OLGA MORĂRESCU MĂRGINEAN - "Culorile toamnei mă biruie"

- Sonet autumnal -

Cerul de Voroneț

- A venit toamna, un anotimp reprezentat ma­gis­tral în picturile dvs. O toamnă solară, plină de lu­mi­nă și de culori, care degajă un sentiment mai degra­bă opti­mist, decât melancolic...

- Adevărat, eu sunt fascinată de toamnă; mă las mereu biruită de cu­lorile ei sărbătorești și calde. Ele aprind natura. O fac să treacă prin toa­te stările focului, de la flă­cări la nuanțe de jar mocnit... Un fi­nal tri­umfal, înainte de căderea primelor brume, du­pă care culo­rile vii se to­pesc, lăsând locul căr­bu­nelui ve­ge­tal.

- Partea mohorâtă a toamnei vă întristează?

- Cel mai mult îmi plac zilele de toamnă însorite. Mai ales când cerul este foarte albastru, și se ve­de foarte bine contrastul dintre frun­zele colo­rate și cer. În alte anotim­puri, adân­cul văzduhului bate spre gri. Al­bas­trul de toamnă este ca albastrul de Vo­­roneț. Aces­tea sunt cele mai fru­moa­se zile. Cât des­pre zi­lele mohorâte de toam­­­nă, pentru mine sunt zile pen­tru citit. A­tunci citesc și mă mai gân­desc la eveni­men­tele tre­­cu­te ale vieții. Nu mă în­cear­că nici atunci tris­te­țea, am un senti­ment ste­nic, sunt chiar foarte veselă. Căci, din­colo de culo­ri­le ei, toam­na e un ano­timp fast și plin de roa­de. Nu doar frun­zele ru­gi­nite izvorăsc frumu­sețe, ci și fructele și ce­le­lalte roa­de ale pă­mân­­tului sunt pline de culori care i-au ins­­pirat tot­dea­una pe pictori. Sigur, te poți gândi că vin zilele și mai triste, cu ploi. Dar dacă ești op­ti­mist, așa cum sunt eu, te vei opri doar la culo­rile în­tre­mă­toare ale toam­nei. Se­lecția ne apar­ți­ne. De noi de­pinde să alegem din natura care ne în­con­joară ceea ce ne bucu­ră ochii și sufletul.

- Aveți o rețetă anume, pe care o folosiți în tablo­u­rile dvs. de toamnă? Cum obțineți lumi­na care arde în ele?

- Observ mult și cu pasiune reală coloritul pri­veliștilor de toamnă. În plus, colecționez di­fe­rite frunze, semințe și ramuri pe care le țin toată iarna în casă și după care desenez. Le am peste tot. Așa am ob­servat, de pildă, că între cele mai frumoase sunt frunzele de păr. Se co­lorează în roșu puternic, trecând de la verdele cel mai deschis până la verdele cel mai în­chis; prin gal­ben și oranj, până la brun. Frunzele pe­rilor strâng la un loc, într-o gra­dație și un evantai greu de descris în cuvinte, toate culorile pe care le poate visa un pictor. Și copiii ală­turi de care pictez, uneori am câți­va copii ai prietenilor, pe care îi în­drum spre pictură, sunt încân­tați să stu­dieze frunzele. Și nu se mul­țu­mesc cu atât. Se duc în mormanele de frunze din parc și își toarnă toate culorile pe ei. În Parcul He­răstrău exis­tă niște stejari cu frunze roșii precum rubinele. Un stejar ca­nadian. Cu acelea le place cel mai mult să se joace. Le explic copiilor cum se trans­formă cu­lo­rile verii în culorile toamnei. Și îi îndemn să facă co­­lecții de frunze. Deși, cu tim­pul, prin presare, fru­moasele culori ale toamnei as­cunse în frunze pă­lesc.

Flori și candelabre de toamnă

- Povestiți-ne despre frunzele dvs....

