Începutul primăverii este exact momentul când multă lume îşi propune să postească. Renunţarea voluntară la alimentele solide şi la delicatese (carne, cafea, alcool) elimină kilogramele de prisos şi, totodată, curăţă organele şi ţesuturile. Pe drept cuvânt, această terapie la îndemâna oricui este privită în zilele noastre ca un panaceu pentru numeroase boli născute de civilizaţia contemporană. "Postul reprezintă un medicament natural, eficient şi ieftin", afirmă medicii nutriţionişti. "Un număr impresionant de studii au dovedit că el reglează glicemia şi tensiunea, stimulează metabolismul lipidelor şi reduce colesterolul." Şi bolile cronice, ca reumatismul şi migrenele, se ameliorează atunci când pacienţii postesc.
Aceasta se întâmplă datorită faptului că organismul începe să lucreze în regim de austeritate, ceea ce îi favorizează regenerarea. "În cursul evoluţiei sale, specia umană s-a confruntat mereu cu perioade de penurie alimentară. Corpul a învăţat să reziste şi cu o cantitate mai mică de hrană, altfel, omenirea n-ar fi putut supravieţui. Ficatul şi muşchii stochează carbohidraţi suficienţi pentru câteva ore, după care depozitele de grăsime îşi pun la dispoziţie rezervele lor de energie, care vor asigura funcţionarea organismului timp de mai multe săptămâni. Aşa încât persoanele care postesc observă cu uimire că, în loc să sufere de foame, au o stare generală de bine." Există, de asemenea, o explicaţie ştiinţifică şi pentru euforia resimţită adesea de cei ce postesc. Intestinul se curăţă prin post şi comunică acest lucru creierului, influenţând astfel indirect starea de spirit a persoanei în cauză.
Un alt motiv pentru care postul a devenit atât de popular este acela că el reuşeşte să se adapteze la condiţiile vieţii moderne. Îndatoririle de serviciu sau preocupările fireşti legate de familie îi împiedică pe mulţi să se supună unui regim terapeutic de câteva săptămâni. De aceea, variantele cu durată redusă, cum sunt postul intermitent sau pauzele alimentare prelungite, se bucură de o popularitate crescândă. Studii recente, realizate de oamenii de ştiinţă americani, arată că şi o renunţare la hrană pe termen scurt produce efecte pozitive asupra sănătăţii. Cercetătorii de la "Intermountain Medical Center Heart Institute" au descoperit că riscul de îmbolnăvire a vaselor coronare începe deja să scadă după numai 24 de ore în care aportul energetic n-a depăşit 500 de calorii. Un amănunt important de reţinut: spre deosebire de programele de detoxifiere, la rândul lor foarte apreciate, în posturi nu se administrează preparate care să stimuleze metabolismul, ori pilule menite să grăbească arderea grăsimilor. Organismul este lăsat să reacţioneze în ritmul său propriu. Am izbutit să vă trezim interesul? În continuare, vă prezentăm cele mai bune metode de postit.
Postul terapeutic
Programele din această categorie trebuie urmate minimum zece zile. Printre cele mai cunoscute se numără postul după formula dr. Otto Buchinger (cu supe) şi cea a lui F.X. Mayr (numită şi regimul cu lapte şi chifle). La fel de eficiente sunt şi curele ayurvedice sau dieta alcalină. Cei ce le practică într-o clinică specializată beneficiază de avantajul de a se afla, alături de alţi oameni cu aspiraţii similare, sub permanenta supraveghere a unor medici sau terapeuţi nutriţionişti, ceea ce le va inspira, fără îndoială, un sentiment de siguranţă. Care este important, mai ales în primele zile, când pot apărea unele simptome mai puţin plăcute, ca de pildă ameţeli sau uşoare dureri de cap. Dar persoanele cu o sănătate bună se pot încumeta să postească şi pe cont propriu, eventual cu o documentare prealabilă. În librării şi pe internet se găsesc destule cărţi pe această temă.
În principiu, oricine poate urma un post terapeutic. Totuşi, cei cărora le-a fost prescris un tratament medicamentos ar trebui să se consulte cu doctorul sau să ceară părerea unui terapeut. Un alt aspect pozitiv al postului ţinut într-o clinică sau într-un centru de wellness este decuplarea de aparatura care ne însoţeşte pas cu pas, în viaţa de toate zilele. Aici, nu este deloc bine văzut obiceiul de a petrece ore întregi stând la calculator sau în faţa televizorului. În schimb, se recomandă cât mai multă mişcare, masaje şi meditaţie.
Postul de 16 ore
Este ideal pentru postitorii care îşi doresc să slăbească: 16 ore constituie pauza alimentară optimă pentru obţinerea celor mai bune rezultate în privinţa arderii grăsimilor. Şi timpul nici nu pare insuportabil de lung, dacă luăm în calcul o durată de opt ore a somnului. Ce se întâmplă? După circa douăsprezece ore, corpul începe să ardă grăsimile, atacându-şi rezervele de lipide, stocate în vederea producerii de energie. Dar şi cine nu rezistă chiar până la sfârşit face un bine organismului său. Căci în prima fază sunt consumaţi carbohidraţii, ca o formă a glicogenului depozitat în ficat şi în muşchi. Se mănâncă de două ori pe zi, dimineaţa şi la prânz. Se sare masa de seară. Exclus gustările. Caloriile ingerate nu trebuie să depăşească 500 la o masă.
Postul intermitent
Postul de dimineaţă sau de seară
Cei interesaţi de lecturile în acest domeniu îl pot întâlni şi sub denumiri mai pretenţioase: "dinner cancelling" sau "breakfast skipping". În ambele variante, el nu înseamnă altceva decât suprimarea uneia din cele trei mese ale zilei, prima sau ultima, prelungind astfel pauza alimentară care include şi odihna nocturnă. Efectele asupra sănătăţii sunt benefice, ideea că nu ne putem lipsi de un mic dejun consistent, de pildă, fiind mai curând o prejudecată. Astăzi, specialiştii fac observaţia că deprinderea celor trei mese zilnice cu gustări între ele este relativ nouă şi amintesc din nou de copilăria umanităţii, când accesul sporadic la hrană era absolut normal. De aceea, nimeni nu trebuie să aibă impresia că ar comite un sacrilegiu dacă "sare" peste o masă.
Cine renunţă la micul dejun şi mănâncă abia în miezul zilei, la douăsprezece, se va găsi în cursul dimineţii în faza de ardere a grăsimilor, aşa cum arătam anterior, în pasajul dedicat postului de 16 ore. Iar celui care preferă să meargă la culcare devreme, i se potriveşte un prânz luat târziu sau o cină consumată după-amiaza, în loc de seară. Dar, pentru oricare dintre programe am opta, "Fie şi numai o pauză de 16 ore înseamnă deja sănătate pentru organism", ne încredinţează nutriţioniştii.