Puţini ştiau de numele ei până acum un an, când, surpriză!, Andreea Chiţu (28 de ani) a fost desemnată cea mai bună sportivă din România pe anul 2015. Campioană într-un sport despre care (vorba antrenorului ei de la lotul naţional, Florin Bercean) se vorbeşte în România doar cu o săptămână înainte şi una după câte o olimpiadă, performanţele din 2015 ale Andreei Chiţu (locul doi la Campionatul Mondial, medalia de aur la Jocurile Europene şi la Campionatul European, locul 1 în clasamentul mondial al Federaţiei Internaţionale de Judo, plus aur la alte patru turnee internaţionale majore la categoria sa, 52 de kilograme) s-au bucurat de recunoaştere mai târziu decât ar fi meritat tânăra şi talentata sportivă. Dar împrejurarea aceasta nu a descumpănit-o pe Andreea. Nu pentru atenţia publică trăsese ea toţi anii aceştia din urmă, ci pentru marele ei vis de a câştiga o medalie la Olimpiadă.
Visul interzis la Londra, în 2012, unde a fost la o secundă de o victorie ce îi lăsa culoarul deschis pentru finală, pare acum mai aproape ca oricând. Andreea Chiţu e liderul mondial al categoriei ei de greutate şi e mai îndreptăţită ca oricine din delegaţia României să spere la aur. Am vorbit cu ea, imediat ce s-a instalat în cantonamentul de la Rio de Janeiro, ca să ne povestească despre atmosfera din lotul tricolor, despre emoţiile şi speranţele ei. Ne-a răspuns cu o voce tonică, plină de energie, aşa cum o ştiu toţi cei care o cunosc pe marea noastră campioană, căreia îi vom ţine pumnii pe 7 august, când va intra pe tatami cu gândul la aurul olimpic.
Răsărit de soare la Rio
- Am avut parte de o dimineaţă mai lungă şi mai liniştită ca de obicei, pentru că, din pricina diferenţei de fus orar, m-am trezit încă de pe la 5. Dar, astfel, am avut bucuria de a prinde un superb răsărit, cu un soare viu şi colorat, care s-a jucat minute în şir cu norii uşori de deasupra oraşului. Nu-mi puteam dezlipi ochii de la peisaj! Adevărul este că am o privelişte foarte frumoasă de la balconul apartamentului din satul olimpic. Sunt două coline înalte, în depărtare, e plin de piscine şi de alei pentru plimbare în jurul blocului, câteva terenuri de sport, o privelişte curată şi liniştitoare şi o vreme plăcută, exact ce aveam nevoie ca să îmi menţin starea bună cu care am venit după săptămânile de cantonament de la Poiana Braşov.
- Cum va arăta prima zi a campioanei Andreea Chiţu la Olimpiada de la Rio?
- Azi voi merge să mă plimb prin satul olimpic. Sunt curioasă care e atmosfera şi vreau să mă încarc un pic cu energia locului. Apoi, voi intra în programul meu obişnuit. Sper ca mâine să nu mă mai trezesc la 5, ci pe la 7:30, cum o fac de obicei. După care, la 8, micul dejun, la 10 antrenament, la 13 masa de prânz, odihnă o oră şi jumătate, din nou antrenament, de la 17, la ora 19 cina, şi apoi relaxare. În fiecare zi până la concurs voi avea un antrenament specific, "de kimono", cum îi zicem noi, şi unul de pregătire fizică. Noi, fetele de la judo, avem concursurile imediat după deschiderea Jocurilor, în zilele de 6, 7 şi 8 august, iar asta mă bucură foarte tare, pentru că ard de nerăbdare să intru în luptă, nu vreau să mă fure prea tare peisajul.
- Nu te tentează să vizitezi oraşul mai întâi?
- Înainte de concurs e exclus să ies, nu îmi arde de vizite. Am mai fost la Rio şi am văzut obiectivele turistice mai importante. Acum, la Olimpiadă, sincer, ce-mi doresc cel mai mult e să merg la celelalte sporturi, să-i urmăresc pe sportivii noştri de la scrimă, de la gimnastică, de la lupte, să le ţin pumnii şi să mă bucur de evoluţiile şi de succesele lor!
- În drum spre Rio, ai zburat cu mai mulţi colegi din lotul olimpic. Sunt şi ceilalţi sportivi la fel de nerăbdători să lupte pentru medalii?
- Atmosfera în avion a fost de-a dreptul relaxantă! Am zburat cu sportivii noştri de la atletism, cu câţiva de la lupte, cu fetele de la handbal, am discutat unii cu alţii tot drumul, am râs, am glumit, aşa că nici nu ştiu cum au trecut toate orele în avion! M-am bucurat să văd că toată lumea de la lot e relaxată, optimistă şi nerăbdătoare. Cu toţii vor să se bucure de trăirile şi de experienţele Jocurilor Olimpice, cu toţii visează ca Jocurile acestea să fie vârful carierei lor!
