Se face imediat anul de când dinspre clasa politică se încearcă, programatic, să ni se demonstreze că tehnocraţii sunt ori nişte naivi, ori nişte pierde-vreme, şi că soluţia cea mai bună pentru guvernarea României rămâne, nu se poate altfel!, soluţia politică. Nu e aici locul să facem apologia tehnocraţiei: evident că e o soluţie "la termen", cu limitări ce ţin nu atât de propriile-i mecanisme de funcţionare, cât de deschiderea şi de bunăvoinţa clasei politice cu reprezentare parlamentară. Sigur că dacă limitezi drastic puterile guvernului pe durata vacanţei parlamentare, nu te poţi aştepta la cine ştie ce minuni în toamnă! Întrebarea este: când va fi suficient de pregătită şi de responsabilă clasa politică pentru ca noi, alegătorii, să avem încredere că lăsăm guvernarea pe mâini bune? Căci, în vreme ce "antenele" media ale politicienilor se strofoacă cu greu să demonstreze incapacitatea guvernului Dacian Cioloş, propria lor incapacitate de a veni cu soluţii, respectiv soluţiile pe care le-au găsit de-a lungul anilor se dovedesc, pe zi ce trece, a fi falimentare.
Ultimul şi cel mai spectaculos exemplu vine tocmai dintr-o zonă "tehnocrată", dintr-o zonă prin excelenţă a expertizei: Banca Naţională a României. În 2009, profitând de prerogativele sale, Parlamentul României l-a numit în consiliul de administraţie al Băncii Naţionale pe fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. Un politician "de carieră", finul lui Călin Popescu Tăriceanu, cu o evoluţie fulminantă, în perfect acord cu relaţiile pe care le avea în lumea mare a politicii dâmboviţene, dar fără pic de experienţă pentru funcţia pe care a fost numit: aceasta a fost soluţia "politică" a Parlamentului în 2009 - o sinecură pentru un politician, în loc să agreeze o soluţie tehnocrată, potrivită cu complexitatea postului, cu prestigiul instituţiei conduse de Mugur Isărescu şi cu riscul reputaţional pe care îl implica o numire nepotrivită. Or, vedem azi, în 2016, cât de bine se pricep partidele când vin cu soluţii "politice". Un om care trafica funcţii - la rândul lor în zone delicate, ca, de exemplu, cea de guvernator al Deltei Dunării - împreună cu Sorin Ovidiu Vântu, în schimbul a milioane de euro, prin mecanisme perfide de "albire" a banilor: cu asta se ocupa omul pus de partidele politice să vegheze la siguranţa finanţelor românilor! La fel s-a întâmplat nu doar la Banca Naţională, ci şi la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, unde oamenii partidelor au patronat cel mai mare jaf din istoria recentă a României, şi în multe alte instituţii de stat, cu rol important în felul în care merg lucrurile în ţara noastră. Cum să lase din mână partidele politice un asemenea izvor de sinecuri pentru oamenii lor? Cum să accepte vreodată ca nişte "amărâţi" de tehnocraţi să stea pe locurile care li s-au cuvenit de mai bine de 25 de ani? Cum să piardă, astfel, uriaşul circuit de şpăgi şi de privilegii care face să funcţioneze tot acest sistem? E practic imposibil, iar Dacian Cioloş ştie asta mai bine ca oricine.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
