Dr. CARMEN NONN, medic specialist medicină de familie cu competenţă în api-fitoterapie, director medical Fares Bio Vital
"Biomicin Forte are eficienţă terapeutică confirmată clinic la 97% din pacienţii cu infecţii respiratorii"
- Toamna, când vremea devine friguroasă şi umedă, primele zone ale organismului care se predau inamicului sunt nasul, gâtul şi bronhiile. De ce o luăm mereu de la început?
- Într-adevăr, infecţiile căilor respiratorii superioare sunt foarte des întâlnite în această perioadă. Se pot declanşa oricând, indiferent de sezon, însă sunt mai frecvente sau chiar epidemice în sezonul rece şi în perioadele de trecere de la un anotimp la altul, când oscilaţiile termice din mediu sunt permanente (frig, umiditate, vânt, ceaţă). În aceste condiţii, imunitatea scade, căile respiratorii îşi pierd capacitatea de apărare şi devin "porţi de intrare" pentru agenţii infecţioşi. Primele semne ale bolii sunt cunoscute: stare de apatie, indispoziţie, lipsa poftei de mâncare, strănuturi şi frisoane. După această perioadă în care nu prea ştim ce ni se întâmplă, pot să apară alte simptome neplăcute: febră, nas înfundat sau rinoree, dureri cu multiple localizari (ceafă, frunte, pomeţi, urechi, gât) ori tuse - cu sau fără expectoraţie.
- Gripele şi răcelile au cauze diferite. Tratamentele naturiste sunt un remediu universal?
- Virusurile sunt principalii factori răspunzători de apariţia îmbolnăvirilor căilor respiratorii superioare - peste 80% dintre infecţii sunt de etiologie virală: rinovirusuri, adenovirusuri sau virusuri paragripale. Numai în 20% dintre infecţii întâlnim bacterii! Aşa cum s-a observat încă din momentul descoperirii lor, antibioticele acţionează doar asupra bacteriilor, nu şi asupra viruşilor. Aşadar, în primul rând, este important să diferenţiem infecţiile virale de cele bacteriene, pentru a evita efectele secundare date de antibiotice şi pentru a preveni o viitoare rezistenţă la tratament. Dacă ne confruntăm cu o infecţie virală, putem să apelăm liniştiţi la remediile naturale, pentru că avem la îndemână plante medicinale cu efecte antivirale dovedite. Iar pe primul loc se situează uleiurile esenţiale, care se izolează din matricea vegetală a plantelor şi sunt cele mai concentrate extracte din plante medicinale (spre exemplu, din 100 kg de cimbru se obţin doar 500 ml de ulei esenţial). Un ulei esenţial este compus din zeci de substanţe naturale care se absorb foarte repede în organism şi a căror combinaţie generează proprietăţi terapeutice multiple. Acest fapt face ca bacteriile să nu poată dezvolta rezistenţă la uleiurile esenţiale, aşa cum se petrece la antibioticele de sinteză, care sunt formate dintr-o singură substanţă activă.
- Există studii care atestă efectele terapeutice ale uleiurilor esenţiale?
- Acţiunea antiinfecţioasă foarte puternică a uleiurilor esenţiale a fost demonstrată ştiinţific cu ajutorul aromatogramelor, studii clinice şi de laborator. Toate au concluzionat că uleiurile esenţiale sunt o alternativă naturală, lipsită de efecte secundare, în afecţiunile generate de o gamă foarte largă de germeni patogeni. Totodată, reprezintă o alternativă terapeutică pentru pacienţii cu intoleranţe, alergii sau rezistenţă la antibiotice. Există peste 3000 de uleiuri volatile, multe dintre ele cu proprietăţi antibacteriene, antifungice şi antivirale. Dintre uleiurile cu cel mai puternic efect antiviral şi antibacterian se remarcă uleiul esenţial de cimbru şi cel de cuişoare.
- Exact uleiurile pe care le folosiţi în reţeta produsului BIOMICIN, o formulă cu efecte terapeutice deosebite, care se bucură de mare trecere în redacţia noastră.
- Mă bucur că aţi remarcat acest lucru! Într-adevăr, la Fares Bio-Vital Orăştie, noi am combinat uleiurile esenţiale de cimbru şi de cuişoare în formula acestui remediu cu puternice proprietăţi vindecătoare, care au o adevărată poveste.
