Cine n-a cunoscut, în anii inocenți ai copilăriei, vraja pădurii? Misterul ei atât de tulburător, care la anii maturității se pierde? Imperiul acela verde și uriaș, plin de șoapte și de miresme, plin de semne și ademeniri? Sufletul viu al naturii, pe care îl simțeai fâlfâindu-ți pe la urechi?
Hărțuielile mărunte ale vieții ne fură inocența. Târziu, când ne-apucă dorul de codrul verde, cărările s-au pierdut. Regăsim peisajul, dar legătura de suflet s-a risipit în amintirile de demult.
Faptul că ne-am desprins, cândva, din natură, lasă urme adânci. Am ieșit dintr-un echilibru care ne-a fost hărăzit încă de la facerea lumii și fără de care nu putem exista. Natura reprezintă o zonă de optimism și lumină, pe care dacă o ignorăm, peste noi pogoară înserarea, umbrele periculoase ale depresiei. Nu e greu de verificat acest adevăr. E suficient să faci o plimbare în pădure și bateriile energetice s-au reîncărcat. Dacă lucrul acesta este adevărat, dacă suntem conștienți că natura este o oază de regenerare fizică și de puteri sufletești, de ce să nu refacem cărarea pierdută, să redescoperim drumul care să ne apropie din nou, ca în copilărie, de sufletul ei? Natura "vie" este aceea de care avem nevoie, iar nu natura "ca peisaj", decorul pe care îl vezi cu mintea plecată în altă parte, cel mai adesea la grijile zilei, care se țin după noi ca roiurile sâcâitoare de muște sau de țânțari.
OFERTA
Dacă scurta noastră introducere patetică v-a convins, vă propunem să facem alături o călătorie în universul pădurii sau al grădinii. O lungă drumeție în care nu vom căuta peisaje, ci sufletul arborilor. Dar ce să faci ca să te poți întâlni cu un copac? Se află în fața ta, nemișcat, în toată simplitatea și forța lui. Pare să te aștepte demult, dar semnele noastre omenești de comunicare - cuvintele - nu se potrivesc și cu el. Apropierea trebuie făcută în tăcere, cu mintea - purtătoare a unui mesaj de bine, cu sufletul - dornic de comuniune totală, cu simțurile - cele mai în măsură să ne reamintească drumul pierdut.
Faceți lucrul acesta fără teama că sunteți ridicoli sau caraghioși. Duceți-vă în pădure sau în grădină, alegeți un copac care vă place mai mult decât ceilalți, pentru forma sau culorile lui sau, pur și simplu, pentru că "exprimă" ceva care vă atrage, și cercetați-l doar prin atingere. Puneți-vă palmele pe coaja lui zgrunțuroasă sau netedă.Încercați să-i distingeți structura, să-i simțiți relieful, să vă gândiți că atingeți ceva viu și adevărat, la fel de viu ca propria dvs. făptură. Că pomul se bucură de atingerea dvs., că vă răspunde, că un dialog începe să se înfiripe, o comunicare timidă la început, apoi din ce în ce mai puternică, până când veți realiza că ce simțiți este, de fapt, afecțiune. Prelungiți, apoi, intimitatea cu prietenul dvs., ascultându-l, lipindu-vă urechea de trunchiul lui, pentru a percepe ce se întâmplă în universul ascuns de coajă. Acolo e inima, și, încet-încet, veți auzi-o bătând. Un sunet stins, dar real, care îi măsoară viața. (Ca și la om, sufletul pomului se află în altă parte, departe, la Dumnezeu, iar până acolo e cale lungă.) Vă îndemnăm să vă lipiți apoi și nasul de coaja pomului, să-i inspirați aroma amăruie sau dulce, să suflați abur cu gura asupra lui, pentru ca mireasma pe care o răspândește să se intensifice. Știați că fiecare copac miroase altfel? Că animalele fac diferența între specii doar prin miros? Acum, că a venit toamna, faceți și dvs. exercițiul acesta: mirosiți îndelung trunchiurile copacilor, înainte să-și scuture frunzele. Încercați să le identificați cât mai bine parfumul și să-i deosebiți... Iar într-un ultim gest de tandrețe, lipiți-vă obrazul de coaja arborelui cu care sunteți pe cale să vă împrieteniți. Nu folosiți mâinile, ci doar obrazul. Veți simți cum, încet-încet, pielea se încălzește, cum tresare de atingerea tandră cu ceva "viu". Un amănunt: identificarea cu natura pierdută cere pace în suflet și o minte eliberată de gânduri. Înainte de a purcede la întâlnirea cu prietenul dvs. din grădină sau din pădure, ar fi bine să faceți un exercițiu de relaxare, de respirație sau, și mai bine, să spuneți o rugăciune, în care să cereți îngăduință și sprijin, pentru ca tainele lumii să vă fie dezvăluite, să vă întoarceți în armonia pentru care ați fost creat.
