Mircea Cărtărescu a declarat, recent, că "guvernarea lui Dacian Cioloş a fost asemănătoare cu cea a prim-miniştrilor din ţările occidentale." Iar Liviu Avram, redactor-şef adjunct la Adevărul, spunea că anul 2016 a fost singura perioadă din viaţa sa de jurnalist post-decembrist, când nu a mai verificat zilnic Monitorul Oficial, pentru a descoperi ce ordonanţe de urgenţă îşi mai "trage" executivul ca să fure. Sunt două declaraţii scurte, care radiografiază în mic ceea ce a însemnat cabinetul Cioloş în mare: decenţă, profesionalism, bun simţ, adică normalitate.
Obişnuiţi să fim ţepuiţi, minţiţi la fiecare campanie electorală, pentru a fi mai apoi dezamăgiţi în cursul guvernării, nu am băgat de seamă trecerea prin apele tulburi ale politicii româneşti a acestui cuirasat al bunului simţ. Am crezut că e o navă în croazieră şi atât. Din păcate, la vot, nu am făcut nimic pentru a o trage la cheiul Dâmboviţei. Tocmai de aceea este extrem de important ca măcar în ceasul al nouălea, să vorbim cu miniştrii fostului cabinet, pentru a afla care este secretul succesului pe care l-au obţinut într-o perioadă de timp foarte scurtă şi ce ar fi continuat să facă în condiţiile unui program de guvernare complet.
Zâmbetul nu costă bani
- Chiar dacă pare ciudat, pentru început doresc să vă întreb de unde găseaţi energie pentru a zâmbi permanent, chiar şi în cele mai grele momente ale prezenţei dvs. la cârma Ministerului de finanţe. Un zâmbet care răspândea optimism, politeţe şi încredere...
- În viaţa fiecăruia dintre noi sunt zile mai bune, zile mai rele, dar este foarte important să ne păstrăm atitudinea pozitivă, constructivă şi civilizată. Un zâmbet ne încarcă pozitiv şi este un mesaj de pace pentru cei din jurul nostru, o «externalitate pozitivă», cum se spune în economie. Aceasta este convingerea mea. Am avut şansa să mă nasc şi să cresc într-o familie veselă, echilibrată, care a căutat întotdeauna armonia. În general, sunt înconjurată de familie şi prieteni, oameni dragi, apropiaţi, ţinem unii la alţii, ne apreciem şi ne respectăm. Mai mult, am avut şansa să lucrez mereu în instituţii în care un comportament necivilizat, brutal, fioros, nu era acceptat. Simt că oamenii au uitat să râdă, să zâmbească, să se destindă. Vă garantez că un om furios şi încruntat nu este mai eficient decât unul relaxat şi zâmbitor. Ba dimpotrivă! Un om civilizat trăieşte în armonie cu el însuşi, cu cei din jurul lui şi cu mediul înconjurător. Un zâmbet este şi o mulţumire pentru că suntem, pentru că existăm. Zâmbetul nu dăunează şi nu costă bani.
- După ce guvernul Cioloş şi-a încheiat mandatul, mulţi dintre membrii cabinetului au rămas în ţară. Printre ei, şi dumneavoastră. Ce v-a determinat să nu plecaţi? Aveţi un proiect pentru România?
- Am luat decizia de a petrece câteva luni alături de familie. Şi am vrut ca fiul meu să termine anul şcolar în Bucureşti. Aşa că am amânat reîntoarcerea la Bruxelles, cu 6-7 luni. În momentul numirii în funcţia de ministru, lucram la Comisia Europeană, unde mă ocupam de dezechilibrele macroeconomice la nivelul Uniunii Europene. Cu siguranţă că pot sprijini România şi de la Bruxelles, pot reprezenta cu succes ţara şi de acolo. Mă gândesc să mă implic într-un proiect pe termen lung, dar nu am luat o decizie. Finalul mandatului m-a prins fără un plan, deoarece în perioada lui m-am concentrat exclusiv pe implementarea măsurilor promise. Dar am încheiat cu succes mandatul de ministru independent şi mi-am pus toată priceperea pentru mai binele ţării mele. Cum, de altfel, am jurat la preluarea mandatului.
- Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Haideţi să presupunem că alegerile de anul trecut nu v-au întrerupt guvernarea şi încă sunteţi ministru. Ce aţi fi făcut în continuare? Care ar fi proiectul dumneavoastră pe termen lung, la conducerea finanţelor României?
- Aş continua cele trei proiecte majore: schimbarea paradigmei privind relaţia dintre stat şi cetăţean, transparenţa bugetară şi eficienţa cheltuirii banilor publici. Şi extinderea unui proiect mai special, de suflet: masa caldă în şcoli. Pe acesta l-am pus pe picioare în 2016, la nivel "pilot", în care am selectat 50 de şcoli din toată ţara. O să le iau pe rând:
* Îmbunătăţirea relaţiei dintre stat şi cetăţean şi măsurile de debirocratizare şi simplificare trebuie să continue. Această relaţie a fost total ignorată în perioada post-decembristă. Să ne amintim că până în 2016, puteam plăti aproape orice pe cale online sau cu cardul, mai puţin taxele şi impozitele către ANAF! De ce? Dintr-o ignorare totală a cetăţeanului, dintr-o nesocotire a timpului pe care cetăţeanul îl pierde în lupta cu birocraţia şi dintr-o proastă înţelegere a rolului statului în viaţa individului şi a companiilor. Statul trebuie să fie mereu preocupat de calitatea serviciilor pe care le oferă, aşa cum o face o firmă privată.
* Transparenţa în cheltuirea banului public - la capitolul acesta vă pot spune că în martie 2016, am publicat platforma de transparenţă bugetară, care arată cum cheltuie statul banii publici, adică circa 13700 de instituţii, de la ministere, parlament, până la primării, şcoli şi grădiniţe, precum şi 200 de întreprinderi de stat. Această platformă trebuie extinsă şi în viitor, astfel încât să trecem de la bugetul bazat pe metoda numerar sau cash, la metoda bazată pe angajamente. Vom vedea astfel nu numai când se fac plăţile, dar şi când se încheie contractele şi cum se derulează acestea. De exemplu, dacă o primărie încheie un contract pe trei ani, pentru construcţia unui drum local, pe platforma de transparenţă bugetară se va vedea când s-a semnat contractul, precum şi plăţile efectuate pe toată perioada de derulare a lui, respectiv pe trei ani.
* Eficienţa cheltuirii banului public trebuie, de asemenea, semnificativ îmbunătăţită, pentru a obţine rezultate mai bune cu aceeaşi sumă de bani. Am finalizat primul raport în domeniul transporturi şi am lansat alte două analize pe sectoarele sănătate şi mediu. Obiectivul era ca în 6-7 ani, toate instituţiile publice să treacă prin această analiză.
"Gaura de 10 miliarde de lei, un exemplu de dezinformare şi manipulare"
- A fost o fumigenă aruncată pentru a distrage atenţia de la activitatea noului guvern, în special de la procesul întocmirii bugetului pentru 2017 şi de la măsurile din justiţie, dar şi o încercare de denigrare a tehnocraţilor. Acuzaţia a fost un şoc. A fost un exemplu de manipulare şi dezinformare ce ar trebui inclus ca studiu de caz la facultăţile de ştiinţe politice şi jurnalism: o acuzaţie gravă şi uşor de înţeles, care nu poate fi respinsă decât cu explicaţii complicate şi tehnice, pe care nu are nimeni răbdare să le înţeleagă. Totuşi, vreau să ofer aici o explicaţie simplă, a unui subiect foarte tehnic. În primul rând, poate ar fi util să reamintim nişte definiţii. Când vorbim de buget, trebuie să discutăm de venituri şi de cheltuieli, în oglindă. În 2016, politica bugetară prudentă a guvernului Cioloş a avut ca rezultat un deficit al bugetului general consolidat de 2.41% din PIB, sub ţinta de 2,8% din PIB estimată la începutul anului bugetar. Aceasta înseamnă că atât veniturile bugetului general consolidat cât şi cheltuielile au fost corelate în execuţia bugetară. O aşa-zisă "gaură" de 10 miliarde de lei ar fi trebuit să se reflecte într-un deficit mai mare cu suma respectivă, adică 1.3% din PIB. Mai exact, dacă ar fi existat o "gaură" de 10 miliarde de lei, deficitul bugetar în 2016 ar fi ajuns la 4,1% din PIB, nu la 2.41% cât a fost anul trecut.
