Picioare umflate, osteoporoză
Sfaturile care urmează sunt rezultatele propriei mele experienţe, în lupta cu aceste boli. Mă gândesc că dacă mă ajută pe mine, le vor fi de folos şi altora.
* Mărar, pentru dezumflarea picioarelor (edeme) provocate din cauza suferinţelor inimii, rinichilor ş.a.
Pentru revenirea la normal a picioarelor - laba şi gleznele, eu mănânc mărar crud. Se iau fire cât se pot ţine într-o mână, se spală, şi ca să poată fi înghiţit mai uşor, se taie cu cuţitul cât mai mărunt. La început, l-am mâncat ca atare, însă ulterior, l-am luat cu felii de fructe, iar acum îl iau cu gem de fructe. Se mai poate folosi ceaiul de mărar (eu mi-am uscat mărar pentru iarnă).
Programul meu este următorul:
* ţin regim fără sare;
* mănânc mărar 2-3 zile între mese sau seara, înainte de culcare;
* în zilele când nu mănânc mărar, deoarece picioarele sunt normale, iau câte o pastilă de Spironolactonă, recomandată de medic. Pauza de mărar poate dura câteva zile, depinde de organism.
* Osteoporoză - reţetă canadiană
Am găsit mai multe reţete în "Formula AS", şi pentru una din ele, l-am consultat chiar pe d-l dr. Mircea Peia din Timişoara, care este un om cu inimă mare şi un profesionist de nota zece.
Reţeta: 15 ouă de ţară, 15-20 de lămâi, 1 kg miere, 1 kg nucă măcinată, 200 ml ţuică naturală sau bitter suedez.
Coaja ouălor se spală, se usucă şi se pisează până devine un praf, iar lămâile se storc şi se strecoară. Praful din coaja de ouă se pune într-un vas ce se poate închide etanş, iar sucul de lămâie se pune peste praf şi se amestecă astfel încât nivelul sucului să acopere praful. Vasul se pune la un loc răcoros şi întunecos şi se amestecă din când în când, timp de 15-19 zile, până ce praful de ouă s-a dizolvat. Se adaugă apoi mierea, nuca şi ţuica, se amestecă bine şi se introduce la frigider. Se poate începe tratamentul de a doua zi, câte două linguri, de 3 ori pe zi, după mese. Cura cu calciu natural se poate repeta după şase luni.
Le doresc multă sănătate tuturor celor care, cu ajutorul revistei "Formula AS", vor găsi eficientă recomandarea mea.
ALEXANDRU BOBE - Bucureşti
Osteoporoză
Iaurt cu coji de ouă
Conform statisticilor OMS, în Europa, osteoporoza produce fracturi din 3 în 3 minute. Un coşmar pe care medicina clasică nu îl poate rezolva cu medicamente. Fac afirmaţia asta în nume propriu, fiind şi eu o biată fiinţă chinuită de boala oaselor. Doar că eu am schimbat macazul. De aproape trei ani, m-am înfrăţit cu naturismul şi am recurs la o reţetă pe care mi-a spus-o o bătrână din satul Cuca de Vâlcea, vecină cu mama mea. E nevoie zilnic de două ouă de ţară, care se fierb şi se curăţă de coajă. Bine spălate, uscate şi apoi pisate sau măcinate, ele se adaugă într-un pahar de iaurt natural (în niciun caz pasteurizat, care e fabricat la temperaturi înalte, care omoară bacteriile benefice din el). Se consumă la micul dejun, vreme de trei săptămâni. Obligatoriu, se bea şi un pahar de suc de mere proaspăt stors. De când fac reţeta, eu am uitat de dureri.
SOFIA DENEŞ - Horezu, Vâlcea
Diaree
Apă caldă cu sare
Leacul pe care vi-l prezint îl ştiu de la mama, care era macedoneancă din Pind. Bunicii erau oieri, locuiau într-un sat de munte, unde nu prea ajungea doctorul. De câte ori, eu şi fraţii mei, ne stricam în copilărie stomacul, eram lecuiţi în felul următor. Mama lua un pahar cu apă caldă, în care punea sare, până când aceasta nu se mai dizolva. Ne dădea să luăm câte o lingură, după care nu mai aveam voie să mâncăm nimic, 24 de ore. În anii de liceu, profesorul de anatomie ne-a spus că în felul acesta erau trataţi şi soldaţii din primul război mondial.
