"Singura soluţie a R. Moldova este România"
- Zilele trecute aţi dat publicităţii rezultatele unui sondaj de opinie pe tema unirii Republicii Moldova cu România, realizat de "Magenta Consulting", la comanda Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN), pe care o conduceţi, în parteneriat cu Realitatea TV. Care sunt concluziile acestei cercetări sociologice?
- Prima concluzie a sondajului este că suntem în faţa unei crize fără precedent în stânga Prutului: 80% din populaţie crede că "direcţia este greşită". Nu criza în sine este problema; au mai fost multe crize din 1990 încoace. Problema de fond este că, pentru prima dată, populaţia din R. Moldova se confruntă cu criza soluţiilor la criză. După ce R. Moldova a experimentat, practic, totul - de la opt ani de regim comunist la opt ani de regim proeuropean -, nimic nu a confirmat aşteptările populaţiei şi dezamăgirea este enormă. În contextul unei oboseli europene vădite şi al blocajului extinderii spre Est a UE, nu e de mirare că starea de spirit este cea care este. De aici, şi rezultatele obţinute la întrebările care ţin de o posibilă resuscitare a dosarului unionist. Căci, o bună parte a combustiei acestui proiect îşi are rădăcinile în conştiinţa tot mai evidentă a eşecului proiectului statal R. Moldova şi a faptului că republica nu poate ieşi singură la liman. Până la urmă, România este ceea ce îi rămâne R. Moldova, atunci când i se ia totul.
- Ce spun sondajele privitor la posibilitatea reunificării celor două state româneşti?
- Cifrele sunt în creştere evidentă. 28% dintre basarabeni sunt de acord cu aşa ceva, ei constituind nucleul dur al unioniştilor sau ceea ce am putea numi unionismul inimii. Li se alătură ceea ce am numit unionismul minţii, respectiv, atitudinea pragmatică, care pune pe primul loc, poate, beneficiile sociale sau economice ale unui asemenea proces (burse, pensii, subvenţii agricole, salarii, lupta reală cu corupţia etc.). Peste 50% dintre respondenţi ar accepta reunificarea în condiţiile avantajelor sociale. Cifra este, surprinzător, mai mare decât a celor care declară că doresc integrarea europeană! Extrem de semnificativă este şi atitudinea celor care nu vor Unirea. Întrebaţi fiind cum ar reacţiona în cazul în care, totuşi, se întâmplă, doar 4% declară că sunt gata să protesteze violent (procentul este plauzibil să scadă semnificativ, în cazul în care evenimentul se petrece în realitate!), iar 35% nu ar acţiona în niciun fel. În acest caz, vorbim despre un unionism pasiv, reprezentat de acel 35% din populaţia care nu este de acord cu Unirea, dar o acceptă fără să protesteze împotriva ei.
"Evenimentele nu trebuie să surprindă Bucureştiul nepregătit"
- Într-o emisiune pe această temă, realizată de Rareş Bogdan la Realitatea TV, aţi atras atenţia că ne vom trezi la un moment dat cu imperativul unirii pus pe masă şi va trebui să fim pregătiţi. Ce anume v-a determinat această declaraţie?
- Dacă, aşa cum sugerează cercetarea Magenta/FUMN, tema unionistă depăşeşte condiţia marginală şi irelevantă politic în care se găseşte azi şi ajunge în mainstream-ul politic de la Chişinău, cu ocazia prezidenţialelor (30 octombrie 2016), Bucureştiul va avea o problemă enormă de gestionat. Indiferent cât va încerca să-şi recuze orice amestec şi interes, provocările vor fi enorme, iar evenimentele nu trebuie să îl surprindă nepregătit. Cea mai proastă soluţie este raportarea la resurecţia potenţială a unionismului la Chişinău, prin metoda deja consacrată: nu vrem să existe, deci nu există. Ceea ce nu văd şi nu aud nu mă doare. Închidem ochii, nu vorbim despre el şi... dispare. Sau, dacă nu dispare, îl condamnăm plenar şi ne disociem complet şi irepresibil. În realitate, când ai sute de mii de cetăţeni ai statului tău în statul de peste Prut, cu tendinţa de a ajunge la un milion, e mai greu să te disociezi de acel spaţiu. Dacă va exista o resurecţie unionistă peste Prut, constaţi fenomenul şi apoi te raportezi la el. Dar nu poţi nici să îl negi, nici să speri că, dacă nu vorbeşti despre el, dispare de la sine.