"Copiii noştri vor plăti datoria publică pe care noi o acumulăm cu nonşalanţă"
- Bugetul României pe anul 2017 este construit de guvernul Grindeanu pe o creştere economică de 5,2%. Vi se pare fezabil? Şi, dacă nu, ce primejdie ne paşte?
- Prognoza de creştere care stă la baza bugetului este mult mai optimistă decât a oricărei alte instituţii: FMI, UE, BNR, bănci, investitori. În situaţia în care creşterea economică va fi sub nivelul acestei prognoze, veniturile pe care statul le va încasa vor fi mai mici. Ca atare, autorităţile (guvernul, parlamentul) trebuie - fie să reducă cheltuielile, fie să crească veniturile, fie să accepte un deficit bugetar mai mare sau o combinaţie a celor trei opţiuni. Fiecare dintre cele trei variante are dezavantaje care se resfrâng negativ asupra noastră, a tuturor cetăţenilor, dar mai ales asupra celor cu venituri mici. Ce ar însemna reducerea cheltuielilor? Statul are o serie de cheltuieli, împărţite astfel: salarii (aproximativ 65 mld lei), pensii (60 mld lei pensii publice şi 6 mld lei pensii speciale), cheltuieli pentru funcţionarea statului (40 mld lei, din care jumătate sunt fonduri pentru sectorul de sănătate), investiţii (20 mld lei), fonduri europene (14 mld). Dacă prognoza de creştere economică se dovedeşte a fi prea optimistă şi veniturile nu se încasează, statul trebuie să decidă care dintre aceste cheltuieli vor fi reduse. Sau, statul poate decide creşterea veniturilor. Din ce se formează veniturile statului? Din taxele şi impozitele plătite de persoane fizice şi de firme, respectiv, impozitul pe venit, contribuţiile la pensii şi la sănătate, impozitul pe profit, TVA, accize, taxe de mediu, taxe de proprietate etc. Ca atare, una sau mai multe dintre aceste taxe şi impozite pot fi majorate pentru a creşte veniturile statului, ceea ce ar lovi în firme şi cetăţeni. A treia opţiune este ca autorităţile să decidă creşterea deficitului bugetar, caz în care pot fi implicaţii pe două planuri: creşterea îndatorării ţării şi încălcarea regulilor europene, ceea ce poate aduce sancţiuni. Despre îndatorare, trebuie spus că în perioada post-decembristă, România a avut an de an deficit bugetar, adică statul a cheltuit mai mult decât a încasat, ajungând astfel la o datorie publică de 40% din PIB, respectiv circa 320 miliarde lei. Pentru 2017, cheltuielile sunt mai mari decât veniturile cu 24 miliarde lei, care se vor aduna la datoria publică de 320 miliarde lei. Dar, la un moment dat, va trebui să plătim această datorie. Desigur, copiii noştri vor plăti datoria publică pe care noi o acumulăm cu nonşalanţă. Ne vor întreba atunci ce-am făcut cu banii şi de ce am aruncat povara fiscală pe generaţiile viitoare, pe ei. Ce vom răspunde? Este adevărat că sunt ţări cu datorii mai mari, dar nu trebuie să copiem exemple negative. Germania este de câţiva ani pe surplus bugetar, adică nu cheltuie toate veniturile dintr-un an, ci foloseşte o parte pentru reducerea datoriei publice şi diminuarea poverii fiscale pentru generaţiile viitoare. Mai mult, în perioadele de creştere economică, statul trebuie să facă economii pe care să le folosească atunci când economia stagnează sau este în descreştere. La o creştere economică de 4-5%, deficitul bugetar al României ar trebui să fie de maxim 1% din PIB (celebrul MTO). În ceea ce priveşte regulile europene, avem o regulă fiscal-bugetară mai veche, care prevede un deficit bugetar de maxim 3% din PIB, indiferent de faza ciclului economic în care ne aflăm. Această regulă a fost recalibrată după criza economică şi s-a stabilit că acest deficit de 3% trebuie atins numai în situaţia recesiunii economice, iar în perioadele de creştere economică, bugetul trebuie să fie în echilibru sau pe surplus. Dar abaterea de la această a doua regulă se sancţionează numai în cazul statelor din zona euro. Dacă deficitul va depăşi 3% din PIB, Uniunea Europeană va cere măsuri credibile de revenire sub limita maximă. În caz contrar, UE poate aplica o amendă sau poate reduce fondurile europene alocate.
