Pentru majoritatea cititorilor noştri ROMVAC este, cu siguranţă, un nume necunoscut. Una dintre lacunele care ne costă... viaţă! În spatele lui se ascunde un grup de cercetători români de excepţie, biologi, chimişti şi medici veterinari, ale căror produse sunt mai cunoscute în străinătate decât la noi. Dar minunea e şi mai mare: în paralel cu interesul pentru animale, "extratereştrii de la ROMVAC" au creat un set de produse umane, ce distrug bacteriile rezistente la antibiotice, temuţii Klebsiella, E-Coli, Aureus... În situaţia catastrofală a cercetării ştiinţifice româneşti, succesele obţinute la ROMVAC sunt, cu adevărat, stelare! Ce urmează nu este o simplă poveste, ci o realitate contabilizată în mii de vindecări.
Export de vârf, în 14 ţări
- Având în vedere rezultatele de excepţie de la ROMVAC, vă rog să le prezentaţi cititorilor noştri firma pe care o conduceţi.
- Până în urmă cu câţiva ani, la ROMVAC fabricam numai medicamente şi vaccinuri de uz veterinar. Dar cum efectivele de animale din România au scăzut continuu, iar nevoia te învaţă, nu puteam să stăm cu mâinile-n sân. Aşa că am încercat să ne relansăm activitatea prin extinderea pe piaţa externă, un pas ce s-a dovedit nu doar curajos, ci şi extrem de avantajos. În prezent, exportăm produse în 14 ţări de pe toate continentele, chiar dacă procesul de înregistrare a vaccinurilor şi a medicamentelor de uz veterinar pe teritoriul acestor ţări este deosebit de scump şi de anevoios, pentru că legislaţia diferă de la o ţară la alta. Până acum, am reuşit să facem faţă cu brio cerinţelor partenerilor noştri, cărora le-am oferit o gamă variată de produse de uz veterinar, după nevoile şi specificul fiecăruia: unii cresc numai porci şi vite, musulmanii - doar oi şi capre, mulţi au efective imense de păsări, deci avem de lucru din plin!
Apoi, ne-am extins cercetările spre un domeniu mai larg. În ultimii ani s-a discutat tot mai mult despre conceptul "One health" ("O singură sănătate"), ceea ce înseamnă sănătatea solului, a apei, a aerului, a animalelor şi a oamenilor la un loc, toate fiind interdependente. În ultima perioadă, s-au întâlnit tot mai multe zoonoze (boli care se transmit de la animale la om), deci e logic că agentul patogen este acelaşi atât pentru animale, cât şi pentru om, iar tratamentul bolii se poate face cu aceeaşi substanţă activă. Noi ştim exact ce agenţi patogeni sunt implicaţi şi am fi putut realiza medicamente de uz uman, numai că legislaţia din România interzice ca o întreprindere să producă pe aceeaşi linie tehnologică şi medicamente de uz veterinar, şi de uz uman, chiar dacă ROMVAC-ul dispune de toate standardele internaţionale de calitate: GMP, ISO 9001, 14001 şi 18001. Pentru că nu puteam depăşi această "chichiţă" legislativă, în urmă cu şase ani ne-am îndreptat atenţia spre zona medicinei alternative şi am început să facem cercetare în domeniul sănătăţii umane, pornind de la o informaţie demult uitată, dar de mare actualitate.
