Cine n-a cunoscut, în anii inocenţi ai copilăriei, vraja pădurii? Misterul ei atât de tulburător, care la anii maturităţii se pierde? Imperiul acela verde şi uriaş, plin de şoapte şi de miresme, plin de semne şi ademeniri? Sufletul viu al naturii, pe care îl simţeai fâlfâindu-ţi pe la urechi?
Hărţuielile mărunte ale vieţii ne fură inocenţa. Târziu, când ne-apucă dorul de codrul verde, cărările s-au pierdut. Regăsim peisajul, dar legătura de suflet s-a risipit în amintirile de demult.
Faptul că ne-am desprins, cândva, din natură, lasă urme adânci. Am ieşit dintr-un echilibru care ne-a fost hărăzit încă de la facerea lumii şi fără de care nu putem exista. Natura reprezintă o zonă de optimism şi lumină, pe care dacă o ignorăm, peste noi pogoară înserarea, umbrele periculoase ale depresiei. Nu e greu de verificat acest adevăr. E suficient să faci o plimbare în pădure şi bateriile energetice s-au reîncărcat. Dacă lucrul acesta este adevărat, dacă suntem conştienţi că natura este o oază de regenerare fizică şi de puteri sufleteşti, de ce să nu refacem cărarea pierdută, să redescoperim drumul care să ne apropie din nou, ca în copilărie, de sufletul ei? Natura "vie" este aceea de care avem nevoie, iar nu natura "ca peisaj", decorul pe care îl vezi cu mintea plecată în altă parte, cel mai adesea la grijile zilei, care se ţin după noi ca roiurile sâcâitoare de muşte sau de ţânţari.
OFERTA
Dacă scurta noastră introducere patetică v-a convins, vă propunem să facem alături o călătorie în universul pădurii sau al grădinii. O lungă drumeţie în care nu vom căuta peisaje, ci sufletul arborilor. Dar ce să faci ca să te poţi întâlni cu un copac? Se află în faţa ta, nemişcat, în toată simplitatea şi forţa lui. Pare să te aştepte demult, dar semnele noastre omeneşti de comunicare - cuvintele - nu se potrivesc şi cu el. Apropierea trebuie făcută în tăcere, cu mintea - purtătoare a unui mesaj de bine, cu sufletul - dornic de comuniune totală, cu simţurile - cele mai în măsură să ne reamintească drumul pierdut.
Faceţi lucrul acesta fără teama că sunteţi ridicoli sau caraghioşi. Duceţi-vă în pădure sau în grădină, alegeţi un copac care vă place mai mult decât ceilalţi, pentru forma sau culorile lui sau, pur şi simplu, pentru că "exprimă" ceva care vă atrage, şi cercetaţi-l doar prin atingere. Puneţi-vă palmele pe coaja lui zgrunţuroasă sau netedă.Încercaţi să-i distingeţi structura, să-i simţiţi relieful, să vă gândiţi că atingeţi ceva viu şi adevărat, la fel de viu ca propria dvs. făptură. Că pomul se bucură de atingerea dvs., că vă răspunde, că un dialog începe să se înfiripe, o comunicare timidă la început, apoi din ce în ce mai puternică, până când veţi realiza că ce simţiţi este, de fapt, afecţiune. Prelungiţi, apoi, intimitatea cu prietenul dvs., ascultându-l, lipindu-vă urechea de trunchiul lui, pentru a percepe ce se întâmplă în universul ascuns de coajă. Acolo e inima, şi, încet-încet, veţi auzi-o bătând. Un sunet stins, dar real, care îi măsoară viaţa. (Ca şi la om, sufletul pomului se află în altă parte, departe, la Dumnezeu, iar până acolo e cale lungă.) Vă îndemnăm să vă lipiţi apoi şi nasul de coaja pomului, să-i inspiraţi aroma amăruie sau dulce, să suflaţi abur cu gura asupra lui, pentru ca mireasma pe care o răspândeşte să se intensifice. Ştiaţi că fiecare copac miroase altfel? Că animalele fac diferenţa între specii doar prin miros? Acum, că a venit toamna, faceţi şi dvs. exerciţiul acesta: mirosiţi îndelung trunchiurile copacilor, înainte să-şi scuture frunzele. Încercaţi să le identificaţi cât mai bine parfumul şi să-i deosebiţi... Iar într-un ultim gest de tandreţe, lipiţi-vă obrazul de coaja arborelui cu care sunteţi pe cale să vă împrieteniţi. Nu folosiţi mâinile, ci doar obrazul. Veţi simţi cum, încet-încet, pielea se încălzeşte, cum tresare de atingerea tandră cu ceva "viu". Un amănunt: identificarea cu natura pierdută cere pace în suflet şi o minte eliberată de gânduri. Înainte de a purcede la întâlnirea cu prietenul dvs. din grădină sau din pădure, ar fi bine să faceţi un exerciţiu de relaxare, de respiraţie sau, şi mai bine, să spuneţi o rugăciune, în care să cereţi îngăduinţă şi sprijin, pentru ca tainele lumii să vă fie dezvăluite, să vă întoarceţi în armonia pentru care aţi fost creat.
