România nu asimilează democrația. Injecțiile care i se administrează la răstimpuri, de mai bine de un sfert de veac, îi provoacă reacții alergice și atât. Și nu pentru că România e altfel, ci pentru că dictatura e o boală grea, care nu trece uneori nici după o perioadă egală cu aceea în care a chinuit o societate.
Garantul unei democrații funcționale este un Parlament funcțional. Or, la noi, tocmai Parlamentul s-a făcut prea adesea, în epoca postdecembristă, instrumentul voinței unor lideri politici, în răspăr cu interesul național sau cu "binele public" (dacă preferați). În plus, campania anticorupție a transformat tribuna legislativului într-un podium de defilare a penalilor, spulberând cea mai importantă putere în stat. Drept care lumea caută din ochi un tătuc autoritar, care să reinstaureze ordinea. O ordine de dragul căreia este gata să-și sacrifice libertatea, măcar în parte. De aspiranți la sceptrul lui Ceaușescu nu ducem lipsă. Numai apartenența statului român la structurile euro-atlantice le stă în cale. Ceea ce nu înseamnă că se abțin de la a întinde mâna, chit că sunt loviți peste degete de fiecare dată. Ba și mai mult, pofta le crește direct proporțional cu numărul de dosare penale deschise pe numele lor. Căci Justiția e un adversar serios, care amenință să acapareze întreaga putere în stat, chiar din vina politicienilor. Iată pentru ce, până și un fost manechin precum Călin Popescu Tăriceanu probează costumul de "El Lider Maximo", oricât de ridicol l-ar face asta. Dincolo de inadecvarea ilară, Tăriceanu ar face bine să țină seama de ce li s-a întâmplat altor amatori de travestiuri. Aproape toți au schimbat uniforma de război pe zeghe, sau sunt pe cale să o facă. Și nu din vocație martirică, ci pentru că năzuințele "revoluționare" s-au dovedit doar un simptom al corupției.
În șirul declarațiilor cu iz totalitar ale lui Popescu Tăriceanu, altminteri autodeclarat liberal, se înscrie una proaspătă și gogonată. De la înălțimea funcției de președinte al Senatului, în care s-a cocoțat printr-o conjunctură inexplicabilă în raport cu însușirile sale, el a cerut Parlamentului "să refuze a se mai pronunța în vreun fel, până la finalul legislaturii, asupra cererilor venite de la DNA". Motivul invocat: amestecul abuziv și ilegal al procurorilor anticorupție în campania electorală. Cum? Prin fabricarea unor dosare penale, pe baza cărora solicită arestarea unor aleși ai neamului, pentru a-i scoate din cursa electorală. Intensificarea activității procurorilor în preajma alegerilor este o realitate ale cărei resorturi sunt mai mult bănuite decât dovedite și care merită cercetate. Însă, al doilea om în stat n-are, totuși, a se plânge, pentru că, până acum, nici unul dintre politicienii acuzați de DNA nu a fost găsit nevinovat în instanță. Deci, da, ei sunt victime, dar nu ale procurorilor, ci ale propriilor demoni. Iar DNA joacă rol de exorcist al unei clase politice căzute până într-acolo, încât își caută, cu disperare, tartorul.