Şeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Alin Petrache, a anunţat că îşi depune mandatul şi că nu va mai continua în fruntea instituţiei care coordonează mişcarea olimpică din România. Chiar şi în condiţiile în care zestrea de medalii e cea mai slabă din anii '60 încoace şi în contextul a două scandaluri destul de sonore, primul, legat de certarea în public a sportivilor noştri, în plină olimpiadă, de către şeful delegaţiei, al doilea, mai grav, legat de achiziţionarea unui echipament de prezentare a delegaţiei României suspectat a fi contrafăcut, demisia promptă a lui Alin Petrache e în măsură să surprindă. Pentru că, dacă tot vorbim despre sport, ştim bine că sportul naţional al României, în perioada de după 1989, a fost tocmai agăţarea de funcţie. Am văzut de nenumărate ori cum personaje de prim rang au preferat să se târască în derizoriu, decât să renunţe la scaunul cu pernă de catifea, deşi asupra lor planau acuze dintre cele mai grave. Ultimul caz la nivel înalt: al lui Victor Ponta, care a continuat să guverneze nonşalant, deşi avea în cârcă un plagiat (de-acum dovedit fără niciun dubiu) şi un dosar penal. Numai că Victor Ponta, despre care se spune că l-a "uns" la şefia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pe Alin Petrache (fost deputat PSD), nu mai e premier, iar această împrejurare poate fi şi ea o explicaţie pentru demisia de urgenţă a şefului olimpismului românesc. S-a cam dus vremea "proptelelor" şi a "algoritmilor", când, ca să cadă un suspus, aveau loc negocieri între partide, mai ceva ca la numirea guvernelor!
Acum nu mai e nimeni să-ţi ţină spatele dacă ai greşit, iar asta au simţit-o, pe propria lor piele, chiar unii dintre cei care (mulţi animaţi, probabil, de cele mai bune intenţii) i s-au alăturat la guvernare premierului Dacian Cioloş, în toamna anului trecut. "După o perioadă de construcţie, Guvernul intră într-o etapă nouă, aceea a livrării rezultatelor. La începutul mandatului, mi-am asumat câteva măsuri concrete. Avem câteva dosare în care lucrurile au avansat, dar sunt şi domenii în care vreau să dau un nou impuls. Am decis să operez câteva schimbări în Guvern, patru schimbări... Îmi iau la revedere de la Adrian Curaj, Marius Bostan, Dan Costescu şi Dan Stoenescu. Mâine voi înainta preşedintelui noi propuneri". Cu acest text sec şi pragmatic s-a despărţit Dacian Cioloş, acum mai puţin de o lună, de patru dintre miniştrii săi. Alţi patru fuseseră schimbaţi înainte. În total, o treime de cabinet a fost remaniată, în mai puţin de un an, sub presiunea rezultatelor. E ca la Rio: ţi-ai asumat că aduci acasă şapte-opt medalii şi vii cu patru? Desigur că ai o mie de explicaţii pentru asta, dar explicaţiile nu mai ţin în faţa rezultatelor. Cel puţin nu anul acesta! Dacă o vom ţine tot aşa şi în anii care vin, asta ar însemna pentru România şi pentru viitorul ei mai mult decât o medalie de aur la Rio de Janeiro...