RALUCA ALEXANDRA PRUNĂ - Ministru al Justiției în guvernul Cioloș - "A fost o experiență extraordinară, în care am dat tot ce am știut mai bine"

Demnitatea și credibilitatea d-nei Ra­luca Prună au parcurs, din nefericire, nu­mai 12 luni de guvernare, dar în li­niș­te și cu măsuri profesioniste, acumulate temei­nic. Are studii cât șefii unui partid la un loc: li­cen­ța în Drept la Iași; licența în Filosofie la București; master la Universitatea Central Europeană, Bu­dapesta; bursieră "Tempus", la Universitatea Pa­ris VII Nanterre. Din 2007, a ocupat, în Comi­sia Eu­ropeană diverse funcții: jurist la Direcția Ge­nerală Justiție; funcționar la Direcția Generală Afaceri Interne; șef de unitate la Direcția Generală Antreprenoriat și șef de unitate la Direcția Ge­ne­rală Piață internă. A fost membru fondator și pre­ședinte al organizației neguvernamentale Trans­parency International România.

"Deja, semințele aruncate de tehnocrați au încolțit"

- Faceți parte dintre specialiștii români care au renunțat la cariera de la Bruxelles, acceptând propunerea lui Dacian Cioloș de a forma un guvern tehnocrat. A fost o decizie grea?

- Nu a fost o decizie ușoară, cariera la Comisia Europeană fiind numai unul dintre motive. Dar gravitatea momentului politic, în care partidele erau contestate în stradă, onoarea de a face parte din echipa premierului Cioloș și provocarea portofoliului de la Ministerul Justiției, au fost elemente decisive. Am acceptat. Și nu am absolut nici un regret. A fost o experiență extraordinară, în care am dat tot ce am știut mai bine și am pri­mit foarte mult. Am venit în România în urma invitației premierului Cioloș, care mă cunoștea foarte bine, și după o decizie care îmi aparține în întregime. A fost o onoare, deși ce a urmat a fost greu, mai ales din cauza antipatiei cu care am fost pri­­viți de partea nereformată a partidelor po­litice care nu aveau absolut niciun in­teres ca tehnocrații, neinteresați de po­li­tică, cu profesii confirmate, cu cariere cins­­tite, obținute pe merit și după mult efort, să vină la Palatul Victoria. Cred că am reprezentat, pentru această parte din politică, un pericol. Așa îmi explic atacurile transpartinice la guvernul nos­tru. Mai cred că guvernarea tehnocrată, care a arătat că se poate și altfel, a făcut posibil, în felul său, protestele din februarie 2017. Timpul este în­că scurt, dar cred că guvernarea tehnocrată va fi eva­luată la propria sa valoare, la momentul cu­ve­nit. Spun să mai avem răbdare vreo doi ani. Deja semințele aruncate de tehnocrați au încolțit. Dacă e să ne luăm după protestele din iarnă, de pildă, ve­dem că oamenii se raportează la standardul de nor­­malitate și responsabilitate al guvernului Cioloș.

- Cum a fost acomodarea cu Ministerul Jus­ti­ției, aflat, de multă vreme, în agonie?

- Cunoșteam bine ministerul și mare parte din personalul tehnic din direcțiile de forță. În pe­rioada negocierilor pentru aderare, între 2000 și 2004, am fost responsabilă, în cadrul Delegației Co­misiei Europene la București, exact de capito­lul justiție și afaceri interne, iar Ministerul Justiției era un interlocutor instituțional important. Am preluat, așadar, un portofoliu cunoscut și am avut norocul să lucrez din nou cu profesioniștii din mi­nis­ter, cu care lucrasem în perioada aderării. Odată cu portofoliul, am preluat și dosare impor­tante și urgente, în care existau întârzieri sau aș­tep­tări publice mari. Trebuie spus că, în general, în­târzierile pe care le-am găsit în minister nu s-au dato­rat ministerului, uneori nici chiar prede­ce­so­rului meu, ci unui context politic pe care îl cu­noaștem și unui Parlament care, în multe privințe, a fost o frână.

- Ați și avut conflicte cu majoritatea pesedistă din Parlament. Îmi amintesc, de pildă, că au fost extrem de iritați de zicala celebră "împăratul este gol", cu care ați dorit să arătați că tinerii ieșiți în stradă aveau dreptate în privința corupției...

