Spun "ar trebui să fie" pentru că sunt seri, nu una!, în care, dacă ai deschis fereastra, nu știi cum să o închizi la loc. Stau baricadat ca în vremea Cernobâlului, gândindu-mă cum să ies din casă, fără să strecor înlăuntru duhoarea pestilențială pe care îmi e greu să v-o reproduc. Ceva între ghenele de gunoi ale blocurilor de pe timpul lui Ceașcă și un miros de WC-uri nedesfundate, de animale putrezite în abator. Cumplit! O putoare care îți rămâne îmbibată în haine și care se strecoară în fiecare ungher al casei.
Multă vreme am crezut că mirosul vine de la vreo fabrică. Ei bine, nu! Vine de la o groapă de gunoi, care emană hidrogen sulfurat! Au venit gărzile de mediu (ce tare sună!, mai tare ca poliția) constatând că, deși valorile admise sunt depășite, nu reprezintă, totuși, un pericol pentru sănătate. M-am liniștit imediat. Deci nu voi muri, voi trăi în schimb ca un șobolan obișnuit să amușine printre putreziciuni.
Gărzile au venit și au plecat, că de aia sunt gărzi, nu să stea locului, dar groapa a rămas, liniștită în împuțiciunea ei. Culmea culmilor a fost când însuși primarul sectorului unu s-a plâns de miros și s-a apucat să strângă semnături ca să închidă groapa! N-a putut! În România funcționează un hățiș legislativ copiat după Kafka, pentru ca nimeni să nu poată face nimic și toată lumea să poată face orice. Dacă are spate, bineînțeles.
Cei care administrează bomba de hidrogen sulfurat (onor societatea Iridex), au spus că inspectorii au venit și ei și au amușinat la marginea gropii, dar nu au simțit nimic. Totuși, au dat amenzi de 400.000 de lei. Au venit (chemați?) și ecologiștii apoi, și au spus că groapa de gunoi împricinată e de fapt o mină de aur, pentru că gazul care iese din ea ar putea fi captat și folosit. Din tot acest dans macabru, care implică edili puternici, dar legați de mâini, patroni îngrijorați pe față și liniștiți în dos și ecologiști plini de idei, cetățenii din cartierele de nord ale Bucureștiului văd primăvara doar prin fereastră, ca să nu moară asfixiați.