În casa ei din Paris, Monica Lovinescu a păstrat până la moarte, puse în ordine, cele 2500 de scrisori primite prin poştă sau prin intermediari de la mama ei între 1947 şi 1958. Bănuind că sunt supravegheate, corespondau în franceză. Legatarii testamentari Gabriel Liiceanu şi Mihnea Berindei, care au apreciat valoarea documentară, umană şi literară a scrisorilor, au încredinţat traducerea şi editarea lor selectivă unor profesioniste desăvârşite, Gabriela Creţia şi Astrid Cambose. Despre personalitatea expeditoarei şi tragedia ultimului ei deceniu de viaţă, cititorii români putuseră afla încă din 1998, din cartea Doinei Jela, "Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat". Dar abia odată cu primul volum al "Scrisorilor către Monica, 1947-1951" s-a auzit nemijlocit vocea Ecaterinei Bălăcioiu - o doamnă sensibilă, cultă, cu precepte morale tradiţionale, a cărei fire pasională se revărsa exclusiv în iubirea maternă. Toată afectivitatea frustrată, toate preocupările se îndreptau spre copilul mult dorit, apărut târziu, legătura dintre ea şi Monica devenindu-i combustibil sufletesc vital. Din momentul în care fata ei părăseşte, cu ultimul tren, ţara, pentru mamă începe calvarul. Mistuită de dor, Ecaterina Bălăcioiu poate îndura oribilii ani ai "urii de clasă", ai persecuţiilor şi privaţiunilor, împărtăşindu-i în scris aproape zilnic micile întâmplări, gândurile, sentimentele şi aşteptând veşti de la ea, comentate apoi, astfel încât acest "jurnal" le păstrează vii pe amândouă. (Scrisorile primite de la Monica, legate în 14 volume citite şi răscitite de mamă, au fost confiscate la arestarea ei şi li s-a pierdut urma, deşi nu e exclus să mai existe.) A fost publicată acum şi cea de a doua parte a selecţiei din scrisorile trimise de Ecaterina Bălăcioiu între 1951 şi 1958, completându-se astfel portretul ei de eroină tragică, victimă a dictaturii stalinist-dejiste ce-şi exercita teroarea prin informatori, securişti, torţionari şi încuraja ticăloşia. Sufletul ce poate fi citit în aceste pagini, ajuns la un paroxism al iubirii, îşi găseşte refugiu într-un trecut-prezent când mama şi fiica erau împreună, cu amănunte care-ţi rup inima şi cu ciudate premoniţii despre despărţirea definitivă, fără posibilitatea de a se mai vedea vreodată. O lumină în viaţa chinuită, plină de umilinţe a Ecaterinei Bălăcioiu o reprezintă vestea că Monica şi-a întâlnit la Paris marea iubire, pe Virgil Ierunca, şi că se va mărita cu el. După reticenţele iniţiale ("e de familie bună?") şi după sfaturi înduioşător de demodate pentru tânăra soţie, îl "adoptă" pe alesul fetei ei şi e nesăţioasă de amănunte concrete despre locuinţa, garderoba, vacanţele şi anturajul cuplului, astfel încât să poată participa imaginar la viaţa lor. Fotografiile ce-i parvin de la ei sunt studiate cu lupa şi cel mai mic detaliu capătă semnificaţii. Emoţia de a auzi printre bruiaje vocea fiicei adorate la radio e copleşitoare, în ciuda limbajului codificat în care e exprimată. Urmărită de securitate încă din 1949, corespondenţa lor era interceptată, microfilmată, tradusă de ofiţeri agramaţi (discrepanţa dintre primitivismul urmăritorilor şi calitatea intelectuală şi umană a urmăritelor e uriaşă) şi exploatată ca, prin şantaj, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca să fie reduşi la tăcere. Refuzând orice compromis, Ecaterina Bălăcioiu e arestată în 1958 şi condamnată la 18 ani de închisoare. Pedeapsa i-a fost stabilită de anchetatorul şi procurorul militar Ioan Nistor care, ştiind-o în vârstă şi bolnavă, s-a mutat în apartamentul ei imediat după condamnare şi a locuit acolo până după 1990. Ecaterina Bălăcioiu, căreia i s-a refuzat medicaţia, a murit în închisoare în 1960 şi trupul i-a fost aruncat într-o groapă comună. Ultimul ei mesaj, transmis printr-o codeţinută, a fost: "O rog pe Monica şi pe ginerele meu să-şi vadă de drumul lor înainte şi de datoria lor, fără să se lase intimidaţi de ceea ce mi s-ar putea întâmpla".
Selecţia "Formula As"
* Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, "Scrisori către Monica, 1951-1958", traducere de Gabriela Creţia, selecţia şi îngrijirea textelor, postfaţă, tabel cronologic şi note de Astrid Cambose, Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82), 496 p.