"În sportul de performanţă, mergi ca pe gheaţă. Nu ştii niciodată ce se poate întâmpla"
- Într-adevăr, la început, eu luptasem la 52 de kilograme, şi la cadete, şi la junioare, şi e drept că se potrivea foarte bine cu înălţimea mea, 1,58. Apoi, în adolescenţă, m-am îngrăşat un pic, eram chiar plinuţă, şi nu mai puteam, nici psihic, nici fizic, să slăbesc. La un moment dat, mi-am dat seama că pentru a progresa trebuie să fac asta obligatoriu. Am slăbit până la 55 de kilograme, apoi am tras de mine şi am reuşit să schimb categoria, iar odată cu asta, au venit şi rezultatele, respectiv calificarea pentru Olimpiada de la Londra. Performanţa cere şi astfel de sacrificii!
- La Londra ai fost la doar o secundă de obţinerea medaliei de aur. Ai ratat. Cum ai reuşit să treci peste dezamăgirea acelei clipe ca să devii, acum, numărul 1 în lume?
- Adversara mea era mai experimentată ca mine. Eu eram mai tânără atunci, mai agitată, şi pe un atac, în ultima secundă a meciului, a punctat ea. Londra a fost o lecţie foarte dureroasă, dar valoroasă. Am căzut psihic un pic atunci, mă gândeam să mă retrag, mă întrebam dacă îmi mai place ce fac. Mersesem cu mari speranţe, iar adversarele mele cele mai tari ieşiseră din competiţie, aş fi avut un culoar foarte bun. Am intrat într-un fel de depresie, pot să recunosc asta. Între timp, am ajuns la concluzia că toate lucrurile bune se întâmplă la timpul lor, sper ca Rio să îmi confirme acest lucru.
- Toată lumea e în febra numărătorii medaliilor pe care le-am putea obţine la Rio. Cum reuşeşti să faci faţă acestei presiuni, să te poţi concentra pe pregătirea ta?
- Încerc să nu mă gândesc la simulările de medalii, la aşteptările care se pun în noi, căci sunt, şi aşa, destul de stresată. În sportul de performanţă, mergi ca pe gheaţă, nu ştii niciodată ce se poate întâmpla. Eu fac tot ce pot, dar asta nu îţi garantează succesul 100%. Poţi să îţi rupi o unghie şi să nu mai poţi trage suficient de bine la o priză, şi atunci adversarul tău face un contraatac şi te pune jos...
Judo în familie
- Nu o să mă crezi, dar să ştii că şi eu am practicat gimnastica, de la 3 până la 7 ani. M-am născut lângă Giurgiu şi făceam naveta cu mama la Bucureşti ca să fac gimnastică. Apoi, în şcoala generală, am practicat şi handbalul. În familia noastră, toată lumea îndrăgea sportul, tata fusese boxer, fratele meu a făcut şi el judo şi fotbal, aşa că am fost încurajată să fac sport. Erau selecţii în şcoală la diverse discipline, veneau antrenori şi îţi prezentau tot felul de sporturi. "Cine doreşte să vină la judo?", am fost întrebaţi într-o zi. Ţin minte că mi s-a părut ceva interesant, intrigant. Am mers aproape toată clasa la judo în acea vreme, pe la 9 ani. Dintre toţi, până la urmă, doar eu am mai rămas. Mi-a plăcut mult gimnastica, îţi dădea o anume graţie, îţi dădea şi mobilitate, orientare în spaţiu, mi-a plăcut mult când eram copil. Dar eu aveam o fire mai bătăioasă, judo-ul mi se potrivea mai bine. Mă băteam zi de zi cu fratele meu, până o înnebuneam pe mama. A fost foarte bucuroasă să ştie, apoi, că avem unde să ne consumăm energia şi să ne luptăm fără să o mai necăjim.
- O ultimă întrebare, înainte să fugi spre primul antrenament. Ce visezi să faci după ce te laşi de sportul de performanţă?
- Cel mai greu în viaţa de sportiv de performanţă e să ai acelaşi program în fiecare zi, e această rutină dublată şi de faptul că ea vine la pachet cu multe alte interdicţii. Mi-ar plăcea să sar cu paraşuta, dar nu pot să îmi asum acest risc. Sau mi-ar plăcea să dau examen de permis pentru motocicletă, dar, iar, nu pot să risc pentru o plăcere de moment. Am foarte multe planuri din astea. Îmi doresc să fac alpinism, îmi doresc să merg cu un avion mic, sunt o grămadă de lucruri nebuneşti pe care vreau să le fac. Aşa sunt eu!
- Îţi mulţumim, Andreea, că ai acceptat convorbirea aceasta la telefon, în febra pregătirilor tale pentru competiţia olimpică. Îţi ţinem pumnii, suntem toţi cu gândul şi inimile la tine şi îţi dorim, în numele "poporului" nostru de cititori: "Succes. Hai, România!"
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
