Summit-ul NATO de la Varşovia îşi prelungeşte ecourile, deşi au trecut două săptămâni. Iar evenimentele petrecute recent, în Franţa şi Turcia pun şi mai mult gaz pe focul neliniştilor europene. Pentru a înţelege care e locul şi rostul României în această conjunctură periculoasă şi deloc optimistă, i-am solicitat eminentului analist politic Dan Dungaciu să reliefeze principalele înţelesuri legate de România, la întâlnirea din capitala Poloniei.
"Pe teritoriul României va exista o brigadă
multinaţională, al cărei girant ("stat cadru") va fi România"
- Cum vă explicaţi orientarea spre Nord a documentelor şi acţiunilor Summit-ului de la Varşovia? De ce Sudul (România, Bulgaria) a fost oarecum abandonat?
- Explicit, nu doar tacit, una dintre mizele Summitului a fost echilibrul între cele două capete ale flancului estic, respectiv Nordul (Polonia şi statele baltice) şi Sudul (regiunea Mării Negre). N-a fost să fie până la capăt. Marea Neagră e deocamdată potenţialitate, iar prezenţa militară terestră la cele două capete are o simbolistică diferită. La nivel de imagine publică, "flancul estic" rămâne încă asociat abundent doar cu cele patru state din nordul său. Bucureştiul mai are de lucrat la acest capitol... Polonia şi statele baltice beneficiază de prezenţa pe teren a unor batalioane girate de SUA, Germania, Canada şi Marea Britanie ("state cadru"). Simbolistică puternică, profundă şi, la nivel de descurajare"/"încurajare", consistentă.
- România nu s-a ales cu nimic la Varşovia?
- Pe teritoriul României va fi o brigadă multinaţională (bulgarii şi polonezii se vor alătura), al cărei girant ("stat cadru") va fi România. Sigur, la o primă privire, simbolistica e diferită şi dezavantajoasă: una e să fie şef de proiect America, Germania, Canada sau Marea Britanie, alta e să fie România. La o a doua privire, lucrurile sunt mai nuanţate. "Cantitatea" mai mare alocată României se poate transforma în "calitatea" concurentă batalioanelor din Nord, mai cu seamă dacă vor fi cooptaţi şi soldaţi din statele "vechii Europe", din SUA sau din Canada. Simbolic ar fi important. În al doilea rând, prezenţa masivă a soldaţilor români în această brigadă multinaţională (două batalioane) sugerează că antrenamentul sau expunerea internaţională vor fi beneficii concrete pentru armata română şi capacităţile de apărare ale României. E de urmărit.
- Care au fost cele mai importante mesaje de la Varşovia, menite să ne încurajeze ca membri ai NATO?
- NATO este solidă, coerentă şi este principala substanţă care ţine lumea euroatlantică împreună. Brexitul nu a afectat-o, iar Acordul cu UE este doar una dintre expresiile acestei conexiuni vitale. Incontestabil, rămâne cea mai puternică garanţie de securitate pe care un stat o poate avea în ziua de azi. Aceasta este concluzia de fond după Summitul din Varşovia. Ameninţările sunt însă masive şi, probabil, fără precedent (Rusia, Siria şi Orientul Mijlociu, talibanii în Afganistan, terorismul jihadist), plus ameninţările hibride, mult mai concrete în spaţiul european, decât cele militare. Din acest punct de vedere, întâlnirea de la Varşovia e un succes incontestabil, inclusiv pentru România.
"Marea Neagră va fi marele test diplomatic al Bucureştiului"
- În presa noastră au apărut comentarii ironice, din care rezultă că România face parte din "coada lumii". S-a scris că România a venit la summit "fără nimic în mână". E adevărat?
- A spune că Summitul a fost un mare succes pentru România este la fel de fals şi excesiv ca şi cum ai spune că România a venit "fără nimic în mână". Am spus şi anterior că succesele NATO, după Varşovia, sunt de fapt şi succesele României. În ceea ce priveşte agenda particulară a României, acolo au fost şi plusuri, şi minusuri, şi împliniri, dar şi aşteptări complet nerealiste. Cum a fost ideea cu flota...
- Cum vă explicaţi absenţa de la masa discuţiilor a Mării Negre? De ce disputa dintre România, Turcia şi Bulgaria, privind flota Mării Negre, a fost ocolită?
- Deşi prezentă în câteva articole (uneori alături de Marea Baltică), Marea Neagră rămâne marele absent al Summitului de la Varşovia. Opţiunile pentru întărirea prezenţei aeriene şi maritime a NATO (în Marea Neagră, n. red.) vor fi evaluate - zice Comunicatul final. Partea plină e că s-a sugerat importanţa Mării Negre şi nevoia operaţionalizării acesteia; partea goală e că Declaraţia nu a cuprins afirmaţiile tranşante, clare şi fără echivoc legate de Marea Neagră, unele sugerate anterior de însuşi secretarul general al NATO. Dar nu e vorba de abandon. Sigur, pripeala iniţială şi jocul fără plasă al oficialilor români legat de flotă (inclusiv prezenţa acesteia pe site-ul oficial al guvernului României!) trebuie abandonate din repertoriul stilului diplomatic. Nu ne rămâne decât să sperăm că, la Summitul de la Bruxelles, din 2017, Marea Neagră va căpăta altă valenţă strategică, iar România şi regiunea, altă poziţionare pe acest dosar. Va fi marele test diplomatic al Bucureştiului din toate punctele de vedere.