RĂSPUNSUL
Încet-încet, veţi constata că fiecare arbore în parte e purtătorul unei anume identităţi, al unor calităţi diferite, care au asupra noastră un efect binefăcător. Oferta lor de bine şi sănătate diferă de la o specie la alta. Anumiţi copaci ne energizează şi ne fortifică, alţii ne calmează şi ne destind, alţii ne consolează pentru greutăţile şi deziluziile vieţii. Niciodată oferta noastră nu rămâne fără răspuns. Strămoşii noştri cunoşteau "adevărul" pădurii şi-l foloseau. Folclorul românesc e plin de arbori cu semnificaţie magică, între care bradul se află la loc de frunte. Întotdeauna copacul a fost un simbol al forţei, al puterii şi înţelepciunii, al fertilităţii şi al vieţii. Forţa simbolului ascunde un înţeles care ne e înnăscut, care ne conectează, prin intermediul "teiului sfânt" sau al "bradului veşnic", cu însăşi divinitatea. Arborele e prezent şi în Biblie, acolo unde, conform Genezei, Dumnezeu a pus pomul în Rai, pentru ca omul să-i vadă splendoarea şi să se hrănească din roada lui. Pe toate zidurile bisericilor noastre pictate, arborele vieţii simbolizează nemurirea, cunoaşterea binelui şi a răului.
Terapia
Exerciţiu de energizare
"Împrietenirea" cu un copac sau un arbore, jocul "ofertei" şi aşteptarea "răspunsului" durează în mod diferit, de la o persoană la alta. Oamenii sensibili, sentimentali, credincioşi, vor parcurge mai uşor perioada de iniţiere, în comparaţie cu oamenii voluntari şi energici, care cred că sunt deţinătorii adevărului absolut, pe care vor să-l impună şi altora. Dar indiferent de durată, în clipa când simţiţi că apropierea a devenit o realitate, că prietenul dvs. din pădure sau din grădină a devenit "o persoană", are identitate, aţi stabilit cu el o relaţie afectivă, puteţi trece la cea de-a treia etapă, în care să folosiţi prezenţa copacului ca pe o terapie. Iată un exerciţiu de energizare:
1. Apropiaţi-vă de prietenul dvs., copac sau pom fructifer şi luaţi-l în braţe. Încercaţi să identificaţi cât mai bine senzaţiile pe care vi le provoacă în trup. Apoi aşezaţi-vă palmele întinse pe trunchi, ridicate la înălţimea umerilor.
2. Închideţi ochii şi îndepărtaţi, încet, mâinile de trunchiul copacului, concentrându-vă asupra senzaţiei rămase în palme. Reţineţi ce simţiţi: furnicături, pişcături, căldură sau altă senzaţie obişnuită. Îndepărtaţi-vă şi mai mult palmele, până ce "emisia" trunchiului dispare.
3. Apropiaţi-vă din nou palmele de trunchiul copacului, până când veţi simţi semnele precedente (furnicături etc.). Acolo e zona în care începe aura energetică a copacului, punctul de frontieră între energia lui şi a dvs. Avansaţi cu tot corpul, astfel ca el să fie "îmbăiat" de emanaţia binefăcătoare a nucului sau stejarului. Dacă nu simţiţi nimic, nu e o catastrofă. Exersând mereu, încetul cu încetul, veţi simţi zona terapeutică. Ea funcţionează şi fără a conştientiza, dar participarea minţii e decisivă. ("Simt cum energia emanată de copac îmi face bine".)
4. Întoarceţi-vă cu spatele către copac şi lipiţi-vă cât mai aproape de trunchiul lui. Închideţi ochii şi încercaţi să simţiţi cum iradierea lui pătrunde în dvs., dându-vă o senzaţie extraordinară de bine, de linişte, de afecţiune. Mulţumiţi-i în gând pentru prietenia pe care v-o dovedeşte, pentru că v-a acceptat în intimitatea lui.
5. Întindeţi-vă la rădăcina copacului, cu capul sprijinit de trunchiul lui. Staţi câtva timp liniştiţi, ascultându-vă respiraţia. Apoi concentraţi-vă atenţia asupra a ceea ce simţiţi, identificaţi ce sentimente vă încearcă, de pace, de bine, de bucurie, de emoţie. Lăsaţi-vă cuprins de gândurile care vin către dvs., de amintiri. "Pierdeţi-vă", cum spunea Eminescu, în magia pe care o răspândeşte. E începutul unui mod unic de a fi sănătos. O sănătate care trece prin sufletul regăsit al naturii.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