- Întâi de toate, trebuie spus că majoritatea par­lamentară de care vorbiți nu este neapărat nu­mai pesedistă. Este o majoritate care, în general, nu are altă profesie decât aceea de a face politică de la prima tinerețe, înainte de a căpăta vreo com­pe­tență în vreun domeniu, și care are ca scop ocu­parea unei demnități publice, indiferent de ceea ce au de oferit. Problema e că o face prost. Aceasta es­te percepția publică, după cum am văzut cu ocazia primei contestări grave în stradă, după tragedia de la Colectiv. La acel moment, în 2015, această majoritate a decis să dea votul de în­credere unui guvern de nepoliticieni, de tehno­crați. Știu acum că pentru partide, pentru PSD în primul rând, scopul nu a fost să se reformeze, ci a fost să câștige timp, să se replieze și să intre în alegeri, din opoziție față de guvernul tehnocrat. Aveau nevoie de un țap ispășitor, de un sac de box. De aici plecăm. Eu mi-am asumat asta, știam că politicienii aceștia nu mă pot iubi. Când mi-am preluat mandatul, premierul Cioloș știa exact cine sunt, care îmi sunt valorile și priceperea. Mai știa că nu am nici o intenție să candidez, profitând de trenul guvernării tehnocrate. Nimic din acțiunile mele, din mandatul de ministru, nu arată că am căutat să fiu populară prin deciziile luate sau că am luat decizii care să îmi aducă voturi sau sim­patie. Toate deciziile mele s-au întemeiat pe le­ga­litate și oportunitate. Și faptul că mi-au adus sim­patie din partea multor români mă onorează foarte mult. Voi ține minte toată viața cuvintele unei depu­tate ALDE, la tribuna Parlamentului, cu oca­zia primei mele moțiuni. Aceasta m-a întrebat re­toric de ce am venit în țară, pentru că s-a uitat în declarația mea de avere și a văzut că pierd bani venind ministru în țara mea, și mi-a cerut să nu răspund că am venit din patriotism, pentru că nu crede. Asta arată că există o specie de politicieni în România, din păcate majoritară acum, care crede că totul este "despre bani", că totul se tran­zac­ționează și are un preț. Problema lor este că, în societatea românească, așa încercată cum a fost, suntem încă foarte mulți care credem că unele lucruri nu sunt de vânzare, așa cum arată și protestele din februarie 2017. Nu poți cumpăra o țară întreagă cu pro­mi­siuni de salarii și pensii mari, fără acoperire în ceea ce producem.

"Protestele din februarie 2017 cred că marchează un punct de cotitură important, de la care va fi greu să ne întoarcem"

- De ce, după tragedia de la Colectiv, s-a ajuns în situația ca zeci de mii de tineri să scandeze, exasperați, corupția ucide?

- Românii au ieșit în stradă pentru că s-a atins, în octombrie 2015, la Colectiv, și în ia­nua­rie 2017, prin adoptarea OUG 13, un punct limită. Un punct de la care oamenii nu mai sunt dispuși să accepte minciuna, corupția, guvernarea noap­tea, pe întuneric, netransparent și sfidător. Pro­tes­tele din februarie 2017 cred că marchează un punct de cotitură important, de la care va fi greu să ne întoarcem. Oamenii au așteptări și reamin­tesc vocal, în stradă, că guvernanții sunt în slujba lor, și nu invers. Demnitatea publică este un mod de a servi societatea, nu o cale scurtă prin care te cocoți peste așteptările publice și devii stăpân ab­solut. Acesta este mesajul protestelor anti-co­rup­ție.

"OUG 13 a fost un dispreț total față de societate, un act de vătaf care face ce vrea pe plantație, sub ochii îngăduitori ai stăpânului de la partid"

- Știind că veți rămâne un singur an în func­ție, ce planuri v-ați făcut, ce direcții ați dorit să pu­neți în mișcare?

- Știind că mandatul este scurt, am făcut un plan foarte dens, ambițios, pe care l-am anunțat pu­blic în primele săptămâni. Am lucrat pe câteva di­recții prioritare: continuarea reformei sistemului judiciar, consolidarea independenței acestuia, con­solidarea luptei anti-corupție. Slavă Dom­nu­lui, am realizat cele mai multe dintre proiectele pe care mi le-am propus. Am lăsat succesorilor o serie de programe lucrate, care trebuie să fie pre­lua­te. Despre profesionismul ministrului care m-a succedat, nu am ce să comentez. Performanța domniei sale este acum de notorietate inter­na­țio­nală. Remarc numai că a scos în stradă peste ju­mătate de milion de cetățeni care îl contestau, pe el și modul în care a promovat un act normativ: noaptea, pe listă suplimentară, fără avize de la alte instituții, în dispreț total față de ceea ce aștepta societatea. Este foarte mult și foarte grav - nu vorbim aici de un amator aflat întâmplator la Mi­nisterul Justiției, ci de un politician cu state vechi, aflat, cred, la al patrulea mandat de deputat. Tot răul spre bine însă: am constatat cu toții că so­cietatea românească, prin ce are ea mai frumos și mai nepervertit, a spus stop! A ieșit în stradă, în nu­măr fără precedent în istoria recentă a Ro­mâ­niei, și a arătat că există o fibră socială care e pu­ternică, în ciuda modului în care a fost guvernată și în ciuda faptului că a fost adesea tăcută și nu a ieșit la vot.

