"Deja, seminţele aruncate de tehnocraţi au încolţit"
- Faceţi parte dintre specialiştii români care au renunţat la cariera de la Bruxelles, acceptând propunerea lui Dacian Cioloş de a forma un guvern tehnocrat. A fost o decizie grea?
- Nu a fost o decizie uşoară, cariera la Comisia Europeană fiind numai unul dintre motive. Dar gravitatea momentului politic, în care partidele erau contestate în stradă, onoarea de a face parte din echipa premierului Cioloş şi provocarea portofoliului de la Ministerul Justiţiei, au fost elemente decisive. Am acceptat. Şi nu am absolut nici un regret. A fost o experienţă extraordinară, în care am dat tot ce am ştiut mai bine şi am primit foarte mult. Am venit în România în urma invitaţiei premierului Cioloş, care mă cunoştea foarte bine, şi după o decizie care îmi aparţine în întregime. A fost o onoare, deşi ce a urmat a fost greu, mai ales din cauza antipatiei cu care am fost priviţi de partea nereformată a partidelor politice care nu aveau absolut niciun interes ca tehnocraţii, neinteresaţi de politică, cu profesii confirmate, cu cariere cinstite, obţinute pe merit şi după mult efort, să vină la Palatul Victoria. Cred că am reprezentat, pentru această parte din politică, un pericol. Aşa îmi explic atacurile transpartinice la guvernul nostru. Mai cred că guvernarea tehnocrată, care a arătat că se poate şi altfel, a făcut posibil, în felul său, protestele din februarie 2017. Timpul este încă scurt, dar cred că guvernarea tehnocrată va fi evaluată la propria sa valoare, la momentul cuvenit. Spun să mai avem răbdare vreo doi ani. Deja seminţele aruncate de tehnocraţi au încolţit. Dacă e să ne luăm după protestele din iarnă, de pildă, vedem că oamenii se raportează la standardul de normalitate şi responsabilitate al guvernului Cioloş.
- Cum a fost acomodarea cu Ministerul Justiţiei, aflat, de multă vreme, în agonie?
- Cunoşteam bine ministerul şi mare parte din personalul tehnic din direcţiile de forţă. În perioada negocierilor pentru aderare, între 2000 şi 2004, am fost responsabilă, în cadrul Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, exact de capitolul justiţie şi afaceri interne, iar Ministerul Justiţiei era un interlocutor instituţional important. Am preluat, aşadar, un portofoliu cunoscut şi am avut norocul să lucrez din nou cu profesioniştii din minister, cu care lucrasem în perioada aderării. Odată cu portofoliul, am preluat şi dosare importante şi urgente, în care existau întârzieri sau aşteptări publice mari. Trebuie spus că, în general, întârzierile pe care le-am găsit în minister nu s-au datorat ministerului, uneori nici chiar predecesorului meu, ci unui context politic pe care îl cunoaştem şi unui Parlament care, în multe privinţe, a fost o frână.
- Aţi şi avut conflicte cu majoritatea pesedistă din Parlament. Îmi amintesc, de pildă, că au fost extrem de iritaţi de zicala celebră "împăratul este gol", cu care aţi dorit să arătaţi că tinerii ieşiţi în stradă aveau dreptate în privinţa corupţiei...
