Situația ar fi de un comic absurd, dacă în ecuație nu ar fi soarta economiei românești și a comunității dependente de ea. Răsturnarea guvernului Grindeanu - în fapt, doar a primului-ministru, Sorin Grindeanu, și a doi-trei miniștri atașați de acesta - s-a datorat oficial neîndeplinirii programului de guvernare ce a adus victoria PSD-ului la ultimele alegeri parlamentare. Toți specialiștii cunoscuți din economie atrăseseră atenția, încă de la lansarea lui, că acest "program" - știut în ansamblu doar de Dragnea - este o utopie, aplicarea lui ducând la o destabilizare a economiei naționale, aflată în plină creștere. Darius Vâlcov, "evaluatorul" care a justificat moțiunea de cenzură împotriva guvernului, a dat dovadă de o fantezie debordantă în susținerea promisiunilor de "lapte și miere" pe care le conține programul, rațiunile lui fiind cu totul obscure. (Probabil că inculparea lui pentru afaceri oneroase i-a stimulat dorința de răzbunare față de statul în care - sub guvernul Ponta - a jucat un rol foarte important.) Sorin Grindeanu, premierul demis, și ministrul lui de finanțe au observat foarte repede că "programul" nu poate fi aplicat fără riscul de a duce țara în faliment, pentru oricare practicant al sistemului financiar fiind limpede că acesta funcționează doar dacă există un echilibru între cheltuieli și venituri. Or, programul "vâlcovian" a mărit entuziast cheltuielile cu salariile bugetarilor, pensiile și alte facilități (scutiri de taxe și impozite, reducerea TVA-ului etc.), fără a ține seama de faptul că "intrările" la buget nu pot acoperi, în condiții normale, diferența tot mai mare față de venituri. Grindeanu a încercat să amâne aplicarea "la literă" a prevederilor respectivului program, pentru a evita o îndatorare tot mai adâncă a statului pe piața financiar-bancară, împrumuturile pentru acoperirea deficitului devenind din ce în ce mai scumpe, iar scadența lor, inevitabilă, din ce în ce mai apropiată.
Dar nu acesta a fost motivul real al dărâmării guvernului Grindeanu. Dovada evidentă este că la instalarea "cabinetului Tudose", Liviu Dragnea și "partidul său" au acceptat modificarea "sacrosanctului program", adoptând o serie de măsuri mai realiste, pentru menținerea unui anume echilibru între cheltuieli și venituri. Chiar și Dragnea a realizat că renunțarea la investițiile în infrastructura economiei și creșterea nivelului îndatorării publice (băncile cerând firesc, de la cei presați să se împrumute, dobânzi tot mai mari) pot genera efecte dezastruoase mult mai rapid decât prevăzuse "expertul" Vâlcov. Guvernul Tudose introduce pe față "ajustările" pe care Grindeanu le urmărea "pe la spate". Dar fostul premier s-a făcut vinovat de altceva, în ochii șefului pesedist.
Ei bine, Sorin Grindeanu nu a îndeplinit "programul visat" al liderului PSD-ist, și anume, nu a realizat blocarea Justiției, prin dezincriminarea unor acte de corupție majoră, prin "grațierea" baronilor (în principal PSD-iști) căzuți în plasa acesteia, n-a eliminat-o pe Codruța Kovesi de la conducerea DNA, principalul său dușman. Dragnea are o frustrare profundă, datorată faptului că fiind deja condamnat într-un dosar public, nu poate ocupa demnitățile instituționale despre care crede că i se cuvin. Chiar și un lider cu aspirații dictatoriale ca el nu poate supraviețui politic prea mult cu o "pată" juridică pe actele sale. Lui Grindeanu nu i-a reușit operațiunea "noaptea ca hoții" (OUG 13), dar nici dezincriminarea abuzului în serviciu, în termenii temporali vizați de Dragnea, a cărui dorință de a deveni prim-ministru (ca o etapă spre președinția țării) este tot mai stringentă. Așa se face că Grindeanu, "băiatul servil" la început, a fost părăsit de miniștrii "de casă" ai șefului (majoritatea teleormăneni), forțându-i-se demiterea, pe care el n-a acceptat-o. Sprijinit de Victor Ponta, el s-a supus moțiunii de cenzură a propriului partid, inaugurând premiera de "râsu-plânsu" de care am pomenit. Neașteptată pentru obedienții lideri PSD-iști, atent selecționați de Dragnea, moțiunea l-a obligat pe acesta să facă o serie de aranjamente și angajamente, cum ar fi cedarea completă față de cerințele UDMR-ului, care au dezvăluit, încă o dată, totala lui lipsă de scrupule, egoismul lui cinic, de genul "după mine, potopul".
Guvernul Tudose, alcătuit aproape din aceleași "competențe" demolate de moțiunea de cenzură a fost acceptat imediat de președintele Klaus Iohannis, contrariindu-i pe mulți dintre susținătorii săi, mai ales că acesta enumerase câteva criterii de integritate ca obligatorii pentru funcția de prim-ministru. Președintele a fost însă presat de nevoia de stabilitate politică în România în actualul context internațional și, pe de altă parte, nu a putut beneficia de sprijinul unei opoziții unite, care să propună un contracandidat credibil față de cel al "păpușarului Dragnea". Izolat (și asaltat de amenințările șefului PSD cu reducerea masivă a atribuțiilor sale constituționale), d-l Klaus Iohannis a trebuit să-l desemneze pe Mihai Tudose, nu fără a-i atrage atenția că "țopăiala fiscal-bugetară" generată de modificarea utopicului "program de guvernare" PSD riscă să împingă țara, pe urmele Greciei, spre faliment. Liviu Dragnea speră însă că echipa Tudose va reuși ferm (și cu sprijinul CCR) albirea lui față de Justiție, netezindu-i drumul spre "pohta ce a pohtit", rolul suprem în stat. Dacă statul, vândut și îndatorat, va mai rezista până atunci.