Spun "ar trebui să fie" pentru că sunt seri, nu una!, în care, dacă ai deschis fereastra, nu ştii cum să o închizi la loc. Stau baricadat ca în vremea Cernobâlului, gândindu-mă cum să ies din casă, fără să strecor înlăuntru duhoarea pestilenţială pe care îmi e greu să v-o reproduc. Ceva între ghenele de gunoi ale blocurilor de pe timpul lui Ceaşcă şi un miros de WC-uri nedesfundate, de animale putrezite în abator. Cumplit! O putoare care îţi rămâne îmbibată în haine şi care se strecoară în fiecare ungher al casei.
Multă vreme am crezut că mirosul vine de la vreo fabrică. Ei bine, nu! Vine de la o groapă de gunoi, care emană hidrogen sulfurat! Au venit gărzile de mediu (ce tare sună!, mai tare ca poliţia) constatând că, deşi valorile admise sunt depăşite, nu reprezintă, totuşi, un pericol pentru sănătate. M-am liniştit imediat. Deci nu voi muri, voi trăi în schimb ca un şobolan obişnuit să amuşine printre putreziciuni.
Gărzile au venit şi au plecat, că de aia sunt gărzi, nu să stea locului, dar groapa a rămas, liniştită în împuţiciunea ei. Culmea culmilor a fost când însuşi primarul sectorului unu s-a plâns de miros şi s-a apucat să strângă semnături ca să închidă groapa! N-a putut! În România funcţionează un hăţiş legislativ copiat după Kafka, pentru ca nimeni să nu poată face nimic şi toată lumea să poată face orice. Dacă are spate, bineînţeles.
Cei care administrează bomba de hidrogen sulfurat (onor societatea Iridex), au spus că inspectorii au venit şi ei şi au amuşinat la marginea gropii, dar nu au simţit nimic. Totuşi, au dat amenzi de 400.000 de lei. Au venit (chemaţi?) şi ecologiştii apoi, şi au spus că groapa de gunoi împricinată e de fapt o mină de aur, pentru că gazul care iese din ea ar putea fi captat şi folosit. Din tot acest dans macabru, care implică edili puternici, dar legaţi de mâini, patroni îngrijoraţi pe faţă şi liniştiţi în dos şi ecologişti plini de idei, cetăţenii din cartierele de nord ale Bucureştiului văd primăvara doar prin fereastră, ca să nu moară asfixiaţi.