- Klaus Iohannis a înţeles, singur sau ajutat de partenerii din UE şi NATO, că apatia şi inacţiunea îl condamnă la irelevanţă şi îi anulează orice şansă de a obţine al doilea mandat la Cotroceni. Totodată, PSD începuse deja o campanie tot mai intensă de discreditare a sa, în pregătirea ascensiunii lui Liviu Dragnea, iar dominaţia absolută a PSD-ALDE asupra instituţiilor, politicii şi administraţiei, după succesul electoral din 2016, risca să-l anihileze complet. Singura sa şansă de relansare politică era aşadar, situarea pe poziţia de apărător al valorilor democratice, deci implicit de lider al opoziţiei faţă de excesele şi abuzurile PSD, la adresa statului de drept şi a stabilităţii economice a ţării. De aceea îl şi enervează atât de tare pe Liviu Dragnea, care îşi strigă neputinţa ameninţând periodic cu suspendarea preşedintelui, deşi ştie bine că o campanie de suspendare va mobiliza electoratul anti-PSD, care este mai numeros decât cel pro-PSD, dar nu a avut până acum o personalitate sau un partid care să-l reprezinte şi de aceea nu s-a prezentat la vot. În aceste condiţii, colaborarea cu guvernul-marionetă al lui Liviu Dragnea se anunţă un bun teren de joc pentru domnul Iohannis, mai ales datorită calităţii slabe a majorităţii miniştrilor, în frunte cu premierul, şi nesustenabilităţii măsurilor pe care le propune. Este de aşteptat deci ca preşedintele să examineze atent şi critic politicile guvernamentale şi să-şi facă publice concluziile. Va începe, cum a anunţat deja, cu bugetul ţării, din perspectiva securităţii naţionale, demontându-i metodic eşafodajul economic precar, cum au făcut-o deja o serie de economişti serioşi, şi prezentând un tablou al realităţii radical diferit de cel promovat de PSD. Faptul că domnul Iohannis îşi prezintă criticile argumentat, ferm şi calm, aşa cum a făcut-o şi la adresa ordonanţelor privind graţierea şi amnistia (mascată), va fi desigur un avantaj al său, în lupta cu un adversar care nu prea ştie să-şi controleze nervii.
- Cum se explică lipsa de susţinere faţă de preşedinte, a liderilor PNL? Să înţelegem că în spatele lui Iohannis nu se mai află niciun partid?
- Probabil că principalul argument al rezervei PNL este cel imposibil de mărturisit, şi anume, dorinţa ca şi penalii săi, de la nivel central, ca Ludovic Orban, până la armata de primari şi consilieri din administraţia locală, să scape de rigorile legii, graţie ordonanţelor promovate de PSD. De altfel, PNL nu a fost niciodată un campion al luptei anti-corupţie, iar stagiul efectuat de vechii pnl-işti în USL l-a compromis practic ca partid de opoziţie autentic. După cum se poate constata, partidul nu reuşeşte să-şi găsească direcţia, după înfrângerea din alegeri, iar liderii săi se pierd în dispute inutile, cu privire la vinovaţii pentru eşec, unul din aceşti vinovaţi fiind, pentru o parte din liberali, chiar preşedintele Klaus Iohannis, care i-a obligat să defileze cu Dacian Cioloş. Chiar dacă parţial au dreptate, liberalii nu pot scăpa de răspunderea pe care cu toţii o poartă pentru propriul declin. Într-adevăr, preşedintele Iohannis nu are prea mult sprijin politic în campania în care s-a angajat pentru salvarea anti-corupţiei şi statului de drept. USR şi-a anunţat, ce-i drept, sprijinul, pentru iniţiativele prezidenţiale, dar USR nu este o forţă politică reală, ci un conglomerat de grupări cu ideologii diferite, care se sfâşie între ele, deci nici nu poate realiza mare lucru. Dacă preşedintele va izola în USR şi în PNL un nucleu sănătos, care se va lăsa transformat după un model liberal autentic, poate că vom avea în sfârşit acea forţă politică de care are nevoie, nu numai domnul Iohannis, ci şi România, pentru refacerea echilibrului politic al ţării, dar acum nu avem nici o certitudine în acest sens. Deocamdată, singurii aliaţi ai preşedintelui sunt protestatarii, numiţi generic "strada", o parte a organizaţiilor civice, câţiva intelectuali şi o parte a presei. Transformarea acestora într-o forţă politică structurată şi coerentă este marele pariu al lunilor următoare.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