- Marea Neagră este, totuşi, un punct nevralgic al estului Europei. Prin crearea UE, ea nu mărgineşte doar România şi Bulgaria, ci a devenit graniţa estică a continentului european.
- Scăderea atenţiei pe regiunea noastră - dacă aşa ar trebui să interpretăm "amânarea" Mării Negre - nu înseamnă neapărat stagnarea şi încremenirea dosarelor. Dimpotrivă. Poate însemna o accelerare discretă, dar fermă, a unor dosare care să intre în faza de ireversibilitate înainte ca schimbări politice majore să se petreacă (alegerile din SUA, Germania sau Franţa). Ucraina este cel mai semnificativ studiu de caz: presiunile pentru o "rezolvare" a Donbasului, prin acceptarea de către Kiev a "soluţiei politice" (alegeri, schimbarea constituţiei), nu contenesc. Iar presiunile - suspect de sincronizate - pentru anumite compromisuri ale unui Chişinău mai slab (a se citi şantajabil) ca oricând în ultimii 20 de ani sunt iarăşi o realitate. Vorbim nu doar despre regiunea extinsă a Mării Negre, ci despre vecinătatea imediată a României. Despre frontiera estică a României, adică, a UE şi a NATO. De aici, responsabilităţi incomparabil mai sporite, pe care ar trebui să şi le asume Bucureştiul în perspectiva reluării asaltului diplomatico-strategic pe Marea Neagră.
"Comunicatul Summitului faţă de Rusia a fost surprinzător, dar răcoritor..."
- Tonul Summit-ului pe tema Rusiei a fost destul de drastic. E vorba de o "escaladare" a instalării unui nou război rece, cum se teme Gorbaciov?
- Unitatea Alianţei împotriva agresiunilor Moscovei şi, mai ales, tonul aspru şi fără înflorituri al articolelor din Comunicatul final referitoare la Federaţia Rusă, au fost chiar surprinzătoare. Inclusiv pentru Moscova, care a reacţionat, după Summit, mai degrabă la aceste texte decât la măsurile militare concrete luate de Alianţă. Îndrăznim să spunem că principalul element de descurajare nu a constat în măsurile militare - fireşte, importante şi de salutat, mai ales planurile de contingenţă pentru România şi Bulgaria -, cât în unanimitatea şi severitatea Comunicatului final faţă de Rusia. Se pot citi acolo lucruri pe care Moscova nu e obişnuită să le audă când discută cu omologii europeni. A fost surprinzător, dar răcoritor... Pe de altă parte, Summitul a fost şi despre... dialog cu Rusia. Probabil că explicaţia pentru estomparea Mării Negre din peisajul Comunicatului final trebuie căutată în cea de-a doua dimensiune a reuniunii, asumată explicit de liderii Alianţei: cea a "dialogului". Căci adepţii "dialogului" cu Rusia şi ai atenuării provocărilor de la Marea Neagră rămân prezenţe semnificative. Preşedintele Franţei, François Hollande, a stârnit rumori cu declaraţia sa legată de Rusia - "Rusia este un partener", iar statul cu cea mai mare pondere politică în UE, Germania, a îndemnat explicit, prin ministrul de externe Steinmeier, la reţinere în faţa Rusiei, şi nu numai.
- Vorbiţi de "planurile de contingenţă" pentru România şi Bulgaria. Care sunt acestea?
- Planurile de contingenţă sunt planurile efective de acţiune a NATO în cazul unui atac împotriva României şi Bulgariei. Aceste state erau singurele care nu aveau aşa ceva. Acum au. Sigur, fiind secrete, nu se poate vorbi despre ele în nici un fel. Nu ne rămâne decât să îi credem pe cuvânt.
"«Sultanul» Erdogan îşi cere, surprinzător, scuze Rusiei, iar acum, după lovitura de stat eşuată, devine... acuzatorul americanilor"
- Una din speranţele NATO legate de Marea Neagră era Turcia. Lovitura de stat a destabilizat echilibrul. Cum vedeţi evoluţia situaţiei şi rolul României în viitor?
- Turcia era până mai ieri inamica Rusiei, "Sultanul" Erdogan îşi cere surprinzător scuze, iar acum devine... acuzatorul americanilor. Este clar că de aici înainte criza din Turcia va fi endemică. Turcia e o "ţară sfâşiată", iar orice tentativă a lui Erdogan de a stabiliza situaţia nu va face decât să fixeze bazele revoltei de mâine... De aici şi ideea că Marea Neagră va rămâne o zonă de tensiune, greu de prevăzut. Cât priveşte viitoarea flotă, despre care unii glosează, cred că rămâne o iluzie în condiţiile actuale. Nu era ea realistă de la început... Ce putem schimba, cât putem schimba e o chestiune de realism, bine cumpănit şi bine acordat. Un lucru e cert: dacă România va rămâne estul Vestului (adică frontiera UE şi NATO), pentru o perioadă însemnată de timp, trebuie să existe obligatoriu o "Oestpolitik" (Politică de Est) a României. Aşezată în UE şi NATO, având centura de siguranţă a unui parteneriat strategic cu SUA, România trebuie să îşi asume aşa ceva. Dacă ne-a învăţat ceva Summitul de la Varşovia, asta este. O "Oestpolitik" românească se poate naşte tocmai ca o nevoie resimţită acut, inclusiv pentru a valorifica posibilităţile, atâtea câte sunt, pe care ultima reuniune NATO le-a oferit/sugerat României. Orice încercare de a avea o politică "personală" pe Marea Neagră, fără o politică generală răsăriteană, este o iluzie. Aşa cum a fost şi până acum.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