De pildă, uleiul esenţial de cimbru care este bogat în carvacrol şi thymol - două substanţe cu acţiune antibacteriană asupra unui spectru larg de bacterii, a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri în scop medicinal. În perioada epidemiei de ciumă care a devastat Europa (secolele XV-XVII), cimbrul a fost utilizat ca germicid. În timpul Primului Război Mondial, thymolul obţinut din cimbru era folosit ca antiseptic pentru dezinfectarea rănilor soldaţilor şi pentru purificarea aerului în spitale. Dar uleiul de cimbru mai conţine şi alte substanţe cu efecte antivirale, antifungice, antiinflamatoare şi antispastice. Conform studiilor ştiinţifice, compuşii uleiului esenţial de cimbru acţionează la nivelul membranelor celulare ale bacteriilor, alterându-le permeabilitatea, ceea ce duce la distrugerea lor. Totodată, studiile atestă că uleiul de cimbru potenţează activitatea unor antibiotice. Aşadar, corelarea tratamentului alopat cu ulei esenţial de cimbru duce la evitarea cazurilor de rezistenţă a bacteriilor la tratament sau de recidivă a infecţiilor. Şi uleiul esenţial de cuişoare are celebritate. El a fost utilizat multă vreme în stomatologie, pentru eugenolul din compoziţia sa, care are un bun efect anestezic. Studiile au demonstrat că acest ulei are proprietăţi antibacteriene asupra bacteriilor gram pozitive şi gram negative, dar şi efecte antivirale, antifungice, antiinflamatoare, stimulente generale şi antinevralgice. De asemenea, uleiul esenţial de cuişoare protejează flora intestinală, nu creează rezistenţă şi întăreşte imunitatea.
- Ce ofertă de uleiuri esenţiale are Fares?
- Echipa noastră de cercetare din Orăştie a realizat o întreagă gamă de remedii naturale din uleiuri esenţiale de cimbru şi cuişoare. Dintre acestea, în sezonul rece recomand remediul natural sub formă de capsule moi Biomicin Forte, foarte eficient în tratarea infecţiilor respiratorii (viroze, gripă, sinuzită, faringo-amigdalită, traheo-bronşită, astm bronşic, pneumonie virală, supuraţii bronhopulmonare), a infecţiilor digestive (enterocolite bacteriene, candidozice sau virale, parazitoze intestinale) şi a infecţiilor uro-genitale (uretrite, cistite, pielonefrite, prostatite, anexite).
Împreună cu un grup de medici, am făcut numeroase studii clinice pentru a testa eficienţa produsului Biomicin Forte în afecţiunile căilor respiratorii superioare. Au fost incluşi în evaluare 44 de pacienţi cu patologie respiratorie superioară: faringoamigdalite acute şi cronice sau rinofaringoamigdalite acute. Pacienţii au fost examinaţi de medici de familie şi medici specialişti ORL, care au stabilit diagnosticul şi au iniţiat tratamentul cu Biomicin Forte - câte o capsulă de 3-4 ori pe zi, timp de 10-14 de zile, în funcţie de diagnostic. (La 30% dintre pacienţi, exudatul faringian a decelat prezenţa Streptococului beta hemolitic (46%) sau a Stafilococului auriu (54%).) La sfârşitul tratamentului, s-a constatat negativarea agenţilor bacterieni la 70% dintre bolnavi. Tratamentul fitoterapeutic a fost suficient pentru dispariţia tuturor semnelor şi simptomelor clinice la 80% dintre pacienţi. Produsul a fost bine tolerat de toţi bolnavii. Aşadar, Biomicin Forte capsule poate fi considerat un produs de elecţie pentru pacienţii cu patologie respiratorie superioară - atât acută, cât şi cronică, de natură bacteriană sau virală, şi constituie o alternativă viabilă la tratamentele antibiotice clasice pentru infecţiile căilor respiratorii superioare.
Biomicin Forte capsule are eficienţă terapeutică confirmată clinic la 97% din pacienţii cu infecţii respiratorii şi urinare. Formula "forte" are mai multe atuuri: * este o alternativă antibiotică naturală, cu eficienţă confirmată clinic şi paraclinic; * reprezintă tratamentul de elecţie la pacienţii care nu mai răspund la antibiotice sau prezintă intoleranţe şi reacţii alergice; * nu scade imunitatea şi nu afectează flora intestinală; * administrarea repetată nu produce rezistenţă.
- Am citit în broşura de prezentare a produselor că Biomicinul are eficienţă terapeutică şi în otite.
- Otitele, mai ales la copii, reprezintă o patologie frecventă, cu numeroase recurenţe. Pentru otite, recomand alternativa naturală de tratament, cu două produse pe bază de uleiuri esenţiale: Biomicin soluţie şi Biomicin capsule moi. Ambele sunt realizate din uleiuri esenţiale de tee-tree şi cuişoare - remedii naturale foarte eficiente.
Se administrează timp de 10 zile unul dintre produse, în funcţie de vârsta copilului: * la copiii cu vârste peste 7 ani - Biomicin capsule moi (o capsulă de două ori pe zi, la o oră după masă); * la copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani - Biomicin soluţie (2-3 picături, de două ori pe zi, la o oră după masă).
Şi în acest caz, am făcut studii clinice care să ateste eficienţa produselor. S-a constatat că tratamentul a fost suficient pentru ameliorarea, până la absenţa totală a simptomelor, la toţi cei 50 de copii cu otite nesupurate monitorizaţi. Produsele au fost bine tolerate şi nu au dat reacţii adverse. La copiii care au dezvoltat recidivă după administrarea antibioticelor de sinteză, afecţiunea s-a remis complet cu acest tratament, administrat timp de 10 zile. Pacienţii au mai fost monitorizaţi timp de o lună, perioadă în care nu s-au înregistrat recăderi.
- Vă felicit pentru rezultatele obţinute! Sperăm ca şi cititorii revistei noastre să le utilizeze cu mult succes.