Cerul de Voroneţ
- A venit toamna, un anotimp reprezentat magistral în picturile dvs. O toamnă solară, plină de lumină şi de culori, care degajă un sentiment mai degrabă optimist, decât melancolic...
- Adevărat, eu sunt fascinată de toamnă; mă las mereu biruită de culorile ei sărbătoreşti şi calde. Ele aprind natura. O fac să treacă prin toate stările focului, de la flăcări la nuanţe de jar mocnit... Un final triumfal, înainte de căderea primelor brume, după care culorile vii se topesc, lăsând locul cărbunelui vegetal.
- Partea mohorâtă a toamnei vă întristează?
- Cel mai mult îmi plac zilele de toamnă însorite. Mai ales când cerul este foarte albastru, şi se vede foarte bine contrastul dintre frunzele colorate şi cer. În alte anotimpuri, adâncul văzduhului bate spre gri. Albastrul de toamnă este ca albastrul de Voroneţ. Acestea sunt cele mai frumoase zile. Cât despre zilele mohorâte de toamnă, pentru mine sunt zile pentru citit. Atunci citesc şi mă mai gândesc la evenimentele trecute ale vieţii. Nu mă încearcă nici atunci tristeţea, am un sentiment stenic, sunt chiar foarte veselă. Căci, dincolo de culorile ei, toamna e un anotimp fast şi plin de roade. Nu doar frunzele ruginite izvorăsc frumuseţe, ci şi fructele şi celelalte roade ale pământului sunt pline de culori care i-au inspirat totdeauna pe pictori. Sigur, te poţi gândi că vin zilele şi mai triste, cu ploi. Dar dacă eşti optimist, aşa cum sunt eu, te vei opri doar la culorile întremătoare ale toamnei. Selecţia ne aparţine. De noi depinde să alegem din natura care ne înconjoară ceea ce ne bucură ochii şi sufletul.
- Aveţi o reţetă anume, pe care o folosiţi în tablourile dvs. de toamnă? Cum obţineţi lumina care arde în ele?
- Observ mult şi cu pasiune reală coloritul priveliştilor de toamnă. În plus, colecţionez diferite frunze, seminţe şi ramuri pe care le ţin toată iarna în casă şi după care desenez. Le am peste tot. Aşa am observat, de pildă, că între cele mai frumoase sunt frunzele de păr. Se colorează în roşu puternic, trecând de la verdele cel mai deschis până la verdele cel mai închis; prin galben şi oranj, până la brun. Frunzele perilor strâng la un loc, într-o gradaţie şi un evantai greu de descris în cuvinte, toate culorile pe care le poate visa un pictor. Şi copiii alături de care pictez, uneori am câţiva copii ai prietenilor, pe care îi îndrum spre pictură, sunt încântaţi să studieze frunzele. Şi nu se mulţumesc cu atât. Se duc în mormanele de frunze din parc şi îşi toarnă toate culorile pe ei. În Parcul Herăstrău există nişte stejari cu frunze roşii precum rubinele. Un stejar canadian. Cu acelea le place cel mai mult să se joace. Le explic copiilor cum se transformă culorile verii în culorile toamnei. Şi îi îndemn să facă colecţii de frunze. Deşi, cu timpul, prin presare, frumoasele culori ale toamnei ascunse în frunze pălesc.
Flori şi candelabre de toamnă
"Floare de aur"
"Aur, gri şi roşu"
- Povestiţi-ne despre frunzele dvs....