"D-l Cioloş a fost un adevărat lider"
- Armonia unei echipe se creează prin sinergia ideilor. În cazul guvernului Cioloş, sinergia ideilor a avut la bază obiectivul comun de a construi pentru ziua de mâine. Fiecare dorea să aplice cele mai bune principii şi să fixeze cele mai moderne obiective în domeniul său de activitate. Foarte important a fost rolul premierului, care s-a dovedit a fi un adevărat lider. Nu numai că ne-a motivat şi inspirat, dar a reuşit să ne facă să gândim convergent şi să ne păstrăm optimismul, chiar şi când ne-a fost greu. Şi este meritul lui incontestabil de a fi format o echipă bună, funcţională, în numai câteva zile! Trebuie să vă spun că eu nu îl cunoşteam pe domnul Cioloş înainte de a-mi propune funcţia de ministru al finanţelor. Ne intersectasem la un eveniment grozav, organizat de dumnealui în calitate de comisar european, o conferinţă despre Delta Dunării, care l-a avut ca invitat special pe domnul Ivan Paţaichin. M-a impresionat discursul dumnealui, se vedea că este sincer, că îi pasă. Erau şi foarte mulţi străini în sală, cuceriţi de comisarul român şi de marele sportiv român. Când căuta un ministru de finanţe, cred că a primit mai multe referinţe pozitive despre mine din partea câtorva persoane de încredere, apoi am avut o discuţie telefonică şi a doua zi am venit la Bucureşti. În acelaşi avion, am mers cu doamna Cristiana Paşca Palmer, ministrul mediului. Nu o cunoşteam, dar am avut o bănuială că vine la Bucureşti şi că vom fi colege! Cred că această sinergie se intuieşte, se recunoaşte imediat.
Îmi amintesc prima întâlnire cu toţi colegii, în pre-ziua audierilor. Îi ştiam pe câţiva dintre miniştri. Am făcut un tour de table în care fiecare s-a prezentat; a fost foarte util, încercam să ţin minte numele fiecăruia! Dar era atâta energie, atâta optimism şi încredere în forţele noastre şi în faptul că am luat decizia corectă.
- Caracterul unui om este important în funcţia de prim-ministru?
- Domnul Cioloş este un om extrem de echilibrat, înţelept, cu un bun simţ aproape nefiresc pentru zilele noastre! Are o gândire strategică, vede toate implicaţiile unor măsuri şi, în acelaşi timp, are viziunea practică asupra implementării proiectelor. Reuşeşte să transmită o energie dinamică, creează rapid coeziune în acţiunile echipei, generează viziune comună, ceea ce asigură, de fapt, succesul unui proiect. Un adevărat catalizator, dar, cel mai important, un suflu impresionant de firesc, de naturaleţe şi de echilibru, specific ardelenilor. Au fost multe momente în care nu îmi venea să cred cât de bine se poate stăpâni, cum îşi păstrează calmul! Şi muncea foarte mult! Citea sute de pagini în fiecare zi. Domnul Cioloş este genul de om care sigur rămâne în cartea de istorie!
