Sub cohorta de obiceiuri ale anilor 1990-2000, când legile şi corupţia nu aveau nimic în comun, iar partidul tăia şi spânzura în amărâta ţară scoasă ruinată din dictatură, senatorul, care nu-şi dă seama de câtă antipatie se bucură, a făcut mişcarea! A încercat o mică pedeserizare a Justiţiei, visând să suspende, pentru o lună, o mare parte din corpul de legi. Pe scurt, potrivit unuia dintre amendamentele sale, condamnările la 10 ani ar trebui să fie tăiate la jumătate! Toţi condamnaţii pentru luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu vor fi graţiaţi! Exact pedepsele pe care partidul, prin liderii lui deja cunoscuţi, anunţase că nu le va atinge în cadrul legii graţierii. Văzând că OUG 13 a căzut sub presiunea mulţimii, şeful comisiei de justiţie din Senat s-a învrednicit să repare pierderea, crezând că publicul nu va fi atât de vigilent încât să înţeleagă "rescrierea" sa. Se ştie ce a urmat şi cum s-au lepădat de el, ca de Satana, liderii pesedişti: Dragnea, Grindeanu, Toader şi ceilalţi. Fost avocat al senatorului Cătălin Voicu (un pesedist condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de influenţă), precum şi autorul scandalosului poiect de modificare a Codului de Procedură Penală, în favoarea celor arestaţi pentru corupţie, Şerban Nicolae ar fi dorit graţierea integrală a faptelor de corupţie. Nicuşor Constantinescu, Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Severin ar fi fost doar câţiva dintre beneficiarii legii domnului avocat. Proiectul său de lege e simplu, dar amendamentele sunt urâte: vrea să graţieze luarea de mită, darea de mită, traficul de influenţă, abuzul în serviciu, conflictul de interese, spălarea de bani, evaziunea fiscală, infracţiunile vamale şi navale, precum şi toate pedepsele prevăzute în Legea 78/2000, privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Exact câmpul de luptă al DNA! Dintre liderii care s-au opus direct acestei acţiuni murdare s-a remarcat deputatul Liviu Dragnea, preşedintele Camerei. Cu toate necazurile juridice personale, preşedintele Camerei Deputaţilor a reuşit să fie calm şi raţional, blocând cu succes orice suspiciune. "Nu susţin graţierea faptelor de corupţie", a afirmat limpede. "Nu vreau să sfâşiem ţara. Mă opun pentru că nu sunt sluga nimănui!" Din fericire, discutarea propunerii lui Şerban Nicolae nu va mai avea loc; autorul a renunţat, dându-şi seama cât de toxică ar fi fost iniţiativa sa. Jocurile nu sunt însă făcute. În ultima vreme, PSD pozează într-un partid cu multe voci. Democraţie internă. Cu toate că şeful are o idee, membrii o pot ignora. Şi viceversa. Alte măşti, aceeaşi comedie.
Alte măşti, aceeaşi comedie
Au trecut câteva zile de când pesedistul "de epocă" Şerban Nicolae a încercat să suspende întregul Cod Penal!

Alte articole din acest numar
- "Reviriment" pe Calea Victoriei!
- CRISTIANA PAŞCA PALMER - "Mă mândresc că sunt primul ministru al Mediului de după '90 care a adoptat o poziţie clară şi tranşantă în chestiunea folosirii cianurilor în mine
- Fata care şi-a regăsit zâmbetul