Ouăle care fac minuni
- În 1893, savantul german F. Klemperer a observat că găinile infectate cu anumiţi agenţi patogeni au capacitatea să producă imunoglobuline specializate, pe care le transferă în ouă, pentru a asigura imunitatea puilor în faţa bacteriilor cu care păsările-mamă au fost infectate. Descoperirea sa a făcut vâlvă la acea vreme, dar în scurt timp a fost neglijată, pentru că au apărut serurile hiperimune, extrase de la mamifere, cu care s-au salvat multe vieţi în acea perioadă (după ce animalele erau vaccinate, se extrăgeau imunoglobulinele din sânge şi se foloseau în tratamentul oamenilor). A urmat apoi epoca antibioticelor, iar descoperirea cercetătorului german a fost complet uitată. Pornind de la constatarea lui Klemperer, am reluat această importantă temă de cercetare împreună cu o echipă de specialişti a Institutului "Victor Babeş" şi am făcut o serie de experimente în laborator. Ei au recoltat diverse bacterii de la bolnavii internaţi în spital, care aveau rezistenţă la antibiotice, le-au izolat şi ni le-au dat nouă. Noi le-am inactivat şi am produs vaccinuri cu care am injectat mai multe loturi de găini. După trei vaccinări succesive, am căutat în gălbenuşurile ouălor un răspuns imunitar. Surpriza a fost uriaşă: pentru fiecare infecţie bacteriană testată, am găsit în ouăle găinilor vaccinate imunoglobuline specifice, anticorpi care le stopează dezvoltarea. După ce am extras imunoglobulinele din gălbenuşuri şi le-am condiţionat sub formă de pulbere şi soluţii buvabile, le-am dat medicilor de la Spitalul "Victor Babeş", care le-au administrat pacienţilor infectaţi, iar aceştia s-au vindecat în scurt timp!
- Un rezultat de-a dreptul extraterestru, venit parcă de pe o altă planetă, care ar putea revoluţiona terapiile antibacteriene actuale!
- Credeţi-mă, şi noi am fost la fel de entuziasmaţi când ni s-au confirmat rezultatele! Pornind de la acest succes, de atunci am investit sume foarte mari în cercetare, deoarece ne-am dat seama că este un domeniu de mare viitor. Vedeţi, deşi s-au investit sume enorme pentru cercetarea şi obţinerea de antibiotice sintetice tot mai puternice, cu acţiune polivalentă, tot natura a biruit! Bacteriile s-au adaptat, iar în prezent au dezvoltat rezistenţă chiar şi la antibioticele de ultimă generaţie. Suntem primii din lume care au folosit bacterii recoltate de la subiecţi umani pentru obţinerea unui astfel de tratament. Testele noastre au arătat că, pe lângă imunoglobulina specializată IgY, în gălbenuşul oului de găină pot exista concomitent mai mulţi anticorpi capabili să neutralizeze fel de fel de bacterii şi chiar virusuri! Interesant este faptul că, spre deosebire de mamifere, care le furnizează fetuşilor substanţele necesare dezvoltării prin intermediul placentei, găina trebuie să le asigure embrionilor absolut toate substanţele necesare creşterii şi dezvoltării independente în interiorul oului! De altfel, ouăle sunt considerate cel mai complex şi complet aliment, pentru conţinutul bogat în proteine, vitamine, minerale, aminoacizi, imunoglobuline etc. - substanţe care au un rol esenţial în dezvoltarea viitorului progen (descendent - n. red.).
Mii de pacienţi trataţi
- Pornind de la o idee pierdută în timp, aţi realizat o întreagă gamă de produse cu rol antibacterian. Vă rog să le prezentaţi cititorilor noştri, mulţi dintre ei excedaţi de lupta cu bacteriile.
- Am dezvoltat gama IMUNOINSTANT, iar numele ales nu este deloc întâmplător. Prin imunoglobulinele Y pe care le conţin, produsele noastre au capacitatea să-i asigure organismului imunitatea la anumite bacterii încă de la prima administrare, spre deosebire de vaccinuri, la care răspunsul imunitar apare după 2-3 săptămâni. Marele avantaj al acestor produse este acela că nu au niciun efect secundar şi se pot administra la orice vârstă, cu excepţia persoanelor care sunt alergice la proteinele din ou. Până la ora actuală, avem câteva mii de pacienţi trataţi cu diferite produse din gama Imunoinstant, care nu au reclamat efecte secundare, deci sunt foarte bine tolerate.