- Şi-atunci ce ar trebui să facă România?
- Să abordeze chestiunea cu calm şi fără obsesia agendei ascunse. Cea mai bună soluţie pentru a nu fi acuzat că ai agendă ascunsă este să îţi asumi, cu inteligenţă şi realism, una. Să o exprimi public, competent şi, pe cât se poate, convingător pentru partenerii tăi. Nu vei convinge niciodată pe toată lumea: propaganda rusească va utiliza masiv resurecţia unionistă şi va transforma totul într-o "conspiraţie românească" agresivă şi imperialistă. De aici până la comparaţia cu Crimeea nu va fi decât un pas... Tocmai de aceea, dialogul cu partenerii europeni şi euroatlantici va trebui pregătit din timp. Pentru Bucureşti, oficial, vor veni provocări serioase care trebuie asumate ca atare.
În ceea ce priveşte partidele politice din România, un singur lucru trebuie subliniat: dacă unionismul devine miză importantă în dezbaterea prezidenţială peste Prut, mai mult ca sigur că va interveni şi în campania politică parlamentară din România, care va urma curând după turul doi al prezidenţialelor de la Chişinău (undeva la mijlocul lui noiembrie). Partidele politice din România ar trebui să îşi pregătească de pe acum discursul şi atitudinea.
- Există un context intern şi internaţional mai degrabă favorabil sau mai degrabă nefavorabil unirii? Cine ar putea opri unirea şi de ce?
- Nu există contexte exclusiv favorabile sau defavorabile. Asta depinde de politicieni, de elitele locale, să le definească ca atare. Ce avem azi? Starea de spirit din stânga Prutului, cuplată cu evoluţii regionale tot mai tensionate, generate şi dinspre Est, dar şi dinspre Vest, plus contextul regional, ale cărui componente principale sunt: alegerile prezidenţiale directe de la Chişinău, riscul transnistrizării republicii - dorită de Rusia şi Germania - şi resurecţia unionismului (relevată de sondaj). În plus, trebuie să înţelegem că ceva radical s-a schimbat în regiune. Dacă în 2003, pe vremea respingerii Memorandumului Kozak la Chişinău, bătălia era între Est şi Vest, astăzi, taberele nu mai sunt deloc atât de limpezi. Occidentul este, fie dezabuzat, neinteresat de subiect, fie dornic de compromisuri şi grăbit de a fixa odată o cortină pe Prut, fie şi una de catifea. Din această incertitudine strategică vine principala ameninţare pentru proiectul occidental al R. Moldova şi replierea spre reunificare.
"Nu am înţeles niciodată temerea că ni se va lua Ardealul în schimbul Basarabiei"
- În emisiunea de la Realitatea TV aţi denunţat netemeinicia fricii unora dintre politicienii şi liderii noştri de opinie, că Ardealul ar putea fi folosit în scop de şantaj, pentru a opri unirea R. Moldova cu România. De ce credeţi că ameninţarea cu răpirea Ardealului, în eventualitatea unirii R. Moldova cu România, nu e una reală?
