Ne-am iluzionat de fiecare dată când un nume nou a ieșit în față, fie că a făcut-o în zona dreptei, ca Victor Ciorbea, fie că a făcut-o în zona stângii, ca Mircea Geoană. Au fost mulți alții care au dat speranțe de schimbare lumii, dar distanța dintre așteptări și realitate e acum atât de mare, că nici nu mai merită numiți aici. Marile deziluzii vin, însă, dinspre cei care au ajuns cel mai sus și au avut puterea nemijlocită de a răsplăti, dacă nu întotdeauna prin fapte, măcar prin atitudine, încrederea care a fost pusă în ei.
Faptul că unii s-au declarat "învinși de sistem" nu e o scuză pentru evoluția lor publică, după ce și-au abandonat posturile. Mai mult sau mai puțin vrednici în exercitarea funcției lor, niciunul dintre foștii președinți nu a reușit să se ridice, ulterior mandatelor, la înălțimea funcției pe care au deținut-o. În loc să rămână niște instituții vii, niște repere, au preferat fie să revină la mărunte jocuri politicianiste, fie să profite de sinecurile pe care fosta funcție le-a favorizat. Ce-l costa pe Ion Iliescu să-i mai gratuleze cu câte un "tăntălău" pe junii PSD-iști îmbătați de putere? A făcut-o strict cât i-a servit intereselor lui, apoi, bună pace! De ce nu a rămas Emil Constantinescu reperul moral pe care toți îl vedeau în lupta împotriva comunismului latent din societatea noastră? De ce a preferat să tacă în fața atacurilor la statul de drept din ultimii ani? Un răspuns l-am primit chiar zilele acestea, când guvernul Sorin Grindeanu se grăbește să-i acorde, din bugetul Educației, un sprijin financiar "pentru activitatea internațională pe care o desfășoară în beneficiul învățământului superior românesc". Asta, după ce Constantinescu tocmai a mai primit un cadou de la Senat: înființarea "Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului", o inițiativă a fostului președinte. Ideea lui Constantinescu a fost deja respinsă de la promulgare de președintele Klaus Iohannis și a fost dur criticată de mari personalități din România drept o sinecură grosolană. Însăși Academia a refuzat să gireze institutul și să-l ia în subordine, pe motivul lipsei de oportunitate și de specialiști autentici!
Și, în tot acest timp, când Ion Iliescu își vede liniștit de pensioară, Emil Constantinescu visează la gloria - și la banii - de altădată ai Levantului, iar Traian Băsescu lovește de zor cu dalta și barosul în soclul propriei reputații de luptător împotriva corupției, lumea iese cu zecile de mii în piețe, ca să apere ultimele iluzii ce ne-au mai rămas după Revoluție. Iar iluzia că foștii președinți ar mai lupta și ei pentru altceva decât pentru interesele lor s-a risipit demult...