Imunoinstant G este realizat sub formă de pulbere din ouă de găină imunizate cu un amestec de antigene, şi este destinat persoanelor de orice vârstă (inclusiv copii) care au sistemul imun slăbit de boli cronice, mai ales în cazul expunerii la o situaţie provocatoare - infecţii cu unul dintre germenii patogeni pentru care există imunoglobuline Y specifice în compoziţie: Streptococcus pneumoniae, Escherichia coli, Staphylococcus aureus, Klebsiella pneumoniae, Salmonella enteritidis, Salmonella typhimurium, Acinetobacter baumannii, Pseudomonas aeruginosa, Clostridium difficile, Candida albicans.
Avem şi o variantă mai nouă de Imunoinstant G, realizat tot sub formă de pulbere, care, pe lângă germenii patogeni enumeraţi anterior, mai conţine şi imunoglobuline ce asigură protecţia împotriva infecţiilor cu Helicobacter pylori şi Streptococcus mutans, tot mai des întâlnite în ultima perioadă. Acest produs şi-a dovedit utilitatea în susţinerea imunităţii organismului în faţa infecţiilor bacteriene, în menţinerea structurii şi a bunei funcţionări a articulaţiilor. De asemenea, ajută la menţinerea nivelului normal al colesterolului din sânge şi la reglarea activităţii musculare (inclusiv a muşchiului cardiac).
Am realizat şi gama Imunoinstant Mono, în care am inclus opt soluţii buvabile monovalente, destinate unui singur germen patogen, iar în prezent putem trata infecţiile cu Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa, Streptococcus pneumoniae, Salmonella enteritidis, Clostridium difficile sau Staphylococcus aureus. Soluţiile sunt eficiente în tratarea infecţiilor izolate, deoarece conţin cantitatea maximă de imunoglobulină specifică. Însă este nevoie de un diagnostic de precizie, pentru a şti cu ce bacterie ne luptăm.
Avem şi un produs plurivalent, Imunoinstant Multiplu, realizat sub formă de soluţie buvabilă, care poate să neutralizeze 18 bacterii, unele cu mai multe tulpini diferite! Acest produs este recomandat în infecţiile bacteriene grave, în care sunt implicaţi mai mulţi germeni patogeni, dar şi ca tratament preventiv pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, care se confruntă cu fenomenul de imunosenescenţă (slăbirea sistemului imun).
Formula Imunoinstant Multiplu este realizată şi sub formă de gel, pentru tratarea locală a plăgilor deschise, infectate cu diverse microorganisme patogene. Am tratat fistule postoperatorii vechi, care nu se vindecau de 5, 6 sau chiar de 10 ani! Vă daţi seama ce chinuri pe capul acelor oameni, să aibă de atâta timp plăgi deschise infectate, care supurau încontinuu! Cu Imunoinstant Multiplu Gel, fistulele s-au închis în mai puţin de două săptămâni!
- Aţi reuşit să testaţi toate bacteriile cunoscute?
- Nu le-am testat chiar pe toate (există mii de bacterii patogene), dar am studiat marea majoritate a microorganismelor implicate în infecţii, şi rezultatele sunt identice. Practic, în acest moment putem aborda orice infecţie bacteriană. Dacă există vreun pacient infectat cu o bacterie care nu se încadrează în tulpinile pentru care noi avem antidotul, putem să-i realizăm un tratament personalizat. În cabinetul nostru de terapii complementare putem să recoltăm probe microbiene de la pacienţi. Apoi izolăm agentul patogen, îl inactivăm, realizăm vaccinurile, injectăm găinile, aşteptăm să se ouă, extragem imunoglobulinele specifice şi preparăm un tratament ţintit. La prima vedere pare foarte complicat, dar de fapt e destul de simplu. Numai că întregul proces durează circa două luni!