În casa ei din Paris, Monica Lovinescu a păstrat până la moarte, puse în ordine, cele 2500 de scrisori primite prin poştă sau prin intermediari de la mama ei între 1947 şi 1958. Bănuind că sunt supravegheate, corespondau în franceză. Legatarii testamentari Gabriel Liiceanu şi Mihnea Berindei, care au apreciat valoarea documentară, umană şi literară a scrisorilor, au încredinţat traducerea şi editarea lor selectivă unor profesioniste desăvârşite, Gabriela Creţia şi Astrid Cambose. Despre personalitatea expeditoarei şi tragedia ultimului ei deceniu de viaţă, cititorii români putuseră afla încă din 1998, din cartea Doinei Jela, "Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat". Dar abia odată cu primul volum al "Scrisorilor către Monica, 1947-1951" s-a auzit nemijlocit vocea Ecaterinei Bălăcioiu - o doamnă sensibilă, cultă, cu precepte morale tradiţionale, a cărei fire pasională se revărsa exclusiv în iubirea maternă. Toată afectivitatea frustrată, toate preocupările se îndreptau spre copilul mult dorit, apărut târziu, legătura dintre ea şi Monica devenindu-i combustibil sufletesc vital. Din momentul în care fata ei părăseşte, cu ultimul tren, ţara, pentru mamă începe calvarul. Mistuită de dor, Ecaterina Bălăcioiu poate îndura oribilii ani ai "urii de clasă", ai persecuţiilor şi privaţiunilor, împărtăşindu-i în scris aproape zilnic micile întâmplări, gândurile, sentimentele şi aşteptând veşti de la ea, comentate apoi, astfel încât acest "jurnal" le păstrează vii pe amândouă. (Scrisorile primite de la Monica, legate în 14 volume citite şi răscitite de mamă, au fost confiscate la arestarea ei şi li s-a pierdut urma, deşi nu e exclus să mai existe.) A fost publicată acum şi cea de a doua parte a selecţiei din scrisorile trimise de Ecaterina Bălăcioiu între 1951 şi 1958, completându-se astfel portretul ei de eroină tragică, victimă a dictaturii stalinist-dejiste ce-şi exercita teroarea prin informatori, securişti, torţionari şi încuraja ticăloşia. Sufletul ce poate fi citit în aceste pagini, ajuns la un paroxism al iubirii, îşi găseşte refugiu într-un trecut-prezent când mama şi fiica erau împreună, cu amănunte care-ţi rup inima şi cu ciudate premoniţii despre despărţirea definitivă, fără posibilitatea de a se mai vedea vreodată. O lumină în viaţa chinuită, plină de umilinţe a Ecaterinei Bălăcioiu o reprezintă vestea că Monica şi-a întâlnit la Paris marea iubire, pe Virgil Ierunca, şi că se va mărita cu el. După reticenţele iniţiale ("e de familie bună?") şi după sfaturi înduioşător de demodate pentru tânăra soţie, îl "adoptă" pe alesul fetei ei şi e nesăţioasă de amănunte concrete despre locuinţa, garderoba, vacanţele şi anturajul cuplului, astfel încât să poată participa imaginar la viaţa lor. Fotografiile ce-i parvin de la ei sunt studiate cu lupa şi cel mai mic detaliu capătă semnificaţii. Emoţia de a auzi printre bruiaje vocea fiicei adorate la radio e copleşitoare, în ciuda limbajului codificat în care e exprimată. Urmărită de securitate încă din 1949, corespondenţa lor era interceptată, microfilmată, tradusă de ofiţeri agramaţi (discrepanţa dintre primitivismul urmăritorilor şi calitatea intelectuală şi umană a urmăritelor e uriaşă) şi exploatată ca, prin şantaj, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca să fie reduşi la tăcere. Refuzând orice compromis, Ecaterina Bălăcioiu e arestată în 1958 şi condamnată la 18 ani de închisoare. Pedeapsa i-a fost stabilită de anchetatorul şi procurorul militar Ioan Nistor care, ştiind-o în vârstă şi bolnavă, s-a mutat în apartamentul ei imediat după condamnare şi a locuit acolo până după 1990. Ecaterina Bălăcioiu, căreia i s-a refuzat medicaţia, a murit în închisoare în 1960 şi trupul i-a fost aruncat într-o groapă comună. Ultimul ei mesaj, transmis printr-o codeţinută, a fost: "O rog pe Monica şi pe ginerele meu să-şi vadă de drumul lor înainte şi de datoria lor, fără să se lase intimidaţi de ceea ce mi s-ar putea întâmpla".
