Ion Ungureanu întruchipează destinul românesc al Basarabiei și credința ei nestrămutată în dreptatea lui Dumnezeu. El vine de departe, de foarte departe, de la izvoarele fără de moarte ale unui neam care își duce crucea de secole și merge fără odihnă spre Ziua unității și reîntregirii sale. Cu tălpile goale, ca sfinții și apostolii de la începuturi, Ion Ungureanu a ales să meargă pe drumul interzis și să spună adevărul despre ființa noastră. Era drumul sfințit cu sângele buneilor și părinților, drumul pe care merseseră martirii și luptătorii pentru cauza dreaptă, pentru reîntoarcerea Basarabiei Acasă, la sânul întregului popor român.
Făuritor de conștiințe, de cultură și istorie națională, Ion Ungureanu și-a făcut loc în sufletele mulțimilor deșteptate de vocea sa venită din ceruri și de îndrăzneala sa rară, de a spune lucrurilor pe nume, în fața unor conduceri servile, mincinoase și lașe, pentru care trădarea de neam și de Țară era o normă și o garanție de a rămâne la treuca puterii, slujindu-și în genunchi stăpânii de la Kremlin. Avea oroare de intelectualii oportuniști și de demnitarii lași, rupți de societate și de viața cetății, de destinul nedrept al Basarabiei înstrăinate. Nu o singură dată le amintea de datoria lor față de popor și îi îndemna să coboare din turnul de fildeș și să intre în bătălie, să participe la deșteptarea fraților îndoctrinați. Viața lui exemplară, de luptător convins pentru idealul național și de misionar al adevărului nepermis într-o provincie imperială sovietică, reprezintă o cutremurătoare lecție de jertfire de sine și de dăruire totală, pentru libertatea unui popor umilit și nedreptățit la el acasă.
Avea un simț înnăscut al istoriei, al adevărului și dreptății. Încă până a ajunge la arhivele încuiate și la documentele secretizate, el intuia că basarabenilor le-a fost furată Țara, limba și originea, iar în loc, li s-a băgat cu forța un buletin de identitate fals, o limbă străină și o patrie vitregă, surogat. Era un orator de temut, tăia în carne vie, iar lacheii din toate regimurile, indiferent ce titlu sau post dețineau, aveau o spaimă patologică la vederea uriașului, a cărui armă nu era pumnul, ci vocea, gândul, adevărul și iubirea de Țară. Nu întâmplător, chiar și după moarte, mancurții de la președinție, în ura lor patologică, s-au temut să-i dea Cezarului ce e al Cezarului și să decreteze oficial ziua de adio, ca zi de doliu național. Dar, ori cu decretul lor, ori fără, respectul și dragostea oamenilor de bună credință și a poporului față de strălucitul lui fiu a fost, este și va fi una imensă, curată și nemărginită.
Prin amploarea faptelor sale de reîntoarcere acasă a simbolurilor arhetipale și a demnității naționale, el prelungea acest drum al nemuririi și veșniciei românești prin Basarabia sa natală. Prezența sa curajoasă și neîntreruptă în spațiul public, cuvântările sale scânteietoare și mobilizatoare, atitudinea sa fermă și principială în apărarea identității românești și a drepturilor legitime ale băștinașilor, zbuciumul său impresionant pentru reîntregirea națiunii române reprezintă file de mare demnitate pentru un popor care a spart zidurile închisorii imperiale și a înălțat pe ruine Tricolorul unității noastre seculare.
Ion Ungureanu nu ne-a părăsit. Negrăbit de timp, el va trece pe rând în cărți și manuale, în denumiri de străzi și licee, în muzee și monumente. Lada de zestre pe care ne-a lăsat-o moștenire cuprinde reîntoarcerea statuii-simbol al lui Ștefan cel Mare la locul inițial, filme și spectacole de excepție, mărturii și cărți despre reînvierea Basarabiei, aducerea Lupoaicei, simbolul romanității, la Chișinău, zeci de cuvântări sclipitoare de la diferite tribune și sute de emisiuni radiofonice și televizate, Declarațiile de Suveranitate și Independență rostite în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău etc. Știu că cel mai strălucit tribun al Basarabiei postbelice avea păstrată lângă inimă Declarația de Unire, pe care dorea s-o rostească în fața unui popor reîntregit. El, Omul Unirii, ne-a lăsat-o ca testament, să trăim liber și demn într-o Țară unită.