Ne-am iluzionat de fiecare dată când un nume nou a ieşit în faţă, fie că a făcut-o în zona dreptei, ca Victor Ciorbea, fie că a făcut-o în zona stângii, ca Mircea Geoană. Au fost mulţi alţii care au dat speranţe de schimbare lumii, dar distanţa dintre aşteptări şi realitate e acum atât de mare, că nici nu mai merită numiţi aici. Marile deziluzii vin, însă, dinspre cei care au ajuns cel mai sus şi au avut puterea nemijlocită de a răsplăti, dacă nu întotdeauna prin fapte, măcar prin atitudine, încrederea care a fost pusă în ei.
Faptul că unii s-au declarat "învinşi de sistem" nu e o scuză pentru evoluţia lor publică, după ce şi-au abandonat posturile. Mai mult sau mai puţin vrednici în exercitarea funcţiei lor, niciunul dintre foştii preşedinţi nu a reuşit să se ridice, ulterior mandatelor, la înălţimea funcţiei pe care au deţinut-o. În loc să rămână nişte instituţii vii, nişte repere, au preferat fie să revină la mărunte jocuri politicianiste, fie să profite de sinecurile pe care fosta funcţie le-a favorizat. Ce-l costa pe Ion Iliescu să-i mai gratuleze cu câte un "tăntălău" pe junii PSD-işti îmbătaţi de putere? A făcut-o strict cât i-a servit intereselor lui, apoi, bună pace! De ce nu a rămas Emil Constantinescu reperul moral pe care toţi îl vedeau în lupta împotriva comunismului latent din societatea noastră? De ce a preferat să tacă în faţa atacurilor la statul de drept din ultimii ani? Un răspuns l-am primit chiar zilele acestea, când guvernul Sorin Grindeanu se grăbeşte să-i acorde, din bugetul Educaţiei, un sprijin financiar "pentru activitatea internaţională pe care o desfăşoară în beneficiul învăţământului superior românesc". Asta, după ce Constantinescu tocmai a mai primit un cadou de la Senat: înfiinţarea "Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului", o iniţiativă a fostului preşedinte. Ideea lui Constantinescu a fost deja respinsă de la promulgare de preşedintele Klaus Iohannis şi a fost dur criticată de mari personalităţi din România drept o sinecură grosolană. Însăşi Academia a refuzat să gireze institutul şi să-l ia în subordine, pe motivul lipsei de oportunitate şi de specialişti autentici!
Şi, în tot acest timp, când Ion Iliescu îşi vede liniştit de pensioară, Emil Constantinescu visează la gloria - şi la banii - de altădată ai Levantului, iar Traian Băsescu loveşte de zor cu dalta şi barosul în soclul propriei reputaţii de luptător împotriva corupţiei, lumea iese cu zecile de mii în pieţe, ca să apere ultimele iluzii ce ne-au mai rămas după Revoluţie. Iar iluzia că foştii preşedinţi ar mai lupta şi ei pentru altceva decât pentru interesele lor s-a risipit demult...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