În casa ei din Paris, Monica Lovinescu a păstrat până la moarte, puse în ordine, cele 2500 de scrisori primite prin poştă sau prin intermediari de la mama ei între 1947 şi 1958. Bănuind că sunt supravegheate, corespondau în franceză. Legatarii testamentari Gabriel Liiceanu şi Mihnea Berindei, care au apreciat valoarea documentară, umană şi literară a scrisorilor, au încredinţat traducerea şi editarea lor selectivă unor profesioniste desăvârşite, Gabriela Creţia şi Astrid Cambose. Despre personalitatea expeditoarei şi tragedia ultimului ei deceniu de viaţă, cititorii români putuseră afla încă din 1998, din cartea Doinei Jela, "Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat". Dar abia odată cu primul volum al "Scrisorilor către Monica, 1947-1951" s-a auzit nemijlocit vocea Ecaterinei Bălăcioiu - o doamnă sensibilă, cultă, cu precepte morale tradiţionale, a cărei fire pasională se revărsa exclusiv în iubirea maternă. Toată afectivitatea frustrată, toate preocupările se îndreptau spre copilul mult dorit, apărut târziu, legătura dintre ea şi Monica devenindu-i combustibil sufletesc vital. Din momentul în care fata ei părăseşte, cu ultimul tren, ţara, pentru mamă începe calvarul. Mistuită de dor, Ecaterina Bălăcioiu poate îndura oribilii ani ai "urii de clasă", ai persecuţiilor şi privaţiunilor, împărtăşindu-i în scris aproape zilnic micile întâmplări, gândurile, sentimentele şi aşteptând veşti de la ea, comentate apoi, astfel încât acest "jurnal" le păstrează vii pe amândouă. (Scrisorile primite de la Monica, legate în 14 volume citite şi răscitite de mamă, au fost confiscate la arestarea ei şi li s-a pierdut urma, deşi nu e exclus să mai existe.) A fost publicată acum şi cea de a doua parte a selecţiei din scrisorile trimise de Ecaterina Bălăcioiu între 1951 şi 1958, completându-se astfel portretul ei de eroină tragică, victimă a dictaturii stalinist-dejiste ce-şi exercita teroarea prin informatori, securişti, torţionari şi încuraja ticăloşia. Sufletul ce poate fi citit în aceste pagini, ajuns la un paroxism al iubirii, îşi găseşte refugiu într-un trecut-prezent când mama şi fiica erau împreună, cu amănunte care-ţi rup inima şi cu ciudate premoniţii despre despărţirea definitivă, fără posibilitatea de a se mai vedea vreodată. O lumină în viaţa chinuită, plină de umilinţe a Ecaterinei Bălăcioiu o reprezintă vestea că Monica şi-a întâlnit la Paris marea iubire, pe Virgil Ierunca, şi că se va mărita cu el. După reticenţele iniţiale ("e de familie bună?") şi după sfaturi înduioşător de demodate pentru tânăra soţie, îl "adoptă" pe alesul fetei ei şi e nesăţioasă de amănunte concrete despre locuinţa, garderoba, vacanţele şi anturajul cuplului, astfel încât să poată participa imaginar la viaţa lor. Fotografiile ce-i parvin de la ei sunt studiate cu lupa şi cel mai mic detaliu capătă semnificaţii. Emoţia de a auzi printre bruiaje vocea fiicei adorate la radio e copleşitoare, în ciuda limbajului codificat în care e exprimată. Urmărită de securitate încă din 1949, corespondenţa lor era interceptată, microfilmată, tradusă de ofiţeri agramaţi (discrepanţa dintre primitivismul urmăritorilor şi calitatea intelectuală şi umană a urmăritelor e uriaşă) şi exploatată ca, prin şantaj, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca să fie reduşi la tăcere. Refuzând orice compromis, Ecaterina Bălăcioiu e arestată în 1958 şi condamnată la 18 ani de închisoare. Pedeapsa i-a fost stabilită de anchetatorul şi procurorul militar Ioan Nistor care, ştiind-o în vârstă şi bolnavă, s-a mutat în apartamentul ei imediat după condamnare şi a locuit acolo până după 1990. Ecaterina Bălăcioiu, căreia i s-a refuzat medicaţia, a murit în închisoare în 1960 şi trupul i-a fost aruncat într-o groapă comună. Ultimul ei mesaj, transmis printr-o codeţinută, a fost: "O rog pe Monica şi pe ginerele meu să-şi vadă de drumul lor înainte şi de datoria lor, fără să se lase intimidaţi de ceea ce mi s-ar putea întâmpla".
Alte articole din acest numar
- OANA SÂRBU - "Am fost şi sunt o femeie liberă"
- Anul astrologic 2017
- Răspuns pentru DUMITRU - Cugir, F. AS nr. 1254 - "Caut un leac pentru reducerea trigliceridelor"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