"Protestele din Piața Victoriei au făcut mai mult pentru brandul de țară, decât o mie de frunze și grădini carpatine"

- Cum au fost receptate în străinătate, din­colo de declarațiile de presă, protestele din fe­brua­rie?

- Am spus deja că protestele tinerilor au redat în mod aproape nesperat demnitatea unei națiuni. Care nu este o națiune a politicienilor corupți, ci o națiune a celor cu profesii, valori, principii care nu sunt de vânzare. Ecoul internațional a fost extraordinar de important. Mie, personal, mi s-a întâmplat să vină colegi din Comisia Europeană la mine, să mă felicite pentru proteste - deși nu aveam nici un merit. Impactul pieței Victoria, înțesată de sute de mii de tineri, cu lumini digitale, steaguri ale României sau al Uniunii Europene, au repus România pe o hartă care contează. Și au făcut mai mult pentru brandul de țară, decât o mie de frunze și grădini carpatine. Rămâne doar ca acest capital de simpatie să nu fie risipit de cei care ne reprezintă. Am fost, ca mulți alții, bene­fi­ciarul unei simpatii incredibile pentru ceea ce s-a întâmplat în țara mea. Și mulțumesc acestei generații nepervertite că ne redă demnitatea. Că sunt mai responsabili și mai eficienți decât gene­rația noastră.

- Ați declarat, la începutul lunii iulie 2016, că veți lansa o dezbatere referitoare la grațiere. Ce diferență este între grațierea dvs. și grațierea care se discută astăzi în Parlament?

- Într-adevăr, am inițiat o dezbatere amplă în vara anului trecut, după ce am vizitat multe pe­nitenciare, pentru a identifica soluții de degrevare a sistemului penitenciar de o supra-aglomerare sis­temică. Grațierea era numai una dintre soluțiile teoretice puse pe masă. După dezbatere, în multe orașe mari, București, Timișoara, Craiova, Cluj, Iași, după ce am ascultat experți din sistemul pe­nitenciar, din ONG-uri care au de mulți ani pro­iecte în domeniu, din universități, din societăți care angajează persoane condamnate, am consta­tat că grațierea nu era printre soluțiile identificate. În plus, am făcut calcule și am constatat că gra­ție­rea nu este răspunsul, în primul rând pentru că rezolvă doar parțial și temporar o soluție de sis­tem. Parțial, pentru că am fi vorbit de câteva sute de persoane; temporar, pentru că experiența altor state, în care au avut loc grațieri colective, arată că, în maximum un an, situația ar fi fost aceeași, din cauza recidivei.

- În cazul României, resorturile grațierii par a fi fals umanitare și în mod vădit gândite ca o scurtcircuitare a politicii penale. Ce ne rămâne de făcut?

- Într-adevăr, avem o problemă aici. Dacă sta­tul român a făcut alegerea de a lupta împotriva co­rupției și evaziunii fiscale, de exemplu, declarând combaterea acestora ca priorități de interes național, nu poți veni la capătul unui ciclu, când în­cepi să ai condamnări definitive ale unor per­soane de notorietate, de regulă politicieni, să ceri clemență și să îi eliberezi prin grațiere, invocând aglomerarea din penitenciare și condițiile precare de detenție. Și, până nu am avut politicieni con­damnați, nu am auzit nici o preocupare din partea po­liticului în acest sens. Numai după condam­nă­ri­le de care am vorbit, tema penitenciarelor a de­ve­nit dintr-o dată o preocupare pentru partea cea mai vulnerabilă a clasei politice. Numesc asta ipo­crizie, pentru că folosim grațierea în mod inte­resat, dar și lipsit de responsabilitate, pentru că nu atacăm curajos o problemă veche, care pre­ce­de condamnări în inima clasei politice. Cât des­pre proiectul care se discută în Parlament, mă gân­desc că trebuie să țină seama de faptul că so­cie­ta­tea nu este dispusă să acorde clemență cu de­di­cație.

- Doamnă Raluca Prună, Guvernul Cioloș a dispărut peste noapte, tot așa cum a și apărut. O șansă uriașă, care a durat prea puțin... Unde lucrați în prezent?

- Astăzi lucrez unde lucram și în 17 noiembrie 2015: la Comisia Europeană, unde mă ocup, ca și atunci, de piața internă. Mai exact, lucrez în domeniul liberei circulații a bunurilor, deci în partea fundamentală a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. Viața mea profesională s-a întors în matca ei, nimic mai mult, nimic mai puțin. Cu o diferență uriașă: prin forța lucrurilor sunt acum mult mai conectată la viața politică din România și, indiferent de ceea ce fac, rămân un observator activ și critic al domeniului de care m-am ocupat.