- Am o serie de pic­turi cu frunze de toam­nă, în care am ascuns câ­te o pasăre. Se nu­mesc "Pa­sărea ascun­să". Acolo, în­tre frunze ruginii, aurii și brune, am cul­cat câte o pasăre, cu penajul de cu­loa­rea frun­zelor (cum este "Fa­zanul căzut între frun­zele toam­nei"). Eu pe fazan l-am consi­derat în­totdeauna pasărea sa­cri­ficiului. Se spune că el iese în fața vână­to­rilor, fără să se gân­dească prea mult la ce îl aș­teaptă, ca să-și o­cro­tească perechea și puii. De altfel, păsările mele sunt păsări sim­bo­li­ce, care poartă în ele su­flet de om. Așa că ele sunt adesea vâ­nate așa cum și oamenii naivi cad pradă celor fără scrupule. Și tot în legătură cu toamna, am pictat și scrieri cu măceșe. Sunt fructe de toamnă extrem de frumoase. Și am pic­tat ades și umile se­mințe de toamnă. Am o serie pe care am numit-o "Mi­rabila să­mân­ță". Printre ele, am și un po­em pictat pentru sămânța de tei. Este o sămânță foarte mică, poate cea mai mică sămânță de copac din câte rodesc pădurile. Am pic­tat multe poeme închinate se­min­țelor, poeme în culori care mi-au fost inspirate de vechi pagini cu­prinse în cărțile medievale. Există foarte multe cărți foarte vechi, mai ales cărți de imnuri bisericești, în care no­te­le muzicale erau scrise într-un fel puțin diferit decât cel de azi; unul foarte pictural. Iar asta m-a inspirat. Și tot din vechime, m-am inspirat pen­tru încadrarea pictu­rilor mele cu un stil de me­saj vechi. Mul­te din­tre păsări poartă în cioc o pană, pentru că pana era singurul instrument cu care se putea scrie în Evul Mediu. Cât des­pre culori, folosesc foarte mult culorile calde, oranjul, galbenul, stacojiul. Îmi place mult să pictez desfă­șurări de ramuri, înveș­mân­tate tot în culorile toamnei, sunt ca o explozie de bucurie. Flori și candelabre de toamnă, din care au rămas doar câteva petale colorate, sunt alte motive dragi mie. La fel ca și vița-de-vie, cu frunza ei ruginită și cu vlăs­tarii ei întinzându-se im­previzibili, ca niște hieroglife vegetale. Îndrăgostită de flori și de toamnă cum sunt, am pictat odată un vas ins­pirat de o legendă din Grecia antică. Legenda spu­ne că demult, cu multe veacuri în urmă, un artist s-a îndrăgostit de o fată frumoasă. Și după o vreme, iubita lui a murit. El i-a pus un vas pe mor­mânt, și tot du­cân­du-se acolo, a văzut într-o zi că pe vas se ridi­caseră niște tulpini cu frunze colorate și cu flori. Și astfel, spune legenda, artistul, inspirat de va­sul mi­raculos de pe mormântul iubitei lui, a creat stilul co­rintic. Stilul cu coloanele sale terminate în capiteluri bogate în frun­ze.

Spiritul frunzelor

- În picturile dvs. există și amintirea toamnelor din anii copilăriei?

- Da, am modelul pădurilor din jurul Brașovului și pe cel al pădurilor din jurul Blajului, locurile în care am copilărit, cu anumite nuanțe care se între­pă­trund unele în altele. Cred că poartă un pic și emoția de atunci, trăirea nemărginită a naturii. Țin minte că odată am fost într-o vizită, în grădina unui băiat. Și el mi-a spus să-mi aleg o floare. Deși trandafirii erau încă înfloriți, eu am ales o floare ușor ofilită, cu frunze și petale în culori mai stinse, de toamnă. Mi-a spus, mi­­rat, că nu e o floare prea frumoasă. "E dife­rită", i-am spus. "Mi-e milă de ea. Se vede că o să moară". Începusem să descifrez încă de pe atunci emoția su­fletească a culorilor.

- Unele din picturile dvs. par plăsmuite direct din frunze uscate.

- Studiez aceste armonii. Cred că ele există și în scoarțele românești, găsim în ele toate armoniile toam­nei, mai ales în covoarele vechi. Dar urmăresc ștafeta culorilor și pe câmp, în lanurile de ierburi săl­batice și păduri. Observate în evoluția lor, ele îți per­mit să faci amestecuri de culori extraordinare. Nuan­țe ruginii și aurii. În contrast subtil cu negrul pămân­tului și brunul carbonizat al ramurilor. Și mai pictez tot soiul de simboluri, pornind de la toamnă. Într-un tablou, am pictat, de pildă, două ramuri cu frunze co­lorate de toamnă. Una este mai înaltă, lângă ea este una puțin mai scundă, iar între ele, o ramură mică. Sim­bolizează familia: tatăl, mama și pruncul, înfăți­șate în culorile toamnei.