- Am o serie de picturi cu frunze de toamnă, în care am ascuns câte o pasăre. Se numesc "Pasărea ascunsă". Acolo, între frunze ruginii, aurii şi brune, am culcat câte o pasăre, cu penajul de culoarea frunzelor (cum este "Fazanul căzut între frunzele toamnei"). Eu pe fazan l-am considerat întotdeauna pasărea sacrificiului. Se spune că el iese în faţa vânătorilor, fără să se gândească prea mult la ce îl aşteaptă, ca să-şi ocrotească perechea şi puii. De altfel, păsările mele sunt păsări simbolice, care poartă în ele suflet de om. Aşa că ele sunt adesea vânate aşa cum şi oamenii naivi cad pradă celor fără scrupule. Şi tot în legătură cu toamna, am pictat şi scrieri cu măceşe. Sunt fructe de toamnă extrem de frumoase. Şi am pictat ades şi umile seminţe de toamnă. Am o serie pe care am numit-o "Mirabila sămânţă". Printre ele, am şi un poem pictat pentru sămânţa de tei. Este o sămânţă foarte mică, poate cea mai mică sămânţă de copac din câte rodesc pădurile. Am pictat multe poeme închinate seminţelor, poeme în culori care mi-au fost inspirate de vechi pagini cuprinse în cărţile medievale. Există foarte multe cărţi foarte vechi, mai ales cărţi de imnuri bisericeşti, în care notele muzicale erau scrise într-un fel puţin diferit decât cel de azi; unul foarte pictural. Iar asta m-a inspirat. Şi tot din vechime, m-am inspirat pentru încadrarea picturilor mele cu un stil de mesaj vechi. Multe dintre păsări poartă în cioc o pană, pentru că pana era singurul instrument cu care se putea scrie în Evul Mediu. Cât despre culori, folosesc foarte mult culorile calde, oranjul, galbenul, stacojiul. Îmi place mult să pictez desfăşurări de ramuri, înveşmântate tot în culorile toamnei, sunt ca o explozie de bucurie. Flori şi candelabre de toamnă, din care au rămas doar câteva petale colorate, sunt alte motive dragi mie. La fel ca şi viţa-de-vie, cu frunza ei ruginită şi cu vlăstarii ei întinzându-se imprevizibili, ca nişte hieroglife vegetale. Îndrăgostită de flori şi de toamnă cum sunt, am pictat odată un vas inspirat de o legendă din Grecia antică. Legenda spune că demult, cu multe veacuri în urmă, un artist s-a îndrăgostit de o fată frumoasă. Şi după o vreme, iubita lui a murit. El i-a pus un vas pe mormânt, şi tot ducându-se acolo, a văzut într-o zi că pe vas se ridicaseră nişte tulpini cu frunze colorate şi cu flori. Şi astfel, spune legenda, artistul, inspirat de vasul miraculos de pe mormântul iubitei lui, a creat stilul corintic. Stilul cu coloanele sale terminate în capiteluri bogate în frunze.
Spiritul frunzelor
"Accente calde"
- Da, am modelul pădurilor din jurul Braşovului şi pe cel al pădurilor din jurul Blajului, locurile în care am copilărit, cu anumite nuanţe care se întrepătrund unele în altele. Cred că poartă un pic şi emoţia de atunci, trăirea nemărginită a naturii. Ţin minte că odată am fost într-o vizită, în grădina unui băiat. Şi el mi-a spus să-mi aleg o floare. Deşi trandafirii erau încă înfloriţi, eu am ales o floare uşor ofilită, cu frunze şi petale în culori mai stinse, de toamnă. Mi-a spus, mirat, că nu e o floare prea frumoasă. "E diferită", i-am spus. "Mi-e milă de ea. Se vede că o să moară". Începusem să descifrez încă de pe atunci emoţia sufletească a culorilor.
- Unele din picturile dvs. par plăsmuite direct din frunze uscate.
- Studiez aceste armonii. Cred că ele există şi în scoarţele româneşti, găsim în ele toate armoniile toamnei, mai ales în covoarele vechi. Dar urmăresc ştafeta culorilor şi pe câmp, în lanurile de ierburi sălbatice şi păduri. Observate în evoluţia lor, ele îţi permit să faci amestecuri de culori extraordinare. Nuanţe ruginii şi aurii. În contrast subtil cu negrul pământului şi brunul carbonizat al ramurilor. Şi mai pictez tot soiul de simboluri, pornind de la toamnă. Într-un tablou, am pictat, de pildă, două ramuri cu frunze colorate de toamnă. Una este mai înaltă, lângă ea este una puţin mai scundă, iar între ele, o ramură mică. Simbolizează familia: tatăl, mama şi pruncul, înfăţişate în culorile toamnei.
