Nu prea mai e, de ceva vreme, cazul României. Anii de miere postbelici și post-comunism au devenit istorie, iar fierea care otrăvește întreaga lume a ajuns, de-acum, la granițele noastre. Am rămas, la propriu, o insulă de pace și de normalitate, de stabilitate și de predictibilitate în sud-estul Europei și, pe lângă faptul că ar trebui să fim recunoscători pentru acest dar al liniștii, ar trebui să facem ceva concret pentru a profita de această șansă istorică. Desigur, pentru asta trebuie să învingem eternul nostru dușman istoric: noi înșine.
E de ajuns să aruncăm o privire împrejur. Ungaria, altădată un model pentru tot ce însemna tranziția spre democrație și capitalism, a ajuns să ducă trena țărilor din Grupul de la Vîșegrad și e arătată cu degetul, tot mai adesea, pentru derapajele populiste și autoritariste ale unui lider care, mai ceva ca Victor Ponta, va fi privit cu admirație înspre faptele de vitejie de la Ankara ale lui Recep Erdogan. Nu putem să nu ne gândim câte investiții mari am fi putut atrage noi, în ultimii ani, în detrimentul Ungariei, de-am fi avut măcar autostrăzile din Ardeal puse la punct! Mai jos de Ungaria, Serbia continuă să plătească pentru războiul din fosta Iugoslavie. Șansele sale de a mai accede la o Uniune Europeană sugrumată de propriile-i crize interne au devenit aproape nule, la fel ca și posibilitățile de a recupera, în mai puțin de o generație, decalajul instalat între ea și țările din regiune.
Cu Bulgaria ne-am lămurit recent, când cu gafa lui Klaus Iohannis, care a mers în sud cu propunerea unei flote comune la Marea Neagră. Bulgarii au cotit-o scurt, semn că sunt acroșați la interesele lui Vladimir Putin și ale Rusiei în regiune... Despre Moldova și Ucraina ce-ar mai fi de zis? Au ratat, fără voia lor, ocazia de a intra accelerat în UE. În vreme ce Ucraina a sfârșit într-un dur război și se zbate în sărăcie, cu teritoriul sfâșiat în două, Moldova e în pragul unui colaps controlat cu telecomanda de la Moscova, peste puterea de intervenție a României și a Uniunii Europene. Și, în toată această nebunie generalizată, umflată și mai și de încercarea eșuată de lovitură de stat din Turcia, care dă peste cap și planurile NATO în zonă, și negocierile de primire a Ankarei în UE, e... România. România, care, cu al său președinte adormit și cu un guvern tehnocrat lipsit nu doar de sprijinul Parlamentului, ci și de empatia liderilor așa-zisei opoziții, e singurul stat din regiune cu care Occidentul mai poate sta serios la masă. E greu de spus cum ar fi stat lucrurile cu Victor Ponta la putere, marele prieten și susținător al lui Erdogan, care laudă și acum, după evenimentele din Turcia, marele stat de drept de acolo, care se pregătește să reinstaureze pedeapsa capitală, în Europa secolului XXI...
În numai doi ani, de marile ambiții și proiecte ale Europei s-a cam ales praful. Odată cu criza imigranților și cu valul de teroare din Occident, cu instabilitatea tot mai accentuată a Estului, liniștea a devenit darul cel mai de preț pe care ni-l putem dori pe lume. România îl are. Trebuie să înțelem asta și să ne croim alegerile și viitorul cu gândul la această liniște. Mulți se uită peste gard și și-ar dori liniștea noastră!