Două evenimente cât se poate de improbabile, după logica unei lumi pe care putem deja să o numim "veche", în care (ne-am amăgit, oare?) adevărul şi faptele încă mai contau. De-acum, suntem instalaţi confortabil în lumea "post-adevăr" (declarat cuvântul anului 2016, de către Dicţionarele Oxford) - în care emoţiile şi opiniile personale, eventual urlate pe ton apocaliptic, sunt mai influente decât faptele verificabile. Dovadă este şi brusca orientare spre răsărit a tot mai mulţi şefi de state şi pretendenţi la funcţii de şef de stat care afişează făţiş ideea unei apropieri de Rusia lui Vladimir Putin, ignorând invadarea Ucrainei şi alte derapaje ale acestuia. Dar România? În acest context internaţional atât de neliniştit, ce îi va rezerva anul 2017?
Analiştii din zona conservatoare încearcă să ne liniştească, că doar gura e de Donald Trump şi că, oricum, nu e el singur la "butoane". Rămâne de văzut care va fi, de-adevăratelea, direcţia noului preşedinte, mai cu seamă în privinţa care ne interesează cel mai mult, aceea a influenţei SUA în cadrul NATO. Până atunci, din Europa, semnele sunt destul de neliniştitoare. Candidaţii cotaţi cu cele mai mari şanse să câştige prezidenţialele din Franţa, François Fillon şi Marine Le Pen, sunt amândoi adepţii unei apropieri de Rusia. Cum în zonă nu prea mai avem pe cine conta, în afară de baltici şi de polonezi, rămânem iarăşi la mâna Germaniei şi a sensibilităţilor de fostă RDG-istă ale Angelei Merkel (dacă va mai rămâne, şi ea, la putere). Sigur că ar fi o greşeală să ne alarmăm de pe acum, în stilul deja consacrat al epocii "post-adevăr". Lucrurile sunt mai subtile şi mai imprevizibile şi ar fi superficial să mâzgălim cu roşu, "din poignet", tot spaţiul din jurul României. Dar unele semnale trebuie luate în serios. Iar până ne vom lămuri ce intenţii au unii şi alţii, ţine de noi să ne alegem oameni integri şi responsabili în fruntea ţării, pentru următorii patru ani. Suntem şi noi parte din istoria aceasta pe care ne-am obişnuit prea mult să o judecăm, comod, din fotoliu.