- Întâi de toate, trebuie spus că majoritatea parlamentară de care vorbiţi nu este neapărat numai pesedistă. Este o majoritate care, în general, nu are altă profesie decât aceea de a face politică de la prima tinereţe, înainte de a căpăta vreo competenţă în vreun domeniu, şi care are ca scop ocuparea unei demnităţi publice, indiferent de ceea ce au de oferit. Problema e că o face prost. Aceasta este percepţia publică, după cum am văzut cu ocazia primei contestări grave în stradă, după tragedia de la Colectiv. La acel moment, în 2015, această majoritate a decis să dea votul de încredere unui guvern de nepoliticieni, de tehnocraţi. Ştiu acum că pentru partide, pentru PSD în primul rând, scopul nu a fost să se reformeze, ci a fost să câştige timp, să se replieze şi să intre în alegeri, din opoziţie faţă de guvernul tehnocrat. Aveau nevoie de un ţap ispăşitor, de un sac de box. De aici plecăm. Eu mi-am asumat asta, ştiam că politicienii aceştia nu mă pot iubi. Când mi-am preluat mandatul, premierul Cioloş ştia exact cine sunt, care îmi sunt valorile şi priceperea. Mai ştia că nu am nici o intenţie să candidez, profitând de trenul guvernării tehnocrate. Nimic din acţiunile mele, din mandatul de ministru, nu arată că am căutat să fiu populară prin deciziile luate sau că am luat decizii care să îmi aducă voturi sau simpatie. Toate deciziile mele s-au întemeiat pe legalitate şi oportunitate. Şi faptul că mi-au adus simpatie din partea multor români mă onorează foarte mult. Voi ţine minte toată viaţa cuvintele unei deputate ALDE, la tribuna Parlamentului, cu ocazia primei mele moţiuni. Aceasta m-a întrebat retoric de ce am venit în ţară, pentru că s-a uitat în declaraţia mea de avere şi a văzut că pierd bani venind ministru în ţara mea, şi mi-a cerut să nu răspund că am venit din patriotism, pentru că nu crede. Asta arată că există o specie de politicieni în România, din păcate majoritară acum, care crede că totul este "despre bani", că totul se tranzacţionează şi are un preţ. Problema lor este că, în societatea românească, aşa încercată cum a fost, suntem încă foarte mulţi care credem că unele lucruri nu sunt de vânzare, aşa cum arată şi protestele din februarie 2017. Nu poţi cumpăra o ţară întreagă cu promisiuni de salarii şi pensii mari, fără acoperire în ceea ce producem.
"Protestele din februarie 2017 cred că marchează un punct de cotitură important, de la care va fi greu să ne întoarcem"
- De ce, după tragedia de la Colectiv, s-a ajuns în situaţia ca zeci de mii de tineri să scandeze, exasperaţi, corupţia ucide?
"OUG 13 a fost un dispreţ total faţă de societate, un act de vătaf care face ce vrea pe plantaţie, sub ochii îngăduitori ai stăpânului de la partid"
- Ştiind că veţi rămâne un singur an în funcţie, ce planuri v-aţi făcut, ce direcţii aţi dorit să puneţi în mişcare?
- Ştiind că mandatul este scurt, am făcut un plan foarte dens, ambiţios, pe care l-am anunţat public în primele săptămâni. Am lucrat pe câteva direcţii prioritare: continuarea reformei sistemului judiciar, consolidarea independenţei acestuia, consolidarea luptei anti-corupţie. Slavă Domnului, am realizat cele mai multe dintre proiectele pe care mi le-am propus. Am lăsat succesorilor o serie de programe lucrate, care trebuie să fie preluate. Despre profesionismul ministrului care m-a succedat, nu am ce să comentez. Performanţa domniei sale este acum de notorietate internaţională. Remarc numai că a scos în stradă peste jumătate de milion de cetăţeni care îl contestau, pe el şi modul în care a promovat un act normativ: noaptea, pe listă suplimentară, fără avize de la alte instituţii, în dispreţ total faţă de ceea ce aştepta societatea. Este foarte mult şi foarte grav - nu vorbim aici de un amator aflat întâmplator la Ministerul Justiţiei, ci de un politician cu state vechi, aflat, cred, la al patrulea mandat de deputat. Tot răul spre bine însă: am constatat cu toţii că societatea românească, prin ce are ea mai frumos şi mai nepervertit, a spus stop! A ieşit în stradă, în număr fără precedent în istoria recentă a României, şi a arătat că există o fibră socială care e puternică, în ciuda modului în care a fost guvernată şi în ciuda faptului că a fost adesea tăcută şi nu a ieşit la vot.