- E foarte greu să vorbeşti despre asta, pentru că eu, unul, nu ştiu argumentele celor care ne tot repetă ideea nefericită a "principiului vaselor comunicante". Vezi, Doamne, orice interes al României pentru Basarabia duce la pierderea Transilvaniei. Nu am înţeles niciodată: cum se va face asta? Cum România, o ţară NATO, UE, partener strategic cu SUA, cu 20 de milioane de locuitori, poate pierde 42% din teritoriul ei (Transilvania), care cuprinde peste şapte milioane de oameni, dintre care peste 70% sunt români, iar maghiarii sunt localizaţi la mijloc? Eu asta nu pot să înţeleg. Am impresia că cei care tot repetă "principiul vaselor comunicante" au rămas încremeniţi în celebra formulă lansată de Silviu Brucan, în primele dezbateri parlamentare din România, numai că între timp s-au schimbat multe în ceea ce priveşte poziţionarea de securitate a României. Sigur că parteneriatul Rusia/ URSS - Ungaria versus România este o constantă istorică, dar de aici şi până a ne plânge mereu de milă şi a ne bloca orice iniţiativă regională este un pas care măsoară doar neputinţa (geo)politică, în niciun caz înţelepciunea sau realismul.
Transnistria şi "lebăda neagră"
- Cum condiţionează Transnistria, o rană deschisă de un sfert de veac, procesul de reunificare?
- Indirect, ca declanşator. Cu cât va fi apăsată problema Transnistriei şi a transnistrizării R. Moldova, cu atât trebuie să ne aşteptăm la resurecţia unionismului acolo: pentru că transnistrizarea te duce spre Federaţia Rusă, pe când reunificarea cu România, duce spre Europa. Suntem în momentul în care la Chişinău se exercită o presiune puternică pentru a accepta, în cadrul negocierilor "5+2", în raport cu Transnistria, măsuri considerate benigne - "paşii mici" - de tipul: plăcuţe de înmatriculare transnistrene, recunoaşterea diplomelor emise de Universitatea "de Stat" din Tiraspol, prefix separat al regiunii etc. Cum se ascunde diavolul în aceste detalii? Într-un singur fel. Implementarea treptată a statutului politic al regiunii, prin măsuri care, aparent, nu intră la acest capitol. Aşa-zişii "paşi mici" nu sunt în realitate altceva decât cărămizi solide la fundamentarea statutului politic al regiunii, în perspectiva soluţionării complete. Căci, dacă acum Chişinăul va accepta "paşii mici", ce va mai avea de acceptat, când se va ajunge la discutarea concretă a statutului politic? O regiune care are deja prefix propriu, numere de înmatriculare proprii, care emite diplome etc. etc. are deja, prin aceste competenţe, un statut politic. Ceea ce va rezulta va fi o autonomie extinsă, care va avea capacitatea să controleze, prin blocaj, politica externă şi de securitate a R. Moldova. Mai mult, prin vărsarea a circa 10% de voturi pro-ruse în câmpul electoral al republicii reintegrate, vectorul occidental se va surpa definitiv. Unde este "lebăda neagră" din acest scenariu? Partea rusă şi partea germană mizează, probabil, pe faptul că nevoia de credibilizare a liderilor politici de la Chişinău este suficient de mare pentru ca aceştia să cedeze, în schimbul validării patriotismului "moldovenesc" şi al onorabilizării lor, la Est şi la Vest, pe acest dosar, acceptând, nu doar "paşii mici", dar şi schimbarea legislaţiei actuale, privitoare la regiunea transnistreană (legea din 2005). Calculul este greşit. Chestiunea transnistreană este ignorată de populaţie şi poate fi manipulată de elite cu o singură condiţie: ca Transnistria să nu ia în posesie, formal, restul republicii. Dar dacă populaţia va simţi că i se pregăteşte transnistrizarea, se va deschide un canal de acţiune publică şi de protest care va redesena harta politică a republicii. Atunci ecuaţia (geo)politică a Chişinăului va avea doar variabile: 1. reintegrarea Transnistriei şi, ca o consecinţă, integrarea R. Moldova în Federaţia Rusă/Uniunea Vamală/Uniune Eurasiatică; şi 2. reunificarea cu România şi, ca o consecinţă, integrarea R. Moldova în UE. Tertium non datur.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
