Omul unirii

Alecu Renita
IN MEMORIAM

Ion Ungureanu întruchipează destinul ro­mâ­nesc al Basarabiei și credința ei nestrămutată în drep­tatea lui Dumnezeu. El vine de departe, de foar­te departe, de la izvoarele fără de moarte ale unui neam care își duce crucea de secole și merge fără odihnă spre Ziua unității și reîntregirii sale. Cu tălpile goale, ca sfinții și apostolii de la în­cepu­turi, Ion Ungureanu a ales să meargă pe drumul interzis și să spună adevărul despre ființa noastră. Era dru­mul sfințit cu sângele buneilor și părinților, dru­mul pe care merseseră martirii și luptătorii pen­tru cauza dreaptă, pentru reîntoarcerea Basa­ra­biei Aca­să, la sânul întregului popor român.
Făuritor de conștiințe, de cultură și istorie națională, Ion Ungureanu și-a făcut loc în sufletele mulțimilor deșteptate de vocea sa venită din ceruri și de îndrăzneala sa rară, de a spune lucrurilor pe nume, în fața unor conduceri servile, mincinoase și lașe, pentru care trădarea de neam și de Țară era o normă și o garanție de a rămâne la treuca puterii, slujindu-și în genunchi stăpânii de la Kremlin. Avea oroare de intelectualii oportuniști și de demnitarii lași, rupți de societate și de viața cetății, de destinul nedrept al Basarabiei înstrăinate. Nu o singură dată le amintea de datoria lor față de popor și îi îndemna să coboare din turnul de fildeș și să intre în bătălie, să participe la deșteptarea fraților îndoctrinați. Viața lui exemplară, de luptător con­vins pentru idealul național și de misionar al ade­vărului nepermis într-o provincie imperială so­vie­tică, reprezintă o cu­tremurătoare lecție de jertfire de sine și de dăruire totală, pentru libertatea unui popor umilit și ne­drep­tățit la el acasă.
Avea un simț înnăscut al istoriei, al adevărului și dreptății. Încă până a ajunge la arhivele încuiate și la documentele secretizate, el intuia că basara­be­nilor le-a fost furată Țara, limba și originea, iar în loc, li s-a băgat cu forța un buletin de identitate fals, o limbă străină și o patrie vitregă, surogat. Era un orator de temut, tăia în carne vie, iar lacheii din toa­te regimurile, indiferent ce titlu sau post de­ți­neau, aveau o spaimă patologică la vederea uria­șului, a cărui armă nu era pumnul, ci vocea, gândul, adevărul și iubirea de Țară. Nu întâm­plă­tor, chiar și după moarte, mancurții de la preșe­dinție, în ura lor patologică, s-au temut să-i dea Ce­zarului ce e al Cezarului și să decreteze oficial ziua de adio, ca zi de doliu național. Dar, ori cu de­cretul lor, ori fără, respectul și dragostea oa­menilor de bună credință și a poporului față de strălucitul lui fiu a fost, este și va fi una imensă, curată și nemărginită.
Prin amploarea faptelor sale de reîntoarcere acasă a simbolurilor arhetipale și a demnității na­ționale, el prelungea acest drum al nemuririi și veș­niciei românești prin Basarabia sa natală. Pre­zența sa curajoasă și neîntreruptă în spațiul public, cu­vântările sale scânteietoare și mobilizatoare, atitu­dinea sa fermă și principială în apărarea iden­ti­tății românești și a drepturilor legitime ale băș­tinașilor, zbuciumul său impresionant pentru reîn­tregirea națiunii române reprezintă file de mare demnitate pentru un popor care a spart zidurile închisorii im­pe­riale și a înălțat pe ruine Tricolorul unității noas­tre seculare.
Ion Ungureanu nu ne-a părăsit. Negrăbit de timp, el va trece pe rând în cărți și manuale, în de­nu­miri de străzi și licee, în muzee și monumente. La­da de zestre pe care ne-a lăsat-o moștenire cu­prin­de reîntoarcerea statuii-simbol al lui Ștefan cel Mare la locul inițial, filme și spectacole de excep­ție, mărturii și cărți despre reînvierea Basarabiei, adu­cerea Lupoaicei, simbolul romanității, la Chi­șinău, zeci de cuvântări sclipitoare de la diferite tri­bune și sute de emisiuni radiofonice și tele­vi­za­te, Declarațiile de Suveranitate și Independență rostite în Piața Marii Adunări Naționale de la Chi­și­nău etc. Știu că cel mai strălucit tribun al Ba­sa­ra­biei post­be­lice avea păstrată lângă inimă De­cla­ra­ția de Uni­re, pe care dorea s-o rostească în fața unui popor re­întregit. El, Omul Unirii, ne-a lăsat-o ca testa­ment, să trăim liber și demn într-o Țară unită.