Ion Ungureanu întruchipează destinul românesc al Basarabiei şi credinţa ei nestrămutată în dreptatea lui Dumnezeu. El vine de departe, de foarte departe, de la izvoarele fără de moarte ale unui neam care îşi duce crucea de secole şi merge fără odihnă spre Ziua unităţii şi reîntregirii sale. Cu tălpile goale, ca sfinţii şi apostolii de la începuturi, Ion Ungureanu a ales să meargă pe drumul interzis şi să spună adevărul despre fiinţa noastră. Era drumul sfinţit cu sângele buneilor şi părinţilor, drumul pe care merseseră martirii şi luptătorii pentru cauza dreaptă, pentru reîntoarcerea Basarabiei Acasă, la sânul întregului popor român.
Făuritor de conştiinţe, de cultură şi istorie naţională, Ion Ungureanu şi-a făcut loc în sufletele mulţimilor deşteptate de vocea sa venită din ceruri şi de îndrăzneala sa rară, de a spune lucrurilor pe nume, în faţa unor conduceri servile, mincinoase şi laşe, pentru care trădarea de neam şi de Ţară era o normă şi o garanţie de a rămâne la treuca puterii, slujindu-şi în genunchi stăpânii de la Kremlin. Avea oroare de intelectualii oportunişti şi de demnitarii laşi, rupţi de societate şi de viaţa cetăţii, de destinul nedrept al Basarabiei înstrăinate. Nu o singură dată le amintea de datoria lor faţă de popor şi îi îndemna să coboare din turnul de fildeş şi să intre în bătălie, să participe la deşteptarea fraţilor îndoctrinaţi. Viaţa lui exemplară, de luptător convins pentru idealul naţional şi de misionar al adevărului nepermis într-o provincie imperială sovietică, reprezintă o cutremurătoare lecţie de jertfire de sine şi de dăruire totală, pentru libertatea unui popor umilit şi nedreptăţit la el acasă.
Avea un simţ înnăscut al istoriei, al adevărului şi dreptăţii. Încă până a ajunge la arhivele încuiate şi la documentele secretizate, el intuia că basarabenilor le-a fost furată Ţara, limba şi originea, iar în loc, li s-a băgat cu forţa un buletin de identitate fals, o limbă străină şi o patrie vitregă, surogat. Era un orator de temut, tăia în carne vie, iar lacheii din toate regimurile, indiferent ce titlu sau post deţineau, aveau o spaimă patologică la vederea uriaşului, a cărui armă nu era pumnul, ci vocea, gândul, adevărul şi iubirea de Ţară. Nu întâmplător, chiar şi după moarte, mancurţii de la preşedinţie, în ura lor patologică, s-au temut să-i dea Cezarului ce e al Cezarului şi să decreteze oficial ziua de adio, ca zi de doliu naţional. Dar, ori cu decretul lor, ori fără, respectul şi dragostea oamenilor de bună credinţă şi a poporului faţă de strălucitul lui fiu a fost, este şi va fi una imensă, curată şi nemărginită.
Prin amploarea faptelor sale de reîntoarcere acasă a simbolurilor arhetipale şi a demnităţii naţionale, el prelungea acest drum al nemuririi şi veşniciei româneşti prin Basarabia sa natală. Prezenţa sa curajoasă şi neîntreruptă în spaţiul public, cuvântările sale scânteietoare şi mobilizatoare, atitudinea sa fermă şi principială în apărarea identităţii româneşti şi a drepturilor legitime ale băştinaşilor, zbuciumul său impresionant pentru reîntregirea naţiunii române reprezintă file de mare demnitate pentru un popor care a spart zidurile închisorii imperiale şi a înălţat pe ruine Tricolorul unităţii noastre seculare.
Ion Ungureanu nu ne-a părăsit. Negrăbit de timp, el va trece pe rând în cărţi şi manuale, în denumiri de străzi şi licee, în muzee şi monumente. Lada de zestre pe care ne-a lăsat-o moştenire cuprinde reîntoarcerea statuii-simbol al lui Ştefan cel Mare la locul iniţial, filme şi spectacole de excepţie, mărturii şi cărţi despre reînvierea Basarabiei, aducerea Lupoaicei, simbolul romanităţii, la Chişinău, zeci de cuvântări sclipitoare de la diferite tribune şi sute de emisiuni radiofonice şi televizate, Declaraţiile de Suveranitate şi Independenţă rostite în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău etc. Ştiu că cel mai strălucit tribun al Basarabiei postbelice avea păstrată lângă inimă Declaraţia de Unire, pe care dorea s-o rostească în faţa unui popor reîntregit. El, Omul Unirii, ne-a lăsat-o ca testament, să trăim liber şi demn într-o Ţară unită.