- Credeţi că dânsul, în particular, şi membrii cabinetului său ar mai putea juca în continuare un rol în viitorul politic al României? Mulţi dintre susţinătorii săi cred că o astfel de revenire nu e un vis.
- Sper că acest an tehnocrat, la care am participat şi eu, ca ministru, va avea o continuare pe scena politică. Şi îmi doresc să fie aşa, deoarece se simte nevoia unei schimbări a discursului politic. Primesc zilnic acest mesaj din partea prietenilor sau a oamenilor pe care îi întâlnesc pe stradă. E nevoie de responsabilitate, de implicare şi de transparenţă, de comunicare. Nicio măsură nu va bucura toţi membrii societăţii, dar trebuie ca politicienii să explice de ce au luat o anume decizie. Iar guvernul Cioloş a reuşit să transmită acest mesaj, că se poate guverna cu bună credinţă, transparenţă, profesionalism. Domnul Cioloş a lansat deja platforma România 100, o platformă civică, dar care va aborda şi teme politice. Sunt convinsă că vor exista unii membri ai cabinetului Cioloş care se vor implica în această mişcare. Mi-ar plăcea să contribui şi eu. Dar nu mi se părea corect să fac un pas în politică în timpul mandatului. Am venit ca ministru independent şi am considerat a fi incorect să ader la un partid în timpul mandatului. Am lucrat echidistant cu toate forţele politice din România, conform mandatului asumat.
Am început multe proiecte în care am crezut cu toţii şi care, odată implementate, ar genera o schimbare reală, pe termen lung, ar da o direcţie clară, de dezvoltare armonioasă şi echilibrată. Este esenţială însă viziunea responsabilă, dorinţa de a genera impact pozitiv pe termen lung. Şi sunt multe de enumerat aici, de exemplu, pachetul antisărăcie, protecţia pădurilor, transparenţa folosirii banilor publici, debirocratizarea etc. Acestea sunt reformele necesare economiei româneşti, pentru a deveni mai competitivă, pentru a crea locuri de muncă, pentru a atrage investiţii şi a genera o creştere reală a nivelului de trai.
"Cred în viitorul României"
- Eu cred în viitorul României! Avem ingredientele necesare unei dezvoltări durabile. Avem şi obligaţia faţă de copiii noştri să le predăm o ţară mai frumoasă, mai bogată. Nu una sărăcită şi împovărată de datorii. Dar există pericole şi capcane pe care trebuie să le evităm, altfel nu putem construi acea Românie pe care o dorim pentru copiii noştri. Cele mai mari pericole sunt populismul, manipularea, dezinformarea şi pierderea luptei cu corupţia. Populismul este o plagă a societăţii actuale, nu numai în România. Este o armă letală, promovată ca panaceu universal prin intermediul manipulării şi dezinformării. Trăim o perioadă în care suntem asaltaţi de informaţii, pe diferite canale de comunicare, şi ne este greu să distingem ştirile adevărate de cele eronate sau de dezinformările voite. Am trăit pe pielea mea rezultatul manipulării în mass media. Pur şi simplu, porţi o luptă inegală cu manipularea şi dezinformarea. Soluţia este una care ţine de morală, astfel încât noi toţi să refuzăm să facem parte din asemenea planuri nefaste. Cât despre corupţie, este dovedit faptul că sărăcia este rezultatul corupţiei. Un stat corupt nu reuşeşte să aloce resursele în mod eficient, iar cei care au acces la putere o exercită în folos personal. Cea mai periculoasă atitudine, dar din păcate deja prezentă, este aceea în care oamenii consideră că este normal ca guvernanţii să fure, cu condiţia să dea ceva şi poporului. Nu! Furtul nu trebuie tolerat! Trebuie să cerem oamenilor politici să ne spună cum va arăta România în 10 ani, în 20 de ani. Stă în mâinile noastre, ale fiecăruia dintre noi, să încercăm să antrenăm o schimbare pozitivă şi responsabilă în mentalitate, în comportament, în atitudinea celor din jur faţă de viitorul ţării.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
