Râurile de munte se împuţinează, fauna dispare, copacii pier pe limba... austriacă, vidrele şi peştii devin o amintire înscrisă în manualele şcolare, natura moare, cu toate reglementările formaliste ale UE. Aşa-zisele "arii protejate" nu mai contează în faţa funcţionarilor de mediu de la judeţ. De data asta, vorbim de judeţul Caraş Severin. Unul dintre puţinii jurnalişti care se mai ocupă de aceste dureri ale codrului şi muntelui este Daniel Befu, colaborator al site-ului "România Curată". El îl citează pe activistul de mediu Călin Dejeu, unul dintre luptătorii online, care a strâns recent peste 6000 de semnături împotriva microhidrocentralelor. Râul Bistra, aflat în grea durere, este frumos, bogat în apă limpede şi rapidă, plin de păstrăvi şi vidre, "protejat" de programul de tip european - "Natura 2000". Dejeu a trimis semnăturile la Ministerul Mediului, dar şi la Turnu Severin, la Agenţia de Protecţia Mediului, instituţie care, în mod scandalos, apără proiectele industriale, nu natura unică a zonei. Din păcate, domnii judeţeni, ca şi Ministerul, nu au dat niciun răspuns, au lăsat lucrurile să meargă exact cum doresc "afaceriştii". Luptătorul Dejeu este scandalizat că zeci de râuri de munte au "fost sacrificate, fără nicio răspundere, pe altarul unei "producţii de energie regenerabilă". El vorbeşte despre proiectul pregătit pe râul Bistra direct, fără reţinere: "Un nou proiect ilegal este demarat acum pe râul Bistra, în nord-estul Munţilor Ţarcu, proiect ce va duce la afectarea gravă a integrităţii sitului Natura 2000, Coridorul Rusca Montană-Ţarcu-Retezat, şi afectarea semnificativă a vidrei, specie de interes comunitar pentru care a fost protejat situl. Râul Bistra este unul dintre extrem de puţinele râuri de mărime medie care încă nu are debitul diminuat de captări pentru amenajări hidroenergetice sau continuitatea cursului afectată de baraje, pe întreg parcursul, de la izvor până la vărsare. Acest râu de munte are o valoare ecologică şi peisagistică de nepreţuit, face parte din domeniul public, ar trebui ca noi, toţi (localnici, turişti, naturalişti), să ne putem bucura de el, nu să fie sacrificat pentru interese strict private". Şmecheria care a făcut posibilă demararea acestui proiect este "celeritatea funcţionărească" a angajaţilor Agenţiei de Protecţia Mediului Caraş Severin, care, în august 2011, cu doar o lună înainte de declararea prin ordin de ministru a acestui perimetru drept "sit Natura 2000", au emis o "decizie de încadrare" a proiectului care prevedea construirea unei salbe de trei microhidrocentrale. Doar o lună aveau de aşteptat aşa-zisele autorităţi, şi firma privată ar fi pierdut şansa de a construi hidrocentrale! Cu alte cuvinte, acei funcţionari plictisiţi, care de regulă te lasă să aştepţi cu lunile până-ţi dau un răspuns telegrafic, au luat foc şi au dat rapid decizia de încadrare a celor trei hidrocentrale, de parcă nu ar fi fost pe locurile copilăriei lor, ci pe Marte. Ce-ţi e şi cu "celeritatea" asta, mai ales când este anormală şi fentează restricţiile de mediu! DNA, oare n-ar trebui să vedeţi cum au mers "filtrele" angajaţilor de la Mediu Caraş Severin în câteva cazuri revoltătoare? Cine va salva vidrele şi păstrăvii, peisajul şi aerul curat, izvoarele cristaline şi protejate? Să-l întrebaţi pe directorul Agenţiei: "Nu ştiaţi, domn' director, cu o lună înainte, când v-a venit ştirea, în mod oficial, că zona va deveni sit Natura 2000"? Şi să vă continuaţi interogarea la secţie, acolo unde mulţi şefi de la protecţia mediului nu ajung, deşi ar merita din plin!
Bătălia pentru Bistra
Boala microhidrocentralelor a cuprins munţii României, profitând de corupţia generalizată a autorităţilor locale, judeţene şi centrale.

Alte articole din acest numar
- Prof. univ. Dr. DAN DUNGACIU - "Unionismul inimii şi unionismul minţii pot aduce Basarabia acasă"
- Selecţia "Formula AS"
- Selecţia "Formula AS"