Nu prea mai e, de ceva vreme, cazul României. Anii de miere postbelici şi post-comunism au devenit istorie, iar fierea care otrăveşte întreaga lume a ajuns, de-acum, la graniţele noastre. Am rămas, la propriu, o insulă de pace şi de normalitate, de stabilitate şi de predictibilitate în sud-estul Europei şi, pe lângă faptul că ar trebui să fim recunoscători pentru acest dar al liniştii, ar trebui să facem ceva concret pentru a profita de această şansă istorică. Desigur, pentru asta trebuie să învingem eternul nostru duşman istoric: noi înşine.
E de ajuns să aruncăm o privire împrejur. Ungaria, altădată un model pentru tot ce însemna tranziţia spre democraţie şi capitalism, a ajuns să ducă trena ţărilor din Grupul de la Vîşegrad şi e arătată cu degetul, tot mai adesea, pentru derapajele populiste şi autoritariste ale unui lider care, mai ceva ca Victor Ponta, va fi privit cu admiraţie înspre faptele de vitejie de la Ankara ale lui Recep Erdogan. Nu putem să nu ne gândim câte investiţii mari am fi putut atrage noi, în ultimii ani, în detrimentul Ungariei, de-am fi avut măcar autostrăzile din Ardeal puse la punct! Mai jos de Ungaria, Serbia continuă să plătească pentru războiul din fosta Iugoslavie. Şansele sale de a mai accede la o Uniune Europeană sugrumată de propriile-i crize interne au devenit aproape nule, la fel ca şi posibilităţile de a recupera, în mai puţin de o generaţie, decalajul instalat între ea şi ţările din regiune.
Cu Bulgaria ne-am lămurit recent, când cu gafa lui Klaus Iohannis, care a mers în sud cu propunerea unei flote comune la Marea Neagră. Bulgarii au cotit-o scurt, semn că sunt acroşaţi la interesele lui Vladimir Putin şi ale Rusiei în regiune... Despre Moldova şi Ucraina ce-ar mai fi de zis? Au ratat, fără voia lor, ocazia de a intra accelerat în UE. În vreme ce Ucraina a sfârşit într-un dur război şi se zbate în sărăcie, cu teritoriul sfâşiat în două, Moldova e în pragul unui colaps controlat cu telecomanda de la Moscova, peste puterea de intervenţie a României şi a Uniunii Europene. Şi, în toată această nebunie generalizată, umflată şi mai şi de încercarea eşuată de lovitură de stat din Turcia, care dă peste cap şi planurile NATO în zonă, şi negocierile de primire a Ankarei în UE, e... România. România, care, cu al său preşedinte adormit şi cu un guvern tehnocrat lipsit nu doar de sprijinul Parlamentului, ci şi de empatia liderilor aşa-zisei opoziţii, e singurul stat din regiune cu care Occidentul mai poate sta serios la masă. E greu de spus cum ar fi stat lucrurile cu Victor Ponta la putere, marele prieten şi susţinător al lui Erdogan, care laudă şi acum, după evenimentele din Turcia, marele stat de drept de acolo, care se pregăteşte să reinstaureze pedeapsa capitală, în Europa secolului XXI...
În numai doi ani, de marile ambiţii şi proiecte ale Europei s-a cam ales praful. Odată cu criza imigranţilor şi cu valul de teroare din Occident, cu instabilitatea tot mai accentuată a Estului, liniştea a devenit darul cel mai de preţ pe care ni-l putem dori pe lume. România îl are. Trebuie să înţelem asta şi să ne croim alegerile şi viitorul cu gândul la această linişte. Mulţi se uită peste gard şi şi-ar dori liniştea noastră!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