Anemie, convalescenţă
Tratament cu măduvă de vită
Vin cu o contribuţie, la pagina dvs. de medicină ţărănească, în speranţa să le fiu de folos bolnavilor de anemie sau persoanelor slăbite după o lungă convalescenţă. Fiind născut în timpul celui de al doilea război mondial, speriată de bombardamente, mama m-a adus pe lume la şapte luni, predestinându-mă, astfel, anemiei şi tuturor bolilor copilăriei. Norocul meu a fost că locuia cu noi şi bunica, originară din Maramureş, care îmi aplica, sistematic, acelaşi leac: măduvă de os de bou sau vacă, mâncată, fie crudă, fie scoasă din osul fiert (rasol). În primul caz, se iau 2-3 linguriţe de măduvă crudă, bătută cu puţină apă şi apoi amestecată într-o ceaşcă de lapte. Bunica o mânca întinsă pe pâine şi presărată cu sare şi piper. Măduva fiartă e mai gustoasă, dar n-are acelaşi efect. Cert este că leacul bunicii m-a ajutat să cresc puternic şi mare, drept dovadă că am ajuns profesor de sport şi am cochetat multă vreme cu atletismul. Sănătate şi la mulţi ani!
MIRCEA HADÂRCĂ - Oradea
Ajutoare în lupta cu cancerul
O metodă foarte bună de a lupta împotriva celulelor canceroase este de a le înfometa, adică de a evita alimentele de care acestea au nevoie pentru a se multiplica.
Sunt o victimă a acestei boli, pe care am înfrânt-o, în cele din urmă, dar cu preţul greu al pierderii ambilor sâni. Sfaturile care urmează sunt rodul căutărilor mele înverşunate de-a mă salva, şi dacă astăzi sunt sănătoasă, eu cred că minunea se datorează şi faptului că le-am respectat cu stricteţe. Le recomand, nu doar ca tratament, ci şi ca pe un program de prevenţie a bolilor canceroase.
Celulele canceroase se dezvoltă cu:
* Zahăr. Eliminând din alimentaţie zahărul, se elimină una dintre cele mai importante surse de hrană a celulelor canceroase. Îndulcitorii sintetici, cum ar fi zaharina sau alte produse (Nutrasweet, Equal, Spoonful etc.) au ca bază aspartamul (E 951), o substanţă chimică dăunătoare. Înlocuitori naturali ai zahărului ar fi mierea de albine şi melasa, dar în cantităţi moderate.
* Sare. Sarea de bucătărie conţine adaosuri chimice pentru a avea culoarea albă. Alternativa ar fi sarea de mare.
* Lapte şi produse lactate. Laptele favorizează producţia de mucus în corp, în special la nivelul tractului gastro-intestinal. Cancerul este hrănit de acest mucus... Renunţând la lapte şi produsele derivate şi consumând lapte de soia neîndulcit, celulele canceroase "mor" de foame.
* pH acid. Celulele canceroase "înfloresc" în mediu acid, creat de consumul de carne de vită sau de porc şi preparate din carne (mezeluri). Carnea mai poate conţine substanţe administrate animalelor: antibiotice, hormoni de creştere şi paraziţi, ce dăunează în special persoanelor cu cancer.
* pH alcalin. O dietă bazată 80% pe legume proaspete, consumate ca atare sau sub formă de suc, grâu integral, seminţe, nuci şi fructe schimbă pH-ul corpului, din acid în alcalin. 20% din alimentaţie poate fi compusă din alimente gătite. Sucurile proaspete din legume asigură necesarul de enzime digestive, uşor absorbabile, care ajung la nivel celular în 15 minute de la consumare şi care hrănesc şi favorizează creşterea de celule sănătoase. Este bine să se consume sucuri proaspete de 2-3 ori pe zi. Enzimele sunt distruse la 40°C.
* Evitaţi cafeaua, ceaiul şi ciocolata. Ceaiul verde este o alternativă foarte bună, având şi proprietăţi anticanceroase. Cea mai bună băutură este apa - purificată sau filtrată, pentru a fi, astfel, eliminate toxinele sau metalele grele. Apa distilată este acidă, deci evitaţi-o!
* Proteinele din carne sunt dificil de digerat şi necesită o cantitate mare de enzime digestive. Carnea nedigerată rămâne în interiorul intestinului, intră în putrefacţie şi creşte astfel cantitatea de reziduuri toxice din corp.
* Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine. Renunţarea la carne sau reducerea ei în alimentaţie duce la eliberarea de cantităţi din ce în ce mai mari de enzime; acestea atacă proteinele din peretele celular şi permit, astfel, celulelor specializate, să distrugă celulele canceroase.
* Cancerul este o boală a minţii, corpului şi spiritului. Gândirea pozitivă şi o fire activă ajută pe cel care luptă cu cancerul să supravieţuiască. Furia, ura şi amărăciunea "construiesc" un mediu stresant şi acid în corp. Trebuie să învăţăm să avem un spirit iubitor şi iertător, să ne relaxăm şi să ne bucurăm de viaţă!
* Celulele canceroase nu se pot dezvolta în prezenţa oxigenului. Făcând exerciţii fizice zilnice şi de respiraţie, oxigenul ajunge adânc, la nivel celular. Terapia cu oxigen este foarte importantă pentru distrugerea celulelor canceroase.
ELIZA - Braşov