Alte "minuni"
Parodontoză
- De-a lungul vremii, ni s-au comunicat unele rezultate surprinzătoare, la care nici nu ne aşteptam. Un bătrân a venit la noi să cumpere ouă hiperimune, pentru întărirea imunităţii. Le consuma ca atare, crude, pentru că temperaturile ridicate distrug imunoglobulinele pe care le conţin. M-a sunat fericit, după vreo săptămână, să-mi spună că nu i se mai mişcă dinţii. I-am transmis imediat informaţia fiului meu, care este medic stomatolog, iar de atunci, le-a recomandat soluţia Imunoinstant Multiplu tuturor pacienţilor cu parodontoză, sub formă de gargară, cu rezultate uimitoare: gingia îşi schimbă culoarea în câteva ore! De fapt, e logic că produsul nostru are efecte benefice în parodontopatii, deoarece distruge placa bacteriană patologică de la nivelul gingiilor.
Acnee
Soluţia Imunoinstant Multiplu are efecte foarte bune şi în uzul extern, pentru tratarea acneei de diferite etiologii, inclusiv a acneei juvenile.
Osteoporoză
Pornind de la studiul ouălor superimune, am conceput şi alte produse interesante: OvoCalD, un supliment alimentar sub formă de comprimate, care conţine calciu extras din coajă de ouă şi vitamina D3. Coaja de ou conţine calciu sintetizat pe cale naturală de către păsări, ceea ce îi conferă calităţi deosebite şi-i asigură absorbţia integrală, fără pericol de hipercalcemie sau risc de depunere a calciului în ţesuturile moi. OvoCalD este indicat în combaterea decalcifierii osoase, care apare odată cu înaintarea în vârstă (osteoporoză) şi în recuperarea rapidă după fracturi. Totodată, are rol activ în menţinerea normală a ritmului cardiac, stimularea activităţii nervoase şi musculare, intensificarea osteosintezei, tonifierea neuromusculară şi stimularea fagocitozei.
Am avut mai multe cazuri rezolvate cu ajutorul acestui produs. O doamnă de 86 de ani a suferit o fractură urâtă, cu deplasare de os. A luat OvoCalD preventiv, iar peste şase săptămâni, când i s-a făcut radiografia de control, osul era perfect sudat, încât chiar şi medicul s-a minunat cât de frumos s-a vindecat. O altă doamnă, de 93 de ani, care în urma unei căzături s-a ales cu o fractură de cap femural, s-a vindecat la fel de rapid cu OvoCalD.
Dureri articulare
O altă invenţie a colectivului nostru de cercetare este ROdia HPC2 - un supliment alimentar realizat din membranele cochiliere (pieliţele) extrase din ouă hiperimune şi vitamina C. Componentele naturale ale membranei cochiliere (acid hialuronic, colagen, sulfat de glucozamină şi sulfat de condroitină) asigură buna funcţionare a sistemului osteo-articular. Produsul este recomandat numai persoanelor adulte, pentru sănătatea sistemului osteo-articular şi al ligamentelor, precum şi în unele afectări funcţionale ale acestora (dureri articulare, rigiditate etc.). Este foarte bun, îţi ia durerea cu mâna!
Avem în faza de testare şi omologare un unguent cu imunoglobulină extrasă din ouă hiperimune, foarte eficient în tratarea plăcilor psoriazice, dar şi un spray destinat afecţiunilor respiratorii suprainfectate cu bacterii.
Eradicarea infecţiilor spitaliceşti
- Vreau să ne întoarcem la preparatul Imunoinstant Multiplu. Ţinând cont de acţiunea lui polivalentă, n-ar putea fi util şi ca tratament al infecţiilor nosocomiale, care fac ravagii prin spitalele noastre? S-a interesat cineva din Ministerul Sănătăţii de acest produs?
