Lista lui SOV

În arşiţa verii a explodat, ca o petardă, "lista lui SOV".

Oricum, de multă vreme, vacanţele românilor nu mai sunt liniştite. În plus, 2016 este un an electoral. După ce şi-au ales primarii şi consilierii locali, cetăţenii sunt chemaţi în toam­nă să-şi desemneze, pentru un alt ciclu de patru ani, reprezentanţii în Parlament. Ciclul care se încheie a fost cel al unui Parlament supraponderal, în care s-au aciuit figuri extrem de controversate, personaje corupte, în bătălia cu Justiţia şi chiar cu bunul simţ. Cine priveşte înapoi constată că, în patru ani, cele mai multe preocupări ale "aleşilor na­ţiunii" s-au fixat pe blocarea acţiunii instituţiilor anti­co­rupţie (DNA, ANI, DIICOT) sau pe asigurarea propriului viitor prin "salarii şi pensii nesimţite", facilităţi şi indem­nizaţii speciale etc. etc. Tragedia din clubul Colectiv a pus, pe moment, capăt uneia dintre cele mai corupte adminis­traţii - administraţia Ponta - dar nu a eliminat cauzele bolii endemice care macină societatea în ansamblu. Prima dovadă că "băieţii", care de aproape trei decenii fac din România ţara cea mai coruptă a Europei, şi-au revenit a fost rezultatul alegerilor locale. Derutaţi, exasperaţi, dezorientaţi, cetăţenii au ales, în extrem de multe localităţi ale ţării, aceiaşi edili corupţi, suspectaţi sau condamnaţi de Justiţie, implicaţi în manipulări oneroase de fonduri, în proiecte aberante ori, pur şi simplu, în hoţii cotidiene mărunte. S-ar putea spune, aşadar, că societatea românească este vinovată de propria-i "boală", de incapacitatea de a-şi asigura viitorul, azvârlind, la vot, peste bord, o castă de ticăloşi şi corupţi care are pre­tenţia să o reprezinte.
"Lista lui SOV" (publicată de internet pe www. comisarul.ro) indică una din cauzele acestei inerţii sociale, fragmentată de revolte morale la evenimente traumatice, precum alegerile prezidenţiale sau tragedia de la Colectiv. Sorin Ovidiu Vântu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Miliardarul răsărit peste noapte după 1990 (ca mulţi alţi "magnaţi" români) şi-a făcut averea înşelându-i pe cei mulţi (prin FNI, BID etc.) şi, mai ales, extorcând statul (adică instituţia care ar trebui să garanteze viaţa acestor "mulţi") prin contracte oneroase, privatizări ilicite etc. Ca el au pro­ce­dat, de altfel, şi ceilalţi "miliardari" ai ţării: SOV se deta­şează însă (într-un "pluton" care a urmat aceeaşi cale) prin modul "subtil" în care a cumpărat conştiinţele "formatorilor de opinie", dar şi mijloacele mediatice în care aceştia îşi expuneau "sentinţele" asupra acţiunii politicienilor, asupra funcţionării instituţiilor statului. SOV a înţeles perfect rolul puterii mediatice în blocarea sau în şantajarea mişcării factorilor de decizie din scena politică. Lectura "listei lui SOV" este cutremurătoare. Nume de răsunet ale presei scri­se sau vorbite din România, personaje ilustre, considerate de mulţi "judecători morali ai naţiei", ori figuri exotice, cu priză la marele public, apar pe această listă a ruşinii, re­muneraţi cu sume uriaşe, pentru a servi, direct sau indirect, interesele "patronului". SOV a cumpărat ziare şi televiziuni, la care "se produceau", cu aură de independenţi, de analişti echi­distanţi, slujbaşii săi. Patronul îi răsplătea, e drept, pe mă­sură, oferindu-le acţiuni la diverse societăţi comerciale sau impunându-i în "slujbe de prestigiu", dar numai cu condiţia unor contraprestaţii. După SOV s-au luat şi alţi "moguli", care au înţeles că "zgomotul mediatic" poate fi, în împrejurări critice, cea mai bună diversiune. "Urmaşii" lui SOV au supralicitat, ducând treptat la pierderea credibi­li­tăţii şi la tabloidizarea majorităţii ziarelor şi televi­ziunilor româneşti.
"Lista lui SOV" nu apărea, dacă nu se producea "scan­dalul milionului de euro" încasat de Bogdan Olteanu, vi­ceguvernatorul Băncii Naţionale a României, pentru desemnarea - prin apelul la prim-ministrul acelui moment, C. Popescu-Tăriceanu - a jurnalistului Liviu Mihaiu, ca gu­ver­nator al Deltei Dunării. În Deltă, SOV avea proprietăţi şi interese majore (pentru aprovizionare şi turism). Ope­ra­ţiunea este una clasică, de corupţie în lanţ. Trist şi revoltător este însă nivelul politic la care ea s-a desfăşurat. Popescu-Tăriceanu era prim-ministru, iar Bogdan Olteanu preşedinte al Camerei Deputaţilor. Doi politicieni de vârf ai naţiei s-au lăsat, aşadar, mituiţi, ca ultimii bişniţari, pentru a satisface interesul particular al unui "oarecare om de afaceri", ştiind că astfel se pun, pentru totdeauna, la dispoziţia lui. SOV i-a "jucat", de altfel, pe mulţi alţi politicieni, oferindu-le "sus­ţinere materială", facilităţi de viaţă, informaţii utile (preluate de la "servicii" sau de la alţi "interesaţi") etc. Prin "baia cu jacuzzi" a lui SOV au trecut şi Timofte, şeful SRI, şi Geoa­nă, candidatul nefericit la preşedinţia ţării, alături de alte nume cunoscute. (Pe lângă jurnalişti, "lista" cuprinde şi zeci de politicieni.) Şi ceilalţi "oameni de afaceri" au procedat la fel. Dacă la presiunea UE - şi, implicit, a NATO, instituţie de apărare, ce nu doreşte ca secretele militare să-i fie vân­dute de partenerii corupţi, nu s-ar fi declanşat o operaţiune de asanare morală (prin DNA, ANI, DIICOT) a clasei po­litice, astăzi n-am fi ştiut cât de întinsă a devenit pecinginea ce sluţeşte chipul României, plasând-o între cele mai sărace şi neatractive ţări ale Europei democratice.
Pentru politicienii care acum se pregătesc să revină în forurile legislative ale Parlamentului, acţiunea instituţiilor juridice - concretizată şi în dezvăluiri de tipul "listei lui SOV" - a devenit mortală. Dacă unii dintre ei vor să se retragă (nu fără asigurare, prin facilităţi şi pensii nesimţite, a viitorului), cei mai mulţi aspiră să conducă în continuare administraţia ţării. Popescu-Tăriceanu ţipă, de pildă, ca din gură de şarpe, despre "încălcarea statului de drept" (deşi au­torul celebrului "bileţel roz", prin care intervenea în fa­voarea lui Dinu Patriciu, la Preşedinţie, este acuzat de măr­turie mincinoasă şi favorizarea infractorului), iar ires­pon­sabilul Ponta (plagiator dovedit şi profitor de titluri măs­luite) scrie pe blog despre "procese staliniste". Alături de ei, o cohortă de alţi acuzaţi, nominalizaţi pe "listele" oamenilor de afaceri, încearcă - cu ajutorul "binevoitorilor" din presă, să-şi albească imaginea terfelită. Astfel încât, la "locale", speră ei, electoratul, derutat şi năucit de amploarea corupţiei, să îi voteze pe baza credinţei că "toţi sunt la fel".