"Protestele din Piaţa Victoriei au făcut mai mult pentru brandul de ţară, decât o mie de frunze şi grădini carpatine"
- Am spus deja că protestele tinerilor au redat în mod aproape nesperat demnitatea unei naţiuni. Care nu este o naţiune a politicienilor corupţi, ci o naţiune a celor cu profesii, valori, principii care nu sunt de vânzare. Ecoul internaţional a fost extraordinar de important. Mie, personal, mi s-a întâmplat să vină colegi din Comisia Europeană la mine, să mă felicite pentru proteste - deşi nu aveam nici un merit. Impactul pieţei Victoria, înţesată de sute de mii de tineri, cu lumini digitale, steaguri ale României sau al Uniunii Europene, au repus România pe o hartă care contează. Şi au făcut mai mult pentru brandul de ţară, decât o mie de frunze şi grădini carpatine. Rămâne doar ca acest capital de simpatie să nu fie risipit de cei care ne reprezintă. Am fost, ca mulţi alţii, beneficiarul unei simpatii incredibile pentru ceea ce s-a întâmplat în ţara mea. Şi mulţumesc acestei generaţii nepervertite că ne redă demnitatea. Că sunt mai responsabili şi mai eficienţi decât generaţia noastră.
- Aţi declarat, la începutul lunii iulie 2016, că veţi lansa o dezbatere referitoare la graţiere. Ce diferenţă este între graţierea dvs. şi graţierea care se discută astăzi în Parlament?
- Într-adevăr, am iniţiat o dezbatere amplă în vara anului trecut, după ce am vizitat multe penitenciare, pentru a identifica soluţii de degrevare a sistemului penitenciar de o supra-aglomerare sistemică. Graţierea era numai una dintre soluţiile teoretice puse pe masă. După dezbatere, în multe oraşe mari, Bucureşti, Timişoara, Craiova, Cluj, Iaşi, după ce am ascultat experţi din sistemul penitenciar, din ONG-uri care au de mulţi ani proiecte în domeniu, din universităţi, din societăţi care angajează persoane condamnate, am constatat că graţierea nu era printre soluţiile identificate. În plus, am făcut calcule şi am constatat că graţierea nu este răspunsul, în primul rând pentru că rezolvă doar parţial şi temporar o soluţie de sistem. Parţial, pentru că am fi vorbit de câteva sute de persoane; temporar, pentru că experienţa altor state, în care au avut loc graţieri colective, arată că, în maximum un an, situaţia ar fi fost aceeaşi, din cauza recidivei.
- În cazul României, resorturile graţierii par a fi fals umanitare şi în mod vădit gândite ca o scurtcircuitare a politicii penale. Ce ne rămâne de făcut?
- Într-adevăr, avem o problemă aici. Dacă statul român a făcut alegerea de a lupta împotriva corupţiei şi evaziunii fiscale, de exemplu, declarând combaterea acestora ca priorităţi de interes naţional, nu poţi veni la capătul unui ciclu, când începi să ai condamnări definitive ale unor persoane de notorietate, de regulă politicieni, să ceri clemenţă şi să îi eliberezi prin graţiere, invocând aglomerarea din penitenciare şi condiţiile precare de detenţie. Şi, până nu am avut politicieni condamnaţi, nu am auzit nici o preocupare din partea politicului în acest sens. Numai după condamnările de care am vorbit, tema penitenciarelor a devenit dintr-o dată o preocupare pentru partea cea mai vulnerabilă a clasei politice. Numesc asta ipocrizie, pentru că folosim graţierea în mod interesat, dar şi lipsit de responsabilitate, pentru că nu atacăm curajos o problemă veche, care precede condamnări în inima clasei politice. Cât despre proiectul care se discută în Parlament, mă gândesc că trebuie să ţină seama de faptul că societatea nu este dispusă să acorde clemenţă cu dedicaţie.
- Doamnă Raluca Prună, Guvernul Cioloş a dispărut peste noapte, tot aşa cum a şi apărut. O şansă uriaşă, care a durat prea puţin... Unde lucraţi în prezent?
- Astăzi lucrez unde lucram şi în 17 noiembrie 2015: la Comisia Europeană, unde mă ocup, ca şi atunci, de piaţa internă. Mai exact, lucrez în domeniul liberei circulaţii a bunurilor, deci în partea fundamentală a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. Viaţa mea profesională s-a întors în matca ei, nimic mai mult, nimic mai puţin. Cu o diferenţă uriaşă: prin forţa lucrurilor sunt acum mult mai conectată la viaţa politică din România şi, indiferent de ceea ce fac, rămân un observator activ şi critic al domeniului de care m-am ocupat.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