- Imunoinstant Multiplu este 100% natural, are o acţiune plurivalentă şi poate neutraliza o întreagă gamă de agenţi patogeni periculoşi. Putem realiza tratamente pentru cele mai frecvente infecţii din spaţiile spitaliceşti, care pot fi administrate preventiv personalului medical şi pacienţilor cu risc crescut la astfel de infecţii, mai ales bolnavilor cronici, celor cu răni deschise, cu boli infecţioase sau celor supuşi la intervenţii chirurgicale! O altă variantă ar fi realizarea de produse personalizate, în funcţie de specificul instituţiei şi de germenii patogeni descoperiţi, pentru că aceste infecţii apar şi se dezvoltă aleatoriu, nu se găsesc aceiaşi germeni în două spitale diferite. Putem să recoltăm probe bacteriene şi să producem un Imunoinstant Multiplu cu acţiune ţintită împotriva bacteriilor din acel spaţiu. Din păcate, eforturile noastre de a prezenta forurilor competente din Ministerul Sănătăţii rezultatele obţinute cu acest produs n-au avut niciun ecou... Am participat şi la numeroase conferinţe medicale, unde am prezentat studii serioase despre acţiunea gamei Imunoinstant în infecţiile bacteriene. Nu ne-a băgat nimeni în seamă! Tipic românesc, nici n-are sens să comentăm! Totuşi, vreau să fac o precizare, să "bat şaua ca să priceapă iapa", cum se spune în popor! Am un prieten bun (n-am să-i dau numele) al cărui fiu se afla în Clubul Colectiv, în momentul acelei groaznice tragedii. Fusese internat într-un spital din Bucureşti, alături de multe alte victime, cu arsuri de gradul II şi III pe circa 40% din suprafaţa corpului. Ne ştia produsele, pentru că le folosise. Dându-şi seama la ce riscuri este expus copilul său, a venit la mine şi i-am dat mai multe doze de Imunoinstant Multiplu. Cu toate restricţiile din spital impuse atunci de gravitatea situaţiei şi de tot circul mediatic stârnit pe acest subiect, a reuşit să convingă o asistentă să-i administreze zilnic fiului său soluţia buvabilă. Starea tânărului s-a stabilizat, n-a fost transferat în străinătate şi este astăzi pe lista supravieţuitorilor. Cred că mulţi dintre tinerii care au decedat din cauza infecţiilor nosocomiale puteau fi salvaţi... Mare păcat!
- În ciuda unor mari somităţi care au ridicat medicina noastră veterinară la rang regal, medicina umană încă priveşte cu o superioritate de neînţeles medicina veterinară. De ce se întâmplă acest lucru? N-ar fi mai productiv să existe o colaborare strânsă între aceste ramuri medicale?
- N-aş vrea să intru în astfel de polemici, pentru că atitudinea despre care vorbiţi nu e o regulă generală! Mulţi medici ne recomandă produsele, pentru că le-au testat personal eficienţa şi şi-au dat seama că sunt mai bune decât medicamentele pe care le prescriu în mod uzual bolnavilor. Mai nou, au venit la noi pacienţi cu transplant de organe, trimişi chiar de medicii care i-au operat, pentru a-şi asigura imunitatea pasivă la infecţii, ţinând cont de faptul că, după transplant, sunt obligaţi să ia tratamente imunosupresoare, pentru a evita respingerea grefei. În concluzie, n-avem cum să ne plângem de atitudinea tuturor reprezentanţilor medicinei alopate, chiar dacă ne-am dori o colaborare mai strânsă cu ei, mai ales la nivel ministerial!
- Sper ca mesajul dvs. să ajungă unde trebuie! Vă doresc mult succes!
D-l ing. CONSTANTIN CHIURCIU poate fi contactat la sediul Companiei ROMVAC din Voluntari, Şoseaua Centurii nr. 7, tel. 031.824.30.50.
(Mai multe informaţii despre produsele realizate la ROMVAC puteţi găsi pe http://www.romvac.ro/)