Selecţia "Formula AS"

* Vlad Roman, "Cât mai aproape de ti­ne", roman, Editura Univers (www. edituraunivers. ro), 176 p.

Dacă mi s-ar cere părerea (nu mi se cere), pre­miul pentru debut 2016 s-ar cuveni lui Vlad Ro­man pentru cartea pe care vi-o recomand acum. Despre autor nu ştiu nimic mai mult decât scrie în pre­zentare: s-a născut în 1981 în Sebeş Alba, a studiat Litere la Cluj, a lucrat ca profesor, jurnalist cultural, editor, tradu­cător şi din 2009 trăieşte în satul natal din apicultură. Ceea ce am aflat după ce i-am citit cartea e că Vlad Roman e un scriitor cum nu prea sunt alţii în gene­raţia lui, cu talent ra­finat prin lecturi, o cunoaştere de fineţe a teh­ni­cilor narative moderne şi un stil fără paiete şi stri­denţe, de o nobilă adecvare. Spre deo­se­bire de "au­toficţiunile" cu pondere pe sex, dezorien­tare, violenţă şi scârbă cu care vor să şocheze lite­ratori ce apasă tot mai obosiţi pedalele unor biciclete narative de serie, Vlad Roman îşi propune şi reu­şeşte admirabil să dea formă romanescă unei me­di­taţii despre timp şi durată, despre memorie şi ui­tare, des­pre impo­sibilitatea trierii esenţialului de neesen­ţial în con­figurarea unei identităţi. Com­binând convenţii vechi într-o formulă originală, el îşi pune naratorul, pe David, să-i poves­teas­că în scris prietenei am­nezice Ana frânturi din viaţa ei. Curajul a­bor­dării constă în în­cercarea lui David de a explora şi car­tografia urmele faptelor, în­tâm­plărilor reale în uni­ver­sul mental al altcuiva, sedimentele dintr-un sub­con­ştient străin. Pro­fesia lui de biolog ma­rin, care face scu­fun­dări pentru a obser­va specii de peşti în mediul lor, are ca pandant încercarea de imersiune în sufletul şi min­tea Anei, punându-se pe cât posibil în locul ei, pen­tru a-i da înapoi amintirile. Dacă la început nu ştim nimic despre tânără, ca şi cum ne-am plasa în am­nezia ei, pe parcurs şi din bucăţele, printr-un joc in­te­ligent cu aşteptările noastre, ni se dezvăluie par­ţial felul de a fi şi relaţiile dintre personaje. Roman­cierul în­tredeschide uşi prin care mai mult bănuim decât zărim, ne contrariază, sugerează secrete şi menţine am­biguităţi, făcând să planeze peste toate şi o ame­ninţare difuză. Naratorul David, ca om de ştiin­ţă, are dorinţa de a raţionaliza totul, de a-şi ordona observaţiile în structuri funcţionale, dar când e vorba de simţuri şi sentimente, ceea ce memoria reţine nu mai e încadrabil. Ihtiologul are o căsnicie bună cu altruista şi discreta Marta care-l iubeşte necondiţionat şi-l sprijină în tot ce face. Prietenă de familie, Ana îl cunoaşte prin ei şi se în­drăgosteşte de Robert, agent de marketing la o mul­tinaţională, aflat mereu pe drumuri între Bul­garia, România şi Ukraina. De fapt, toate per­so­na­jele sunt dispersate geografic, dar şi ca origine, pro­­fesie, năzuinţe. Robert e şi el un "deplasat" şi ţine la li­bertatea lui flotantă. Deşi o iubeşte pe Ana, ezită să se fixeze, în sofistica lui asta în­sem­nând o re­nun­ţare la propria identitate, un sacrificiu ce ar anula chiar iubirea. Aşa cum speciile de vie­tăţi marine comunică între ele pe frecvenţe dife­rite, şi per­so­na­jele lui Vlad Roman nu reuşesc să co­mu­nice de­plin, psihicul fiecăruia având şi com­ponente de neînţeles. Toate dialogurile memorate, descrie­rile me­ticuloase - unele irelevante - pe care se fo­cali­zea­ză David nu se lasă vârâte în structuri pre­exis­tente fiindcă din realitatea trecută prin "trans­luscenţa" psihicului nu rămâne decât lu­mi­na. Com­pus cu ştiinţă a secretelor de fabricaţie ro­ma­neşti, în aşa fel încât, între punctele întoarse în buclă, ci­ti­torul să-şi închipuie legăturile fluide şi de­­licate, indescifrabile raţional, între personaje, ro­ma­nul de debut al lui Vlad Roman impune un Scriitor.