, prin dezincriminarea unor acte de co­rupţie majoră, prin "graţierea" baronilor (în principal PSD-işti) căzuţi în plasa acesteia, n-a eliminat-o pe Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, principalul său duşman. Dragnea are o frustrare profundă, datorată faptului că fiind deja condamnat într-un dosar public, nu poate ocupa demnităţile instituţionale despre care cre­de că i se cuvin. Chiar şi un lider cu aspiraţii dicta­toriale ca el nu poate supravieţui politic prea mult cu o "pată" juridică pe actele sale. Lui Grindeanu nu i-a re­uşit operaţiunea "noaptea ca hoţii" (OUG 13), dar nici dezin­criminarea abuzului în serviciu, în termenii tem­po­rali vizaţi de Dragnea, a cărui dorinţă de a deveni prim-ministru (ca o etapă spre preşedinţia ţării) este tot mai stringentă. Aşa se face că Grindeanu, "băiatul servil" la început, a fost părăsit de miniştrii "de casă" ai şefului (majoritatea teleormăneni), forţându-i-se demite­rea, pe care el n-a acceptat-o. Sprijinit de Victor Ponta, el s-a supus moţiunii de cenzură a propriului partid, inau­gurând premiera de "râsu-plânsu" de care am po­me­nit. Neaşteptată pentru obedienţii lideri PSD-işti, atent selecţionaţi de Dragnea, moţiunea l-a obligat pe acesta să facă o serie de aranjamente şi angajamente, cum ar fi cedarea completă faţă de cerinţele UDMR-ului, care au dezvăluit, încă o dată, totala lui lipsă de scrupule, egois­mul lui cinic, de genul "după mine, po­topul".
Guvernul Tudose, alcătuit aproape din aceleaşi "com­petenţe" demolate de moţiunea de cenzură a fost acceptat imediat de preşedintele Klaus Iohannis, con­trariindu-i pe mulţi dintre susţinătorii săi, mai ales că acesta enumerase câteva criterii de integritate ca obli­gatorii pentru funcţia de prim-ministru. Preşedintele a fost însă presat de nevoia de stabilitate politică în România în actualul context internaţional şi, pe de altă parte, nu a putut beneficia de sprijinul unei opoziţii unite, care să propună un contracandidat credibil faţă de cel al "păpuşarului Dragnea". Izolat (şi asaltat de ame­ninţările şefului PSD cu reducerea masivă a atribuţiilor sale constituţionale), d-l Klaus Iohannis a trebuit să-l desemneze pe Mihai Tudose, nu fără a-i atrage atenţia că "ţopăiala fiscal-bugetară" generată de modificarea uto­picului "program de guvernare" PSD riscă să îm­pingă ţara, pe urmele Greciei, spre faliment. Liviu Drag­nea speră însă că echipa Tudose va reuşi ferm (şi cu sprijinul CCR) albirea lui faţă de Justiţie, netezindu-i drumul spre "pohta ce a pohtit", rolul suprem în stat. Dacă statul, vândut şi îndatorat, va mai rezista până atunci.