- Da şi nu. Deşi ambele iniţiative se referă la cultură, conţinutul lor este diferit: subscripţia publică pentru achiziţionarea Cuminţeniei Pământului este benevolă, în timp ce, pentru finanţarea Fondului Cinematografiei, guvernul, mai precis ministrul culturii, s-a gândit la o taxă aplicată veniturilor companiilor de telefonie, internet, cablu şi cinematografelor. În primul caz, înţelegem că guvernul a fost constrâns să apeleze la donaţii publice, pentru că parlamentarii nu au aprobat includerea sumei în buget. În cazul unui eşec al campaniei, banii vor fi restituiţi donatorilor, iar noi, ca naţiune, vom şti adevărul cu privire la atitudinea noastră faţă de marea cultură. Mai concret, dacă vom rata şansa de a achiziţiona pentru statul român, deci în beneficiul tuturor cetăţenilor acestei ţări, o lucrare din patrimoniul universal (pentru că aici se încadrează operele lui Brâncuşi), înseamnă că suntem, mai degrabă, ţara lui Mircea Badea decât a lui Brâncuşi. Marea pierdere va fi, deci, exclusiv de ordin moral. Pentru a finanţa cinematografia, însă, guvernul s-a gândit să ne bage mâna în buzunar, pentru că orice taxă suplimentară aplicată companiilor de telefonie, internet etc. va fi transferată în preţul acestor servicii, preţ pe care îl plătesc abonaţii. Indiferent de rezolvarea finală a chestiunii, este o problemă de filozofie a guvernării pe care ar trebui s-o combatem cu tărie, pentru că măreşte atât povara fiscală, cât şi costul vieţii pentru fiecare din noi. Telefonia şi internetul nu mai sunt astăzi un lux, ci o necesitate, iar România stă şi aşa prost, în comparaţie cu alte ţări, în privinţa accesului la internet. Reacţia negativă faţă de această iniţiativă mi se pare, deci, justificată şi revizuirea ei, imperativă. În tot cazul, formula finală ar trebui să prevadă şi garanţii că banii nu vor fi distribuiţi pe criterii politice, ci strict după meritele regizorilor şi ale proiectelor, ceea ce, să fim realişti, nu poate fi asigurat într-o ţară în care toate instituţiile sunt politizate. Ce rost are, deci, să-i asigurăm Centrului Naţional al Cinematografiei, resurse de finanţare suplimentare, când nu ştim cum şi de cine vor fi administrate după alegeri? Mai util ar fi, poate, să urmărim criteriile după care sunt finanţate domeniile şi proiectele culturale. Există o strategie naţională sau doar preferinţe individuale ale fiecărui ministru? De ce consideră, de pildă, doamna Şuteu, cinematografia ca fiind prioritară faţă de alte domenii culturale? Nu ar trebui să ştim, de pildă, ce se întâmplă cu programul de reformă, demarat de fostul ministru al culturii, Vlad Alexandrescu? Ca beneficiari şi, în ultimă instanţă, finanţatori ai actului de cultură, cred că putem pretinde ceva mai multă transparenţă şi o doză de respect din partea guvernului.
- În ultimele săptămâni, PSD a pierdut o serie de parlamentari în favoarea unui obscur partid recent creat, Partidul România Unită. Este această migraţie un pericol pentru partidul lui Liviu Dragnea, sau o stratagemă pusă la cale de PSD, pentru a acapara electoratul ultranaţionalist?
- În opinia mea, nu este nici pericol, nici stratagemă, ci o evoluţie firească a conflictului dintre Liviu Dragnea şi Victor Ponta, în perioada definitivării listelor electorale. "Dezertorii", în frunte cu Sebastian Ghiţă, sunt toţi apropiaţi ai fostului premier, care, probabil, nu aveau să se mai regăsească pe un loc eligibil pe buletinele de vot, astfel încât nu le-a mai rămas decât varianta de a constitui un grup parlamentar separat, în ultima sesiune parlamentară din această legislatură, pentru a încerca să obţină, indirect, avantaje pentru ei înşişi, dar mai ales pentru Victor Ponta, pe care îl vor alături de ei. Dacă l-a menajat pe Victor Ponta, care şi-a depus de altfel scrisoarea de intenţie pentru o candidatură din partea PSD Gorj, Liviu Dragnea nu a fost deloc impresionat de exodul unor parlamentari din tabăra adversă, împovăraţi în plus cu dosare penale grele. Liderul PSD a calculat probabil că, pentru domnul Ponta, PRU oferă doar o aventură politică, iar PSD, certitudinea unui mandat de deputat, atât de necesar în perspectiva proceselor care îl aşteaptă. Liviu Dragnea a anticipat, fără îndoială, aceste evoluţii, atunci când a lăsat la latitudinea organizaţiilor judeţene ale PSD, alcătuirea listelor de candidaţi, fără nici o presiune din partea conducerii centrale a partidului. El le-a dat satisfacţie baronilor locali, pe al căror sprijin contează, în dauna "băieţilor deştepţi", ca Sebastian Ghiţă, de pildă, pe care se baza Victor Ponta. Mai interesant ar fi dacă strategia lui Liviu Dragnea, care va aduce, desigur, nume noi pe listele PSD, ar genera şi o schimbare în bine la nivelul celui mai mare partid al ţării. Cum cultura organizaţională a PSD nu s-a schimbat, probabil că trebuie să fim sceptici cu privire la o schimbare de fond, mai ales că, lăsarea selecţiei candidaţilor pe mâna liderilor PSD din judeţe este, de fapt, o garanţie a continuităţii practicilor care i-au asigurat partidului dominaţia la nivel naţional, în dauna binelui public. În fond, chiar şi atunci când sunt nume noi, baronii locali sunt discipolii predecesorilor lor penali. Cu o poziţie dominantă în teritoriu, PSD nu are de ce să se teamă de PRU. Iar dacă, prin absurd, PRU ar intra, totuşi, în Parlament, PSD nu se va sfii să negocieze cu el o viitoare majoritate, pentru că, la urma urmei, tot un copil al PSD este şi PRU, fie el şi degenerat.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