- Observând aşa de atent natura, simţiţi şi agonia frunzelor de toamnă?
- Nu cred că frunzele trăiesc o agonie dramatică. Chiar dacă se pierd, din ele rămâne întotdeauna un spirit. Frunzele şi toate lucrurile din natură au în ele o aură. Un spirit care ne transmite nouă, oamenilor, sentimente şi emoţii. Dar nu toţi putem să le înţelegem. Atunci când era mai multă linişte în jur, când oamenii trăiau mai mult în mijlocul naturii şi nu se închideau în odăi, şi nu se uitau aşa de mult la ecrane, atunci se putea comunica mai uşor cu păsările, cu frunzele şi cu toată natura. Adesea m-am gândit că frunzele, de exemplu, au, foarte multe din ele, formă de inimă. Şi ele ne transmit întotdeauna nişte mesaje. În desenele mele, şi seminţele, şi frunzele, şi ramurile, şi păsările, pe toate le-am reprezentat în aşa fel, încât să transmită anumite mesaje. Să ne facă mai buni.
Plantele simt şi presimt
În grădina casei
- Da! Se poate comunica cu natura şi de aceea eu am transmis în picturile mele aceste mesaje. Ca oamenii să înţeleagă că natura ne iubeşte şi că noi trebuie, la rândul nostru, s-o iubim şi să o îngrijim. Pentru că plantele, la fel ca animalele, simt şi presimt. Iar florile, care sunt îngrijite cu drag şi cărora li se vorbeşte, chiar şi cele cărora le pui muzică blândă, cresc mai frumos.
- Experimentaţi limbajul plantelor?
- Toamna, eu îmi aduc natura în casă. Peste tot, la mine găsiţi frunze şi rămurele, ierburi uscate, pe care le colecţionez toamna. Le ţin în faţa mea şi le urmăresc liniile şi culoarea. Ele sunt modelele mele.
- Locuiţi în Bucureşti. Vă oferă oraşul posibilitatea de a vă întâlni cu natura?
- Herăstrăul, toamna, parcul acesta uriaş devine o simfonie de culori şi un recital de forme răsărite fastuos, din plante şi din seminţe. Dar am şi curtea casei în care studiez cum se transformă culorile florilor, ale copăceilor, arbuştilor. Există anumite plante, printre care şi gutuiul, ale căror frunze sunt foarte frumos desenate, se colorează către brun roşcat şi au o calitate aparte: se întăresc, pot fi păstrate toată iarna şi pot fi desenate în permanenţă. Dar se întăresc aşa de frumos, încât par făcute din pergament.
Epilog
Casa cu ierburi şi flori
- Da, pentru că începe şi şcoala şi sunt obişnuită cu asta, ca profesoară. Îmi place toamna când elevii merg la şcoală. Veselia lor este contagioasă.
- Dacă ai o vârstă târzie, se spune că eşti în toamna vieţii. Vi se potriveşte?
- Sigur că mi se potriveşte, căci eu chiar sunt în toamna vieţii. Dar dacă îţi ajută Dumnezeu să fii înţelept, şi-ţi mai ajută să fii şi sănătos, atunci abia toamna vieţii îţi dă măsura frumuseţii naturii în care trăieşti.
- Să încheiem într-un ton de toamnă luminoasă: la ce lucraţi şi ce vise aveţi?
- Vreau să continui desenele cu mesaje transmise de flori, de frunze şi de păsări, pentru toţi oamenii. Vreau ca din lucrurile acestea umile, cu care ne întâlnim zi de zi, să compun poeme picturale.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