- Observând așa de atent natura, simțiți și agonia frunzelor de toamnă?

- Nu cred că frunzele trăiesc o agonie dramatică. Chiar dacă se pierd, din ele rămâne întotdeauna un spirit. Frunzele și toate lucrurile din natură au în ele o aură. Un spirit care ne transmite nouă, oamenilor, sentimente și emoții. Dar nu toți putem să le înțe­le­gem. Atunci când era mai multă liniște în jur, când oamenii trăiau mai mult în mijlocul naturii și nu se închideau în odăi, și nu se uitau așa de mult la ecra­ne, atunci se putea comunica mai ușor cu pă­sările, cu frunzele și cu toată natura. Adesea m-am gândit că frunzele, de exemplu, au, foarte multe din ele, formă de inimă. Și ele ne transmit întotdeauna niște mesaje. În desenele mele, și semințele, și frunzele, și ra­mu­rile, și păsările, pe toate le-am reprezentat în așa fel, încât să transmită anumite mesaje. Să ne facă mai buni.

Plantele simt și presimt

- Să înțeleg că dvs. credeți în comunicarea cu natura?

- Da! Se poate comunica cu natura și de aceea eu am transmis în picturile mele aceste mesaje. Ca oa­me­nii să înțeleagă că na­tura ne iubește și că noi tre­buie, la rândul nostru, s-o iubim și să o îngrijim. Pen­tru că plantele, la fel ca animalele, simt și pre­simt. Iar florile, care sunt îngri­ji­te cu drag și cărora li se vor­­bește, chiar și cele că­rora le pui muzică blân­dă, cresc mai fru­mos.

- Experimentați lim­ba­jul plantelor?

- Toamna, eu îmi aduc natura în casă. Peste tot, la mine gă­siți frunze și ră­murele, ierburi uscate, pe care le colecționez toam­na. Le țin în fața mea și le urmă­resc liniile și cu­loa­rea. Ele sunt mo­de­lele me­le.

- Locuiți în Bucu­rești. Vă oferă orașul po­si­bi­li­tatea de a vă în­tâlni cu natura?

- Herăstrăul, toam­na, parcul acesta uriaș devine o simfonie de culori și un recital de forme răsărite fas­tuos, din plante și din semințe. Dar am și curtea casei în care studiez cum se transformă culorile flo­rilor, ale copăceilor, ar­buștilor. Există anumite plante, printre care și gu­tuiul, ale căror frunze sunt foarte frumos desenate, se colorează către brun roșcat și au o calitate aparte: se în­tăresc, pot fi păstrate toată iarna și pot fi de­se­nate în permanență. Dar se întăresc așa de frumos, în­cât par făcute din per­ga­ment.

Epilog

- "Niciodată toamna nu fu mai frumoasă/ Su­fletului nostru bucuros de moarte// Casele-adunate, ca niște urcioare/ Cu vin îngroșat în fundul lor de lut,/ Stau în țărmu-al­bas­tru-al râului de soare,/ Din mocirla cărui, aur am baut." - scria așa delicat Tudor Arghezi. Trăiți me­reu toamna ca pe o bucu­rie, d-nă Mărginean?

- Da, pentru că începe și școala și sunt obișnuită cu asta, ca profesoară. Îmi place toamna când elevii merg la școală. Veselia lor este conta­gioasă.

- Dacă ai o vârstă târ­zie, se spune că ești în toam­na vieții. Vi se po­trivește?

- Sigur că mi se po­trivește, căci eu chiar sunt în toamna vieții. Dar dacă îți ajută Dum­nezeu să fii înțelept, și-ți mai ajută să fii și sănătos, atunci abia toamna vieții îți dă mă­sura frumuseții na­turii în care trăiești.

- Să încheiem în­tr-un ton de toamnă lu­mi­noa­să: la ce lucrați și ce vise aveți?

- Vreau să continui de­senele cu mesaje trans­mise de flori, de frunze și de păsări, pentru toți oa­menii. Vreau ca din lu­crurile acestea umile, cu care ne în­tâl­nim zi de zi, să compun poeme pic­tu­rale.