Două evenimente cât se poate de improbabile, după logica unei lumi pe care putem deja să o numim "veche", în care (ne-am amăgit, oare?) adevărul și faptele încă mai contau. De-acum, suntem instalați confortabil în lumea "post-adevăr" (declarat cuvântul anului 2016, de către Dicționarele Oxford) - în care emoțiile și opiniile personale, eventual urlate pe ton apocaliptic, sunt mai influente decât faptele verificabile. Dovadă este și brusca orientare spre răsărit a tot mai mulți șefi de state și pretendenți la funcții de șef de stat care afișează fățiș ideea unei apropieri de Rusia lui Vladimir Putin, ignorând invadarea Ucrainei și alte derapaje ale acestuia. Dar România? În acest context internațional atât de neliniștit, ce îi va rezerva anul 2017?
Analiștii din zona conservatoare încearcă să ne liniștească, că doar gura e de Donald Trump și că, oricum, nu e el singur la "butoane". Rămâne de văzut care va fi, de-adevăratelea, direcția noului președinte, mai cu seamă în privința care ne interesează cel mai mult, aceea a influenței SUA în cadrul NATO. Până atunci, din Europa, semnele sunt destul de neliniștitoare. Candidații cotați cu cele mai mari șanse să câștige prezidențialele din Franța, François Fillon și Marine Le Pen, sunt amândoi adepții unei apropieri de Rusia. Cum în zonă nu prea mai avem pe cine conta, în afară de baltici și de polonezi, rămânem iarăși la mâna Germaniei și a sensibilităților de fostă RDG-istă ale Angelei Merkel (dacă va mai rămâne, și ea, la putere). Sigur că ar fi o greșeală să ne alarmăm de pe acum, în stilul deja consacrat al epocii "post-adevăr". Lucrurile sunt mai subtile și mai imprevizibile și ar fi superficial să mâzgălim cu roșu, "din poignet", tot spațiul din jurul României. Dar unele semnale trebuie luate în serios. Iar până ne vom lămuri ce intenții au unii și alții, ține de noi să ne alegem oameni integri și responsabili în fruntea țării, pentru următorii patru ani. Suntem și noi parte din istoria aceasta pe care ne-am obișnuit prea mult să o judecăm, comod, din fotoliu.