- Klaus Iohannis a înțeles, singur sau ajutat de partenerii din UE și NATO, că apatia și inacțiunea îl condamnă la irelevanță și îi anulează orice șansă de a obține al doilea mandat la Cotroceni. Totodată, PSD începuse deja o campanie tot mai intensă de discreditare a sa, în pregătirea ascensiunii lui Liviu Dragnea, iar dominația absolută a PSD-ALDE asupra instituțiilor, politicii și administrației, după succesul electoral din 2016, risca să-l anihileze complet. Singura sa șansă de relansare politică era așadar, situarea pe poziția de apărător al valorilor democratice, deci implicit de lider al opoziției față de excesele și abuzurile PSD, la adresa statului de drept și a stabilității economice a țării. De aceea îl și enervează atât de tare pe Liviu Dragnea, care își strigă neputința amenințând periodic cu suspendarea președintelui, deși știe bine că o campanie de suspendare va mobiliza electoratul anti-PSD, care este mai numeros decât cel pro-PSD, dar nu a avut până acum o personalitate sau un partid care să-l reprezinte și de aceea nu s-a prezentat la vot. În aceste condiții, colaborarea cu guvernul-marionetă al lui Liviu Dragnea se anunță un bun teren de joc pentru domnul Iohannis, mai ales datorită calității slabe a majorității miniștrilor, în frunte cu premierul, și nesustenabilității măsurilor pe care le propune. Este de așteptat deci ca președintele să examineze atent și critic politicile guvernamentale și să-și facă publice concluziile. Va începe, cum a anunțat deja, cu bugetul țării, din perspectiva securității naționale, demontându-i metodic eșafodajul economic precar, cum au făcut-o deja o serie de economiști serioși, și prezentând un tablou al realității radical diferit de cel promovat de PSD. Faptul că domnul Iohannis își prezintă criticile argumentat, ferm și calm, așa cum a făcut-o și la adresa ordonanțelor privind grațierea și amnistia (mascată), va fi desigur un avantaj al său, în lupta cu un adversar care nu prea știe să-și controleze nervii.
- Cum se explică lipsa de susținere față de președinte, a liderilor PNL? Să înțelegem că în spatele lui Iohannis nu se mai află niciun partid?
- Probabil că principalul argument al rezervei PNL este cel imposibil de mărturisit, și anume, dorința ca și penalii săi, de la nivel central, ca Ludovic Orban, până la armata de primari și consilieri din administrația locală, să scape de rigorile legii, grație ordonanțelor promovate de PSD. De altfel, PNL nu a fost niciodată un campion al luptei anti-corupție, iar stagiul efectuat de vechii pnl-iști în USL l-a compromis practic ca partid de opoziție autentic. După cum se poate constata, partidul nu reușește să-și găsească direcția, după înfrângerea din alegeri, iar liderii săi se pierd în dispute inutile, cu privire la vinovații pentru eșec, unul din acești vinovați fiind, pentru o parte din liberali, chiar președintele Klaus Iohannis, care i-a obligat să defileze cu Dacian Cioloș. Chiar dacă parțial au dreptate, liberalii nu pot scăpa de răspunderea pe care cu toții o poartă pentru propriul declin. Într-adevăr, președintele Iohannis nu are prea mult sprijin politic în campania în care s-a angajat pentru salvarea anti-corupției și statului de drept. USR și-a anunțat, ce-i drept, sprijinul, pentru inițiativele prezidențiale, dar USR nu este o forță politică reală, ci un conglomerat de grupări cu ideologii diferite, care se sfâșie între ele, deci nici nu poate realiza mare lucru. Dacă președintele va izola în USR și în PNL un nucleu sănătos, care se va lăsa transformat după un model liberal autentic, poate că vom avea în sfârșit acea forță politică de care are nevoie, nu numai domnul Iohannis, ci și România, pentru refacerea echilibrului politic al țării, dar acum nu avem nici o certitudine în acest sens. Deocamdată, singurii aliați ai președintelui sunt protestatarii, numiți generic "strada", o parte a organizațiilor civice, câțiva intelectuali și o parte a presei. Transformarea acestora într-o forță politică structurată și coerentă este marele pariu al lunilor următoare.