RĂSPUNSUL
Încercarea de a comunica cu natura ar fi zadarnică, vană, dacă n-ar exista un răspuns. Dar el există! Oferta noastră de afecțiune e răsplătită cu vârf și îndesat. După o săptămână de "întâlniri" în grădină sau în pădure, veți simți cât de mult s-a schimbat starea dvs. interioară, ce impact a avut prezența copacului asupra stării dvs. de spirit. Erați triști când v-ați așezat prima oară palmele pe trunchiul cireșului sau al mesteacănului, iar acum vă simțiți bucuroși; erați obosiți când ați atins coaja bradului, iar acum sunteți plini de vigoare, erați plini de îndoieli când v-ați împrietenit cu un fag, acum sunteți senini. Departe de a fi trecătoare, aceste efecte durează, iar după o vreme de adaptare, le puteți provoca în mod conștient.
Încet-încet, veți constata că fiecare arbore în parte e purtătorul unei anume identități, al unor calități diferite, care au asupra noastră un efect binefăcător. Oferta lor de bine și sănătate diferă de la o specie la alta. Anumiți copaci ne energizează și ne fortifică, alții ne calmează și ne destind, alții ne consolează pentru greutățile și deziluziile vieții. Niciodată oferta noastră nu rămâne fără răspuns. Strămoșii noștri cunoșteau "adevărul" pădurii și-l foloseau. Folclorul românesc e plin de arbori cu semnificație magică, între care bradul se află la loc de frunte. Întotdeauna copacul a fost un simbol al forței, al puterii și înțelepciunii, al fertilității și al vieții. Forța simbolului ascunde un înțeles care ne e înnăscut, care ne conectează, prin intermediul "teiului sfânt" sau al "bradului veșnic", cu însăși divinitatea. Arborele e prezent și în Biblie, acolo unde, conform Genezei, Dumnezeu a pus pomul în Rai, pentru ca omul să-i vadă splendoarea și să se hrănească din roada lui. Pe toate zidurile bisericilor noastre pictate, arborele vieții simbolizează nemurirea, cunoașterea binelui și a răului.
Terapia
Exercițiu de energizare
"Împrietenirea" cu un copac sau un arbore, jocul "ofertei" și așteptarea "răspunsului" durează în mod diferit, de la o persoană la alta. Oamenii sensibili, sentimentali, credincioși, vor parcurge mai ușor perioada de inițiere, în comparație cu oamenii voluntari și energici, care cred că sunt deținătorii adevărului absolut, pe care vor să-l impună și altora. Dar indiferent de durată, în clipa când simțiți că apropierea a devenit o realitate, că prietenul dvs. din pădure sau din grădină a devenit "o persoană", are identitate, ați stabilit cu el o relație afectivă, puteți trece la cea de-a treia etapă, în care să folosiți prezența copacului ca pe o terapie. Iată un exercițiu de energizare:
1. Apropiați-vă de prietenul dvs., copac sau pom fructifer și luați-l în brațe. Încercați să identificați cât mai bine senzațiile pe care vi le provoacă în trup. Apoi așezați-vă palmele întinse pe trunchi, ridicate la înălțimea umerilor.
2. Închideți ochii și îndepărtați, încet, mâinile de trunchiul copacului, concentrându-vă asupra senzației rămase în palme. Rețineți ce simțiți: furnicături, pișcături, căldură sau altă senzație obișnuită. Îndepărtați-vă și mai mult palmele, până ce "emisia" trunchiului dispare.
3. Apropiați-vă din nou palmele de trunchiul copacului, până când veți simți semnele precedente (furnicături etc.). Acolo e zona în care începe aura energetică a copacului, punctul de frontieră între energia lui și a dvs. Avansați cu tot corpul, astfel ca el să fie "îmbăiat" de emanația binefăcătoare a nucului sau stejarului. Dacă nu simțiți nimic, nu e o catastrofă. Exersând mereu, încetul cu încetul, veți simți zona terapeutică. Ea funcționează și fără a conștientiza, dar participarea minții e decisivă. ("Simt cum energia emanată de copac îmi face bine".)
4. Întoarceți-vă cu spatele către copac și lipiți-vă cât mai aproape de trunchiul lui. Închideți ochii și încercați să simțiți cum iradierea lui pătrunde în dvs., dându-vă o senzație extraordinară de bine, de liniște, de afecțiune. Mulțumiți-i în gând pentru prietenia pe care v-o dovedește, pentru că v-a acceptat în intimitatea lui.
5. Întindeți-vă la rădăcina copacului, cu capul sprijinit de trunchiul lui. Stați câtva timp liniștiți, ascultându-vă respirația. Apoi concentrați-vă atenția asupra a ceea ce simțiți, identificați ce sentimente vă încearcă, de pace, de bine, de bucurie, de emoție. Lăsați-vă cuprins de gândurile care vin către dvs., de amintiri. "Pierdeți-vă", cum spunea Eminescu, în magia pe care o răspândește. E începutul unui mod unic de a fi sănătos. O sănătate care trece prin sufletul regăsit al naturii.